Catinca AGACHE, Iaşi ***
Romanul lui Nicolae Dabija „Tema pentru acasă” m-a luat prin surprindere. Deşi a scris şi
eseuri, şi cărţi didactice, şi foarte multă publicistică de cea mai admirabilă calitate, autorul
„Ochiului al treilea” este mai ales – mai ales – mai ales un mare poet.
Aş evidenţia o particularitate artistică deosebită a romanului: absurdul ca formă a ironiei şi
a satirei. Absurdul (ceea ce contrazice gândirea logică, care este lipsit de sens) a fost, după
cum prea bine se ştie, un căluţ de bătaie a marilor scriitori francezi Sartre şi Camus. La ei
trăirea absurdului avea semnificaţia de adevărată trăire a existenţei.
Autorul presară în paginile romanului, cu multă pricepere, sarcasm şi ironie: Ivan Dub a
evadat (din puşcărie) de două ori, dar a fost prins de trei ori; Kudreavţev, şeful penitenciarului,
a dat ordin ca la geamurile barăcilor să fie instalate câte două rânduri de zăbrele, „ca să nu le
fie frig deţinuţilor”; „ziua în lagăr începe cu loviturile unei bare metalice într-o toacă adusă de la
o mănăstire cu tot cu călugări”. Rânduri savuroase, un parfum gen Urmuz sau Saşa Pană.
Afirmam mai sus că Tema pentru acasă a fost o surpriză pentru mine. Ca şi alte cărţi bune
ale scriitorului Dabija (mai vechi sau mai noi). Fiindcă orişice carte scrisă cu talent este o
surpriză – cu sensul de: ceea ce produce plăcere, bucurie neaşteptată.
Uimeşte-ne în continuare, Maestre!