Strategia naţională de dezvoltare a sectorului de tineret 2020 introducere


IMPLEMENTAREA, MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA STRATEGIEI



Yüklə 294,83 Kb.
səhifə5/5
tarix07.04.2018
ölçüsü294,83 Kb.
#46853
1   2   3   4   5

IMPLEMENTAREA, MONITORIZAREA

ŞI EVALUAREA STRATEGIEI

Implementarea Strategiei este asigurată de către Guvern prin intermediul autorității administraţiei publice centrale de resort. Totodată, în procesul de implementare sînt implicate atît instituțiile publice centrale, precum Ministerul Educației, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, cît şi organizaţiile societății civile.


În prima lună de implementare a Strategiei, la iniţiativa Ministerului Tineretului şi Sportului, va fi creat un grup de referinţă cu rol de monitorizare a procesului de implementare a Strategiei, evaluare periodică a implementării, realizare a activităţii de advocacy şi a dialogului cu partenerii responsabili de implementarea celor patru priorităţi, precum şi de impulsionare a procesului de implementare și obţinere a rezultatelor aşteptate. Grupul de referinţă va fi constituit din reprezentanţi ai instituţiilor publice centrale şi societăţii civile care au tangenţă cu cel puţin una dintre priorităţile strategice şi cu sectorul de tineret în general. Grupul de referinţă se va întruni pentru coordonare nu mai rar de o dată la 3 luni, cu prezentarea progresului înregistrat, planificarea ulterioară şi actualizarea Planului de acţiuni. Activitatea Grupului de referinţă va fi coordonată de către Ministerul Tineretului şi Sportului printr-o structură special desemnată pentru implementarea Strategiei. Toate cheltuielile ce țin de activitatea Grupului de referinţă vor fi acoperite de către Ministerul Tineretului şi Sportului.
Ministerul Tineretului şi Sportului este principalul responsabil de asigurarea eficienţei mecanismului de monitorizare şi evaluare a implementării Strategiei. Monitorizarea implementării va fi una continuă, în procesul căreia se va ține cont de indicatorii de realizare stabiliți în Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei. În evaluarea progresului de implementare a Strategiei vor fi realizate două evaluări intermediare independente pentru țintele stabilite în 2017 și 2018, în scopul ajustării planurilor la necesitățile tinerilor și la tendințele actuale. Evaluarea intermediară se va axa pe măsurarea rezultatelor și a obiectivelor stabilite, prin prisma Cadrului de Monitorizare și Evaluare. În baza acestor evaluări intermediare urmează a fi definite rezultatele așteptate și obiectivele specifice. Mai mult decît atît, aceste evaluări vor fi folosite la determinarea acțiunilor necesare pentru următorii ani în conformitate cu realităţile existente şi la planificarea bugetară pentru perioada ulterioară.
Primul raport de evaluare va fi elaborat la finele anului 2017, în baza rapoartelor anuale prezentate de instituțiile responsabile de implementare, și va cuprinde gradul de realizare a obiectivelor şi acţiunilor propuse în perioada respectivă, precum şi nivelul atingerii indicatorilor de impact. Astfel, vor fi identificaţi factorii care au influenţat succesul sau insuccesul realizării activităţilor preconizate, informaţia respectivă fiind utilizată în scopul planificării activităţilor pentru perioada ulterioară.
Unele dintre acțiunile prioritare realizate în această perioadă se vor axa pe elaborarea unui mecanism eficient de colectare a datelor, în special dezagregate pe vîrste, reieșind din faptul că nu dispunem de studii, cercetări, baze de date calitative și cantitative curente pe segmentul de tineret. În baza acestui mecanism ne propunem elaborarea unui plan de acțiuni de evaluare și monitorizare a Strategiei care va cuprinde indicatori reali, ținte cuantificabile și va fi principalul instrument de analiză a progreselor înregistrate conform Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei, care măsoară impactul acţiunilor specifice asupra realizării obiectivelor şi direcţiilor strategice, precum şi asupra obţinerii rezultatelor aşteptate.
Rezultatele implementării Strategiei se vor prezenta într-o evaluare finală independentă, care va măsura impactul asupra sectorului de tineret al rezultatelor atinse în cadrul fiecărei priorităţi strategice şi al Strategiei în general. Evaluarea finală va fi realizată prin prisma relevanței, eficienței, eficacității, durabilității, impactului și a abordării bazate pe drepturile omului. În procesul de monitorizare şi evaluare, societatea civilă este invitată să aibă un rol activ, astfel oferind valoare adăugată prin expertiza şi experienţa sa vastă în domeniu.

RISCURILE ÎN PROCESUL DE IMPLEMENTARE

A STRATEGIEI

Implementarea eficientă a celor 4 priorităţi strategice şi atingerea rezultatelor aşteptate depind în mare măsură de capacităţile Ministerului Tineretului şi Sportului şi ale tuturor instituţiilor care îşi asumă responsabilitatea pentru realizarea Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei. În contextul actual al Republicii Moldova, implementarea Strategiei este expusă unor riscuri ce necesită o abordare complexă şi identificarea unor masuri constructive de contracarare a acestora:


risc major 1: sectorul de tineret este insuficient apreciat şi înţeles de către grupurile vizate de Strategie. În acest sens, Ministerul Tineretului şi Sportului va desfăşura o campanie naţională de comunicare şi informare în rîndul factorilor de decizie, al autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, al publicului pentru a obţine un angajament cît mai larg al societăţii şi al forţelor politice în vederea asigurării durabilităţii implementării acesteia;
risc major 2: capacităţi reduse în procesul de coordonare şi monitorizare a implementării Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei. Ministerul Tineretului şi Sportului de comun acord cu alte autorităţi publice centrale direct implicate vor mobiliza resursele umane şi tehnice necesare în scopul unei coordonări prompte şi monitorizări efective a implementării Planului de acţiuni. Totodată, Ministerul Tineretului şi Sportului va crea un grup de referinţă din reprezentanţi ai instituţiilor publice centrale şi societăţii civile care au tangenţă cu cel puţin una dintre priorităţile strategice şi cu sectorul de tineret în general. Grupul de referinţă va elabora un model de plan de acțiuni de monitorizare și evaluare care va cuprinde indicatori reali, ținte cuantificabile concrete și va fi principalul instrument de analiză a progreselor înregistrate în baza Planului de acţiuni, care măsoară impactul acţiunilor specifice asupra realizării obiectivelor şi direcţiilor strategice, precum şi asupra obţinerii rezultatelor aşteptate;
risc major 3: capacități slabe de implementare la nivel de autorități ale administraţiei publice centrale şi locale. Implementarea cu succes a Strategiei poate fi atinsă doar dacă viziunea și obiectivele ei vor fi asumate atît la nivel guvernamental, cît și la nivel social. Ministerul Tineretului şi Sportului va investi în dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor tuturor instituţiilor implicate în implementarea Strategiei;
risc major 4: insuficiența resurselor financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare implementării Planului de acţiuni. Acest risc va fi abordat printr-o bună planificare a resurselor financiare în Cadrul Bugetar pe Termen Mediu, implementarea măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei cheltuielilor publice în sectorul de tineret, atragerea surselor suplimentare interne şi externe. Prevenirea acestui risc se poate face prin identificarea surselor externe (donatori, proiecte de asistenţă), precum şi prin sporirea eficienţei cheltuielilor din sistem.

Pe lîngă aceste riscuri majore, există posibilitatea apariţiei altor provocări ce pot submina buna implementare a Strategiei. Contracararea eventualelor riscuri ţine de cooperarea dintre Ministerul Tineretului şi Sportului şi ministerele de resort implicate în implementare, dintre acestea şi autorităţile administraţiei publice locale, societatea civilă şi comunitatea donatorilor. La rîndul său, Ministerul Tineretului și Sportului va întreprinde toate măsurile necesare pentru a reduce riscurile pe care le poate influența, dar și pentru a evita apariția riscurilor imprevizibile, precum și va dezvolta propriul program de consolidare a capacităţilor sale şi a instituţiilor subordonate, putînd astfel să elimine alte posibile riscuri şi devenind totodată forţa motrice în procesul de implementare a Strategiei.
Yüklə 294,83 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin