The mad king the life and times of ludwig II of bavaria greg king regele nebun



Yüklə 1,5 Mb.
səhifə28/35
tarix12.01.2019
ölçüsü1,5 Mb.
#94927
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   ...   35

Regele îsi revãrsa cu prisosintã toatã grija asupra dormitorului sãu, o încãpere spatioasã, ornamentatã în stil gotic flamboyant. Peretii erau îmbrãcati în partea inferioarã în panouri sculptate din lemn de stejar, iar picturile j murale de deasupra înfãtisau povestea de dragoste;

422


nebun

damnatã dintre Tristan si Isolda. Dormitorul reprezenta o bijuterie superbã, de la lavoarul de argint si bronz aurit în formã de lebãdã pânã la sanctuarul minutios care forma patul lui Ludwig, o creatie magnificã din lemn de nuc sculptat, fastuos împodobit cu volute si arcade, coloane si nise. In timpul noptii, luciul lemnului de nuc si de stejar slefuit de mânã si culorile vii ale picturilor murale rãsfrângeau razele de luminã unduitoare împrãstiate de candelabrul din bronz aurit, în iernile lungi, focul ardea neîncetat în sobe de portelan în stil medieval, fiind întretinut dintr-o cãmãrutã învecinatã de servitori care rãmâneau nevãzuti, astfel încât sã nu-1 deranjeze pe rege. Când se ridica din pat si trãgea într-o parte draperiile albastru intens, brodate cu fir de argint, Ludwig putea privi dincolo de vitraliul bovindoului spre peisajul minunat de iarnã pe când ninsori grele si dese cãdeau peste noua lui fortãreatã.

Dincolo de aceastã încãpere, Ludwig îsi construi o ciudãtenie: o grotã artificialã, cu tavanul brãzdat de stalactite din mortar, cu o fântânã artezianã si o lunã pusã în miscare de un mecanism de ceasornic. In timp ce cutreiera prin acest decor de scenã executat cu meticulozitate, era scãldat în reflexe rosii, galbene si albastre împrãstiate de o serie de felinare mascate; dupã a doua usã, se gãsea o altã surprizã, o grãdinã suspendatã, plantatã în terase, orientatã spre câmpia Fiissen ce se întindea la poalele muntelui. Palmieri, portocali, boite de iasomie si de iederã îsi rãspândeau parfumul exotic în aceastã grãdinã fermecãtoare, unde zburau colibri în libertate prin aerul înmiresmat.

Deasupra anfiladei sale de încãperi, ce ocupau jumãtate etajul al patrulea, ajungând pânã la coama castelu-

423
lui decoratã cu frontoane, se situa Festsaal sau Sala cântãretilor, copiatã dupã modelul încãperii din Wartburg, unde Wagner îsi transpusese faimosul concurs de cântece din „Tannhãuser". Ferestrele înalte si boltite îngãduiau luminii scânteietoare din regiunea montanã sã inunde încãperea, scãldând picturile cu detalii complicate de pe arcade si pereti în nuantele potolite si delicate ale cerului alpin. Plafonul boltit în arc de cerc si cu chesoane era pictat somptuos cu motive florale strãlucitoare în stilul medieval. Picturile murale înfãtisau nu numai legenda lui Tannhãuser, ci si povestea cavalerului rãtãcitor Parsifal si saga Sfântului Graal; deasupra cadrului usii, ascunsã printre celelalte picturi, o micã imagine reprezenta armoariile lui Ludwig al II-lea, unica referire directã la creator care se poate gãsi în acest castel falnic cocotat pe vârful muntelui Jugend.

Totusi, adevãratul punct central în Neuschwanstein era Sala tronului. Ea semnifica o celebrare glorioasã a drepturilor divine regesti, fiind singura încãpere din castel executatã în stil bizantin, care reflecta într-o oarecare mãsurã conceptia autocraticã despre autoritatea imperialã. Ludwig acceptã schitele inspirate de bisericile Sfânta Sofia din Constantinopol si Allerheiligen Hofkirche din Mimchen11. Coloane din ghips scagliuo-la*, pictate sã semene cu porfirul si cu lapislazuli, toate cu capiteluri corintice aurii împodobite cu sculpturi reprezentând foi de acantã în volutã, sprijineau o galerie boltitã, construitã pe înãltimea a doua etaje, care înconjura încãperea. Mai mult de douã milioane de plãci colorate

* Scagliuola (Ib. it.) - mulaj în ghips imitând marmura, granitul etc. 424

nebun


de ceramicã alcãtuiau pardoseala complicatã, al cãrei mozaic înfãtisa animalele pãdurii. Dintr-o cupolã centralã ca azuriul cerului, presãratã cu stele aurii ce încer-cuiau o bijuterie cu diamante radiind precum soarele raze de luminã, anina un imens candelabru de bronz auriu, de forma unei coroane bizantine si prevãzut cu nouãzeci si sase de lumânãri.12 In capãtul dinspre nord al sãlii se gãsea o absidã, la care se ajungea urcând o scarã de marmurã cu trepte late, dominatã de o picturã alegoricã înfãtisând sase regi canonizati si încununatã cu o reprezentare muralã a lui lisus Hristos drept câr-muitorul universului. Aprobând planurile pentru un tron impunãtor din aur masiv, argint si ivoriu, acoperit de un baldachin auriu cu patru heruvimi ce sprijineau scuturile heraldice ale Ba variei si dinastiei de Wittelsbach, Ludwig muri însã înaintea ca lucrarea sã fie executatã.13 Neuschwanstein, inspirat de operele wagneriene si de picturile cu epopeile germanice din copilãria lui Ludwig, rãmase un loc magic pentru rege, îngãduindu-i sã evadeze într-o lume romanticã si fantasticã existentã doar între zidurile noului sãu castel. Pleca deseori în toiul noptii, hoinãrind prin pãdurile întunecate pânã la trecã-toarea Pollat, unde un pod de fier era construit direct pe deasupra cascadei. Stând pe acest pod, cu vuietul torentelor de apã prãvãlite pe peretele de munte, Ludwig putea zãri scânteierea castelului sãu estompatã de depãrtare, ferestrele boltite sclipind ca bijuteriile pe fundalul ceru-lui întunecat alpin.

425


32

J!inderhof s i Jierrenchiemsee

In inima vãii Graswang, la o distantã de aproximativ cincisprezece mile de Neuschwanstein, se întindea domeniul regal de vânãtoare de la Linderhof. Terenul, situat pe dealurile Ammergau, în apropiere de satul Garmisch-Partenkirchen, apartinuse odinioasã mãnãstirii învecinate de la Ettal; o crescãtorie regalã de cai pur-sânge se afla aici, iar Maximilian al II-lea clãdise o cabanã de vânãtoare din lemn, unde Ludwig poposise adeseori în tinerete. Regelui îi plãceau nespus de mult linistea si solitudinea vãii, împrejmuitã de munti înalti, protectori, si strãbãtutã de un râu serpuitor, în ianuarie 1869, îi scrise baronesei Leonrod: "Lângã Linderhof, nu prea departe de Ettal, intentionez sã construiesc un mic palat cu o grãdinã peisagerã în care sã predomine aranjamentul riguros simetric în stil renascentist; întregul ansamblu va respira splendoarea si grandoarea impunãtoare a Palatului Regal de la Versailles. Oh, cât de necesar e sã-ti creezi asemenea locuri poetice de refugiu, unde sã poti uita mãcar pentru scurt timp de vremurile îngrozitoare în care trãim."1

42b


fygele nebun

Ideea constructiei de la Linderhof luase nastere în urma unei vizite fãcute la Paris, în 1867, pentru a vedea Expozitia internationalã. Acest eveniment însemna în mod limpede pentru rege mai putin un prilej de a merge la expozitia universalã, cât mai degrabã o sansã de a vizita locurile istorice legate de dinastia Bourbonilor. împãratul Napoleon al IlI-lea îi aranja regelui sã facã un interesant tur de orizont prin Compiegne, Louvre, Tui-leries si Versailles; ultimul complex de constructii monumentale îl coplesi atât de tare pe impresionabilul Ludwig încât, la reîntoarcerea în Bavaria, se hotãrî sã-si înalte propriul sãu palat dedicat ideii de monarhie absolutã.

Desi Ludwig concepu la început Linderhof ca o reproducere a Versailles-ului, abandonã în cele din urmã ideea grandioasã de a copia cu fidelitate Palatul Regelui Soare în valea Graswang. Peisajul nu se preta la grãdinile întinse, cu desãvârsire plate, fãrã relief accidentat si de formã regulatã care, în opinia regelui, alcãtuiau o parte integrantã a ansamblului arhitectonic de la Versailles. Maximilian al II-lea construise o micã vilã de lemn, K6-nigshauschen sau Cãsuta regalã, într-un stil pitoresc, folositã drept cabanã de vânãtoare, iar Ludwig, dupã ce renuntase la ideea de a crea un Versailles în variantã bavarezã, ordonã initial ca acea constructie a tatãlui sãu sã fie pur si simplu extinsã pentru a include un nou dormitor destinat lui însusi. Totusi, pânã când aceastã lucrare se sfârsi în 1872, Ludwig îsi spori pretentiile pentru a îngloba o salã spatioasã de receptii si patru anticamere mai mici, legate de cabana tatãlui sãu printr-o galerie boltitã, de dimensiuni reduse; când si aceste lucrãri de extindere se terminarã, întreaga structurã era cãptusitã Cu scânduri si sindrilã, în concordantã cu aspectul rustic al vechii cabane de vânãtoare.2

427
Dar lui Ludwig îi displãcu curând contrastul dintre vechea cabanã în stil elvetian si anfilada sa de încãperi mai solide, clãdite din piatrã; aproape de îndatã ce se isprãvirã noile anexe, regele porunci ca pavilionul de vânãtoare al tatãlui sãu sã fie dãrâmat, reconstruit pe un câmp alãturat, si înlocuit cu încãperi în ton cu noile sale adãugiri. Prin 1880, reconstructia se terminã si întreaga structurã era finisatã în molon; dupã aceea, se mai fãcurã schimbãri doar în dormitorul regelui, mãrit de douã ori.

Chiar numele pe care Ludwig i-1 atribui proiectului, Meicost Ettal, era o anagramã a celebrei maxime: "L'etat c'est moi!" Cu toate cã Linderhof era menit sã reprezinte un soi de Petit Trianon, înãltat în spiritul Versailles-ului, nu semãna câtusi de putin nici cu arhitectura lui Ludovic al XlV-lea, nici cu cea a lui Ludovic al XV-lea; ci mai degrabã, servea ca exemplu perfect al artei bavareze rococo în stilul arhitectilor Zimmermann si Cuvillies.

Principala fatadã a palatului Linderhof pãrea sã se încovoaie sub presiunea ornamentatiilor excesive: un subasment rusticizat, construit din piatrã necioplitã, sustinea etajul întâi decorat cu coloane canelate si cu muluri, nise împodobite cu statui alegorice si cu o travee centralã încununatã cu un fronton alcãtuit din ornamente în formã de feston, ghirlande, heruvimi, iar deasupra, statuia lui Atlas purtând pe umeri globul pãmântesc, în pofida decorãrii greoaie, Linderhof nu lãsã senzatia de apãsare, fapt datorat în mare mãsurã cadrului aproape desãvârsit ca o bijuterie în care este amplasatã mica vilã albã, pe fondul verde-închis de si brazi ce se înaltã spre bolta cereascã.

Fatada relativ încãrcatã de ornamente pare sã fie mo-

428


mo-^U

m

[egele nebun



deratã si sobrã în comparatie cu interioarele. Vestibulul se constituie într-o aluzie prea putin voalatã la stilul înflorit si pretios, o încãpere clasicã si neospitalierã, ornatã cu coloane de marmurã rosie si dominatã de imensa statuie ecvestrã a lui Ludovic al XlV-lea, copiatã de Ludwig dupã modelul celei care se înãltase altãdatã în Place Vendome din Paris. Pe plafonul alb, se gãsea o bijuterie auritã cu diamante radiind dintr-un centru si reprezentând soarele înconjurat de raze, împodobitã cu blazonul si deviza Bourbonilor: "Nec pluribus impar".* Era un spatiu dinadins impersonal; efectul produs de etajul superior devenea cu atât mai dramatic când vizitatorul urca scara dublã si pãtrundea într-o lume a opulentei absolute.

Principalul cat din micul palat Linderhof se compunea din numai sase încãperi, despãrtite de patru cabinete ovale drapate cu mãtãsuri galbene, trandafirii, mov si albastre. Pentru rege, aceastã nouã constructie se transformã într-o expresie vizibilã a mãretiei regale si a strãlucirii orbitoare. Cu acest gând în minte, Ludwig ordonã ca asemenea încãperi simbolice, cum ar fi de pildã Sala de receptii si Galeria oglinzilor, sã fie integrate în ceea ce rãmânea în esentã o cabanã de vânãtoare învesmântatã în lux si fast. Aerul de putere si mãretie îl preocupa pe Ludwig, iar decorurile extravagante de la Linderhof îi copleseau simturile: tapiserii viu colorate si picturi vibrante înfãtisând viata la curtea Bourbonilor aninau pe pereti, înconjurate de rame bogat sculptate si

pluribus impar (Ib. lat.) - "Nu-i egal mai multora; în întelesul de superior tuturor", fãrã pereche

429
încoronate cu ornamente rococo, heruvimi si frunzis lobat, modelat în ghips; covoare orientale groase erau asternute pe pardoselile de lemn încrustate în mozaic cu desene geometrice alambicate, înãbusind orice zgomot de pasi ai servitorilor; iar oglinzile nesfârsite încadrate în rame aurite si sculptate rãsfrângeau prisme învolburate de luminã, rãspândite de statuete de fildes cioplite cu mâna, de portelanuri Meissen si candelabre de cristal suspendate de tavane trompe l'oeil.* în timpul iernii, focurile ardeau în semineuri cu polite si cadru ornamental din lapislazuli si varietãti rare de marmurã, în vreme ce draperii somptuoase cu dantelã si ciucuri din fir de aur atârnate de galerii din argint cãdeau în falduri peste ferestrele duble. Pe console, policioare si birouri din malahit, lemn de trandafir, abanos si mahon, stãteau bus-turile lui Wagner, al Mãriei Antoaneta si ale eroilor teutoni alãturi de vase chinezesti pline cu flori de curând tãiate din grãdinã, iar parfumurile lor coplesitoare se contopeau cu sfârâitul focului. Totul poseda o calitate magicã, suprarealistã. Când Ludwig se ospãta, nu era incomodat de prezenta sâcâitoare a servitorilor: faimoasa "Tischlein Deck Dick" sau masã fermecatã, asterne-te!, cobora printr-o trapã fãcutã în pardosealã pânã într-un oficiu situat dedesubt, fiind întinsã cu felurile de mâncare si bãuturi, apoi se ridica prin podea pânã în dreptul regelui care astepta.

Cea mai spatioasã si mai importantã încãpere din Linderhof era dormitorul regelui, orientat cãtre latura nordicã a grãdinii si cu vedere spre cascada ce se prãvãlea de pe muntele Hennenkopf. Ludwig nu se arãtã pe de-

* Trompe l'oeil (Ib. f r.) - iluzie opticã obtinutã prin efecte de perspectiva liniarã, sugerând adâncimea spatialã.

430

Degete nebun



a-ntregul multumit de aceastã camerã, ordonând de douã ori sã fie extinsã si reschitatã complet în tentativa de a se învãlui în grandoarea socotitã demnã de înalta-i pozitie. Un pat imens poleit cu aur stãtea sub un baldachin sculptat, drapat cu catifea albastrã, brodatã în fir de aur cu armoariile bavareze; deasupra, pe plafonul înconjurat de heruvimi auriti, ghirlande, ornamente în formã de feston si stucaturi, o picturã în ulei înfãtisa apoteoza lui Ludovic al XlV-lea, strãpunsã în centru de un candelabru de cristal cu patru rânduri suprapuse si prevãzut cu o sutã opt lumânãri.

De la ferestrele dormitorului sãu, Ludwig putea privi în jos spre o micã grãdinã, încântãtoare, aranjatã într-o simetrie desãvârsitã, ce înconjura Linderhof. Construitã pe pantele inferioare ale muntelui Hennenkopf, grãdina se întindea pe o serie de terase, coborând pânã la un lac mic situat în fata palatului. Din mijlocul lacului, apa se pulveriza în aer pânã la înãltimea de aproape o sutã de picioare dintr-un grup statuar aurit. Parter de flori, fântâni, pergole si statui aurite decorau terasele; în capãtul îndepãrtat al lacului, douã siruri identice de trepte urcau cãtre o colinã încununatã cu Templul lui Venus sustinut de coloane. Grãdina de formã riguros geometricã ce împrejmuia palatul se contopea cu alei mãrginite de tei cu crengile împletite si de crânguri de pini si brazi ce duceau cãtre un parc întins, în stil englezesc.

sederile lui Ludwig la Linderhof erau agrementate de vizitele fãcute la un numãr de pavilioane si structuri extravagante si bizare pe care le construise în parc. în tim-Pul noptii, plictisit de lecturi sau sãtul sã-si punã parafa Pe teancul de documente oficiale trimise prin curier de la Mlinchen, îsi pãrãsea vila elegantã si, însotit de un

43!
slujitor ce ducea o faclã aprinsã, pornea la drum prin pãdurea întunecatã. Destinatia lui putea fi coliba lui Hun-ding, o reproducere dupã opera wagnerianã "Die Wal-kure"; aici, în acest bordei simplu din lemn, Ludwig se înfãsurã în piei de animale, tolãnindu-se pe lavite rustice acoperite cu blanã ca sã citeascã sau sã bea mied la lumina focului care ardea cu vâlvãtãi. Sau putea urca spre chioscul maur, o constructie din fontã forjabilã încoronatã cu un dom aurit pe care Ludwig o cumpãrase de la proprietarul unui castel din Boemia. Chioscul maur este un amestec de elemente eterogene, disparate - sticlã coloratã, pereti si arcade decorate excesiv, covoare turcesti, fântâni de marmurã, mãsute încrustate în mozaic cu sidef, pene de pãun, toate iluminate de curcubee cu irizãri rosii, verzi si albastre rãsfirate de un candelabru de sticlã. Aici, într-o firidã luminatã artificial de vitralii, se gãsea un tron din metal turnat si emailat de forma a trei pãuni. Era magnific, cu locul de sezut alungit în chip de divan, acoperit cu mãtãsuri orientale fastuoase, iar cozile pãsãrilor cu penele rãsfirate ca un evantai erau confectionate din sticlã coloratã de Boemia.3

Ludwig îsi dorise sã construiascã un mic teatru în stil francez peste drum de palat, unde se înãlta Templul lui Venus, dar planurile furã abandonate dupã 1876, când deveni clar cã structura propusã avea sã eclipseze complet Linderhof. în plus fatã de coliba lui Hunding, Ludwig clãdi o a doua lucrare din decorul de scenã wagnerian, chilia bãtrânului ermit Gurnemanz, reprodusã dupã "Parsifal". în operã, pajistea din fata chiliei de sihastru se umplea ca prin farmec cu flori de primãvarã în Vinerea Patimilor; pentru a reproduce întocmai aceastã scenã magicã, grãdinarii de la Linderhof îsi târau picioarele

432


nebun

prin zãpada groasã alpinã si curãtau pajistea din fata copiei fãcute de Ludwig, împânzind locul cu mii de flori proaspete de la serele regale din Miinchen.4

Din grãdina simetricã de la Linderhof, o cãrare îngustã urca pantele muntelui Hennenkopf, serpuind prin pãduri pânã la o micã poianã dinaintea unui grup de stânci de pe povârnisul de munte, unde o usã mascatã se deschidea spre un culoar subteran, pe peretii cãruia atârnau mii de stalactite artificiale, intrarea în fabuloasa grotã a lui Venus clãditã de Ludwig. Aceastã cavernã ascunsã si scobitã în pãmânt, înaltã de cincizeci de picioare si lungã de câteva sute, era construitã din ciment turnat peste grinzi de fier; o cascadã se revãrsa într-un lac, al cãrui luciu se ondula în mici valuri produse de un mecanism subacvatic. Pe toatã întinderea lacului, stalactitele si stalagmitele încadrau un decor de scenã pe un fundal ce înfãtisa secvente din primul act al operei "Lo-hengrin". Ludwig plutea pe lacul sãu artificial într-o luntre modelatã ca o coajã de nucã, ascultând cântãretii adusi în grotã de la Miinchen si hrãnind lebedele tinute în aceastã lume fantasticã, scãldatã de lumini intermitente albastre si rosii ascunse sub stânci. Toatã aceastã minune a mecanicii, care-1 umplea de încântare pe rege, cufundându-1 într-un univers de vis, devenea posibilã numai prin cele douãzeci si cinci de dinamuri care produceau curent electric continuu, constituind astfel prima centralã electricã din Ba varia. Dar Ludwig nu arãta mteres pentru detaliile tehnice. "Nu vreau sã stiu cum functioneazã aparatul, ci doresc doar sã vãd efectele", afirmase el odatã.

La începutul toamnei, în seara de 7 septembrie 1885, Pe când amurgul se asternea peste Alpi, peste terenurile

433
mlãstinoase si fermele din sudul Bavariei, gara de adãpost de la Stock fremãta de activitate. Soldati în uniforme scortoase patrulau cu pasi mãrunti si repezi, pãzind peronul, în timp ce oficialitãtile urmãreau din priviri cum sosea încet o locomotivã cu aburi trãgând un sir de vagoane de culoare albastru-închis, împodobite cu coroane aurii. Locomotiva se opri pufãind cu zgomot pe hornul înalt si suierând prelung, iar regele Ludwig al II-lea coborî din compartimentul sãu pe peron. Trecu în grabã pe lângã oficialitãtile cãilor ferate ce-1 fixau cu priviri iscoditoare, se urcã într-o caleasca auritã care-1 astepta la garã si porni cu o vitezã ametitoare prin tinutul fãrã neregularitãti, trecând de cãtune ale cãror luminite pâlpâiau viu în întunericul noptii. La tãrmul lacului Chiemsee, cel mai mare din Bavaria, Ludwig se urcã într-o gondolã sculptatã si împodobitã cu migalã, instalându-se comod pe perne de plus, pe când doi marinari îmbrãcati în costume venetiene începurã sã vâsleascã. Ambarcatiunea spinteca încet apele linistite/ îndreptându-se cãtre o pereche de torte îndepãrtate, vâlvãtãile lor strãlucitoare, de culoare portocalie, marcând un doc singuratic. Aici, pe o insulã izolatã, Ludwig îsi construise ultimul si cel mai grandios castel situat la Herrenchiemsee.

Lacul Chimesee se întinde cãtre sud-est la aproximativ cincizeci de minute distantã de Miinchen, mãrginit de mlastini acoperite cu stuf care se desfãsoarã pânã la poalele muntilor bavarezi. Douã insule mari punctau lacul: Herrenworth, unde se înãltase odinioarã o mânãs-tire benedictinã, si Frauenworth, care adãpostea un ordin religios de cãlugãrite, în 1873, o companie forestierã anuntase cã intentiona sã dobândeascã dreptul de proprietate

434

nebun


asupra insulei pãrãsite Herrenworth si sã taie magnificii arbori. Aflând acest lucru, Ludwig cumpãrã imediat insula pentru propria-i folosintã; de-abia cu mult mai târziu îi trecu prin minte ideea cã ar putea fi un cadru perfect pentru cel de-al treilea castel, o reproducere a palatului Versailles.

Ludwig nu se apucã sã copieze întregul ansamblu arhitectonic de la Versailles; de fapt, concepu Herren-chiemsee ca un soi de schelet, în care doar douã încãperi erau de primã importantã - Dormitorul fastuos si Sala oglinzilor. Ii comandã arhitectului Georg Dollmann, iar, mai târziu, lui Julius Hofmann, sã reproducã fidel corpul central si aripile, îsi dori în ultimã instantã sã înglobeze si aripile auxiliare mai lungi ce cuprindeau capela si teatrul regal, dar banii se împutinarã înainte ca aceste proiecte sã poatã fi executate. Regele nu intentionase niciodatã sã termine toate încãperile; de la bun început, Herrenchiemsee era destinat sã reprezinte o structurã flexibilã în care urmau sã fie incluse anumite camere. Peretii neîmpodobiti din ipsos, ferestrele acoperite cu cãrãmidã si tavanele de piatrã boltite în formã de arc nu serveau decât sã umple complet spatiul din spatele fatadei palatului, formând un contrast straniu cu încãperile extravagante situate la "piano nobile"*, în toamna lui 1885, palatul era gata pentru vizita regalã.

Pânã când gondola regelui ajunse pe insulã, apele linistite ale lacului oglindirã mirific stelele ce scânteiau ^eja pe bolta cerului ca safirul. Ludwig fu ajutat sã

lano nobile (Ib. it.) - etajul principal al unei constructii mari, palat sau

435
coboare din barca venetianã si apoi îsi croi drum încet de-a lungul peluzei înverzite cãtre scânteierile de luminã împrãstiate de ferestrele palatului. Pãsea pe pietrisul netezit cu grebla al aleilor ce înconjurau lungul canal din fata palatului, apele lui limpezi vãrsându-se în lacul de la marginea insulei. Ploaia mãruntã pulverizatã de fântânile arteziene depãrtate strãlucea în iluminatiile subtile care-i presãrau calea, în vreme ce brazde de flori înmiresmate parfumau aerul noptii. Odatã ajuns în fata Versailles-ului sãu în miniaturã, Ludwig strãbãtea la Cour de Marbre*, pãtrunzând pe usile arcuite cu canaturi din sticlã într-una din cele mai somptuoase dintre toate creatiile sale extraordinare.

Apartamentele de lux, grupate la etajul întâi, dãdeau spre grãdinã. Ludwig ajungea acolo urcând treptele unei scãri principale, copie a L'Escalier des Ambassadeurs de la Versailles, construitã de arhitectul Louis de Vau, o ascensiune clasicã de la mozaicul compus din bucãti mici de marmurã albã si neagrã care alcãtuiau pardoseala vestibulului situat la catul inferior. Glastre încãrcate cu orhidee si crini se însiruiau pe balustrada de pe o laturã a treptelor late din marmurã albã, în vreme ce pereti de marmurã albãstruie, cenusie si albã se înãltau în cealaltã parte. Pe palierul de la primul etaj, pilastri înalti de culoarea agatei cu capiteluri aurii în stil doric sustineau o frizã bogat sculptatã cu heruvimi, frunzis lobat, ghirlande, mici statui, sub plafonul înalt compus din panouri de sticlã. Din acest tavan luminos, atârnau douã splen-

* Cour de Marbre (Ib. f r.) - Curtea de Marmurã 436

l

nebun



clide candelabre de cristal si bronz aurit, lumânãrile lor albe si înalte scãldând în lumini drumul regelui cãtre încãperile fastuoase în stil neorococo asezate "en enfilade" pe toatã lungimea palatului.6

Aceste încãperi pline de fast fuseserã reproduse dupã modelul unor camere existente la Versailles. Ludwig pãtrundea întâi în Camera de gardã pe ai cãrei pereti, împodobiti cu marmurã trandafirie si gri, aninau picturi înfãtisând bãtãlii purtate de armata francezã; urma Prima anticamerã, cu splendidul ei tavan pictat, "Triumful lui Bacchus si al lui Ceres", si cu mobilele decorate cu bronz aurit si carapace de broascã testoasã. A doua anticamerã, copiatã dupã Le Salon de l'Oeil de Boeuf* de la Versailles, era dominatã de un tablou imens în ulei al Regelui Soare. Ultima încãpere a anfiladei, Le Salon de la Paix, îi oferea lui Ludwig, asa cum se întâmplase si cu tizul sãu de la Verasailles, o perspectivã panoramicã printr-un portal înalt cãtre la piece de resistence, magnifica Salã a Oglinzilor.7


Yüklə 1,5 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   ...   35




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin