Teste la chirurgia oro-maxilo-facială anul II

. CBMF pag.353

342. C.M. În cursul unei boli infectocontagioase, la nivelul oaselor maxilare se pot produce:

1. 
   Creşterea receptivităţii ţesutului conjunctiv osos pentru germenii circulanţi;
   
2. 
   Congestie cu hiperemie şi vasodilataţie;
   
3. 
   Embolii şi tromboze capilare;
   
4. 
   Microabcese, demineralizări, necroză osoasă;
   
5. 
   Ischemia periostului. CBMF pag.353
   

343. C.M. Într-o osteită a corticalei osoase putem întâlni:

1. 
   Febra moderată;
   
2. 
   Adenopatie loco-regională;
   
3. 
   Fond dureros continuu;
   
4. 
   Nobilitate dentară;
   
5. 
   Edem genian moderat. CBMF pag.354
   

344. C.M. Etiologia flegmonului planşeului bucal este:

1. 
   Procese dentoparodontale ale dinţilor inferiori;
   
2. 
   Litiaza infectată a canalului Warthon;
   
3. 
   Procese dentoparodontale ale dinţilor superiori;
   
4. 
   Înţepături septice sau corpi străini;
   
5. 
   Furuncule cu localizare în etajul inferior al feţei.
   

CBMF pag.340

345. C.M. Conţinutul lojei planşeului bucal este:

1. 
   Glandele salivare submaxilare şi sublinguale;
   
2. 
   Grupe de limfonoduli (submandibulari, submentonieri);
   
3. 
   Vase sanguine (a. linguală, a. facială, a. sublinguală);
   
4. 
   Nervii lingual, hipoglos;
   
5. 
   Muşchi şi ţesut conjunctiv lax. CBMF pag.340
   

346. C.S. Flegmonul planşeului bucal constituie un proces:

1. 
   Inflamator limitat seros;
   
2. 
   Inflamator supurativ delimitat;
   
3. 
   Inflamator hemoragic difuz;
   
4. 
   Inflamator putrido-necrotic cu caracter difuz;
   
5. 
   Supurativ localizat. CBMF pag.340
   

347. C.M. Simptomatologia generală într-un flegmon difuz al planşeului bucal este:

1. 
   Febră crescută (39-40,5C), freson, curbatură;
   
2. 
   Stare septică;
   
3. 
   Puls crescut, slab bătut, neregulat;
   
4. 
   Albuminurie, glicozirie, oligurie;
   
5. 
   Schimbări sanguine evidenţiate. CBMF pag.340
   

348. C.M. Germenii patogeni cauzali într-un flegmon difuz al planşeului bucal sunt:

1. 
   Microbi anaerobi;
   
2. 
   Clostridium perfringeus;
   
3. 
   Clostridium oedematicus;
   
4. 
   Clostridium histoliticus, vibrion septicus;
   
5. 
   Anaerobi sporulaţi. CBMF pag.340
   

349. C.M. Aspectul tegumentelor într-un flegmon al planşeului bucal poate fi:

1. 
   Hiperemic-congestiv;
   
2. 
   Cianotic;
   
3. 
   Flictenular;
   
4. 
   Marmorat;
   
5. 
   Sfacelizat. CBMF pag.340
   

350. C.M. Simptomatologia locală într-un flegmon al planşeului bucal este:

1. 
   Tumefacţia voluminoasă, masivă totală a planşeului bucal;
   
2. 
   Edem în pelerină (în sus şi în jos);
   
3. 
   Tegumentele în tensiune, pe piele zone marmorate care apoi se sfacelizază;
   
4. 
   La palpare o duritate lemnoasă fără fluctuenţă;
   
5. 
   Crepetaţii gazoase. CBMF pag.340
   

351. C.M. Simptomatologia endobucală într-un flegmon al planşeului bucal este:

1. 
   Mucoasa sublinguală bombată bilateral în creastă de cucoş;
   
2. 
   Mucoasa este în tensiune, roşie violacee, acoperită cu depozite fibrinoleucocitare;
   
3. 
   Limba mărită în volum, pe margini amprentele dinţilor;
   
4. 
   Limba acoperită cu depozite murdare;
   
5. 
   La palpare duritate lemnoasă. CBMF pag.341
   

352. C.M. Tulburările funcţionale într-un flegmon al planşeului bucal sunt:

1. 
   Salivaţie abundentă cu o salivă vâscoasă;
   
2. 
   Bolnavul nu poate înghiţi;
   
3. 
   Tulburări de fonaţie;
   
4. 
   Respiraţia deficilă;
   
5. 
   Trismus cu imposibilul de masticaţie. CBMF pag.341
   

353. C.S. Cel mai complicat sindrom care pune în pericol viaţa pacientului în flegmonul planşeului bucal este:

1. 
   Deglutiţia dureroasă;
   
2. 
   Edem al glotei cu pericol de asfixie;
   
3. 
   Salivaţia abundentă;
   
4. 
   Trismusul;
   
5. 
   Halenă felidă. CBMF pag.341
   

354. C.M. Complicaţiile unui flegmon al planşeului bucal sunt:

1. 
   Extinderea infecţiei spre craniu (meningite, tromboflebite);
   
2. 
   Extinderea infecţiei spre mediastin (mediastâinite, pneumonii, gangrenă pulmonară);
   
3. 
   Agitaţie cu semne de iritaţie centrală;
   
4. 
   Sincope toxice bulbare;
   
5. 
   Colaps cardios. CBMF pag.341
   

355. C.M. Schimbările de sânge şi urină într-un flegmon al planşeului bucal sunt:

1. 
   Anemie marcată;
   
2. 
   Formula leucocitară deviată spre stânga;
   
3. 
   Eozinofile scăzute sau absente;
   
4. 
   Oligurie cu albuminurie;
   
5. 
   Cilindrurie şi glicozurie. CBMF pag.341
   

356. C.M. Tratamentul chirurgical într-un flegmon al planşeului bucal se instituie cât mai precoce şi constă în:

1. 
   Incizie în potcoavă, dedesubtul şi înăuntrul arcului mandibular (1,5-2 cm);
   
2. 
   Incizii (3-4) în zonele submandibulare, mentoniere;
   
3. 
   Incizii în planşeul bucal;
   
4. 
   Puneţii cu ace largi;
   
5. 
   Toate. CBMF pag.341
   

357. C.S. După incizii în flegmonul planşeului bucal, din rană se elimină:

1. 
   Puroi gălbui în limite voluminoase;
   
2. 
   Eliminări hemoragice;
   
3. 
   Eliminări seroase;
   
4. 
   O serozitate murdară foarte fetidă;
   
5. 
   Puţin puroi gălbui cu grungi. CBMF pag.341
   

358. C.M. După deschiderea chirurgicală a flegmonului planşeului bucal, evoluţia favorabilă se manifestă prin:

1. 
   Bradicardie şi poliurie;
   
2. 
   Dispariţia puroiului;
   
3. 
   Reducerea trismusului;
   
4. 
   Apariţia puroiului;
   
5. 
   Apariţia febrei. CBMF pag.342
   

359. C.M. După deschiderea flegmonului planşeului bucal toate lojile deschise se vor drena cu tuburi de cauciuc pentru a permite:

1. 
   O aeraţie a ţesuturilor profunde;
   
2. 
   O irigaţie cu soluţii antiseptice calde (apă oxigenată, potasiu, cloramidă, dimexid, dioxidin etc.);
   
3. 
   Introducerea antibioticelor în rană;
   
4. 
   Introducerea fermenţilor;
   
5. 
   Eliminarea puroiului abundent din rană. CBMF pag.341
   

360. C.M. Farmacoterapia unui flegmon a planşeului bucal constă în administrarea:

1. 
   Antibiotice cu spectru larg (cefalosporine, clotrimazol, lincomicină, eritromicină, tetraciclină etc.);
   
2. 
   Tonice cardiace;
   
3. 
   Perfuzii cu sânge;
   
4. 
   Imunocorecţia (seruri imune, imunoglobuline, vaccinuri, apatoxine);
   
5. 
   Oxigenoterapie (introducerea oxigenului în rană, barocameră). CBMF pag.312
   

361. C.M. Evoluţia favorabilă a unui flegmon al planşeului bucal se manifestă prin:

1. 
   Apariţia în plagă a puroiului;
   
2. 
   Apariţia febrei;
   
3. 
   Dispariţia celorlalte semne toxico-septice;
   
4. 
   Reglarea funcţiei cardio-vasculare;
   
5. 
   Dispariţia trismusului. CBMF pag.342
   

362. C.S. Discordanţa dintre pulsul tahicardic, greu perceptibil, şi febra scăzută se observă într-una din următoarele afecţiuni:

1. 
   Flegmonul difuz al planşeului bucal;
   
2. 
   Abcesul retrotuberozitar postanestezic;
   
3. 
   Osteomielita maxilarelor de cauză generală; abcesul de orbită;
   
4. 
   Abcesul genian difuzat în loja maseterină. CBMF pag.341
   

363. C.M. Printre semnele clinice ale flegmonului difuz al planşeului bucal se numără:

1. 
   Tegumente cianotice, livide;
   
2. 
   Palparea dureroasă;
   
3. 
   Crepitaţii gazoase;
   
4. 
   Fluctuenţa în zona de maxilă tumefacţie;
   
5. 
   Stare generală toxico-septică. CBMF pag.340-341
   

364. C.M. Flegmonul difuz hemifacial interesează:

1. 
   Lojile submandibulare, mentonieră, limbii sublinguale;
   
2. 
   Maxila şi mandibula;
   
3. 
   Lojile superficiale şi profunde ale feţei (obraz, maseterină, temporală, subtemporală, orbitară, submandibulară);
   
4. 
   Sinusul şi orbita;
   
5. 
   Limba şi planşeul bucal. CBMF pag.342
   

365. C.S. În flegmonul hemifacial maxilarele sunt interesate fiind:

1. 
   În stare de osteomielită totală;
   
2. 
   Fără schimbări;
   
3. 
   Deperiostate, cu periostul distrus, necrozat;
   
4. 
   Necroza osului maxilar;
   
5. 
   Necroza osului mandibular. CBMF pag.342
   

366. C.M. Simptomatologia generală în flegmonul difuz hemifacial este:

1. 
   Starea generală toxico-septică;
   
2. 
   Bolnavul adinamic sau agitat;
   
3. 
   Aspect de toxemie profundă cu facies teros;
   
4. 
   Febra (39-40C), fresoane;
   
5. 
   Discordanţa între pulsul tahicardic (120/min) greu perceptibil şi febră scăzută (37-37,5C).
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342

367. C.M. Simptoamele clinice locale în flegmonul difuz hemifacial sunt:

1. 
   Tumefacţie normă, edimatoasă a hemifeţei;
   
2. 
   Edemul voluminos al pleoapelor, globul ocular acoperit;
   
3. 
   Reliefurile osoase ca şi şanţurile naturale şterse;
   
4. 
   Tegumentele infiltrate, tensionate, alb-vinete cu aspect eschimatoase sau cu aspect de erizipel;
   
5. 
   La palpare duritate, fără fluctuenţă. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342
   

368. C.M. Simptomatologia endobucală într-un flegmon difuz hemifacial este prezentată de:

1. 
   Mucoasa obrazului şi buzelor tumefiată cu amprenta dinţilor pe ele;
   
2. 
   Saliva vâscoasă;
   
3. 
   Helenă fetidă;
   
4. 
   Trismus puternic;
   
5. 
   Nici una din ele. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342
   

369. C.M. Flegmonul hemifacial poate difuza:

1. 
   Către regiunea cervicală;
   
2. 
   În cavitatea craniană;
   
3. 
   Spre cutia toracică producând supuraţii preuropulmonare;
   
4. 
   În orbită;
   
5. 
   Spre oase provocând osteomielita maxilarelor.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342

370. C.M. Precizia care dintre următoarele semne clinice se întâlnesc într-un flegmon hemifacial:

1. 
   Tegumente congestionate;
   
2. 
   Tegumente cianotice;
   
3. 
   Infiltrat dur la palpare;
   
4. 
   Fluctuenţă la palpare;
   
5. 
   Crepitaţii gazoase. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342
   

371. C.S. Flegmonul difuz hemifacial debutează de obicei cu un:

1. 
   Abces maseterin;
   
2. 
   Abces parotidian;
   
3. 
   Abces vestibular;
   
4. 
   Abces genian;
   
5. 
   Abces de fosă infratemporală. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342
   

372. C.M. Discordanţa între puls tahicardic (120/min) şi febra scăzută este specifică în:

1. 
   Flegmonul difuz hemifacial;
   
2. 
   Abcesul laterofaringian;
   
3. 
   Flegmonul planşeului bucal;
   
4. 
   Tromboflebita de sinus cavernos;
   
5. 
   Supuraţie a fosei infratemporale. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 337-343
   

373. C.S. Deschiderea unui flegmon hemifacial se face:

1. 
   Pe cale endobucală;
   
2. 
   Pe cale cutanată;
   
3. 
   Pe cale mixtă (combinată), exo şi endobucală;
   
4. 
   În recesus;
   
5. 
   Toate acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342-343
   

374. C.M. Trismusul pronunţat se întâlneşte în mod frecvent în:

1. 
   Flegmonul submentonier;
   
2. 
   Flegmonul subtemporal;
   
3. 
   Flegmonul hemifacial;
   
4. 
   Flegmonul temporal;
   
5. 
   Flegmonul genian. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.331-343
   

375. C.M. Indicaţi care dintre următoarele afecţiuni trebuie luate în consideraţie pentru precizarea diagnosticului:

1. 
   Flegmonul obrazului;
   
2. 
   Fractura ramului ascendent de mandibulă;
   
3. 
   Flegmonul temporal;
   
4. 
   Flegmonul orbitei;
   
5. 
   Flegmon difuz hemifacial. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.331-343
   

376. C.M. În asemenea formă de glegmon investigaţiile paraclinice, examenul de laborator poate arăta următoarele schimbări în sânge:

1. 
   Leucocite 38-4500/mm.c;
   
2. 
   Neutrofile 80%;
   
3. 
   Eozinofile1%;
   
4. 
   Limfocite 25%;
   
5. 
   Monocite 8%. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.340
   

377. C.M. La examenul urinei se poate depista:

1. 
   Oliguri;
   
2. 
   Albuminuri;
   
3. 
   Ilinriuri;
   
4. 
   Glicozurie;
   
5. 
   Nici una din ele. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.340
   

378. C.S. Aavînd în febre exzamnul de laborator,în acest caz formula leucocitară este:

A. Deviata spre dreapta;

B. Deviata spre stînga;

C. Influenţată de glicozurie;

D. Influenţată de glicozurie;

E. Toate sunt prezente. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.320-323

379.C.M. Complicaţiile ce pot să apară în flegmonul hemifacial sunt:

A. Meningită septică;

B. Abcesul lojei sublinguale;

C. Mediastinita;

D. Septicemie;

E. Abces subtemporal. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.342, 343

380. C.S. Deschiderea unui asemenea flegmon hemifacial se face:

A. Pe cale cutanată;

B. Pe cale endobucală;

C. Pe cale mixtă(combinată);

D. În recesus;

E. Toate acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.342, 343

381. C.M. În tratamentul conservator proces al flegmonului hemifacial se indică:

A. Antibiotice cu spectru larg;

B. Topice cardiace;

C. Transfuzii cu sînge;

D. Imunoterapie;

E. Vitamine. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 321,324, pag.342, 343

382. C.M. Factorii etiologici incriminaţi în obcesele şi flegmoanele cervicale sunt:

A. Afecţiunele dentoparodontale la dinţii arcadei inferioare;

B. Propagarea din lojile învecinate(planşeului bucal,laterofaringiană,pterigomandibulară,etc);

C. Furuncului,carbuncului pe pielea gîtului;

D. Chisturi mandibulare supainfectate;

E. Chisturi cervicale suprainfectate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.320-324

383. C.S. Din procesele inflamatorii situate în regiunea cervicală cel mai frecvent se întîlnesc:

1. 
   Abcese;
   
2. 
   Flegmoane;
   
3. 
   Celulite acute şi cronice;
   
4. 
   Adenoflegmoane;
   
5. 
   Toate în egală măsură. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.343-348
   

384. C.M. Simptomatologia generală într-un flegmon cervical este:

1. 
   Febră (38,9-40^oC), freson;
   
2. 
   Dereglări funcţionale (glutiţie, respiraţie);
   
3. 
   Alterarea stării generale;
   
4. 
   Pierderea capacităţii de muncă;
   
5. 
   Paliditatea tegumentelor, transpiraţii. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.345-349
   

385. C.S. Cel mai periculos simptom în flegmonul cervical pentru viaţa pacientului este:

1. 
   Febră (38,9-40^oC), freson;
   
2. 
   Alterarea stării generale;
   
3. 
   Pierderea capacităţii de muncă;
   
4. 
   Paliditatea tegumentelor, transpiraţii.
   
5. 
   Dereglări funcţionale (glutiţie, respiraţie). G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.343-349
   

386. C.M. Localizarea furunculului la nivelul feţei este foarte periculoasă îndeosebi dacă el este localizat:

1. 
   La buza superioară;
   
2. 
   Perinazal;
   
3. 
   Regiunea frontală;
   
4. 
   Genian;
   
5. 
   La buza inferioară. Prelegeri
   

387. C.M. Furunculul se poate prezenta:

1. 
   Unitar;
   
2. 
   Multiplu (furunulară);
   
3. 
   Furunul antracoid;
   
4. 
   Hidrosadenita;
   
5. 
   Nici una din ele. Prelegeri
   

388. C.M. În caz de furuncul antracoid sunt prezente şi semne generale de stare, ca:

1. 
   Frisoane, febră 39-40C;
   
2. 
   Alterarea stării generale;
   
3. 
   Cefalee, vârtejuri, inomniee;
   
4. 
   inapetenţă, greeţuri, vomă;
   
5. 
   paliditatea tegumentelor, transpiraţii, tremor. Prelegeri
   

389. C.M. Furunculii în etapele incipiente pot fi confundaţi cu noduli înflamatori de altă natură şi de aceea se face diagnossticul diferenţial cu:

1. 
   Eritem nodos;
   
2. 
   Infecţii fungice;
   
3. 
   Chisturi sebacee infectate;
   
4. 
   Flegmon;
   
5. 
   Limfadenite acute. Prelegeri
   

390. C.M. Furunculul (la baza superioară, plica nazolabială, regiunea nazală, regiunea suborbitară) localizat în zona cu reţea bogată sanguină şi limfatică, adeseori provoacă complicaţii severe a:

1. 
   Tromboflebita venelor faciale;
   
2. 
   Meningita;
   
3. 
   Tromboza sinusurilor cerebrale;
   
4. 
   Septicemie;
   
5. 
   Abces endocranian. Prelegeri
   

391. C.M. Tratamentullocal al furunculului în stadiul incipient, constă în:

1. 
   Prelucrarea cu soluţie de iod 5%;
   
2. 
   Pansamente umectate cu rivanol;
   
3. 
   Aplicarea pungilor cu gheaţă;
   
4. 
   Prişniţe cu soluţii hipertonice;
   
5. 
   Pansamente cu unguent de sintomicina sau streptomicină. Prelegeri
   

392. C.M. Tratamentul general al furunculului este prezentat prin administrarea de:

1. 
   Antibiotice (oxaciline, cefalosporine, tetraciclina);
   
2. 
   Imunoglobuline, gamaglobuline, vaccinuri;
   
3. 
   Autohemoterapia;
   
4. 
   Transfuzii de sânge conservat în doze mici;
   
5. 
   Sulfamide. Prelegeri
   

393. C.S. Ce nu se recomandă de făcut într-un furuncul al feţei:

1. 
   De a face incizie;
   
2. 
   De a tăia burbonul;
   
3. 
   De a încerca examinarea prin presiuni digitale;
   
4. 
   De a aplică comprese calde sau termofor;
   
5. 
   Nu se va face fizioterapie. Prelegeri
   

394. C.S. Tratamentul chirurgical al furunculului constă în:

1. 
   Deschiderea prin incizie şi evacuarea conţinutului;
   
2. 
   Prin presiune digitală se sparge colecţia purulentă;
   
3. 
   Puncţia colecţiei cu puroi , cu un ac larg;
   
4. 
   Abcesul în buton de cămaşă, se deschide prin două incizii încrucişate adânci;
   
5. 
   Nu se face incizii, se aşteaptă autodeschiderea furunculului.
   

Prelegeri

395. C.M. Mediastenita ca complicaţie a proceselor purulente BMF şi cervicale adeseori are ca punct de plecare de la:

1. 
   Lojele parafaringiene;
   
2. 
   Planşeul bucal;
   
3. 
   Lojile cervicale;
   
4. 
   Flegmonul difuz hemifacial;
   
5. 
   Loja submentonieră. Prelegeri
   

396. C.M. Simptomatologia mediastenitei este specifică şi se prezintă prin:

1. 
   Poza de şezut capul plecat;
   
2. 
   Adinamia, somnolenţa, agitaţie;
   
3. 
   Tendinţă de a fugi din salon, logoree agresivitate;
   
4. 
   Febră (39-40^oC), freson;
   
5. 
   Puls (140-150), aritmie, slab bătut, tensiune arterială scăzută.
   

Prelegeri

397. C.S. Simptomul principal în mediastenită poate fi:

1. 
   Tusea;
   
2. 
   Afectarea deglutiţiei;
   
3. 
   Dispnee cu ritm sporit de respiraţie 45-50;
   
4. 
   Greţuri, vărsături;
   
5. 
   Febră, frison. Prelegeri
   

398. C.S. Un alt simptom important în diagnosticul mediastenitei este:

1. 
   Cefalee, vertigii, insomnie;
   
2. 
   Febră, frison;
   
3. 
   Greţuri, vărsături, afectarea deglutiţiei;
   
4. 
   Dureri retrostenale (simptomul Gerke);
   
5. 
   Toate . Prelegeri
   

399. C.M. Mediastenitele odontogene după formele patologoanatomice se clasifică:

1. 
   Seroase;
   
2. 
   Purulente;
   
3. 
   Purulente-necrotice;
   
4. 
   Puritido-necrotice;
   
5. 
   Puritido-purulente. Prelegeri
   

400. C.M. După formele clinice mediastenitele sunt:

1. 
   Compensatorii;
   
2. 
   Subcompensatorii;
   
3. 
   Decompensate;
   
4. 
   Instantanee;
   
5. 
   Nici una din ele. Prelegeri
   

401. C.M. Tratamentul chirurgical al mediastenitelor constă în efectuarea inciziilor în:

1. 
   Fosa jugală pe marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian;
   
2. 
   Suprasternal;
   
3. 
   Incizie verticală transsternală (A.Ivanov);
   
4. 
   Mediastinotomie transdiaframală (Savin-Rozinov);
   
5. 
   Parasternal după Madelung. Prelegeri
   

402. C.S. Un semn important în mediastenită este mărirea în volum a mediastinului care o putem determina:

1. 
   Vizual;
   
2. 
   Alnator;
   
3. 
   Auscultativ;
   
4. 
   Radiologic (roentgen);
   
5. 
   Sopirometric. Prelegeri
   

403. C.M. manifestările clinice a unei pericardite (ca complicaţie a proceselor inflamatorii BMF) sunt foarte variate şi au următoarele simptoame generale:

1. 
   Fabră înaltă, frisoane;
   
2. 
   Distrucţia valvulelor cardiace, dureri torace, insuficienţă cardiacă;
   
3. 
   Astenie, dispnee, tuse;
   
4. 
   Paliditate, transpiraţii, anorexie;
   
5. 
   Cefalee, mialgie, artralgie, edemie. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.71
   

404. C.M. Septicemia adeseori este provocată de următorii agenţi patogeni:

1. 
   Stafilococul auriu;
   
2. 
   Pneumococii;
   
3. 
   Streptococul viridans;
   
4. 
   Streptococul faecalis;
   
5. 
   Germeni anaerobi, bacili. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.321
   

405. C.M. Mecanismul patogenic al septicemiei presupune prezenţa următorilor factori:

1. 
   Poarta de intrare (înţepături şi plăgi septice, infecţii osoase sau ţesuturilor moi);
   
2. 
   Focarul septic (septicemie) este locul în care microbii se multiplică şi de unde este revărsat în organism;
   
3. 
   Reţeaua vasculară bogată a regiunii feţei, amegdalelor favorizează producerea de septicemii (căile vasculare, directe, etc.);
   
4. 
   Prezenţa germenilor patogeni în sânge, continuă sau intermitentă, este dovedit prin hemoculturi pozitive;
   
5. 
   Metastazele septice (pulmonare, articulare, osoase, peritoniale, cerebrale, cardiace, mediastin, etc.).
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.320-321

406. C.S. Un rol important, dacă nu cel mai de bază în septicemie îl joacă:

1. 
   Cantitatea şi virulenţa agenţilor patogeni;
   
2. 
   Forma de exigenţă a microbilor (aerobi, anaerobi);
   
3. 
   Starea rezistenţei organismului uman (imunodeficitul);
   
4. 
   Vârsta, genul, starea socială a pacientului;
   
5. 
   Mărimea şi localizarea focarului. Prelegeri