Planeta cu şapte măŞTI



Yüklə 2,15 Mb.
səhifə23/55
tarix08.01.2019
ölçüsü2,15 Mb.
#93288
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   55

O PARTIDĂ DE ŞAH...


de Basil G. Wood

Doi oameni joacă şah - serioşi, concentraţi. Atenţia le e îndreptată spre tabla acoperită de careuri ocupate cu figurine din lemn de diferite forme. E o lume bidimensională în miniatură, pentru că cea de-a treia dimensiune, înălţimea, dispare când piesele sunt privite de sus, iar ceasul de pe poliţa căminului, care indică scurgerea timpului – a patra dimensiune -, marchează trecerea minutelor cu ticăitul său. Jucătorii nu-i dau atenţie, deci practic nici această dimensiune nu există. Atât de mare e gradul lor de concentrare încât lumea reală rămâne undeva la graniţa conştiinţei - camera mobilată confortabil, podeaua acoperită cu un covor gros, focul care arde plăcut în cămin, draperiile groase care acoperă ferestrele, în care bat cu furie ploaia şi vântul, şi o uşă ce comunică cu altă cameră.

Abia dacă sunt conştienţi de aceste lucruri. Cel puţin unul din ei nu este, iar celălalt se străduieşte să-şi concentreze atenţia asupra tablei de şah, ca să nu fie deranjat de orice zgomot străin care s-ar putea strecura de dincolo de uşa aceea. Concentrarea sa este mai puţin completă, fapt ce i-a creat deja dificultăţi. Urechea sa se străduieşte, în mod automat, să prindă orice zgomot edificator. Ştie că în camera alăturată se află un seif care conţine planuri şi schiţe secrete; planuri pentru construirea unei maşinării secrete, arma secretă a lui Hitler pentru distrugerea Marii Britanii. Ele trebuie fotografiate pentru ca această maşină infernală să fie cunoscută înainte de a intra în acţiune. Şi doi oameni temerari, unul dintre ei lansat cu paraşuta şi dotat cu aparatura necesară, fac o încercare disperată în acest scop în timp ce atenţia ofiţerului german care răspunde de paza acestor planuri este concentrată asupra partidei de şah.

Al doilea jucător este un modest profesor de vârstă mijlocie, angajat înainte de război să se ocupe de fiul unei familii de francezi. E de naţionalitate neutră, dar profund ataşat de familia respectivă şi de cauza aliaţilor, deoarece a studiat în Anglia.

Când duşmanul a ocupat acest castel la Pas-de-Calais, familia care îl stăpânea a fost obligată să se mute în apartamentele servitorilor, dar i s-a dat „privilegiul” de a îndeplini cerinţele oaspeţilor lor nedoriţi care se lăfăiau în camerele principale.

Lucruri ciudate se petreceau în vecinătate. Se desfăşurau operaţiuni secrete de mare anvergură, cum ar fi montarea unor căi ferate şi închiderea cu sârmă ghimpată a unor zone întinse.

Cei din castel şi-au dat seama de la bun început că o atitudine de aparentă supunere şi cooperare, deşi greu de menţinut, ar fi fost de mai mult folos cauzei decât o rezistenţă făţişă.

Într-o seară, comandantul german a intrat în apartamentele în care se mutaseră gazdele cu o cerere oarecare şi-l găsi pe profesor jucând şah cu elevul său. Din întâmplare, era în toane bune şi-i propuse profesorului să joace o partidă cu el. Profesorul a fost de acord şi de atunci încolo jocul de seară deveni un obicei respectat cu regularitate. În felul acesta, ofiţerul îşi îngăduia o oră de relaxare după muncă sa stresantă, iar profesorul avea ocazia să-l facă în acest răstimp şah mat. Santinelă se relaxa şi ea.

Cum urma să se pătrundă în camera aceea secretă profesorul nu avea nici o idee. De altfel nici nu era misiunea sa. Presupunea că de pe acoperiş, prin unica fereastră existentă. Altă intrare nu mai era. Misiunea sa era să-l ţină pe inamic ocupat. Era doar un pion în jocul cel mare, în care doi cai acţionau, dar succesul manevrei lor depindea de strădania pionului de a-şi menţine poziţia.

De obicei, profesorul era în stare să-l bată pe neamţ, dar nu era diplomatic să câştige prea des. Acum, însă, era într-adevăr în dificultate din cauza lipsei totale de concentrare. Profesorul a plasat pionii pe o linie care-i bloca libertatea de mişcare fără să o împiedice pe a partenerului şi a pierdut un nebun din cauza unei mutări neglijenţe. Se uită la ceas. Abia a trecut un sfert de oră de la începutul jocului, profesorul angajându-se ca jocul să ţină o oră. Deja neamţul a pornit puternic la atac. Şi-a împins partenerul de joc într-un colţ neprielnic cu toate piesele imobilizate în timp ce ale lui erau bine coordonate. L-a forţat să mute regele, profesorul neputând muta tura pentru a-l apăra.

Piesele de şah sunt ca nişte oameni. Au nevoie să fie manevrate şi înţelese. Formele lor materiale sunt de fapt imateriale, scuzaţi jocul de cuvinte, fiind de fapt simbolul exterior al unui potenţial interior care trebuie să aibă spaţiu de manifestare - nebunul pe diagonală, tura pe linii orizontale şi verticale, calul înşelător şi incert, întotdeauna schimbându-şi gândul şi capabil să sară peste obstacole - ca şi acest jucător de şah neamţ. Niciuna din piesele principale ale profesorului nu par să fie în stare să-şi realizeze acest potenţial. Linia propriilor pioni le stă în cale. Profesorul a jucat prost. I se părea că aude zgomotul unei mişcări uşoare dincolo de uşă, sau era numai în imaginaţia sa? Se uită îngrijorat la partenerul său. El, concentrat asupra mutării, nu băgă de seamă nimic. Profesorul respiră uşurat. Neamţul mută şi aşteptă replica stând rezemat şi zâmbind mulţumit de sine. Profesorul ştia că acesta avea deja pregătită mutarea următoare. N-o să-i trebuiască timp de gândire decât dacă i se strică planurile. Profesorul nu trebuia să întârzie prea mult. Neamţul bătea deja cu degetele în masă, semn de nerăbdare, periculos, deoarece îi dădea timp să-şi relaxeze concentrarea.

Făcând eforturi, profesorul reuşi să facă abstracţie de lumea exterioară. S-a detaşat de ea. Vedea cum stăteau lucrurile. Trebuia să facă ceva, dar repede. Cum să se descurce? Dacă ar fi mutat un pion, i-ar fi stat în cale şi i-ar fi dat posibilitatea reginei să intre în joc, dar regele ar fi fost mai expus. Totuşi trebuia să încerce. Altceva nu i-a mai rămas de făcut. Deocamdată a mers. Neamţul trebuia să se gândească din nou, să-şi modifice planul şi asta-i lua timp, iar profesorul îi dădea posibilitatea să-şi facă un plan propriu. Deocamdată, dezastrul a fost îndepărtat şi se întrezăreau o serie de posibilităţi, dar numai dacă neamţul ar fi făcut o anume mutare. Aşa a şi făcut. Regina profesorului era în poziţie de atac. Şah! Neamţul trebuia să mute repede şi profesorul i-a luat calul, pivotul atacului său.

Erau din nou egali acum, deşi poziţia profesorului continua să fie expusă. Scăpase însă dintr-o poziţie critică. Neamţul era dus pe gânduri, consumându-şi timpul.

Dar, vai, ce s-a întâmplat? Un zgomot din lumea exterioară, destul de desluşit de astă dată, un sunet ascuţit metalic de dincolo de uşă ca şi cum ceva ar fi forţat şi în cele din urmă ar ceda. Profesorul s-a uitat la partenerul lui de joc. A observat ceva? Din fericire nu. Se uita ţintă la tablă. Ce uşurare. Mută.

Profesorul nu a anticipat mutarea neamţului. Acest lucru nu-i plăcea. Atenţia profesorului fusese distrasă o clipă şi nu a prevăzut pericolul la care s-a expus în urmă ultimei mutări. Crease o breşă şi neamţul nu a pierdut ocazia. Planul de atac al profesorului s-a prăbuşit şi trebuia să-şi mute regina înapoi pe o poziţie defensivă.

Profesorul era lipsit de inspiraţie şi a mai făcut o gafă, una mare de astă dată. Adversarul său nu a şovăit. I-a dat şah cu calul rămas, bine plasat în ambuscadă, ameninţând regina pe care profesorul neinspirat a plasat-o pe o poziţie periculoasă. Neamţul i-a luat regina. Ce pierdere gravă! Mai putea spera să mai reziste? Se uită la ceas. Au trecut deja patruzeci şi cinci de minute. Mai putea rezista încă un sfert de oră? Sigur de victorie, adversarul îşi va gândi mai puţin mutările.

Poziţia profesorului era fără speranţă. Victoria, în cazul lui, nu însemna câştigarea partidei, ci amânarea înfrângerii cât mai mult posibil. Studiind tablă, nu întrevedea cum ar putea supravieţui. Ar crea o diversiune dacă ar reuşi să-şi elibereze tura. Pionul care-i bloca ieşirea trebuia sacrificat. Şi-a propus să-l mute înainte pentru a-i ameninţa adversarului nebunul. Piesa partenerului de joc era bine păzită şi acesta i-ar fi luat pionul. Se opri ca să gândească şi mută tură cu două pătrate. O clipă studie situaţia şi chiar atunci se auzi un alt zgomot din camera alăturată, clar şi desluşit de astă dată, ca şi cum ai închide sau deschide o fereastră. Imposibil să nu fie auzit.

„Ah, ce-i asta?” a exclamat neamţul. Se ridică şi se duse la uşă în timp ce profesorul speriat îşi ţinu respiraţia. Apăsă pe mâner şi deschise uşa. Întuneric şi linişte înăuntru. Deschise lumina şi se uită în jur. Din fericire nimic nu părea nelalocul lui.

Probabil că şi-au îndeplinit misiunea şi au ieşit pe fereastră. Zgomotul care i-a deranjat pe jucători a provenit de la închiderea acesteia. Ce ar fi fost dacă mai întârziau o clipă? Partenerul de joc al profesorului se mai uită o clipă în jur. Inima profesorului se opri în loc. Nevăzând nimic în neordine, neamţul întoarse la locul său, lăsând lumina aprinsă şi uşa întredeschisă. „N-ai auzit nimic? Îl întrebă brusc pe profesor. El s-a temut că vocea-l va trăda dacă va răspunde imediat. A simulat o criză de tuse ca să-şi dreagă glasul. Apoi răspunse: „Am auzit ceva mişcându-se. Pe vântul ăsta nu-i de mirare.”

Neamţul se aşeză şi se uită la tablă. „Mutarea mea, dacă nu doreşti să abandonezi. Ai puţine şanse". „Nu”, răspunse profesorul puţin cam abrupt. „Ca britanic, lupt până la ultima piesă”.

Chiar şi acum timpul era valoros. Trebuia să li se dea posibilitatea temerarilor să se depărteze. Neamţul avea două posibilităţi de a termina partida. Una, consta dintr-o manevră în trei mutări. Cealaltă, mai spectaculoasă, oferea o şansă de prelungire a jocului. El nu era omul care să se complice, dar atenţia i-a fost distrasă şi a urmat cea de a doua cale. Acest fapt i-a dat timp profesorului să mute tura şi să-i atace regina.

Era o mutare fără rost. Adevărată sinucidere, dar pentru o cauză dreaptă. Când profesorul a întins mâna să facă mutarea, el i-a spus: „Eşti nervos, prietene, îţi tremură mâna. Nu suporţi înfrângerea prea uşor”. I-a luat tura dar nu înainte ca profesorul să-i dea şah la rege, prelungind partida. Au mai rămas aproape zece minute până la mutarea finală.

În timp ce-şi aduna piesele şi le punea în cutie, profesorul încerca să-şi ascundă triumful pe care-l simţea şi părăsind cameră i-a urât, „deprimat”, noapte bună.

Urmarea acestui episod a fost că la câteva zile o serie de avioane britanice au bombardat întreaga zonă, chiar şi castelul, transformând totul în ruine şi distrugând pregătirile care se făceau pentru ceea ce ar fi putu însemna nimicirea britanicilor.

Profesorul supravieţuise cu chiu şi vai într-o stare jalnică, dar era mândru de umilul serviciu pe care fusese în stare să-l aducă luptei împotriva fascismului.

Traducere şi adaptare: de Cristina Prelipceanu



Yüklə 2,15 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   55




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin