Resursele umane ale terrei



Yüklə 0,99 Mb.
səhifə47/120
tarix04.01.2022
ölçüsü0,99 Mb.
#58239
1   ...   43   44   45   46   47   48   49   50   ...   120
Tabelul nr. 3

Principalii producători de oţel sunt:

- 1996-

Nr.

crt.

Ţara (prod.)

Milioane tone

%

1

China

100,3

13,3

2

Japonia

98,8

13,1

3

SUA

94,2

12,5

4

Rusia

49,1

6,5

5

Germania

39,8

5,3

6

Coreea de Sud

38,9

5,2

Sursa: Images économique du monde, 1998.

Tabelul nr. 4

Principalii producători mondiali de fontă, feroaliaje sunt:

A. FONTĂ ŞI FEROALIAJE

1996

Nr.

crt.

Ţara

mii tone

%

1

China

96,4

18,8

2

Japonia

73,8

14,4

3

SUA

49,4

9,6

4

Rusia

36,1

7,0

5

Germania

30,0

5,9

Sursa: Images économique du monde, 1998.

Franţa dispune de rezerve relativ însemnate de minereu de fier în Lorena, în Bretagne, în sudul ţării. Cele mai importante sunt exploatările din Lorena - rezervele sunt estimate la circa 6 mld.tone - grupate fie spre graniţa cu Belgia şi Luxemburg, fie în jurul oraşului Nancy. Ele contribuie cu mai bine de 9/10 la producţia de minereu de fier franceză, deşi aceasta a scăzut considerabil (de la 63 mil.tone în 1960, la 52 mil.tone în 1974 şi la 0,45 mil.tone în 1995),

A doua bază siderurgică a Franţei este regiunea nordică (Flandra franceză). Pornind cu Valenciennes şi alte câteva centre mai la est şi continuând cu Lille şi împrejurimile până la Dunkerque - unde s-a dezvoltat o siderurgie portuară.

Alte centre sunt situate în nord-vestul Franţei, pe axa Rhonului sau în cadrul centurii pariziene, făcând ca Franţa să se numere printre marii producători în domeniu. Astfel, în producţia de oţel ea ocupă locul 12 în lume, cu 17,5 mil.tone în 1996.

Şi ţările Beneluxului (Belgia, Luxemburg, Olanda) reprezintă importanţi producători siderurgici, dar cu trăsături specifice de la o ţară la alta. Astfel, în Belgia (11,0 mil.tone oţel în 1996, locul 18 pe plan mondial) industria siderurgică este grupată în partea central-sudică, pe axa Mons-Charleroi-Namur-Liege, de-a lungul văilor Sambre şi Meuse, căi navigabile. Cărbunii cocsificabili din zonă, arterele fluviale şi canalele navigabile, tradiţia meşteşugărească au fost aici factorii favorizanţi ai dezvoltării siderurgiei. Lipsa minereurilor de fier (producţia proprie este practic neînsemnată) a fost compensată cu importul din Luxemburg-ul vecin, Lorena franceză, Suedia, Spania, Brazilia sau fostele sale colonii africane. Deşi un stat mic, Luxemburgul are o puternică siderurgie concentrată în sudul ţării, într-o serie de centre mici şi mijlocii la graniţa cu Franţa. Dacă resursele proprii, fie de minereu, fie de cărbune, au favorizat dezvoltarea siderurgiei în Belgia şi Luxemburg, în schimb, în Olanda, întâlnim o siderurgie portuară deoarece aceasta se bazează aproape exclusiv pe importul de materii prime. Cel mai important centru este Ijmuiden, un avant-port al Amsterdamului, cu o producţie de circa 5 mil.tone de oţel anual, adică aproape întreaga producţie olandeză.

În Marea Britanie, Anglia centrală rămâne o regiune marcata de dezvoltarea siderurgiei, chiar dacă în ultimele decenii se remarcă o remodelare industrială. Prezenţa minereurilor de fier, a cărbunilor şi a materiilor prime agricole au favorizat dezvoltarea, Midlands-ului de Est, a industriilor metalurgică, textilă şi alimentară în trei centre puternic industrializate - Nottingham, Derby, Leicester - a căror influenţă se interferează, devenind centre metropolitane. Siderurgia este caracteristică şi Midlands-ul de Vest, unde Birmingham constituie una dintre cele mai mari metropole industriale, în jurul căruia gravitează o serie de alte centre mai mici, unele cu profil siderurgic. Dacă minereurile de fier, şi mai ales cărbunii, au constituit baza puternicei dezvoltări industriale de aici, în prezent regiunea - printre primele din Marea Britanie - s-a orientat spre industriile "de transformare" (prelucrătoare) ce necesită un consum redus de materii prime.

În regiunea Yorkshire, de la nord de Midlands, apare un peisaj industrial carbonifer şi siderurgic, în care este situat unul dintre cele mai mari centre siderurgice din Anglia, Sheffield (539 000 locuitori, respectiv 1 293 000 locuitori aglomeraţie urbană). Dar industria textilă - prelucrarea lânii - de la care a pornit industrializarea zonei completează acest profil, generând o regiune industrială complexă.

Pe coasta estică a Angliei, unde principalele estuare de aici au atras, de-a lungul timpului, industria, estuarul Tees a avut o dezvoltare recentă considerabilă. Nu numai că aici ajunge terminalul Ekofisk din Marea Nordului, determinând dezvoltarea petrochimiei, dar şi alte ramuri, între care şi siderurgia, au cunoscut un avânt important (centrul principal - Middlesbrough). Acelaşi lucru se poate afirma şi despre estuarul Humber de la sud de Tees, unde siderurgia a cunoscut o continuă modernizare, centrul siderurgic portuar Hull fiind cel mai important, în timp ce declinul bazinului carbonifer din regiunea estuarului Tyne a însemnat un recul şi pentru siderurgia, mai veche, de la Newcastle şi împrejurimi.

Ţara Galilor reprezintă prima zonă siderurgică a Marii Britanii, ca producţie. Grupate în centrele Port Talbot, Cardiff şi Newport, siderurgia cunoaşte însă un declin însemnat în ultima perioadă, în Scoţia, în regiunea estuarului Clyde, la Glasgow şi în împrejurimi.

Micile zăcăminte de minereu de fier din insulele Sardinia, Elba sau de pe coasta estică a Italiei nu pot asigura necesarul de materie primă pentru o siderurgie puternică (locul 8 în producţia mondială de oţel - 24,0 mil.tone în 1996) şi cu tradiţie. De aceea Italia importă mare parte din materiile prime necesare. Siderurgia italiană se grupează:

- la poalele Alpilor, în special pe valea Aosta, legată de potenţialul hidroenergetic valorificat aici, fiind o electrosiderurgie axată pe producţia de oţeluri aliate şi superioare;

- în nordul industrializat Lombardia, Piemont şi în centrele de la Torino, Milano, Brescia (cea mai mare grupare siderurgică din Italia) ş.a.

- în porturi, Genova (şi Cornigliano, în apropiere), La Spezia, Livorno, Piombino, lângă Neapole (Torre Annunziata) etc.

Din structurile complexe ale Munţilor Cantabrici, Cordiliera Betică, Munţii Iberici ş.a. se extrag anual circa 4 mil.tone minereu de fier (exprimat în fier conţinut). Capacitatea de prelucrare a industriei siderurgice din Spania este însă mult mai mare (12,75 mil.tone oţel în 1996, 5 mil.tone fontă şi feroaliaje în 1992), ceea ce face ca această ţară să importe materia primă necesară. Principalele centre siderurgice sunt grupate pe litoralul nordic - Gijon, Aviles, Oviedo, Bilbao - în Ţara Bascilor şi Asturia. Acestora li se adaugă Cartagena, Sagunto (lângă Valencia) ş.a. pe litoralul mediteranean.



Suedia este o ţară cu tradiţie în industria siderurgică. Ea dispune de importante rezerve de minereu de fier (13,0 mil.tone producţie în 1995, locul 11 în producţia mondială), în Laponia (65-68 lat. N.), cu exploatările de la Kiruna şi Gällivare. La Gällivare, pe o lungime de 6-7 km şi o lăţime de 2 km, se găseşte un mare număr de lentile de fier (magnetit, cu un conţinut de metal ridicat, 62-68%, printre cele mai valoroase din lume). La Kiruna minereul se continuă până la 800 m adâncime. Minereul extras în zonă participă cu 2/3 la producţia de minereu a ţării. Cele două mari zăcăminte sunt legate de portul Lulea (important centru siderurgic), la Golful Botnic, şi portul norvegian Narvik, la Marea Norvegiei, port ce are o mai lungă perioadă de funcţionare anuală decât Lulea, datorită curentului cald al Norvegiei. A doua zonă cu zăcăminte se găseşte în partea central-sudică a Suediei (Bergslagen-Grangesberg), la 200 km nord-vest de Stockholm, iar o altă zonă în sud, la Danemarr.

Cea mai pternică concentrare siderurgică o întâlnim în partea centrală, în strânsă legătură cu potenţialul hidroenergetic din zonă (este caracteristică electrosiderurgia), cu centre mici şi mijlocii (Karlskoga, Axelosund, Soderfors etc.).



Austria se situează, ca producţie, în apropierea Suediei, pentru această ţară fiind reprezentativă siderurgia dunăreană, legată de transportul de materii prime pe fluviu (cel mai important centru siderurgic - Linz - este situat în amonte de Viena) şi pe afluenţii săi (Enns, Mur - mai multe centre mici).

Celelalte ţări ale U.E. (Grecia, Portugalia, Irlanda, Danemarca, Finlanda) au o siderurgie mai puţin reprezentativă, cu centre mici de producţie, adesea integrate unor complexe industriale.

Ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est şi Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.), deşi parcurg o perioadă de criză în domeniul siderurgic, se apropie ca pondere de membrii U.E.

Dacă în Polonia şi Cehia siderurgia, tradiţională, este legată de bazinele carbonifere (Silezia Superioară în Polonia - Kattowice, Gliwice, Zabrze, Chorzow şi Nova Huta, lângă Cracovia, cel mai mare combinat polonez, dar şi foarte poluant; bazinul Ostrava cu centrele Ostrava, şi Karvina şi bazinul Boemiei, cu centrul principal Kladno, în Cehia), pentru Ungaria siderurgia este, ca şi în cazul Austriei, legată de Dunăre (cel mai important combinat siderurgic, cel de la Dunaujvaros, se află la sud de Budapesta). La fel şi Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru), cu un centru de talie medie (Smederevo) la sud de Belgrad, tot pe Dunăre. Bulgaria îşi are principala bază siderurgică la vest de Sofia, la Pernik, în apropierea unor zăcăminte de fier, cărbuni şi energie electrică.




Yüklə 0,99 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   43   44   45   46   47   48   49   50   ...   120




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin