Revista presei


Polițiștii locali din Deva au controlat zonele de protecție a căilor ferate



Yüklə 162,85 Kb.
səhifə11/11
tarix26.10.2017
ölçüsü162,85 Kb.
#15289
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11

Polițiștii locali din Deva au controlat zonele de protecție a căilor ferate


Ieri, poliţiştii locali de la Compartimentul Protecţia Mediului, din cadrul Serviciului Public de Poliţie Locală Deva, au luat la controlat zonele de protecţie de pe lângă căile ferate de pe rutele Deva – Simeria şi Deva – Mintia, pentru a vedea care este situaţia din punct de vedere al mediului. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în zona de siguranţă a căii ferate, atât pe partea dreaptă, cât şi pe partea stângă sunt aruncate gunoaie, deşeuri, iar zona este plină de vegetaţie. Datorită faptului că în zona de protecţie a infrastructurii feroviare se interzice depozitarea necorespunzătoare de materiale, substanţe sau deşeuri care contravin normelor de protecţie a mediului, sau care ar putea provoca degradarea infrastructurii feroviare, a zonei de protecţie a acesteia, dar şi a condiţiilor de desfăşurare normală a traficului feroviar, am trimis o notificare către Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii Căi Ferate Timişoara. Prin aceasta, i-am somat ca în termen de 30 de zile să remedieze situaţia, în caz contrar fiind sancţionaţi cu o amendă contravenţională cuprinsă între 25.000 de lei şi 50.000 de lei”, a declarat Gabriela Voronca, purtătorul de cuvânt al Serviciului Public de Poliţie Locală Deva. Potrivit aceleiaşi surse, acţiunea se află la început, iar în perioada imediat următoare se vor efectua verificări şi la alte sectoare. /Mesagerul Hunedorean HD, http://www.mesagerulhunedorean.ro/politistii-locali-din-deva-au-controlat-zonele-de-protectie-a-cailor-ferate

”Raiul gunoaielor” se întinde de-a lungul căii ferate


Razie de amploare a poliţiştilor locali deveni

Mormane de gunoie, arbuşti şi tufişuri, care pun în pericol circulaţia pe calea ferată pe tronsoanele Deva – Simeria şi Deva – Mintia, au descoperit poliţiştii locali deveni pe parcursul unei ample acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate reglementările legale în ceea ce priveşte salubrizarea terenurilor din apropierea căii ferate. Acţiunea a fost demarată, ieri dimineaţă, de către poliţiştii locali deveni de la compartimentul de specialitate Protecţia Mediului. Pe parcursul raziei desfăşurate de-a lungul căii ferate, între Mintia şi Simeria, oamenii legii au descoperit maldăre de gunoie, de la banalele ambalaje de la produse alimentare până la resturi de mobilier, materiale de construcţii şi chiar piese auto, dar şi arbuşti şi tufişuri care, potrivit acestora, pot pune în pericol siguranţa circulaţiei pe calea ferată. Cele mai „mizerabile” zone au fost „decretate” cele de la trecerea la nivel cu calea ferată de la Sântuhalm şi din apropierea Gării Deva.



Igienizare – în maximum 30 de zile

La finalul acţiunii, oamenii legii au transmis o notificare prin care solicită luarea măsurilor care se impun pentru salubrizarea zonelor respective, care intră în aria de competenţă a Centrului Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii Căi Ferate Timişoara. „Din cercetările noastre reiese că răspunzător de întreţinerea acestor terenuri este Centrul Regional de Căi Ferate Timişoara. La faţa locului, au fost identificate mai multe gunoaie, tufişuri şi arbuşti care ar trebui tăiaţi, pentru a face zona sigură pentru transportul feroviar. S-a făcut o notificare către reprezentanţii acestui Centru, prin care, în termen de 30 de zile, trebuie să fie luate măsurile ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciul Poblic de Poliţie Locală Deva, Gabriela Voronca.



Amenzi usturătoare în caz de neconformare

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poblic de Poliţie Locală Deva, în cazul în care Regionala de Căi Ferate Timişoara nu va lua măsurile de salubrizare a zonei de siguranţă a căii ferate, poliţiştii locali vor trece la aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Iar acestea nu sunt deloc mici. Astfel, în caz de neconformare, aceştia vor aplica amenzi cuprinse între 25.000 şi 50.000 de lei. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Deva a mai precizat că astfel de acţiuni vor continua, iar vizaţi vor fi toţi proprietarii ale căror terenuri nu sunt salubrizate, în special cele care sunt situate de-a lungul căilor de comunicaţii rutiere şi feroviare. /Servus Hunedoara HD, http://www.servuspress.ro/raiul-gunoielor-se-intinde-de-lungul-caii-ferate_86809.html



ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ OLT

Teme similare

La Olăneşti, pământul o ia la vale


Prefectul Mircea Nadolu a dispus deplasarea de urgenţă a unei comisii de specialişti în oraşul Băile Olăneşti pentru monitorizarea şi evaluarea alunecării de teren, produsă în zona izlazului Epureşti. Comisia a constatat că în localitatea componentă Livadia (strada Izlazului), în zona izlazului Epureşti, s-a produs o alunecare de teren într-un perimetru de aproximativ 5.000 mp, materialul antrenat ajungând la baza versantului, la aproximativ 3 metri de peretele exterior estic al imobilelor cu destinaţia de locuinţă, situate pe strada Forestierilor, nr. 30 A şi 30 A1, deţinute în proprietate de Brănescu Hull Nicolae, respectiv Cuşmulescu Gheorghe. Astfel, în cele 2 imobile, conform evidenţelor autorităţilor locale, locuiesc 8 persoane, iar în mişcarea lor, pe direcţia est - vest, masele de pământ au afectat platforma străzii Izlaz, conducta de alimentare cu apă, împrejmuirile proprietăţilor Brănescu Hull Nicolae şi Cujmulescu Nicolae (gard din beton, cu rame din plasă de sârmă zincată), rigola de colectare şi scurgere a apelor de suprafaţă şi arborii existenţi în perimetrul zonei alunecate. Reprezentanţii comisiei au mai constatat că în perimetrul alunecat se constată văluriri ale terenului şi băltiri alimentate din topirea zăpezii. Având în vedere faptul că fenomenul de alunecare este activ, acesta putându-se amplifica în perioadele cu precipitaţii, membrii comisiei, au propus mai multe măsuri: - modelarea suprafeţei alunecate, eliminarea băltirilor şi dirijarea apelor de suprafaţă în afara perimetrului alunecat, sub asistenţa tehnică a unui specialist din partea A.N.I.F. Vâlcea; - montarea unor martori care să pună în evidenţă direcţia şi viteza de alunecare; - efectuarea unui studiu geotehnic care să pună în evidenţă cauzele fenomenului de alunecare, adâncimea planului de alunecare şi soluţii pentru consolidarea versantului şi punerea în siguranţă a zonei; monitorizarea permanentă de către C.L.S.U. Olăneşti, a perimetrului zonei afectate şi a construcţiilor adiacente acesteia, pentru a se dispune, dacă situaţia o impune, măsuri pentru protejarea populaţiei şi a bunurilor deţinute de aceasta. Prefectul Mircea Nadolu ne-a mai informat că fenomenul de alunecare de la Olăneşti va fi prezentat într-o viitoare şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. /Viata Valcii, http://www.viatavalcii.ro/index.php/component/content/article/46-politic-i-administraie/24128-la-olneti-pmantul-o-ia-la-vale.html

În vară, primarul Sergiu Bogdan va încheia lucrările la captarea şi aducţiunea cu apă de la Ciunget


Primarul Sergiu Bogdan, de la Mălaia, vrea ca, cel târziu în vara acestui an, să finalizeze lucrările la reţeaua de alimentare cu apă de la Ciunget. Potrivit alesului PSD, investiţia cuprinde o captare şi o aducţiune, din care au mai rămas de realizat doar 200 de metri din totalul de 2 kilometri. Lucrările au început în urmă cu 3 ani. Investiţia s-a realizat cu fonduri pe fosta HG 577 şi ar urma să asigure necesarul de apă potabilă pentru aproximativ 50 de familii care trăiesc în zona respectivă. „Am alocat deja, în bugetul pentru 2014, suma de 800 de milioane de lei vechi pentru această investiţie. Conform proiectului, în total, ne-ar mai trebui cam 1,5 miliarde, aşa că nu ştiu de unde vom face rost de diferenţa de bani. Din păcate, în 2013, nu s-a făcut nimic la Ciunget, dar nu neapărat din lipsa resurselor financiare, ci din alte motive, independente de voinţa noastră. Firma care a câştigat lucrările ne-a purtat cu vorba până ce a trecut anul”, a precizat Bogdan. În aceste condiţii, pentru a nu pierde banii pe care Primăria i-a alocat în 2013 pentru captarea şi aducţiunea cu apă de la Ciunget, social-democratul le-a propus consilierilor locali cumpărarea unui buldo-excavator. Utilajul a avut un preţ de achiziţie de patru miliarde de lei vechi, dar va fi plătit în rate, în următorii patru ani, în fiecare lună, Primăria Mălaia urmând să achite câte 50 de milioane. /Arena, http://arenavalceana.ro/2014/02/18/in-vara-primarul-sergiu-bogdan-va-incheia-lucrarile-la-captarea-si-aductiunea-cu-apa-de-la-ciunget/

Teme de mediu

CJV vrea să planteze arbori cu rol de parazăpezi şi de consolidare a drumurilor judeţene


Comisia de amenajare a teritoriului şi urbanism din CJV a propus identificarea unor tronsoane de drumuri pe care să se înfiinţeze perdele din salcie energetică, care să aibă dublu rol: de parazăpezi şi de consolidare a terenurilor.

Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a apreciat că această propunere este foarte bună, însă, în opinia sa, specia de arbori ce ar urma să fie folosită nu poate fi impusă. “Eu aş înclina spre o specie cu o dezvoltare rapidă a sistemului radicular, ca să rezolvăm două probleme: să fie parazăpezi şi, totodată, să consolideze porţiunea de drum pe marginea căreia se plantează. Ieri, la întâlnirea cu premierul Victor Ponta, acesta a spus că a aprobat în Guvern un program naţional de împădurire a marginilor drumurilor naţionale şi judeţene, deci mă gândesc că ne va da şi fonduri pentru aceste acţiuni. Pentru Vâlcea, eu m-am gândit la două tronsoane de drumuri judeţene: DJ 643 Laloşu – Făureşti – Diculeşti – Bălceşti – Irimeşti – Lăcusteni (traversează câmpuri libere) şi DJ 677 F bariera Băbeni – Şirineasa – Popeşti, unde ar avea şi rol de consolidare a terenului”, a făcut cunoscut Ion Cîlea. A doua propunere de la comisia de amenajare a teritoriului a fost ca, pe viitor, proiectele pe infrastructură ale primarilor vâlceni să fie avizate şi de APAVIL. “Parţial, eu sunt de acord cu asta. Ştiţi că localitatea Măldăreşti era să piardă finanţarea pentru un proiect din cauză că APAVIL-ul vroia să-i dea avizul doar pe o soluţie tehnică ce presupunea modificarea proiectului. Eu cred că ar trebui o consultare cu APAVIL-ul, înainte de proiectarea unei investiţii”, a adăugat social-democratul. /Arena, http://arenavalceana.ro/2014/02/18/cjv-vrea-sa-planteze-arbori-cu-rol-de-parazapezi-si-de-consolidare-a-drumurilor-judetene/#more-79890

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ CRIŞURI

Teme de mediu

Oradea şi Sânmartin, împreună împotriva exploatării de hidrocarburi!


Municipiul Oradea şi comuna Sânmartin solicită excluderea lor din perimetrul de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor petroliere, gaze naturale şi gaze de şist EX – 2 TRIA şi EX-3 Băile Felix! Primarii Ilie Bolojan şi Lucian Popuş au semnat o adresă comună în acest sens, adresată preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale... „Cei doi primari au solicitat şi redenumirea perimetrului EX – 3 Băile Felix, astfel încât să nu se mai realizeze confuzia cu staţiunea Băile Felix. Primarii Oradiei şi Sânmartinului au invocat asigurarea protecţiei şi siguranţei zonei urbane a municipiului Oradea împreună cu zona metropolitană, a zăcămintelor de apă geotermală situate în subsolul acestora, care sunt incluse în conturul perimetrelor de explorare-dezvoltare-exploatare pentru operaţiuni petroliere instituite, denumite EX – 2 TRIA şi EX – 3 Băile Felix. Ca argumente, Ilie Bolojan şi Lucian Popuş au enumerat necesitatea extinderii utilizării apei geotermale pentru prepararea agentului termic necesar încălzirii cartierelor de locuinţe şi prepararea necesarului de apă caldă, existenţa riscului producerii unor perturbări cauzate de undele seismice - închiderea fisuraţiei sau reducerea acestuia, care reprezintă căile de acces al apei geotermale spre sondele de exploatare. Nu în ultimul rând, a fost invocată şi dezvoltarea zonelor metropolitane, aflată în strânsă legătură cu dezvoltarea turismului balnear din zona Băile Felix – 1 Mai. Având în vedere că zăcământul geotermal Oradea şi zăcământul termomineral Băile Felix – 1 Mai formează un sistem care comunică între ele, există şi riscul poluării ireversibile a apelor de balneaţie, cu consecinţe grave asupra viitorul turistic al zonei.” /INFORMATIA DE BIHOR, http://www.informatiadebihor.ro/actualitate/9475-oradea-i-sanmartin-impreun-impotriva-exploatrii-de-hidrocarburi.html



- REVISTA PRESEI -

Administraţia Naţională "Apele Române"

Str. Edgar Quinet nr. 6, sector 1, cod 010018, Bucureşti, România,



Tel. : 021. 311.01.46, 021. 315.13.01; Fax: 021.312.21.74, 021.312.37.38


Yüklə 162,85 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin