PROCES VERBAL
Încheiat azi, 19 septembrie 2007, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Zalău.
La lucrările şedinţei Consiliului Local al Municipiului Zalău, din partea executivului Primăriei participă următorii: dl. Căpîlnaşiu Radu – Primar al Municipiului Zalău, dl. Labo Ioan Dorel-viceprimar al Municipiului Zalău, d-na Abrudanu Onorica- viceprimar al Municipiului Zalău, dl. Potroviţă Stelian - Secretar, d-na Cuibuş Mariana- Director economic, d-na. Ardelean Claudia- Director DAPL, d-na Baboş Dorina- Director DASC, d-na. Boldan Mariana- Direcţia Patrimoniu, dl. Sandu Constantin- Arhitect-şef, dl. Petre Adreian- şef serviciu resurse- umane, d-na. Brudaşca Maria- Serviciu Investiţii, directori şi şefi de birouri din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, Trif Vasile - delegatul sătesc din Stâna, alte persoane interesate, reprezentanţii presei.
Invitaţi reprezentanţii : DGADP-dl. director Făgărăşan Viorel, Compania de Apă- dl. director Pop Eugen, SC Transurbis- dl. director Puiu Ion, SC Electrica- dl. director Marian Viorel, SC Stejarul- dl. Stan Vasile, Poliţia Comunitară-dl. director Ardelean Matei.
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea în site-ul Primăriei Municipiului Zalău, prin afişare pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Zalău în data de 18.09.2007 a anunţului de convocare întocmit în baza Dispoziţiei Primarului Municipiului Zalău nr.2813/18.09.2007, precum şi prin intermediul presei locale (ordinea de zi a şedinţei, datele privind data, locul, ora şedinţei au fost publicate integral în ziarul local de mare tiraj, Sălăjeanul).
Convocarea consilierilor la lucrările şedinţei s-a asigurat şi prin comunicarea telefonică în ziua de 18.09.2007, cu precizarea datei, orei şi locului de desfăşurare al şedinţei. Copii ale documentelor înscrise pe ordinea de zi au fost înmânate consilierilor spre analiză în data de 19.07.2007, în format letric.
În continuare, am consemnat următoarele:
Preşedinte de şedinţă este domnul consilier Ardelean Ioan.
Dl. consilier Ardelean Ioan
La şedinţa extraordinară de astăzi sunt prezenţi 15 consilieri: dl. consilier Onac Alexandru, dl. consilier Balogh Lucian, d-na. consilier Ciulea Simona, dl. consilier Duca Viorel Costel, dl. consilier Filip Vasile, dl. consilier Haiduc Vasile, d-na. consilier Marc Maria, dl. consilier Margin Gabriel Adrian, dl. consilier Condea Roman Florian, dl. consilier Matyi Ştefan, dl. consilier Mureşan Silviu Vasile, dl. consilier Nistorescu Radu Mihai, dl. consilier Ardelean Ioan, dl. consilier Pop Gheorghe, d-na. consilier Trif Dan Simona Gabriela . Lipsesc următorii consilieri: dl. consilier Bîrsan Claudiu, dl. consilier Brustan Emilian, dl. consilier Trifan Aurel, dl. consilier Vereş Ernestin(domnul consilier Prodan Onuţ a sosit la ora 14:15).
Înainte de a da citire ordinii de zi, propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria tinerilor Diana Satmari şi Paul Sălăjan, dispăruţi dintre noi în urma deflagraţiei la blocul E-24.
Moment de reculegere
Dl. consilier Ardelean Ioan
Aş dori să vă fac şi o propunere, în sensul de a acorda un sprijin financiar şi din partea noastră, familiilor care au avut de suferit de pe urma exploziei datorate acumulării de gaz. Acest ajutor va fi în funcţie de posibilitatea fiecăruia, de omenia fiecăruia, aş zice să deschidem şi noi, cum fac şi alte instituţii, inclusiv primăria, o listă de subscriere, din partea Consiliului Local, deci, fiecare cât poate să dea. După şedinţă se va deschide o listă pentru cei care doresc să contribuie.
Dl. consilier Ardelean Ioan
Presupunând că aţi luat la cunoştinţă despre procesul verbal de la şedinţa din 3 septembrie, îl vom supune spre aprobare.
Cine este pentru?- 15 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?- Nu sunt.
Ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi, are în componenţă 10 proiecte, după cum urmează:
ORDINE DE ZI :
Pentru şedinţa extraordinară a Consiliului local al Municipiului Zalău din data de 19 septembrie 2007,orele 14,00
1.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Zalau pe anul 2007.
2.Proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor afectate de accidentul produs la blocul E-24.
3.Proiect de hotărâre privind aprobarea Notelor tehnice de fundamentare a necesităţii şi oportunităţii efectuării documentaţiilor pentru unele categorii de investiţii ce vor fi finanţate din credit conform HCL 107/2007 şi HCL 196/2007.
4.Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului împrumutului şi a listei cu obiectivele de investiţii ce vor fi finanţate din împrumut pe perioada 2007-2009.
5. Proiect de hotărâre privind modificarea componentei Comisiei constituite prin HCL/194/2006 .
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate privind „Imbunatatirea sistemelor de alimentare cu apa,canalizare si epurare din zona Cluj Salaj etapa 2008-2013„.
7. Proiect de hotărâre privind solutionarea unor cereri formulate pentru acordarea de facilitati fiscale in conditiile art.286 alin.4 Cod fiscal.
8.Proiect de hotărâre privind aprobarea vanzarii prin licitatie publica a unor spatii din imobilul Bl.SCCM cu destinatia de cabinete medicale de ortopedie.
9. Proiect de hotarare privind cuprinderea in bugetul local pe anul 2008 a unor sume necesare elaborarii unei documentatii tehince.
10.Proiect de hotarare privind declararea ca fiind de utilitate publica si cuprinderea in domeniul public al municipiului Zalau,prin trecerea din domeniul privat a unor imobile.
DIVERSE.
Dl. consilier Ardelean Ioan
Supun spre aprobare ordinea de zi comunicată.
Cine este pentru?- 15 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?- Nu sunt.
Dl. primar Căpîlnaşiu Radu- Doresc să vă mulţumesc pentru solicitudine, am făcut anunţul pentru această şedintă extraordinară, practic intempestiv, pentru a putea rezolva nişte probleme legate de aceste familii. Vreau să vă mulţumesc pentru faptul că aţi venit, este adevărat, o şedinţă extraordinară se poate convoca şi de îndată, termenul de obicei este de trei zile, însă dat fiind problemele respective, am dorit să o facem cât mai rapid.
Vă mulţumesc!
Dl. consilier Ardelean Ioan
1.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Zalau pe anul 2007.
Avizul comisiilor, vă rog.
Dl. consilier Filip Vasile - comisia economică, aviz favorabil.
Dl. consilier Onac Alexandru- comisia juridică, aviz favorabil.
Dl. consilier Ardelean Ioan- Discuţii dacă sunt?- Nu sunt.
Supun spre aprobare proiectul de hotărâre.
Cine este pentru?-15 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?-Nu sunt.
*
Cu 15 voturi ,,pentru,, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Zalau pe anul 2007.
Se adoptă hotărârea nr. 256
*
Dl. consilier Ardelean Ioan
2.Proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor afectate de accidentul produs la blocul E-24.
Avizul comisiilor, vă rog.
Dl. consilier Filip Vasile - comisia economică, aviz favorabil.
Dl. consilier Onac Alexandru- comisia juridică, aviz favorabil.
D-na. Consilier Ciulea Simona- comisia pentru drepturile omului, aviz favorabil.
Dl. consilier Ardelean Ioan- Discuţii dacă sunt?- Nu sunt.
Supun spre aprobare proiectul de hotărâre.
Cine este pentru?-15 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?-Nu sunt.
*
Cu 15 voturi ,,pentru,, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor afectate de accidentul produs la blocul E-24.
Se adoptă hotărârea nr. 257
*
Dl. consilier Ardelean Ioan
3.Proiect de hotărâre privind aprobarea Notelor tehnice de fundamentare a necesităţii şi oportunităţii efectuării documentaţiilor pentru unele categorii de investiţii ce vor fi finanţate din credit conform HCL 107/2007 şi HCL 196/2007.
Avizul comisiilor, vă rog.
Dl. consilier Filip Vasile - comisia economică, aviz favorabil.
Dl. consilier Onac Alexandru- comisia juridică, aviz favorabil.
Dl. consilier Ardelean Ioan- Discuţii dacă sunt?- Nu sunt.
Supun spre aprobare proiectul de hotărâre.
Cine este pentru?-14 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?-domnul consilier Pop Gheorghe.
*
Cu 14 voturi ,,pentru,, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea Notelor tehnice de fundamentare a necesităţii şi oportunităţii efectuării documentaţiilor pentru unele categorii de investiţii ce vor fi finanţate din credit conform HCL 107/2007 şi HCL 196/2007.
Se adoptă hotărârea nr. 258
*
Dl. consilier Ardelean Ioan
4.Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului împrumutului şi a listei cu obiectivele de investiţii ce vor fi finanţate din împrumut pe perioada 2007-2009.
Avizul comisiilor, vă rog.
Dl. consilier Filip Vasile - comisia economică, aviz favorabil.
Dl. consilier Onac Alexandru- comisia juridică, aviz favorabil.
Dl. consilier Ardelean Ioan- Discuţii dacă sunt?- Nu sunt.
Supun spre aprobare proiectul de hotărâre.
Cine este pentru?-14 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?-domnul consilier Pop Gheorghe.
*
Cu 14 voturi ,,pentru,, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului împrumutului şi a listei cu obiectivele de investiţii ce vor fi finanţate din împrumut pe perioada 2007-2009.
Se adoptă hotărârea nr. 259
*
Dl. consilier Ardelean Ioan
5. Proiect de hotărâre privind modificarea componentei Comisiei constituite prin HCL/194/2006 .
Avizul comisiilor, vă rog.
Dl. consilier Filip Vasile - comisia economică, aviz favorabil.
Dl. consilier Onac Alexandru- comisia juridică, aviz favorabil.
Dl. consilier Ardelean Ioan- Discuţii dacă sunt?- Nu sunt.
Supun spre aprobare proiectul de hotărâre.
Cine este pentru?-15 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?-Nu sunt.
*
Cu 15 voturi ,,pentru,, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind modificarea componentei Comisiei constituite prin HCL/194/2006 .
Se adoptă hotărârea nr. 260
*
Dl. consilier Ardelean Ioan
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate privind „Imbunatatirea sistemelor de alimentare cu apa,canalizare si epurare din zona Cluj Salaj etapa 2008-2013„.
Avizul comisiilor, vă rog.
Dl. consilier Filip Vasile - comisia economică, aviz favorabil.
Dl. consilier Haiduc Vasile- comisia de urbanism, aviz favorabil.
Dl. consilier Onac Alexandru- comisia juridică, aviz favorabil.
Dl. consilier Ardelean Ioan- Discuţii?
Dl. primar Căpîlnaşiu Radu- Deci, aceasta este ultima listă care este aprobată de către Ministerul Mediului, pentru alocarea unor sume în vederea realizării acestor investiţii pentru apă-canal. Am avut o discuţie cu cei de la Compania de Apă, chiar ieri, după ultimele discuţii care au existat săptămâna trecută la minister, s-a venit acuma cu o ultimă solicitare către administraţia locală din Zalău şi nu numai, şi către celelalte administraţii din celelalte oraşe, pentru a sprijini consultantul în vederea realizării proiectului tehnic, strict pe partea de canalizare, pentru partea de apă urmând să se ocupe Compania de Apă. Noi de ce n-am înţeles acest lucru, practic prin dublarea sumei iniţiale, de la care s-a plecat pe fonduri de coeziune, de la undeva 100 de milioane, cât se discuta în primă fază, la ora actuală aproape s-a dublat această sumă şi consultantul neangajându-se să facă proiecte pentru această valoare, pentru tot ce înseamnă necesarul pe fonduri de coeziune sau cel puţin ca o primă etapă, pentru că va fi şi o altă etapă, discutăm doar până în 2013. Dacă vom reuşi să facem proiectele tehnice până-n luna decembrie, se va putea da drumul la licitaţie în vederea alocării acestor lucrări, prin Compania de Apă, însă este destul de târziu. Noi am mai sprijinit cu lucrări ,,topo,, şi studiu ,,geo,, pe aceste străzi unde urmează să se facă sistemul de canalizare, nu ştim de ce nu ni s-a spus atuncea să rezolvăm şi partea de proiectare tehnică, pentru că am fi rezolvat-o până acuma, nu să stăm să ni să spună că aceea era o primă etapă şi acuma este etapa a doua. Vom încerca să vedem, vom şi avea un proiect de hotărâre în acest sens, să ne angajăm că vom aloca sume din bugetul pe 2008 pentru a rezolva această parte de proiectare şi pe baza acestui proiect de hotărâre să putem demara licitaţia. Este bine că s-a devansat faţă de ce era înainte, pe partea de canalizare ar fi trebuit să înceapă în 2009 lucrările, s-au devansat şi vor putea să înceapă şi pe canal în 2008 aceste lucrări.
Ora 14:15- A sosit domnul consilier Prodan Onuţ.
Dl. consilier Margin Adrian- Aş vrea să întreb dacă în această listă sunt cuprinse toate străzile cu probleme, sau nu?
Dl. primar Căpîlnaşiu Radu- Nu. În această listă sunt cuprinse doar străzile care vor fi finanţate în această etapă. Există un inventar al tuturor străzilor cu probleme, dar aici se aprobă exact acele străzi care vor fi rezolvate în această primă etapă.
Dl. consilier Margin Adrian- Am pus această întrebare, deoarece am aprobat proiecte de urbanism pentru cartiere şi zone noi de locuinţe şi nu regăsesc acele străzi, aici.
Dl. primar Căpîlnaşiu Radu- Noi am încercat să introducem toate străzile şi tot ce aveam documentaţii, nu s-a aprobat, depăşindu-se destul de mult valorile alocate. Se tot spunea că nu vom putea atrage atâtea fonduri câte sunt disponibile. Ajungem la situaţia în care se spune că totuşi, ele sunt limitate pe un proiect şi nu se pot depăşi anumite valori. Noi am forţat, practic, faţă de suma iniţială care era la 134 de milioane de euro, pentru tot ce înseamnă oraşele din Sălaj şi din Cluj, am ajuns la aproape 200 de milioane de euro la ora actuală. Avem şi cartierul Ortelec, care este nerezolvat în această primă etapă, dar vom avea în vedere ca să lansăm şi prin alte proiecte, să facem cel puţin partea de proiectare şi să obţinem cât mai rapid şi pe alte surse finanţări în vederea realizării întregului sistem de canalizare.
Dl. consilier Margin Adrian- Să înţeleg, atunci, că s-a făcut o prioritizare.
Dl. primar Căpîlnaşiu Radu- Deci, asta s-a stabilit, practic, prioritizarea a fost stabilită de comun acord cu Compania de Apă. Este vorba şi de înlocuire, acolo unde sunt probleme şi pe care cel mai bine le cunoaşte Compania de Apă şi este vorba şi de extinderi, în special zonele vechi ale oraşului, care sunt necanalizate.
Dl. consilier Ardelean Ioan- Dacă mai sunt discuţii?-Nu sunt.
Supun spre aprobare proiectul de hotărâre.
Cine este pentru?-15 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?- domnul consilier Matyi Ştefan.
*
Cu 14 voturi ,,pentru,, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate privind „Imbunatatirea sistemelor de alimentare cu apa,canalizare si epurare din zona Cluj Salaj etapa 2008-2013„.
Se adoptă hotărârea nr. 261
*
Dl. consilier Ardelean Ioan
7. Proiect de hotărâre privind solutionarea unor cereri formulate pentru acordarea de facilitati fiscale in conditiile art.286 alin.4 Cod fiscal.
Avizul comisiilor, vă rog.
D-na. Consilier Ciulea Simona- comisia pentru drepturile omului, aviz favorabil.
Dl. consilier Filip Vasile - comisia economică, aviz favorabil.
Dl. consilier Onac Alexandru- comisia juridică, aviz favorabil.
Dl. consilier Ardelean Ioan- Discuţii dacă sunt?- Nu sunt.
Supun spre aprobare proiectul de hotărâre.
Cine este pentru?-16 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?-Nu sunt.
*
Cu 16 voturi ,,pentru,, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind solutionarea unor cereri formulate pentru acordarea de facilitati fiscale in conditiile art.286 alin.4 Cod fiscal.
Se adoptă hotărârea nr. 262
*
Dl. consilier Ardelean Ioan
8.Proiect de hotărâre privind aprobarea vanzarii prin licitatie publica a unor spatii din imobilul Bl.SCCM cu destinatia de cabinete medicale de ortopedie.
Avizul comisiilor, vă rog.
Dl. consilier Filip Vasile - comisia economică, aviz favorabil cu câteva observaţii care vă vor fi aduse la cunoştinţa dumneavoastră de către doamna director economic Cuibuş Mariana.
Dl. consilier Onac Alexandru- comisia juridică, aviz favorabil.
D-na. director ec. Cuibuş Mariana- În comisia economică s-a propus eliminarea specificului ,,de ortopedie,, şi să rămână doar ,,spaţii cu destinaţia de cabinete medicale,,. A doua precizare este ca preţul de vânzare de pornire la licitaţie să fie modificat de la 20704,13 lei pe apartament la 20851,04 lei, motivat prin calculul cu indicele de inflaţie pe perioada martie 2006- septembrie 2007 şi nu iulie cât a fost în prima fază, în propunerea colegilor de la patrimoniu.
Dl. primar Căpîlnaşiu Radu- Îmi însuşesc aceste propuneri ale comisiei economice.
Dl. consilier Ardelean Ioan- Discuţii dacă sunt?
Dl. consilier Nistorescu Radu- În legătură cu preţul, ar trebui să vedem care este preţul de piaţă al unui astfel de apartament, pentru că mi se pare, chiar în ideea că acestea sunt vândute prin licitaţie pentru cabinete medicale, preţul este foarte mic.
Dl. primar Căpîlnaşiu Radu- Nu discutăm de apartament, discutăm de o încăpere. A fost cămin, este vorba de o încăpere de 20 mp.
Dl. consilier Ardelean Ioan
Supun spre aprobare proiectul de hotărâre.
Cine este pentru?-16 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?-Nu sunt.
*
Cu 16 voturi ,,pentru,, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea vanzarii prin licitatie publica a unor spatii din imobilul Bl.SCCM cu destinatia de cabinete medicale de ortopedie.
Se adoptă hotărârea nr. 263
*
Dl. consilier Ardelean Ioan
9. Proiect de hotarare privind cuprinderea in bugetul local pe anul 2008 a unor sume necesare elaborarii unei documentatii tehnice.
Avizul comisiilor, vă rog.
Dl. consilier Filip Vasile - comisia economică, aviz favorabil.
Dl. consilier Onac Alexandru- comisia juridică, aviz favorabil.
Dl. consilier Ardelean Ioan- Discuţii dacă sunt?- Nu sunt.
Supun spre aprobare proiectul de hotărâre.
Cine este pentru?-16 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?-Nu sunt.
*
Cu 16 voturi ,,pentru,, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind cuprinderea in bugetul local pe anul 2008 a unor sume necesare elaborarii unei documentatii tehnice.
Se adoptă hotărârea nr. 264
*
Dl. consilier Ardelean Ioan
10.Proiect de hotarare privind declararea ca fiind de utilitate publica si cuprinderea in domeniul public al municipiului Zalau, prin trecerea din domeniul privat a unor imobile.
Dl. primar Căpîlnaşiu Radu- Aş dori să dau mai multe informaţii. Deci, 28 de camere este ceea ce a fost ca şi cămin de nefamilişti, cele două corpuri au fost reproiectate, urmând să fie locuinţe ANL. S-a realizat, de fapt, că sunt în stadiu de compartimentare, realizat, 24 de unităţi locative, din care 6 apartamente sunt cu 2 camere şi 18 garsoniere. Prin recompartimentările acelor 28 de încăperi pe fiecare nivel au rezultat 24 de unităţi locative. Această solicitare vine în sprijinul H.G. pe care am solicitat-o pentru transmiterea acestui bloc, în vederea repartizării acestor unităţi locative către familiile afectate de explozie. Ele vor rămâne în domeniul public, deci, nu vor putea fi cumpărate. Aceasta este solicitarea care a venit din partea Secretariatului Guvernului. Vor fi un sprijin pentru familii până când se va rezolva problema anchetei, stabilirea vinovăţiei, va fi sub formă de închiriere.
Avizul comisiilor, vă rog.
Dl. consilier Filip Vasile - comisia economică, aviz favorabil.
Dl. consilier Onac Alexandru- comisia juridică, aviz favorabil.
Dl. consilier Ardelean Ioan- Discuţii dacă mai sunt?- Nu sunt.
Supun spre aprobare proiectul de hotărâre.
Cine este pentru?-16 consilieri. Împotrivă?- Nu sunt. Abţineri?-Nu sunt.
*
Cu 16 voturi ,,pentru,, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind declararea ca fiind de utilitate publica si cuprinderea in domeniul public al municipiului Zalau, prin trecerea din domeniul privat a unor imobile.
Se adoptă hotărârea nr. 265
*
DIVERSE.
Dl. consilier Pop Gheorghe- Vă propun, dragi colegi, să-i urăm ,,La Mulţi Ani!,, toate cele bune şi numai bine în viaţă, domnului consilier Onac Alexandru, cu ocazia împlinirii unei frumoase vârste.
Aş mai dori să vă explic de ce m-am abţinut la punctul 3 de pe ordinea de zi. Nu sunt în clar cu foarte multe idei, de la obiectul Notei de fundamentare şi vă dau şi un exemplu. Facem nişte cheltuieli, luăm credite, cheltuim banii din credite şi după aceea facem note de fundamentare. Vă spun exact despre ce este vorba. La punctul 11, am aprobat în urmă cu 2 ani un credit pentru luare de microbuse şi autobuse, acum de câteva luni am mai aprobat un credit foarte mare şi-acuma la punctul 11 zice: ,,elaborarea unui studiu de circulaţie, inclusiv analiza transportului în comun în municipiul Zalău, pentru care plătim un miliard cinci sute,,. Cam despre ce este vorba, aici?
Dl. primar Căpîlnaşiu Radu- Este o dorinţă mai veche de a realiza un studiu de trafic la nivelul municipiului Zalău, în care să fie inclus şi transportul în comun. Există anumite aglomerări pe arterele principale. Avem nevoie de acest studiu pentru a stabili sistemul de sensuri unice, acces la parcări, tot ce înseamnă un astfel de studiu.
Dl. consilier Pop Gheorghe- Bine, dar cine-l face?
Dl. primar Căpîlnaşiu Radu- O să fie licitaţie, nu ştim încă. Noi, am făcut un parteneriat cu Universitatea tehnică din Cluj doar pentru studiul unei parcări, dar avem nevoie de un studiu la nivelul întregului oraş.
Dl. consilier Pop Gheorghe- Luăm bunurile, pentru transportul în comun, înainte sau după?
Dl. primar Căpîlnaşiu Radu- Capacitatea de transport de care are nevoie oraşul este un lucru, modul de circulaţie pe trasee, pe anumite intervale orare este altceva. Sigur, încercăm să obţinem din rezultatele acestui studiu, cât mai multe informaţii. Am făcut, cu DGADP, o verificare vizavi de ce înseamnă traficul pe bulevard şi în anumite zile avem, deja, un trafic de 25.000 de maşini pe zi, ceea ce înseamnă destul de mult. De aceea avem şi probleme de infrastructură, mai ales că avem şi maşinile de mare tonaj. Sunt anumite date care vor fi modificate odată cu realizarea şoselei de centură, realizarea autostrăzii, dar până atunci va mai dura ceva timp. Dorim să avem mai multe date legate de trafic.
Dl. secretar Potroviţă Stelian- Următoarea şedinţă, teoretic, ar trebui să aibă loc pe data de 1 octombrie, fiind prima luni din lună. Este o dată foarte apropiată, dacă dumneavoastră consideraţi că este necesar să aibă loc pe data de 8 octombrie, ar fi bine să stabilim acuma. Transurbis-ul doreşte să facă şi o Adunare Generală a Acţionarilor în aceeaşi zi în care se va desfăşura şi şedinţa de Consiliu Local pentru luna octombrie.
Sunteţi de acord cu data de 8 octombrie, pentru şedinţă?
Consilierii locali sunt de acord în unanimitate cu această dată.
Dl. consilier Ardelean Ioan
Declar închise lucrările şedinţei de astăzi, mulţumindu-vă pentru participare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
ARDELEAN IOAN SECRETAR,
POTROVIŢĂ STELIAN
Dostları ilə paylaş: |