The Origin and Development of the ipa

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 40.25 Kb.
tarix25.07.2018
ölçüsü40.25 Kb.


Începuturile şi dezvoltarea Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză
[Această pagină este disponibilă în limbile Spaniolă, Franceză şi Germană]

Freud a făcut de mai multe ori referire, cu adâncă nostalgie, la cei zece ani de “spendidă izolare” pe parcursul cărora a dezvoltat psihanaliza. Fără îndoială, el a simţit că această perioadă a debutat în 1894, când colaborarea lui cu Breuer s-a încheiat; acest lucru a făcut ca Freud să-şi continue singur activitatea, în absenţa unui coleg cu care să discute despre munca sa. Însă odată cu publicarea scrisorilor lui Freud către Fliess, am putut afla faptul că ei au întreţinut o corespondenţă asiduă, Fliess fiind pentru Freud asemenea unei plăci de rezonanţă în ceea ce priveşte ideile lui aflate în curs de dezvoltare; și mai ştim cu certitudine faptul că unele dintre aceste idei au fost insuflate de propriile teorii ale lui Fliess. Mai mult, cei doi bărbați au avut numeroase întâlniri, pe care Freud le numea în glumă “congresele” lor. Acest cuvânt a anticipat lucrurile care aveau să urmeze. În acest sens, aşadar, Freud nu a fost complet izolat în activitatea lui; însă este adevărat faptul că nu a avut colaboratori în Viena, Fliess fiind berlinez.

În 1902, probabil la iniţiativa lui Stekel, care îi fusese pacient, Freud a invitat patru persoane (Stekel, Adler, Kahane şi Reitler) la o întâlnire în cadrul căreia să discute despre activitatea sa; cei cinci au înfiinţat Societatea Psihologică de Miercuri – numele societăţii datorându-se faptului că membrii ei se întâlneau în ziua respectivă. În 1908 existau deja 14 membri, iar numele societăţii a devenit Societatea Psihanalitică din Viena; acesta este anul în care Ferenczi s-a alăturat grupului. În afară de membri, mai existau câţiva invitaţi, care ulterior au devenit importanţi pentru psihanaliză; printre aceştia se aflau Eitingon, Jung, Abraham şi Jones, fiecare dintre ei îndeplinind ulterior funcţia de Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză.

În 1907, Jones l-a vizitat pe Jung la Zürich. Jones nu-l întâlnise încă pe Freud, în pofida faptului că scrierile lui îi erau familiare şi că practica psihanaliza cu pacienţii săi din Londra, încă de la finele anului 1906. Jones a fost cel care i-a sugerat lui Jung faptul că ar trebui să se organizeze o întâlnire internaţională, care să reunească psihanalişti din diferite ţări, cu scopul de a discuta despre interesele lor comune pentru psihanaliză. Având în vedere toate acestea, se poate afirma că Jones a fost primul care a avut ideea ce a dat naştere în cele din urmă Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză. Freud a întâmpinat cu bucurie această propunere; el a fost cel care a ales Salzburg ca loc de întâlnire, considerându-l cel mai bun loc pentru desfăşurarea întâlnirii planificate. Jones ar fi dorit ca evenimentul să poarte numele “Congresul Internaţional de Psihanaliză”, însă Jung a decis ca acesta să se intituleze “Primul Congres de Psihologie Freudiană”. Totuşi, această întâlnire cu un caracter neoficial este acum considerată a fi primul Congres Internaţional de Psihanaliză, cu toate că Asociaţia Internaţională nu se înfiinţase încă.

Această întâlnire de la Salzburg din 27 aprilie 1908 a reprezentat momentul în care a fost discutată şi aprobată ideea înfiinţării unei asociaţii internaţionale. Dincolo de această decizie importantă, cel mai semnificativ eveniment de la Salzburg a fost prezentarea de către Freud a cazului Omul cu şobolani; aceasta a trezit atât de mult interes, încât în urma solicitărilor Freud şi-a extins prezentarea pentru mai mult de patru ore. Următorul congres a avut loc la Nürnberg în martie 1910; acesta a fost momentul în care a luat fiinţă Asociaţia Internaţională de Psihanaliză.

Anterior Congresului de la Salzburg, Freud îl întâlnise pe Ferenczi o singură dată, în trecere, însă în mod evident prietenia lor s-a închegat repede; după întâlnirea de la Salzburg, Freud i-a cerut lui Ferenczi să facă unele propuneri menite să reunească analişti într-un fel de alianţă. Ferenczi a făcut acest lucru la Nürnberg; a insistat ca Jung să fie preşedintele noii asociaţii şi ca sediul acesteia să fie la Zürich. La rândul său, şi Freud a considerat că aceste două propuneri sunt foarte importante, din mai multe motive. În primul rând, avea o părere foarte bună despre Jung. De aproape un an, îl privea pe Jung ca fiind succesorul lui spiritual, în mâinile căruia viitorul psihanalizei ar fi fost asigurat. De asemenea, Freud considera că era de o importanţă majoră ca în mentalul colectiv psihanaliza să nu mai fie identificată cu Viena, şi nici să nu mai fie privită ca fiind ceva tipic evreiesc. În consecinţă Jung, fiind elveţian şi de religie creştină, părea cel mai potrivit pentru rolul de lider; în urma alegerilor, el a fost primul preşedinte al AIP, iar sediul central a fost stabilit la Zürich, aici fiind reşedinţa preşedintelui.

Pe parcursul următorilor ani, activităţile AIP au fost gestionate de Jung, iar Riklin a fost secretarul său. În iunie 1911, Adler s-a retras din Societatea de la Viena, împreună cu alţi câţiva membri; el şi-a înfiinţat propria organizaţie de Psihologie Individuală. În consecinţă, misiunea de a conduce publicaţia Zentralblatt für Psychoanalyse [Gazeta centrală de psihanaliză] i-a revenit lui Stekel. Nemulţumirea lui Freud a determinat în cele din urmă retragerea lui Stekel din Societatea de la Viena, în octombrie 1912.

În septembrie 1911 avusese loc cel de-al treilea congres, la Weimar. În acel moment erau înregistraţi 106 membri ai AIP. La Congres au fost acceptate ambele societăţi americane nou înfiinţate – cea din New York şi Asociaţia Americană de Psihanaliză. Zentralblatt [Gazeta centrală] a devenit publicaţia oficială a AIP, însă curând a fost înlocuită cu Internationale Zeitschrift für Psychoanalyse [Revista Internaţională de Psihanaliză], fondată de Freud în 1913 şi avându-i ca redactori pe Ferenczi, Jones şi Rank. Această revistă a apărut până în 1941. Suplimentar, în 1912 a început să apară Imago, în calitate de publicaţie dedicată psihanalizei aplicate. La Weimar, Jung a fost reales în funcţia de preşedinte şi s-a stabilit ca următorul congres să aibă loc la München, în 1913.

Între timp, relaţia dintre Freud şi Jung începuse să se deterioreze, datorită unor mari neînţelegeri între ei, ce aveau atât un caracter ştiinţific cât şi unul personal. La începutul lui 1913 relaţia lor personală s-a încheiat, prin acord reciproc. Cu toate acestea, Jung a rămas la preşedinţia AIP şi a condus Congresul de la München din septembrie 1913. Au existat numeroase nemulţumiri; s-a adus în discuţie realegerea lui Jung ca preşedinte, iar Abraham a sugerat ca persoanele care şi-au exprimat dezacordul în acest sens să se abţină în momentul votării. Au existat 22 de abţineri dintr-un număr total de 52 de votanţi. Totuşi, în urma alegerii lui, Jung şi-a dat seama curând că poziţia sa nu era susţinută şi şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte în aprilie 1914; Societatea din Zürich s-a retras din AIP în luna iulie. Astfel, legătura dintre Jung şi psihanaliză a fost ruptă.

Freud a propus ca Abraham să îndeplinească funcţia de preşedinte interimar până la următorul congres, care a fost stabilit pentru septembrie 1914; însă izbucnirea războiului în august a determinat abandonarea acestei idei şi nu s-a mai ţinut niciun congres până în septembrie 1918, când s-a desfăşurat Congresul de la Budapesta. Aproape toţi participanţii la acest congres erau austrieci sau maghiari; doar trei persoane proveneau din Germania, două din Olanda şi una din Polonia, aşa încât congresul a putut cu greu să fie desemnat ca fiind unul internaţional. Ferenczi a fost ales în funcţia de preşedinte, însă datorită stării de haos în care se aflau Austria şi Ungaria ca urmare a înfrângerii lor în război, el a considerat ca îi este imposibil să-şi îndeplinească atribuţiile; în consecinţă, i-a solicitat lui Jones să preia pentru un timp conducerea, iar acesta a fost de acord.

Primul Război Mondial a generat un hiatus în activităţile AIP. Motivul pentru care asociaţia se înfiinţase fusese acela de a crea o legătură între psihanaliştii din diferite ţări. Mijloacele prin care putea fi atins acest scop erau următoarele: organizarea unor congrese internaţionale care să încurajeze schimbul de exprienţă ştiinţifică; publicarea unui buletin informativ, într-o formă sau alta, prin intermediul căruia să poată fi transmise informaţii legate de activităţile diferitelor societăţi de psihanaliză; şi înfiinţarea revistelor ştiinţifice – acest aspect luând în cele din urmă forma celor două publicaţii, Internationale Zeitschrift für Psychoanalyse [Revista Internaţională de Psihanaliză] şi Imago.

În 1912, când Adler şi Stekel au părăsit în mod oficial psihanaliza, iar Jung prezenta indicii clare că va urma acelaşi drum, Jones a organizat în secret o comisie formată din acei colegi despre care se ştia cu certitudine că îl vor urma pe Freud şi că vor susţine doctrina majoră a psihanalizei. Iniţial, din această comisie făceau parte Jones (în calitate de preşedinte), Ferenczi, Rank, Sachs şi Abraham. Eitingon a fost primit în 1919. Fiecare membru al Comisiei se angaja să nu prezinte în mod public o teorie diferită de ipotezele de bază ale teoriei psihanalitice înainte de a-şi expune părerile în faţa colegilor săi. Aceasta urma să fie o formă mult mai acceptabilă a măsurii de protecţie recomandată de Ferenczi la Congresul de la Nürnberg; avea să se limiteze la “vechea gardă” reprezentată de Comisie şi să depindă de ei înşişi, şi nu de preşedintele AIP. Din moment ce în 1912 acest aspect se referea la Jung, a cărui ruptură de psihanaliză era deja previzibilă, exista în mod evident un abis între Comisia secretă şi activităţile oficiale ale AIP conduse de Jung. Jones relatează faptul că această Comisie a funcţionat satisfăcător pentru o perioadă de zece ani. Comisia a fost importantă pentru ceea ce a realizat în perioada respectivă nu doar în privinţa promovării consensului, ci posibil şi pentru crearea unei tradiţii a ceea ce s-ar putea numi oligarhie (sau am putea spune meritocraţie?) în interiorul AIP înseşi. Pentru câţiva ani ai anilor ’20 din secolul al XX-lea, au apărut neînţelegeri grave în relaţia lui Rank cu alţi membri ai Comisiei. El a părăsit Comisia, locul său fiind luat în 1925 de Anna Freud.

Cu toate acestea, Comisia s-a dizolvat în 1927.

După război, în 1920, congresul s-a desfăşurat la Haga; această ediţie a reunit reprezentanţi din mai multe ţări, comparativ cu Congresul de la Budapesta din 1918, şi a reunit astfel colegi care fuseseră separaţi involuntar de război. Au participat 62 de membri. Societăţile Britanică şi Elveţiană au fost acceptate în mod oficial, iar Jones a fost ales preşedinte.

În ianuarie 1919 Freud înfiinţase Internationaler Psychoanalytischer Verlag [Editura Internaţională de Psihanaliză], o editură care avea ca scop independenţa publicaţiilor psihanalitice; de la Budapesta, von Freund promisese susţinerea acesteia cu o sumă considerabilă de bani, însă din nefericire el a decedat în ianuarie 1920. Au urmat dificultăţi copleşitoare, iar ajutorul financiar promis nu a mai fost disponibil. Rank a muncit din greu pentru Editură, Jones fiind la rândul lui foarte activ în acest sens, în special în ceea ce priveşte publicarea în Anglia. În cele din urmă el a înfiinţat International Psychoanalytical Library [Biblioteca Internaţională de Psihanaliză] şi International Journal of Psycho-Analysis [Jurnalul Internaţional de Psiho-Analiză] – primul număr al acestuia apărând în 1920.

Cel de-al şaptelea congres s-a desfăşurat la Berlin în 1922, ocazie cu care s-a luat decizia ca aceste congrese să se desfăşoare o dată la doi ani. Jones a fost reales în funcţia de preşedinte, iar Abraham în funcţia de secretar – o situaţie diferită de cele anterioare, care presupuneau ca preşedintele şi secretarul să facă parte din aceeaşi societate.

Următorul congres a avut loc în 1924 – şi la fel ca şi primul, s-a desfăşurat la Salzburg. S-a comunicat cu această ocazie că AIP număra 263 de membri, comparativ cu numărul de 22 de membri reuniţi la primul congres. Următorul congres, cel de la Bad Homburg, a avut o importanţă specială. Abraham a prezidat. A existat o conferinţă preliminară în cadrul căreia s-a discutat despre formare şi s-a înaintat propunerea de a se înfiinţa o organizaţie internaţională de formare, cu scopul de a susţine uniformitatea criteriilor. Au fost invitaţi delegaţi din partea societăţilor; Ferenczi a fost preşedinte de şedinţă. Eitington a introdus un număr de principii importante. Formarea nu urma să rămână la iniţiativa personală a indivizilor – în loc de aceasta, toate ţările urmau să înfiinţeze institute de formare, iar reglementările privind formarea în aceste institute urmau să fie prevăzute prin autoritatea AIP. Formarea trebuia să includă “analiza de formare” şi analiza pacienţilor sub supervizare. Persoanele care doreau să practice psihanaliza trebuiau să-şi finalizeze formarea înainte de a deveni membri ai AIP. S-a stabilit ca fiecare societate componentă să aleagă un Comitet de Formare cu maximum şapte membri şi ca aceste comitete să se reunească pentru a forma un Consiliu Internaţional de Formare (redenumit ulterior Comisie – Comisia Internaţională de Formare, CIF). Acest consiliu urma să fie organul central al AIP în ceea ce privea chestiunile legate de formarea în psihanaliză. Eitingon a fost numit primul în funcţia de preşedinte al Consiliului de Formare.

Jones a remarcat că la acest congres a devenit evident faptul că apăreau neînţelegeri serioase între americani şi europeni cu privire la analiza practicată de profani (adică de ne-medici). Atât Freud cât şi Ferenczi susţineau că persoanele care doresc să urmeze o formare în psihanaliză trebuie să fie de fapt descurajate de la a studia medicina; pe de altă parte americanii insistau că, cel puţin în ceea ce îi priveşte, licenţa în medicină trebuie să fie obligatorie, datorită faptului că se înmulţiseră cazurile de escrocherii medicale. Jones şi Eitingon au adoptat o poziţie de mijloc, şi anume că formarea medicală trebuie încurajată, însă nu ar trebui să se insiste asupra acesteia. În cadrul acestui congres s-a adoptat în cele din urmă o rezoluţie prin care CIF era desemnată să schiţeze un proiect privind condiţiile pentru admiterea în formare; în acelaşi timp, s-a hotărât ca nicio acţiune să nu fie întreprinsă până în momentul în care nu va fi finalizat acest proiect. Comisia desemnată de Eitingon pentru a duce la bun sfârşit acest scop era compusă în întregime din membri berlinezi, iar rezultatele acesteia nu au reuşit să mulţumească unele societăţi componente. O comisie nouă, cu adevărat internaţională, a fost desemnată în cadrul următorului congres, care a fost condus de Jones. Raportul acestei comisii a fost în unanimitate acceptat în cadrul Congresului de la Wiesbaden din 1932; acest raport prevedea ca regulile de selecţie a candidaţilor (inclusiv a candidaţilor ne-medici) să fie stabilite de fiecare societate componentă în parte.

Abraham a fost reales în funcţia de preşedinte al AIP la Bad Homburg (1925), însă a decedat la câteva luni după acest congres; Eitington i-a preluat atribuţiile, iar Anna Freud a preluat îndatoririle de secretar ale lui Eitington.

La Innsbruck (1927), Eitingon a fost ales în mod oficial în funcţia de preşedinte al AIP. Comisia secretă înfiinţată în 1912 a încetat să mai existe ca organizaţie secretă; locul său a fost luat de membrii executivi ai AIP – şi anume preşedintele, cei doi vicepreşedinţi, secretarul şi trezorierul – un organ de conducere la care de regulă se face referire prin Comitetul Executiv Central. În 1929, congresul a fost pentru prima dată ţinut în afara Europei continentale, şi anume la Oxford. Eitington a remarcat faptul că asociaţia se dezvolta foarte lent, considerând că acest lucru se datora accentului general pus asupra analizei membrilor. El a fost reales în funcţia de preşedinte şi a primit încă un mandat trei ani mai târziu, la Wiesbaden. Amânarea cu un an a următorului congres, stabilit iniţial pentru 1931, s-a datorat situaţiei interne a Germaniei, care se confrunta cu grave probleme economice. Eitington a anunţat că existau acum şapte institute de formare şi că cele noi urmau metodele de formare operante la Berlin, Viena şi Londra.

Noua sub-comisie responsabilă cu formarea a făcut unele recomandări prin care se reconfirma faptul că singurele autorităţi ce stabilesc regulile de formare şi de admitere la formare erau comitetele de formare; regulile privind selecţia candidaţilor ne-medici urmau să fie stabilite de fiecare comitet de formare în parte, dar se recomanda ca regulile instituite să nu permită excepţii. Niciunei persoane nu i se permitea să afirme că este psihanalist până când nu îşi finaliza formarea în condiţiile stabilite de Comitetul de Formare. Candidaţii ne-medici trebuiau să promită să nu se implice în activitatea de consultaţii medicale, responsabil din punct de vedere legal fiind medicul curant care recomanda pacientului să urmeze tratamentul psihanalitic. Formarea trebuia să dureze cel puţin trei ani şi să includă doi ani de studii teoretice, precum şi o analiză de formare cu un analist autorizat şi conducerea a două analize “de control” (adică supervizate) de cel puţin un an. Studiile non-analitice în arii conexe erau încurajate. Analiştilor ne-medici li se cereau studii şi experienţă în fiziologie şi psihiatrie clinică, iar absolvenţilor de medicină li se cerea specializare în medicină generală, neurologie şi psihiatrie. În cazul candidaţilor provenind din alte ţări, se cerea aprobarea Comitetului de Formare din ţara lor. Se poate observa aşadar faptul că cele mai multe dintre reglementările de astăzi fuseseră deja stabilite acum mai bine de cincizeci de ani.

S-a raportat faptul că se făceau progrese considerabile în Statele Unite ale Americii şi că unii analişti europeni fuseseră solicitaţi să ofere asistenţă în privinţa formării dincolo de ocean. În cadrul congresului s-a aprobat ca Asociaţia Americană de Psihanaliză să se reorganizeze în forma unei Federaţii a Societăţilor Americane, care urma să acţioneze în calitate de organ executiv, organizând şi supervizând activitatea societăţilor componente; o societate americană componentă putea să fie acceptată în AIP numai ca urmare a recomandării AAP. AAP însăşi a încetat să mai fie o societate componentă; însă preşedintele său urma să ocupe o funcţie în cadrul Comitetului Executiv al AIP, şi anume pe cea de al treilea vicepreşedinte.

Jones a fost ales în funcţia de preşedinte al AIP (funcţie pe care avea să o deţină pentru mai mult de cinci ani), iar Eitington a rămas preşedintele Comisiei Internaţionale de Formare. Cel de-al 13-lea Congres s-a desfăşurat la Lucerna în 1934, cu un omagiu adus lui Ferenczi, fondatorul AIP, care murise. În cadrul acestui congres s-a menţionat faptul că reorganizarea AAP nu se încheiase şi se spera ca proiectele sale de statut să fie urgentate şi propuse Comitetului Executiv Central. Acest lucru a fost realizat, iar la următorul congres, desfăşurat la Marienbad în 1936, statutele americane au fost aprobate şi ratificate. S-a stabilit ca orice rezoluţie a Congresului privind America în special să fie supusă dreptului de veto din partea AAP. Astfel, America a primit o poziţie specială şi i s-a acordat o autonomie considerabilă.

Ultimul congres antebelic a fost ţinut la Paris în 1938. Jones a anunţat dizolvarea Soceităţii din Viena, ca urmare a anexării Austriei la Germania nazistă – mai rămăseseră doar şase membri în societatea vieneză. Jones a făcut cunoscută o notă de ultim moment din partea AAP, care a propus, printre alte sugestii, ca AIP să înceteze să mai funcţioneze ca organ administrativ şi executiv, şi să se organizeze într-un Congres care să se rezume la scopuri ştiinţifice. Jones a propus înfiinţarea unui comitet care să se consulte cu Comitetul Executiv al AAP, iar această propunere a fost acceptată. Se pare că totuşi comitetul european s-a întrunit, deşi nu a existat o întâlnire cu reprezentanţii americani, datorită izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

Către finele celui de-al Doilea Război Mondial, a existat o întâlnire la Maresfield Gardens (Londra) între câţiva analişti americani importanţi şi câţiva membri ai Societăţii Britanice de Psihanaliză. Dat fiind că Jones se afla la conducerea AIP din 1932 (asistat de Glover şi ulterior de Anna Freud), el a fost ţinta unor atacuri personale din partea delegaţilor americani; în cele din urmă, Jones a reuşit să îi convingă de faptul că el nu era regele George al III-lea reîncarnat. Ulterior, după încheierea războiului, a existat o întâlnire cu un caracter mai oficial la Hotelul Savoy, întâlnire făcută publică de către Jones la următorul congres. Cu această ocazie, în 1948, au fost prezenţi şapte reprezentanţi din America şi şase din Londra. S-a căzut de acord asupra faptului că era necesar să se facă mai multe modificări în statutele AIP. Nu se mai făcea nicio referire la Comisia Internaţională de Formare, care de fapt a încetat să mai existe. S-a ajuns la un acord tacit, prin care se prevedea ca funcţia de preşedinte să fie îndeplinită alternativ de un membru american şi de unul european, chiar dacă acest aspect nu a fost inclus în statute. În consecinţă, Jones s-a retras din funcţia pe care o îndeplinise pentru 15 ani consecutivi, a fost ales un preşedinte american – Leo Bartemeier – iar Jones a fost numit preşedinte de onoare permanent. Toate acestea au avut loc în cadrul primului congres postbelic, care s-a desfăşurat la Zürich în 1949. De asemenea, acesta a fost primul congres ţinut după moartea lui Freud din 1939.

Anul 1956 a marcat centenarul naşterii lui Freud, care a fost sărbătorit în multe moduri, incluzând o serie de prelegeri ale lui Jones. La Congresul de la Paris, s-a creat pentru AAP o nouă categorie organizaţională. O asociaţie regională urma să aibă autonomie locală în toate privinţele formării; societăţile americane locale urmau să fie afiliate la AAP, însă numai acei analişti care erau membri ai AAP urmau să fie şi membri ai AIP. Astfel, dificultăţile care au îngreunat pentru mulţi ani relaţiile între Europa şi America păreau să se fi rezolvat într-un mod satisfăcător.

Congresul de la Copenhaga din 1959 a fost primul, de la debutul din 1910, la care Ernest Jones nu a participat, el murind în 1958.

În 1951, Arhivele Sigmund Freud au fost anexate Institutului din New York, Kurt Eissler îndeplinind funcţia de secretar. Scopul Arhivelor era de a colecta toate materialele corelate cu biografia lui Freud şi cu interesele lui ştiinţifice. Pentru mulţi ani, rapoartele Arhivelor au fost prezentate la congrese de către Eissler sau de către adjunctul lui, menţionându-se adesea donaţii foarte importante de scrisori sau alte materiale.

La Congresul de la Copenhaga din 1967 s-a luat act de finalizarea Ediţiei Standard a Operelor de psihologie ale lui Freud.

Congresul din 1971 s-a desfăşurat la Viena: aceasta a fost prima dată când Congresul a fost ţinut în locul de naştere a psihanalizei; a fost de asemenea prima dată când Anna Freud a vizitat Viena de la plecarea lor în 1938. Preşedintele, Leo Rangell, a marcat această ocazie cu o prezentare pe care i-a făcut-o.

La Congresul de la Paris din 1973 s-a dezbătut îndelung raportul lui Samuel Ritvo privind formarea în analiza copilului şi statutul în AIP al celor care au beneficiat de o astfel de formare fără să fi finalizat formarea în analiza adultului. În cele din urmă, raportul lui Ritvo a fost respins în cadrul congresului; acest lucru însemna că nu apărea o modificare în statu-quo – numai acele persoane care au urmat o formare satisfăcătoare în analiza adultului erau eligibili pentru statutul de membru al AIP. Anna Freud a fost numită preşedinte onorific, înlocuindu-l pe Heinz Hartmann care murise în 1970. Anna Freud a fost președinte onorific din 1973 până la moartea ei în 1982.

În 1979 s-a desfăşurat la New York primul congres transatlantic al AIP. S-a anunţat că numărul de membri ai AIP era de aproximativ 5000 de persoane şi că acest număr creştea; suplimentar, s-a anunţat că la Ierusalim s-a înfiinţat Sigmund Freud Centre for Psychoanalytic Studies and Research [Centrul Sigmund Freud pentru Studii şi Cercetare în Psihanaliză], preşedintele fiind membru al Universităţii Ebraice din Ierusalim. De asemenea, a fost prezentat un raport asupra Sigmund Freud Gesellschaft din Viena [Societatea Sigmund Freud], cu sediul în str. Berggasse nr. 19. Societatea fusese activă din momentul înfiinţării ei în 1968; ea beneficia de o bibliotecă şi de arhive, publica un buletin informativ şi găzduia un muzeu. Acesta fost deschis oficial în timpul Congresului de la Viena din 1971.

Începând cu anii ’80 ai secolului al XX-lea, America Latină s-a alăturat AIP în calitate de a treia regiune administrativă; primul congres pe pământ sud-american s-a desfăşurat în 1991 la Buenos Aires. Preşedinţia AIP include şi această a treia regiune; primul preşedinte latino-american a fost Horacio Etchegoyen, aflat în funcţie între anii 1993 şi 1997.

Se poate afirma faptul că organizarea congreselor este una dintre activităţile principale ale AIP, iar diferiţii preşedinţi care au condus asociaţia au jucat un rol vital în dezvoltarea ei. Însă o contribuţie majoră la activitatea AIP au avut-o şi alte persoane, în special secretarii şi trezorierii, iar în ultimele trei decenii s-a remarcat contribuţia biroului central. Nu numai că numărul de membri ai Asociaţiei a crescut constant de-a lungul anilor, ajungând la peste 12.000 de persoane la finele anului 2009; asociaţia a devenit totodată mult mai activă în intervalele dintre congrese, în special în acordarea asistenţei şi consilierii în dezvoltarea grupurilor din diferite părţi ale lumii. După căderea Zidului Berlinului, s-a intensificat colaborarea între AIP şi Federaţia Europeană de Psihanaliză în scopul dezvoltării noilor societăţi şi grupuri de studiu din ţările post-comuniste, lucru care a condus la crearea Psychoanalytic Institute for Eastern Europe [Institutul de Psihanaliză pentru Europa de Est]. În 1997, a luat fiinţă Comitetul AIP pentru Naţiunile Unite, iar în 1998 Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză i s-a conferit statutul de Consultant la Consiliul Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Înfiinţată în 1998, Asociaţia Internaţională de Psihanaliză a ajuns acum la deplina maturitate şi are un caracter esenţialmente internaţional. Anul 2010 a fost primul în care o conferinţă de psihanaliză s-a desfăşurat în China, având ca temă evoluţia şi schimbările în psihanaliză într-un context asiatic. 2010 a fost de asemenea un an important pentru AIP datorită sărbătoririi centenarului înfiinţării sale. Au avut loc mai multe evenimente la scară globală, concentrate asupra celor 100 de ani de psihanaliză şi asupra provocărilor următorului secol; a fost publicată o carte ce trasează istoria AIP, lucrare care este disponibilă comunităţii psihanalitice şi tuturor celor interesaţi. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să contactaţi Responsabilul de publicaţii, Rhoda Bawdekar: rhoda@ipa.org.uk
Adaptare după un articol al lui William H. Gillespie, 1982

Surse principale:



  • Ernest Jones: Sigmund Freud, Life And Work [Sigmund Freud: Viaţa şi opera]

  • Ernest Jones: Free Associations [Asociaţii libere]

  • Zeitschrift für Psychoanalyse [Revista de Psihanaliză]

  • International Journal of Psycho-Analysis [Jurnalul Internaţional de Psiho-Analiză]



Translation: Mrs. Alexandra Timofte

Candidate, Romanian Psychoanalytical Society Training Institute

Dostları ilə paylaş:
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə