Muntele vrăjit expunere premergătoare

42

THOMAS MANN

J

Cît priveşte serviciul militar, n-a fost găsit apt. Adîncului fiinţei sale îi repugna militana şi reuşi s-o îndepărteze. De asemenea este posibil ca medicul de stat-major, doctorul Eberding, care venea des în vila de pe strada Harvestehud, sa-l fi auzit pe consulul Tienappel spunînd în treacăt ca tînarul Castorp ar resimţi obligaţia de-a purta arma ca pe-o greutate ce l-ar stînjeni în continuarea studiilor universitare începute in alt oraş.

Mintea lui, care lucra încet şi potolit — mai ales ca Hans Castorp păstra, chiar şi în afara de Hamburg, obiceiul tihnit al dejunului cu bere neagra — se popula cu geometrie analitica şi calcule diferenţiale, meca­nica, grafostatica şi proiectoare, calcula deplasările încărcate şi neîncar-cate, stabilitatea, capacitatea magaziilor de provizii şi metacentrul navelor, deşi, adesea, întîmpina dificultăţi. Desenele sale tehnice, planurile reprezentînd suprastructurile vapoarelor, liniile de plutire şi secţiunile lon­gitudinale nu erau chiar atît de bune ca tabloul pitoresc cu „Hansa" în plina mare, însă Hans Castorp îi întrecea pe cei mai mulţi dintre colegii sai de îndată ce era vorba de-a fixa o imagine abstracta într-o reprezentare mai accesibila simţurilor, de a face umbrele cu tuş şi de a reprezenta secţiunile longitudinale cu ajutorul unor linii colorate care sa indice materialul.

Cînd venea acasă în vacanţa, foarte elegant, foarte bine îmbrăcat, cu o mustaţa mica de un blond-roşcat, încadrata de chipul somnoros de tînar patrician, şi, după cîte se părea, cu perspectiva unor posturi de răspun­dere foarte însemnate, oamenii care se ocupau de treburile publice — şi aceştia constituie majoritatea într-un oraş care se conduce singur — aşadar, concetăţenii îl priveau iscoditori şi curioşi, întrebîndu-se ce rol oficial va juca într-o zi tînarul Castorp. Avea în urma sa o tradiţie, numele îi era vechi şi fara pata, aşa ca avea sa vina şi vremea cînd urmau sa ţină seama de persoana lui ca de un factor politic. Va fi atunci alegator sau ales, va legifera şi va lua parte în exerciţiul funcţiunii sale onorifice la grijile stapînirii, va face parte dintr-un consiliu de adminis­traţie, dintr-o comisie financiara sau poate de arhitectură, glasul sau va fi ascultat şi luat în seama alături de al altora. Erai îndreptăţit să te întrebi la ce partid politic va adera tînarul Castorp într-o buna zi. Aparenţele puteau fi înşelătoare, dar era vădit că avea în cea mai mare măsura aerul pe care n-ar fi trebuit sa-I aibă pentru ca democraţii sa se simtă îndreptăţiţi sa se bizuie pe el, iar asemănarea cu bunicul sau îţi sarea în ochi. Era posibil oare sa-i semene atît, încît sa ajungă o frînă, un ele-

MUNTELE VRĂJIT

43

ment conservator? Era cu putinţa, dar şi contrariul putea fi adevărat. Căci, la urma urmelor, era inginer, un viitor constructor de vapoare, un om al comerţului mondial şi al tehnicii. Era, aşadar, posibil ca Hans Castorp sa se alăture radicalilor, sa se afirme ca un om care merge drept la ţintă, un distrugător al vechilor edificii şi al frumoaselor privelişti, nelegat de nimic, ca un evreu, şi fara nimic sacru, ca un american, placîndu-i sa rupă, fara nici o consideraţie, cu tiadiţiile vechi transmise cu demnitate şi sa arunce statul în viitoarea unor experienţe în care sa-şi frînga gîtul - dar tot atît de bine îşi puteai închipui ca va fi preoeupnt de dezvoltarea prevăzătoare a condiţiilor de viaţa date şi fireşti. Purta, oare, în sînge harul de-a judeca, asemenea preaînţelepţilor părinţi ai oraşului în faţa cărora garda dubla de la primărie dădea onorul cu arma, credea că ştie totul mai bine decît alţii sau era gata sa se sprijine pe cei dm opoziţie? în ochii săi albaştri, sub sprînccnele de un blond-roşcat, nu puteai citi nici un răspuns la toate aceste întrebări puse de concetăţenii curioşi şi fara îndoiala ca nici el însuşi n-ar fi ştiut sa explice, el, Hans Castorp, aceasta pagina încă nescrisa.

Era în pragul vîrstei de douăzeci şi trei de ani cînd întreprinse călătoria în cursul căreia l-am întîlnit. Pe atunci, avea în urma sa patru semestre de studii la şcoala politehnica din Danzig, şi alte patru semestre pe care le trecuse la şcolile tehnice superioare de la Braunschweig şi Karlsruhe, luase de curînd, fara distincţii deosebite şi fara surle şi trimbiţe, dar destul de onorabil, primul examen de absolvire, şi se pregă­tea să intre la „Tunder & Wilms", ca inginer voluntar, ca sa-şi facă pe şantier stagiul de practica. Dar, ajuns în acest punct, drumul sau lua pen­tru început următoarea întorsătura:

In vederea examenului de absolvire, trebuise sa înveţe din greu şi cu perseverenţa, încît întorcîndu-se acasă îşi dădu seama ca e mult mai obosit ca de obicei. Doctorul Heidekind îl mustra de fiecare data cînd î! intîlnea şi-i cerea stăruitor sa schimbe în mod fundamental aerul. De data aceasta, îi spusese el, nu mai este suficient cel de la Norderney sau Wykout Pohr şi, daca binevoieşte sa-l consulte, atunci îi da sfatul ca înainte de-a începe lucrul pe şantierele de construcţii, sa petreacă vreo citeva saptamîni în creierul munţilor.

Foarte bine, spusese consulul Tienappel nepotului şi pupilului sau,

msa dacă aşa stau lucrurile, atunci pe timpul acestei veri drumurile lor

se despart, căci nici cu patru cai n-ar putea cineva sa-l smulgă pentru a-

uce la munte. De altfel, o asemenea regiune nici nu î-ar conveni