Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

 metodele ortogonale ale analizei factoriale, Cattell a folosit 
metodele oblice. 
Fig.2.1. O comparaţie între Eysenck şi Cattell. 
Prin metodele ortogonale, factorii obţinuţi sunt puţini, 
necorelaţi şi independenţi unul faţă de celălalt; aceasta înseamnă că 
scorul obţinut de un subiect la un anumit factor nu dă nici un fel de 
indicaţii asupra dimensiunilor altui factor. 
Metodele oblice determină obţinerea unui număr mare de 
factori, corelaţi şi interdependenţi. Coeficienţii de corelaţie calculaţi 
prin metode oblice pot fi folosite ca date primare ale unei a doua 
analize factoriale, rezultând factori secundari. Aceştia reprezintă 
reformulări ale factorilor primari (originali). în general, factorii 
primari conturează trăsăturile de personalitate, iar cei secundari, tipul 
de personalitate. 
Datorită preferinţei pentru analiza factorilor primari, rezultaţi 
prin metode oblice, teoria lui Cartel se înscrie printre abordările 
tăsăturilor de personalitate, în timp ce teoria lui Eydenck se înscrie 
printre abordările tipului de personalitate, deoarece are la bază un 
număr mic de factori secundari, necorelaţi (numiţi de Cattell „trăsături 
de suprafaţă"), obţinuţi printr-o analiză ortogonală. Trebuie remarcat 
faptul că Eysenck a preferat termenul de „dimensiune" în locul celui 
de „tip" de personalitate. Conceptul de dimensiune sugerează că 
personalitatea unui individ poate fi plasată într-un anumit punct al 
unui continuum (în loc să fie catalogată strict, ca în cazul conceptului 
de tip de personalitate). 

---

Personalitatea 63 
Teoria lui Eysenck 
Eysenck (1947) a analizat, prin tehnica factorială, rezultatele 
obţinute, la teste şi chestionare, de către un lot de subiecţi, format din 
700 de foşti soldaţi, diagnosticaţi ca nevrotici. In urma studiului, el a 
concluzionat că personalitatea poate fi descrisă prin două dimensiuni 
majore: introversie-extraversie şi nevrotism-stabilitate. Cele două 
dimensiuni au o distribuţie normală la nivelul populaţiei, majoritatea 
persoanelor plasându-se în zona centrală a curbei de distribuţie şi doar 
câteva la ambele extreme. Prezentăm, mai jos, câteva dintre 
caracteristicile pe care Eysenck le-a asociat poziţiilor extreme ale 
acestor dimensiuni: 
\. Introversiune-Extraversiune (E). Introvertiţii tipici sunt 
serioşi şi rezervaţi, preferând solitudinea şi activităţile individuale. 
Sunt precauţi, ordonaţi şi cumpătaţi. 
Extravertiţii tipici sunt sociabili, permanent în căutare de 
companie; sunt atraşi de activităţile excitante şi sunt gata să-şi asume 
riscuri. Sunt impulsivi, permanent în activitate, optimişti, dar nu 
întotdeauna demni de încredere. 
2. Nevrotism-Stabilitate (N). Indivizii cu nevrotism ridicat sunt 
înclinaţi spre anxietate şi iritabilitate. Se plâng, în general, de dureri 
de cap şi suferă de tulburări de alimentaţie şi somn. 
Indivizii stabili au răspunsuri emoţionale de un nivel scăzut; 
sunt, în general, calmi, temperaţi şi controlaţi. 
Reamintim că aceste descrieri se aplică doar extremelor 
dimensiunilor personalităţii, astfel încât majoritatea oamenilor se 
plasează într-o poziţie centrală a contimuumului delimitat de aceste 
extreme. 
Studiile ulterioare, bazate pe analiza factorială, i-au permis lui 
Eysenck să identifice o a treia dimensiune-psihotismul (P), care nu se 
relationează cu dimensiunea E sau cu dimensiunea N. Persoanele cu 
scoruri înalte pe scala psihotismului au tendinţe către singurătate şi 

---

64' Diferenţe interindividuale 
sunt lipsite de sentimente pentru cel din jur. Sunt insensibile, agresive şi 
ostile. Spre deosebire de celelalte două dimensiuni, P nu se distribuie 
normal la nivelul populaţiei. Majoritatea indivizilor obţin scoruri scăzute 
pentru această dimensiune (Eysenck şi Eysenck, 1976); scoruri ridicate 
se întâlnesc la criminali şi schizofrenici (Hampson, 1988).