Robert fawcett



Yüklə 1,32 Mb.
səhifə5/16
tarix11.01.2019
ölçüsü1,32 Mb.
#94738
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   16

Vom aştepta aici, îi explică el. Vor veni să ne ia­- Deja? făcu James foarte excitat.

Lucrurile mergeau mai bine decât prevăzuse.

Djemal râse.

– Nu e încă ce crezi. N-am făcut decât să dau un te­lefon coaforului meu.

– Coaforului! făcu James uluit.

Djemal izbucni într un râs zgomotos.

– - întocmai. Nu cunoşti obiceiurile la Bagdad. Aici, când. vrei o femeie, trebuie să telefonezi la un coafor pen­tru dame. Toate sunt oficine de call girls. De cele mai multe ori egiptene. Îţi dai întâlnire undeva şi vin după tirie. E mai discret...

■- înţeleg, zise James gânditor.

Fără să înţeleagă de fapt ce legătură exista între asta şi călătoria lui în Kurdistan.

Cel puţin socialismul nu distrusese libera întreprin­dere. Gândul că într un oraş ca Bagdad exista o reţea de call girls se dovedea destul de reconfortant. Hotărât lu­cru, civilizaţia occidentală ducea o viaţă grea. Sau te po­meneşti că şi aceste call girls erau naţionalizate...

– Poate te întrebi de ce am solicitat nişte call girls? zise Djemal.

– Zău că nu...

– Nu numai din ospitalitate. Dar suntem suprave­gheaţi. Dovadă incidentul de ieri. Trebuie să avern un motiv oficial să ne întâlnim. Agenţii nu vor fi bănuitori faţă de doi celibatari care aleargă împreună după femei. După aceea vom putea face ce dorim, nu i va mai inte­resa

Ingenios.

Djemal se aplecă spre portieră.

– Iată l.

Un arab cu o mustaţă subţirică, cu capul gol, zgribu­lit în haina în care se înfăşurase, apăruse în momentul aceia pe trotuar. Djemal şi James coborâră din Mercedes. Urmă o scurtă discuţie între Djemal şi necunoscut, apoi toţi trei se îndreptară spre un Chevrolet vechi oprit ceva mai departe.

După un sfert de oră, maşina oprea la capătul unei alei pustii, în faţa unei vile mici. Arabul deschise porţile pe care apoi le închise imediat în urma maşinii. Intră înaintea lor într o încăpere unde nu se găseau decât perne şi unde stăruia un miros vag de tămâie. Djemal părea foarte destins.

Se aşezară turceşte şi o bătrână aduse o tavă de cu­pru cu ceai şi ţigări. Bărbatul dispăruse. Djemal arătă spre ţigări.

– Haşiş. Dacă îţi place... Ne vor arăta fetele, explică el. Dacă nu vrem nici una, vom plăti numai 250 de fiii 2şi vom pleca, dar asta ne va complica planurile.

James bău o ceaşcă cu ceai. Se simţea puţin îngrijo­rat. Bătrâna îşi făcu din nou apariţia şi puse un disc cu muzică arabă la un' pick up vechi. Prima fată se ivi aproape imediat în cadrul uşii. Purta nişte veşminte ciu­date, inspirate din O Mie şi Una de Nopţi: voaluri transparente peste un slip şi un sutien ţesut cu fir de aur. Faţa era drăguţă, deşi foarte tipică, cu un nas coroiat şi o gură mare. ;

Următoarea apăru şi ea imediat. Aproape slabă, lucru rar în ţările arabe, aceasta avea o ciudată faţă triunghiu­lară, o gură mare exagerat machiată şi nişte ochi mari şi foarte negri. În nara stângă avea înfipt un cuişor de aur.

Nu avea cincisprezece ani.

Cele două fete făcură un fel de reverenţă şi aşteptară cu privirile în jos.

Djemal se întoarse spre James.

– Îţi plac? Se pare că tipul şi a dat osteneala. Cred că avem în faţa noastră ce e mai bun la ora actuală în Bagdad.

James suspină.

– Fie.

Căile CIA erau nu numai întortocheate, ci şi impre­vizibile.



Djemal anunţă vestea cea bună. Cele două fete zâm­biră mulţumite. Îşi câştigaseră seara.

Împinse parcă de aceeaşi pornire, amândouă începură să danseze. Ondulându se cu o senzualitate destul de pri­mitivă, fetele îşi agitau cu furie şoldurile în legănări fals evocatoare, mişcându şi fundurile şi aruncând ocheade provocatoare. Djemal părea fermecat. James abia se ab­ţinea să nu râdă," atât de exagerate erau strădaniile lor.

Discul se sfârşi şi dansatoarele veniră să se aşeze lângă clienţii lor.

– A ta se numeşte Leila, zise Djemal; a mea, Sussan.

Sussan avea probabil paisprezece ani, ceea ce nu o împiedica să se simtă în elementul ei. Leila îşi desfăcu sutienul. Avea nişte sâni foarte frumoşi cu sfârcuri enor­me. Îi luă uşor mâna lui Jam.es şi i o puse pe piept. Car­nea ei era călduţă şi tare şi, pentru prima dată de când veniseră, indiferenţa lui începu să se destrame...

Fata începu să şi mângâie sânii cu o mimică semnifi­cativă, masându se spre sfârcurile ridicate. Sussan puse din nou discul, şi reîncepură amândouă să -danseze, dar într un chip mult mai cuminte, cu pieptul gol sub voa­luri. Susan avea nişte sâni foarte mici, cu sfârcurile de un roşu întunecat.

Această orgie cu ceai era destul de tristă. Totuşi cele două fete păreau că se excită una pe alta, antrenate de muzică. În timp ce dansau, se debarasau de ce mai aveau pe ele, rămânând complet goale sub voalurile diafane.

Iar când muzica încetă, amândouă se lăsară să cadă lângă bărbaţi. Imediat aprinseră câte o ţigară cu haşiş şi începură să fumeze punând mai întâi un alt disc. Tră­geau fumuri lungi pe care le ţineau cât mai mult în piept înainte de a le da afară. Totul dură aproape zece minute. Treptat, expresia feţei lor se modifică. Gesturile deveni ră mai vagi şi ochii mai strălucitori.

Leila il prinse de cap pe James şi il sărută îndelung, frecându se de el. Mirosea a mentă. Apoi, vexată proba­bil că încă mai era îmbrăcat, îşi lăsă mâna să coboare şi începu să l mângâie.

James aruncă o privire spre Djemal, care arăta perfect destins. Ajutat de mâinile sârguincioase ale fetiţei, kurdul nu mai avea pe el decât şosetele şi părea că se distrează foarte bine.

După o bătaie scurtă în uşă, apăru imediat capul ara­bului care îi adusese. Omul se adresă lui Djemal. vrând să ştie dacă dorea nişte vergele cu care să le biciuiască pe cele două fete. Un minut mai târziu, arabul apăru din nou, aducând un mic aparat de proiecţie. În acelaşi preţ intra şi vizionarea unui film porno.

– E neapărat nevoie să l înghiţim şi pe ăsta? în­trebă James.

Djemal zâmbi.

– .Măcar de data asta. Altfel ar părea ciudat.

Leila îl părăsi pe James pentru a porni aparatul, apoi se întoarse şi se lungi pe perne, îi luă mâna, şi i o aşeză pe sâni.

Necunoscând o limbă comună, nu puteau să vorbeasă.

Filmul era destul de uimitor. Vreme de zece minute, un soi de gigant bărbos ţinea piept, dacă se poate spune aşa, la două creaturi destul de puţin apetisante. Meritul lui cel mai mare era exhibarea fantasticului atribut mas­culin cu/care îl blagoslovise natura. Filmul abunda în prim planuri.

În penumbră nu se mai auzeau decât foşnete de ţe­sătură. Sussan scoase un mic ţipăt. Djemal gâfâia ca o locomotivă. James întoarse capul şi văzu că o aşezase pe fetiţă pe genunchi, cu faţa la el, şi îi muşca încetişor sâ­nii. Părea că filmul avea asupra lui un efect considerabil. Pe ecran, sexul enorm al bărbosului pătrundea ritmic în corpul uneia din partenere. Brutal, ca un nebun, Djemal o întinse pe Sussan pe perne şi se lungi peste ea.

James simţi deodată cuiul de aur al Leilei atingân- du i uşor pielea pântecelui şi o lăsă în voia ei. Prefera acest mod de a şi îndeplini obligaţiile, neavând prea mare încredere în profilaxia celor două egiptene.

Partenera lui îşi atinse scopul chiar în momentul în care filmul se termina şi rămase lipită de el mângâin- du i şoldurile, fără măcar să şi fi scos voalurile, cu sa­tisfacţia datoriei împlinite.

Sussan dispăru o clipă şi se întoarse cu şervete. Ja­mes aruncă o privire spre corpul lui Djemal. Kurdul era păros ca o maimuţă.

– Îmi plac fetele tinere, mărturisi el. Cunosc câteva care vin să mă viziteze cu regularitate dimineaţa. Părinţii lor cred că sunt la şcoală. Dar sunt obligat să mă scol de­vreme...

•- Sussan câţi ani are? întrebă James.

– Doisprezece ani, îi răspunse kurdul domol. E sora bărbatului care ne a adus.

Djemal se îmbrăcă cu grijă. Era la fel de cochet ca James. Fetele dispăruseră, apoi reveniseră în costume de baie diferite, aducând un platou cu dulciuri greţoase de atâta zahăr. Djemal aprinse o ţigară cu haşiş, mângâind cu un gest discret sânii micuţei Sussan. Rimelul fetiţei cursese dar rămăsese încântătoare. Mâna lui Djemal se strecură sub voaluri. În timp ce fuma, parcurgea fără grabă corpul docil al partenerei.

– - Ce semnificaţie are acest inel? îl întrebă el pe Dje­mal arătând spre inelul cu stemă.

Djemal ii explică că era blazonul lui şi îi făcu un mic istoric al familiei sale.

Acum Sussan îl mângâia pe kurd în timp ce el îi po­vestea lui James cum, în urmă cu treizeci de ani, tatăl lui se bătuse cu englezii în munţii Kurdistanului.

James profită de ocazie.

– Sper că n ai uitat de proiectele mele? îl întrebă el. - Djemal zâmbi.

– În seara asta e prea târziu, şi mai întâi trebuie să stabilesc câteva contacte. Rămâne pe mâine, dacă totul merge bine. Vom veni aici şi după aceea ne vom vedea de treburile noastre.

– Cum, tresări James, în fiecare seară trebuie să o luăm de la început?

Kurdul izbucni într un râs zgomotos.

– Alţii nu s ar plânge, iar tu eşti oaspetele meu. Dar nu vom bea decât puţin ceai. Voi aranja cu fratele mi­cuţei Sussan. Fetele îi vor da partea lui şi va fi mulţu­mit. Nici nu va mai asista la viitoarele noastre vizite, în felul ăsta nimeni nu ne va urmări când vom pleca de aici. Poţi fi sigur că mâine acest egiptean va spune poli­ţiei unde am fost. Când ne vor urmări şi vor vedea că ne întoarcem aici, nu vor avea nici o bănuială. Îi cunosc, sunt nişte cretini.

James încuviinţă clătinând din cap. Planul părea bun. Oricum, tot nu avea de ales. În sfârşit, îşi luară rămas bun de la fete, care îi conduseră cu puternice manifes­tări de tandreţe. Djemal lăsă două bancnote de o sută de dinari, un adevărat gest regal.

Merseră pe jos aproape cinci sute de metri până când găsiră un taxi. La un colţ de stradă, James aproape că* se izbi de un bărbat ascuns în umbră. Un arab înfăşurat în veşmântul său lung cu glugă, ţinând pe umăr o puşcă veche marca Pringfield. Îi salută cu respect pe cei doi bărbaţi ducându şi mâna dreaptă la turban.

– Cine e? întrebă James.

– Un fel de paznic, îi explică Djemal. Stau de pază din cauza bandiţilor care mişună prin Bagdad, şi mai spio­nează puţin şi pentru guvern. Îi găseşti aproape peste tot în oraş. Adesea sunt omorâţi ca să li se fure puştile.

În sfârşit ajunseră la maşina lui Djemal. Era unu dimineaţa şi Bagdadul era pustiu. O tăcere desăvârşită întreruptă doar de lătratul câinilor. Djemal suspină.

– Acum o lună au închis majoritatea localurilor de noapte. În noiembrie au interzis mini jupa întrucât co- rupea tineretul. Oraşul ăsta e mort.

– Unde sunt închişi cei care urmează să fie spânzu­raţi? întrebă James cu tonul cel mai indiferent.

Djemal dădu din umeri.

– Toate închisorile din ţară sunt pline. Mai ales ve­chea închisoare centrală din Bagdad, cea din faţa Minis­terului Sănătăţii. Dar acolo nu e nici un deţinut poliţie. Toate cazurile grave iau drumul închisorii din Baakuba, situată la vreo douăzeci de kilometri de Bagdad, în plin deşert. Un cub de beton păzit ca o fortăreaţă. Tot aco­lo se află şi vărul meu. Nu sunt scoşi din celule decât pen­tru a fi duşi în curte şi executaţi sau eliberaţi. Îţi vine s o iei razna.

– M-ar interesa să văd cum arată Baakuba, pentru un articol, zise James.

Djemal nu răspunse imediat.

– Te voi duce acolo, răspunse el. Mâine, dacă vrei. Dar nu ne putem apropia. Şi nu trebuie să fim obser­vaţi. N-ai să vezi mare lucru...

Va fi destul, îl asigură James.

În sfârşit, avansa!

Trecură pe lângă acel monument ciudat în formă de boltă, ridicat în amintirea celor morţi, unde cei doi sol­daţi de pază îşi încălzeau mâinile la un brasero. Puţin mai departe, un Mercedes negru, cu stele albe pe portieră, staţiona cu toate farurile stinse. Djemal i l arătă lui James.

– Poliţia. Sunt"' zeci de astfel de maşini noaptea în Eagdad.

La hotel, omul cu turban alb se repezi servil spre el. Djemal remarcă cu glas tare:

– Sper că ţi a plăcut cum ai petrecut această seară?

James îi mulţumi.

Cei doi bărbaţi din hol jucau mai departe cărţi lângă scară, în ciuda orei târzii.

Ajuns în camera lui, James deschise uşa cu geam şi ieşi pe balcon să şi pună puţin ordine în idei. În apropie­re, Tigrul curgea galben în bătaia lunii. Undeva departe latră un câine.

Începea să se contureze o schiţă a planului, dar totul părea din ce în ce mai dificil. În sfârşit, acum ştia cu cer­titudine unde se afla Victor Rubin. Dar singurul mo­ment în care ar fi fost relativ accesibil era cel al execu­ţiei. Cu alte cuvinte, planul trebuia să funcţioneze ceas dacă nu voia să eşueze.

Drumul spre Bassorah se întindea cât vedeai cu ochii, drept înainte, fără viraje. Tot sud estul Irakului era o stepă pietroasă aproape nelocuibilă, până la Arabia Sau- dită. James scrută partea dreaptă a drumului. Djemal venise să l ia.de la Bagdad Hotel imediat după dejun.

Kurdul înjura, agăţat bine de volan. De la plecarea englezilor, şoseaua nu mai fusese refăcută niciodată şi camioanele grele care transportau petrolul o deteriorau din zi în zi mai mult.

– De ce au construit această închisoare aşa departe? întrebă James.

Djemal se strâmbă cu dispreţ.

– Le e frică. La Baakuba nu sunt decât deţinuţi politici. Vechea închisoare din oraş are prea multe clă­diri în jurul ei. Ar putea fi luată cu asalt. Aici e altfel.

Mercedesul îşi încetini viteza şi făcu la dreapta, in­trând pe un drum de pământ.

– Satul Baakuba e mult mai departe, la cincizeci de kilometri, îi explică Djemal. Închisoarea se află la jumă­tatea drumului între Bagdad şi sat.

Făcură din nou la dreapta, pe un drum îngust, paralel cu drumul spre Bassorah. James aprecie distanţa la apro­ximativ o milă.

Pe marginea drumului se înşirau câteva colibe din pă­mânt* bătătorit, dar nu exista nici un sat.

Deodată, dintr o. cabană ţâşniră doi soldaţi şi le fă­cură semn să oprească^ Amândoi aveau puşti de asalt ruseşti. Djemal se supuse. Urmă un dialog scurt, apoi Mercedesul plecă mai departe.

– Le am spus că ne am rătăcit, îi explică kurdul. Nimeni nu merge de bună voie la Baakuba. M-au crezut.

– Barajele sunt dese?

– La fiecare zece cincisprezece kilometri. Noaptea, nimeni nu are voie să se apropie de închisoare. Se trage fără somaţie..Ziua se fac controale, ca pe toate drumurile din Irak. Uite, ne apropiem.

Colibele de pământ bătătorit erau mai numeroase Malko zări un zid alb, înalt, lung de vreo sută de metri.

– Acolo e, zise Djemal. Închisoarea e mai departe de sat, ca să nu existe nici un risc. Mai mult nu ne pu­tem apropia, altfel ne cer actele. Îi vom da ocol.

James privea cu aviditate. Victor Rubin se afla acolo, la câţiva metri, la fel de inaccesibil de parcă s ar fi găsit pe o altă planetă.

Începea să şi facă o idee destul de exactă despre închi­soare. Era un dreptunghi înconjurat de ziduri înalte de aproape şase metri, tencuite cu var şi pline de sârmă ghimpată. Se zărea şi un post de observaţie, desigur pre­văzut cu o armă automată.

Djemal opri maşina şi se plecă spre James, arătându i un punct prin geamul deschis.

– Acolo îi spânzură sau îi împuşcă. În curtea din nord vestul închisorii. E singurul moment când deţinuţii ies din celulă. Politicii nu au dreptul nici la plimbare, nici la destindere. De la celulă merg direct la ştreang. După aceea, când au terminat, înalţă pe închisoare steagul negru.

– De unde ştii asta? îl întrebă James.

Djemal porni maşina cu un surâs amar.

– Vărul meu e închis la Baakuba, şi mulţi dintre prietenii mei au trecut pe acolo.

James înregistra. Ar fi avut la dispoziţie doar câtev^ minute ca să acţioneze. O marjă de siguranţă mult prea! mică. Niciodată nu mai fusese făcută o astfel de tentativă.

– Condamnaţii sunt scoşi pe rând? întrebă James.

Djemal scutură din cap.

– Nu. Ii adună în nişte cuşti, în curte, ca să poată vedea supliciul prietenilor lor. O chestie foarte irakiană.

– Mai sunt şi alte rituri?

– Nu, răspunse kurdul după o clipă de gândire, şapte şi jumătate dimineaţa. Niciodată mai devreme, nimic special, cu excepţia orei. Totdeauna între şapte şi şapte şi jumătate dimineaţa. Niciodată mai devreme, pen­tru că ofiţerii care comandă execuţia vin de la Bagdad şi nu le place să se scoale cu noaptea în cap. Totul se petrece foarte repede, deşi nu e decât o singură spânzurătoare.

După aceea desfac cadavrele din ştreang, le încarcă într un camion şi le duc în Piaţa Al-Tahrir ca să le spânzure din nou.

Închisoarea se pierdea în urma lor. În bătaia soarelui părea chiar elegantă cu zidurile ei albe. James remarcă, o linie de înaltă tensiune ce se întindea la aproximativ cinci sute de metri, de cealaltă parte, paralel cu drumul spre Bassorah. /

Pentru un avion, ea constituia un excelent punct de reper. Blocul de beton se afla între aceste două linii, uşor de identificat în mijlocul acelui peisaj îngrozitor de plat. Iar închisoarea era singura clădire din material tare pe o rază de treizeci de kilometri, de la coşurile cărămidăriilor.

Djemal conduse un kilometru, apoi făcu la stânga pentru a ajunge la şosea. James înregistra peisajul. Din păcate, nimic deosebit. Nu era un teren propice pentru un atac prin surprindere.

– Se evadează des de la Baakuba? întrebă el.

Kurdul scutură din cap.

– Nimeni n a reuşit până acum. Sunt mulţi gardieni, în sat, la o sută de metri de aici, e un post militar dotat cu câini şi arme automate. Şi ai văzut zidurile? Nu e vorbă de pietre separate, ca la închisoarea centrală din Bagdad, ci de ciment. Iar faţada e luminată noaptea de reflectoare.

Baakuba era un mic lagăr de concentrare. Pe drumul de întoarcere, James îşi chinuia deja mintea să găsească un plan realizabil. Nu numai că trebuia să pătrundă în închisoare, dar acest lucru era obligatoriu să se întâmple' la o oră exactă într o zi precisă - cea în care aveau loc execuţiile! |

Kurdul nu pusese nici o întrebare. James se întreba dacă nu cumva ghicise adevăratele motive ale plimbării. Dar cine ar fi putut avea ideea nebună să atace închisoa­rea de la Baakuba, în inima unei ţări osţile?

Ceva mai departe, Djemal făcu un ocol şi îi arătă lui James o mare proprietate închisă.

Bagdad Society Club. Autorităţile l au închis acum patru luni. Pentru că era singurul loc unde se putea vorbi fără teamă. Toţi ne cunoşteam unii cu alţii. Nu aveam nici un agent printre noi.

g - Irak Teroarea KurdS

Fără comentarii.

Până la Bagdad nu şi au mai spus nimic, pierduţi amândoi în gânduri.

James era în sfârşit în posesia primei informaţii pal-; pabile. Dar mai avea nevoie şi de altele. Cele mai greu ele obţinut. Avea împotriva lui o armată regulată, ajutată de o populaţie fanatică şi o sumedenie de agenţi.

*

* " *



Senzaţia că eşti supravegheat în mod constant e epui­zantă şi James începea să simtă şi el primele simptome ale bolii care făcea ragavii la Bagdad: frica., Găsi pe planul oraşului hotelul Semiramis. Nu era prea departe, în nordul arterei Saadun Street. James hotărî să se ducă pe jos, ca să poată reflecta mai în linişte. Şi atâta pagubă dacă era urmărit. Nu era o întâlnire foarte compromiţătoare. (

*

$ " *



Amal sosise înaintea lui. Aştepta într un colţ al baru­lui de la Semiramis, o încăpere lipsită de farmec, luminată de neon. Când îl zări, tânăra îşi lăsă în jos ochii negri, încurcată. James se aşeză lângă ea şi îi sărută mâna.

Barul era pustiu. Semiramis, mic hotel de vreo trei­zeci de camere, foarte curat, se afla la un kilometru de Bagdad Hotel, pe o stradă liniştită, înconjurat de o mică grădină. James se întrebă de ce i dăduse tânăra întâlnire în acel loc, care nu era totuşi un loc discret.

– Ce vrei să bei? o întrebă el.

– Oh, nimic nu trebuie să rămânem aici, şopti ea. Nu vreau să fiu recunoscută.

James îşi reţinu un gest de enervare. Pentru moftu­rile astea merita o bătaie bună la fund.

– Unde vrei să mergem?

– N-ar fi trebuit să vin, gemu ea. Ce ai să crezi des­pre mine? Nu ies niciodată cu bărbaţi.

James era informat despre calvarul tinerelor fete din ţările musulmane. Dacă nu se păstrau virgine până la că­sătorie, în noaptea nunţii erau repudiate. Şi în ciuda aparenţei sexy, cu siguranţă că Amal era fecioară. E ade­vărat că te mai puteai înţelege cu cerul, graţie unor chi­rurgi îngăduitori şi abili.

Avu nevoie de zece minute de răbdare pentru a o face pe Amal să mărturisească că una dintre prietenele ei avea un apartament lângă hotel şi că îi dăduse cheia. Cu con­diţia să fie discreţi, se puteau întâlni acolo, dar că nu tre­buia să tragă de aici concluzia că voia să i acorde favo­rurile ei.

James acceptă totul. Barul era sinistru şi o simţea pe * Amal -atât de stingherită încât situaţia devenea jenantă. Tânăra tresărea de fiecare dată când se deschidea uşa. După ce îi explică unde se afla casa prietenei sale - nu voia să plece de acolo împreună - tânăra se ridică şi ieşi.

James bău fără grabă votca, pentru a i lăsa timp să ajungă.

Casa se afla la mai puţin de o sută de metri de hotel. Semăna cu toate celelalte case din Bagdad: avea în jurul ei o mică grădină. Nu se vedea nici o lumină şi James se întrebă dacă nu cumva Amal pur şi simplu se eschivase. Bătu la uşa de la parter şi aceasta se deschise imediat.

Avu un şoc agreabil. Haina neagră purtată mai înainte ascundea o imagine neaşteptată: ciorapi negri, o rochie care se mula pe pieptul ei extraordinar şi se oprea la jumă­tatea coapsei, un nor de parfum. James îi întâlni privirea şi îşi zise că timpul vorbelor trecuse.

Fără să i lase răgaz să protesteze, James o luă în braţe, şi o sărută.

La început fata se zbătu cu furie, lovindu l cu picioa­rele, ferindu şi gura, încercând să se desprindă de el. James suspină în sinea lui. Nu mai era la vârsta când pupi fetele cu forţa.; ţ îi lăsă gura şi îşi coborî buzele pe gât, deasupra gule­rului rochiei. Şi imediat avu impresia că o branşează pe Amal la 220 V. Tânăra încetă imediat să mai opună rezis­tenţă, gura ei îi acoperi buzele şi îi simţi sânii strivin- du i-se de piept. Nu numai că îi răspundea la sărut, dar se agăţa de el ca o înecată. I

.Urmă o sărutare interminabilă, în timpul căreia se legănară ca doi beţivi în holul apartamentului. Corpul fetei era parcurs de tresăriri nervoase cu un efect erotic stupefiant. De parcă muşchii ei ar fi avut o viaţă inde­pendentă. Cu ochii daţi peste cap, fata nu mai trăia decât cu gura şi cu limba, lipită cu tot corpul de James. Acesta, pentru prima dată de când venise la Bagdad, îşi pierdu din vedere, provizoriu, problemele. Agenţii secreţi sunt şi ei oameni!

Când îşi aşeză mâna pe pieptul ei, peste mătasea groasă a rochiei, crezu că Amal îi va smulge pielea de pe ceafă. Sânii, deşi mari, erau tari ca piatra. La început ea îi în­depărtă mâna, apoi îl lăsă, abandonându i-se, sprijinită r de zid, împietrită. Ori era isterică, ori nu atinsese un băr­bat de un an de zile.

Până la urmă eşuară pe o canapea hodorogită, gâfâind, cuprinşi de vrajă. Ochii ei aruncau pur şi simplu fulgere, James îi mângâie unul din picioare, deasupra genunchiu­lui, şi ea gemu, îşi lipi din nou gura de buzele lui, fre- cându se cu furie de el ca o pisică în călduri.

James vru să i desfacă fermoarul de la rochie, dar Amal se sustrase cu o mimică furioasă.

– Nu sunt o târfă! şopti ea.

Erau primele cuvinte pe care le schimbau. James se abţinu să o întrebe ce voia să spună, după cele întâmplate până atunci.

Vrând parcă să fie iertată, Amal reveni la atac.

Făcu o mişcare şi îşi descoperi una din coapse aproape în întregime, până acolo unde ciorapul se prindea de jar­tieră şi James îşi lăsă mâna să alunece mai sus decât i ar fi permis decenţa. Avea scuze. Amal fu zguduită de un asemenea fior încât James crezu că ajunsese la orgasm, li muşcă crunt de buză şi îi respinse. Asta nu era femeie, era o pisică sălbatică. Ce ar fi fost dacă se lăsa iubită?


Yüklə 1,32 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   16




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin