N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a

134

decît Muhamad, Baiazid, Suleiman şi Fuad, decît orice. Ubu roi în persoană, am venit să-i tundem de bani, să legăm măgarul de gard şi să ne uşchim. Din consideraţie pentru Bentoiu mă reţin a vorbi prea deschis. Despre Antonescu însă nu pot să nu arăt că, oricum, singurul în toată Europa a cutezat să i se opună lui Hitler, să-i ţină piept într-o chestiune de onoare personală pentru acesta, în care nici Petain nici cardinalii nu i-au spus nu. în vreme ce floarea aristocraţiei germane, generalii şi feldmareşalii acoperiţi de medalii şi decoraţii stăteau smirnă în faţa lui şi tremurau, iar el făcea spume la gură şi alerga urlînd de la un capăt la altul al încăperii, Antonescu i-a ţinut piept în propriul lui bîrlog de la Berchtesgaden; dîrz, cu modestia cuvenită, a scăpat de la moarte cîteva sute de mii de suflete de evrei.

(Lecca: Cu preţul cîtorva boarfe, unor zile de lucru de opt ore şi dormit acasă, cîtorva apartamente... Goring era de acord, mi-a spus-o: numai să nu ştie Hitler...)

Şi, orice ar fi fost, regele Mihai putea, trebuia să-1 înlăture pe Antonescu de la putere, la nevoie să-1 aresteze — deşi soluţia expedierii în străinătate cu un avion ar fi fost mai nobilă - dar nu să-1 predea unui particular, lui Bodnăraş, ca să fie dus în casa acestuia, mai rău ca debitorii insolvabili în vechiul drept roman. Putea să-1 ţină sub stare de arest în cuprinsul palatului, să-i ceară să se sinucidă - şi e de recunoscut că a fost vina lui Antonescu de a fi confundat onoarea lui de om cu dreptul la viaţă al naţiunii, în vreme ce Bismarck deosebea datoria sentinelei de a muri la post de obligaţia conducătorului de a-şi jertfi, la nevoie, pentru salvarea ţării, pînă şi onoarea - dar pentru nimic în lume să nu se fi învoit să fie dus la un particular acasă şi predat unei puteri străine. Gestul regal, adică mai bine zis al sfătuitorului tronului, nu are nici o scuză.

Cînd sunt scos din celulă spre a fi din nou trimis la Gherla, îmi iau rămas bun de la toţi. Bentoiu, zîmbind trist, îmi mulţumeşte. Apoi, începe să plîngă, Lecca; brusc, mă sărută. Au murit, curînd după aceea, amîndoi.

- Abia de la profesorul Tomescu învăţ rugăciunea de seară. Lumina lină, al cărei farmec inefabil mă cucereşte de prima dată.

Cum de-i pot prefera cei care o au la îndemînă dintotdeauna, cum de-i pot prefera formula incantatorie indiană om mani padme hom'?

Şi, dacă-i vorba aşa, cum de pot aşeza teosofia, zenul, tantrismul deasupra evangheliei?

Lumină lină a sfintei slave: mai e alt vers deopotrivă acestuia în limba română'?

135

în 1937, cînd de Crăciun s-a format guvernul, Tomescu a trimis tuturor colegilor săi cîte o Biblie.

(în vremea aceea, de supărare, eu mă băgasem bolnav in pat. Ningea întruna.)

Decembrie 1970