Ucenicul harului divin

vie, imobil, sunt drăguţă, doresc

căsătorie teolog. Ziar 319-489”. 1934

Mica Publicitate, “Universul”.

1. Arhiereii. – În ziarul “Universul” – Anul 51, No. 59, din 2 Martie 1934, la pagina 5, am citit :
Pentru buna îndrumare a credincioşilor
Pastorala Sfântului Sinod
Sinodul Bisericii Ortodoxe-Române, s-a pronunţat asupra faptului asasinării lui I. G. Duca.

O întrebare cu două tăişuri mi-a străpuns cugetul :

a) dacă stau lângă recunoaşterea celor scrise în Pastorală, ce răspund în faţa adevărului care întinde arătătorul spre realitatea românească ?

b) dacă stau lângă realitatea românească, ce răspund în faţa Sinodului, care trebuie să asculte numai de Duhul Sfânt ?

Fiind legionar şi Preot, pentru realitatea românească fremăta în mine conştiinţa legionarului ; pentru ascultarea numai de Duhul Sfânt fremăta în mine darul Preoţiei !

a) Pastorala elogiază pe cel asasinat şi aruncă aspră certare tineretului din care fac parte cei trei, spunând :

“Biserica se întreabă cu durere, cum a putut fi cu putinţă, ca în ţara noastră paşnică şi ospitalieră, cu moravuri curate şi frumoase, să se întâmple o asemenea fărădelege ?

“Cum s-a putut ca printre noi românii, popor cu suflet nobil, bun, blând, împăciuitor, răbdător şi cu frică de Dumnezeu, să se găsească asemenea tineri ucigaşi, cari să descarce arma împotriva celuice atâta muncă lăudabilă şi cu bune succese a depus pentru ţară şi popor ?

“Cine şi ce a putut înarma mâna tinerilor rătăciţi, sau asmuţiţi, care au răpus o viaţă aşa de înfrumuseţată cu atâtea podoabe sufleteşti ? Cum a putut fi cu putinţă ca un strălucit dregător al ţării şi probat patriot, să fie socotit vrăjmaş al poporului şi să cadă victimă a unui atentat politic ?

“În numele cărei idei s-a putut înfăptui o asemenea odioasă crimă ?”

X
Mi-am adus aminte de morţii “Gărzii de Fier” – cum n-a luat nimeni apărarea acelor suflete curate şi mai ales, cum a tăcut şi Biserica şi mi-am zis : Oare nu cumva ar putea fi o pedeapsă dela Dumnezeu, tocmai pentru mângâierea care n’a fost dată atunci acestui Neam de cei în drept, ca acum, să se abată această “zguduire printre noi românii, popor cu suflet nobil, bun, blând, împăciuitor, răbdător şi cu frică de Dumnezeu”…?

Iar, cât priveşte “ţara noastră paşnică şi ospitalieră, cu moravuri curate şi frumoase” – m-am gândit la închisorile pline de tineretul vinovat, în fiecare an, numai pentrucă voia să facă bine, sau dorea să înceapă şcoala cu sfeştanie, Martiriu pentru care Biserica nu s-a “întrebat cu durere” nimic !

Aşadar,… aprob asasinatul ? Iată o întrebare pentru al cărei răspuns Preotul trebuie să aibă curajul nefăţărniciei ! Căci Dumnezeu opreşte uciderea, dar osândeşte înfricoşător sminteala ! “Zis-a Iisus către ucenicii săi : Nu se poate să nu vină prilejuri de păcat, dar vai de acela prin care vin ele ! Mai de folos i-ar fi dacă cineva i-ar pune de gât o piatră de moară şi l-ar prăbuşi în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici”. (Luca 17, 1-2).
X
Pastorala spune mai departe : “Nu se poate ! Din miile tineretului entuziast pentru idealurile neamului, au putut să se desprindă câţiva exaltaţi, cu nervii zdruncinaţi, inflamabili, cari în fanatismul lor bolnav să crează, că fac o bravură, suprimând prin violenţă chiar un binemeritat fruntaş al ţării. Dar grosul tinerimii nu poate să-i aprobe, nici să-i urmeze”

Sunt aceste cuvinte în acord cu adevărul ?

Cei trei, puteau fi oricând examinaţi medical şi duhovniceşte. Dacă se constată că sunt întregi la minte, curaţi la suflet şi mai ales cu frică de Dumnezeu ? Atunci Pastorala se dovedeşte a fi grăit împotriva realităţii româneşti.

Apoi, … au suprimat prin violenţă chiar “un binemeritat fruntaş al ţării…?”. Cine va fi cunoscând adevărul ?

Mi-aduc aminte de istorisirea unui bătrân venerabil Preot din Bucovina. Făcea, odată, o amarnică reflexie asupra stării lucrurilor din România, cu privire la abuzul de putere şi la tâlhăriile de tot felul ale potentaţilor zilei şi chiar ale miniştrilor. Îşi punea întrebarea : “cum se poate să nu-i pedepsească nimeni ? Dacă nu altfel, atunci măcar nu există nici un student curajos, care să ne trezească şi pe noi din ticăloşia în care zacem, aşa cum a făcut unul în Polonia ?” Şi povestea cum, la un moment dat, s-ar fi aflat că un ministru polonez a defraudat statul cu sume mari. A fost dat în judecată şi s-au făcut toate intervenţiile ca să fie achitat ca nevinovat. Câţiva studenţi, cari aveau dovezi şi puteau proba că este vinovat acel ministru, s-au hotărât ca, în cazul că nu va fi pedepsit, unul din ei să-l împuşte. Cum exista acolo pedeapsa cu moartea, studentul ştia că va fi executat. Totuşi s-a decis. La judecare, ministrul a fost achitat, - dar chiar acolo, studentul l-a ucis şi a cerut că “să fie pedepsit cu moartea, după legile ţării”, pentru fapta sa. A declarat, însă, că este sigur că a făcut un seviciu patriei. Ministrul, deşi era mort, a fost judecat din nou şi, spre uimirea tuturora, dovedindu-se zdrobitor vinovăţia lui… a fost condamnat, de rândul acesta el, la pedeapsa cu moartea. Studentul, care ceruse ca să fie pedepsit şi el, după rigorile legii, pentru ucidere, a fost achitat şi felicitat că a riscat chiar viaţa, pentru a demasca un tâlhar şi deci a scăpat ţara lui de un trădător.

Cei trei “exaltaţi” tineri români au fost osândiţi la munca silnică pe viaţă.

Biserica nu a avut nici un cuvânt de mângâiere pentru ei. Cum a judecat Domnul nostru Iisus Hristos pe “femeia păcătoasă” ? Vinovată de adulter, după lege, trebuia să fie ucisă cu pietre. Dar, acuza era făcută de pârâşii cari, în faţa adevărului, au tăcut asupra realităţii jidoveşti şi retrăgându-se… pâra şi osânda lor a fost schimbată de Domnul în dezrobire din păcat, pentru căinţa adâncă a vinovatei.

…Iar, cel ucis, (I. G. Duca) nu a fost judecat de nimeni. Dacă se va dovedi de istorie contrariul celor afirmate în Pastorală ? Cum va rămâne cu Sinodul Bisericii Ortodoxe-Române cu ascultarea numai de Duhul Sfânt ?

X
Dar, conştiinţa şi realitatea românească aveau să fie puse la şi mai grele încercări, decât şi-ar fi putut cineva închipui în anul 1934, în raport cu ascultarea Sinodului Bisericii Ortodoxe-Române numai de Duhul Sfânt. Astfel în anul 1935, Sinodul nu numai că nu a luat atitudine canonică-ortodoxă în cazul petrecut în Catedrala Mitropoliei din Iaşi, ci şi-a manifestat cel puţin indirect aprobarea prin tăcerea lui, privitor la ceremonialul în cadrul căruia s-a primit jurământul ereticului A. C. Cuza şi s-a dat binecuvântarea bisericească partidului “naţional-creştin”, întemeiat de acesta împreună cu poetul Octavian Goga.

În acelaşi an, însă, tot Sinodul Bisericii Ortodoxe-Române a dat circulara Nr. 1429 din 23 Octombrie, prin care, la intervenţia Ministrului Cultelor, opreşte zidirea de biserici de către “gardişti” – la ceiace, un bătrân şi viteaz General ortodox-român răspunde, între altele, astfel :

“În programul nostru aprobat, cum am mai spus mai sus, de actualul guvern, intră activitatea Taberelor noastre de muncă, cu – în special, ziduri de Sfinte Locaşuri. Pentru ce ?

“Pentru ca să creştem tineretul în cultul muncii, să-l creştem în iubirea de Dumnezeu şi de Biserică, legându-l de Ea prin munca, prin sudoarea şi prin sângele său. Pentru ca să aibă şi mai mult conştiinţa, acest tineret, că Biserica este a lui, zidită de el şi în vremuri tulburi ca cele de azi când nimeni nu ştie ce poate aduce ziua de mâine, să ştie să apere ca pe cel mai mare bun al său, zidul Bisericii înălţat de el.

“Orice furtuni ar veni peste Neamul acesta, el nu va muri, atâta vreme cât Biserica lui va sta în picioare. Şi atunci mă întreb cu surprindere, cu mâhnire şi cu groază, dându-mi seama de gravitatea excepţională a faptului, cum de s-a putut găsi un Sinod Român Creştin, care în loc să pălmuiască pe Ministrul care a avut îndrăzneala de a se prezenta în faţa Sa cu o infamie, a luat hotărârea îngrozitoare de a jigni, de a insulta tineretul naţionalist al ţării întregi, interpretându-i diabolic sentimentele sale şi îndepărtându-l de Biserica Creştină pe care el singur o mai susţine în mijlocul unei lumi atee ?

“ Mă întreb cum de a putut exista un Patriarh Român, care să nu-şi fi tăiat mâna dreaptă mai înainte de a iscăli cu ea o asemenea ignomie ?

“Biserica Română în loc să-şi fi pus pieptul pentru copiii ei în faţa injoncţiunii politicianiste obraznice, în loc să-şi fi încurajat şi îmbrăţişat tineretul, când l-a văzut că ridică Biserici, în timp ce tineretul ţării vecine, la doi paşi, le arde şi le dărâmă, sau le transformă în grajduri şi cabarete, în loc de aceasta Biserica Română îl pălmuieşte în cele mai curate sentimente ale lui.

“Demagogie ? O sfântă demagogie care faci biserici ! Cât n-ar fi dat Rusia de alături, cea cu Bisericile arse şi cu preoţii răstigniţi în odăjdii, ca tineretul ei să fi făcut o astfel de demagogie ?

“În urma acestei demagogii ar fi răsărit în sute şi mii de sate româneşti Biserici, iar în altele s-ar fi reparat acele făcute de Voievozi şi Domniţe, care se dărâmă astăzi în urma adevăratei demagogii a politicienilor români. Sfânta demagogie a acestor tineri străluceşte ca un far în mijlocul istoriei creştine ; pentrucă până acum, de două mii de ani, Bisericile s-au înălţat de robi sau de oameni plătiţi.

Este pentru prima dată în Istorie când intelectuali, studenţi, profesori, ingineri, cu braţele şi truda lor îşi înalţă Bisericile, ca un semnal dat lumii, că a sosit ceasul ca ştiinţa să-şi ispăşească păcatul pentru tot ce a făcut în contra lui Dumnezeu timp de un veac.

“S-a ridicat acest tineret primul în lume din Neamul lui Ştefan cel Mare şi al “Dacilor Nemuritori” !

“Orice Neam i-ar fi sărutat pe amândoi obrajii pe asemenea tineri, numai Biserica Ortodoxă Română i-a pălmuit, frângându-le în inimi avântul lor sacru.

“Oare Biserica Unită sau Catolică, faţă de ordinul odios ministerial ar fi făcut gestul de azi al Bisericii noastre ?

“Eu cred că nu ; ba mai mult, ne-ar fi îndrumat în calea noastră luminoasă şi sfântă.

“Eu, şeful partidului “Totul pentru Ţară”, consider ca cea din urmă mândrie a vieţii mele, faptul de a îndruma acest tineret, atrăgându-l de pe linia petrecerilor, cafenelelor, desfrâului sau bolşevismului, pe linia sacră a muncii pentru Biserică şi pentru Neam.

“Şi ca bătrân soldat care am apărat ţara şi Biserica, niciodată nu mi-am imaginat că vor veni zile de ruşine, în care să fim condamnaţi în România Mare, de Biserica Naţională pentru “delictul”, “imoralitatea” şi “demagogia” de a face Biserici poporului Român.

“Mă simt umilit alături de întreg acest tineret al ţării şi nu aştept nici un răspuns, pentru că nu ştiu ce răspuns ar putea repara hotărârea de recentă şi tristă memorie, din nefericire istorică, a Sinodului Ortodox Român, iscălită Dr. Miron Cristea, Patriarh al României”.

Bucureşti, 2 Decemvrie 1935 – semnat General Gh. Cantacuzino-Grănicerul, Şeful Partidului “Totul pentru Ţară”.

Pe bătrânul General l-a învrednicit Bunul Dumnezeu de a-l chema în Ceruri înainte de a fi apucat şi mai groaznicele zile, în cari aceeaş Biserică – dar, nu ! corect este a spune : componenţa aceluiaş Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – avea să patroneze uciderea aceloraşi copii ziditori de Biserici, prin tăcerea totală faţă de sângeroasa conducere a aceluiaş Patriarh Dr. Miron Cristea şi a “Voievodului Culturii Româneşti” Carol al II-lea.
b) Domnul nostru Iisus Hristos, când a sfârşit “Predica de pe Muntele Fericirilor” mulţimile stăteau uimite de învăţătura Lui, căci îi învăţa ca unul care are Putere, şi nu ca învăţaţii lor” (Matei 7,28-29).

Puterea Adevărului, a evidenţii convingătoare !