Nicolae bãnescu



Yüklə 2,03 Mb.
səhifə9/51
tarix29.10.2017
ölçüsü2,03 Mb.
#21456
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   51

129 Cãtre Senatul si poporul atenian, în aceeasi editie a lui Bidez; 1.1, partea I, p. 224.

130 Desigur, mai în vârstã decât Iulian, care avea 24 de ani. Elena a avut în aceastã cãsãtorie un rol sters si a murit curând dupã declararea conflictului dintre sotul si fratele sãu.

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

nãvãlirilor sãlbatice din veacul al III-lea, orasele erau ruinate, câmpiile rãmase în paraginã, populatia rãritã. Lutetia Parisiorujn (Parisul) se refugiase în L'île de la Cite, Bordeaux îsi mutase portul în estuarul unui modest râu (Deveze), spre a rezista surprinderilor, la adãpostul fortificatiilor131.

Manifestul cãtre atenieni ne aratã situatia dramaticã aflatã de Iulian în Gallia. O foarte mare multime de germani, spune e33 locuiau fãrã teamã în jurul oraselor devastate ale celtilor. El socoteste la 45 numãrul oraselor deschise, ale cãror ziduri fuseserã nimicite de nãvãlitori; o fâsie de pãmânt exploatatã de barbari dincoace de Rin (jLm TãSe TOV 'Privov) se întindea „de la izvoarele lui pânã la ocean".

tinut pânã acum departe de orice initiere în afacerile publice, Iulian era cu totul strãin de cunostintele reclamate de noua sa situatie. Constient de marea misiune ce i se încre dintase, el se sili, în iarna petrecutã în palatul din marginea Ronului, a-si dobândi aceste cunostinte. Sallustius, spirit luminat si onest, administrator excelent, îl initie în afacerile Statului; în acelasi timp, Cesarul îsi fãcu rãbdãtor educatia militarã, studiind exercitiile soldatilor si pregãtindu-se alãturi de ei pentru rãzboi.

Odatã cu vara <356), alamanii îsi reluau incursiunile. Iulian primi ordinul împãratului de a-si duce armata la Reims. în drumul sãu pânã acolo, Cesarul curãtã locurile de bandele prãdalnicilor germani. La Reims, fu pus la curent cu planul operatiunilor. Un corp de armatã condus de împãrat trebuia sã treacã

Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, 1930, p. 136.

129


NICOLAE BANESCU

Rinul aproape de lacul Constanta, spre a face o diversiune cãtre Pãdurea Neagrã, în timp ce alte trupe, sub comanda lui Marcellus si Ursicinus, aveau sã execute o miscare paralelã dincoace de frontierã, spre a împiedica pe barbari a trece în Gallia. Programul acesta fu executat întocmai.

Iulian, aflând cã mai multe orase cãzuserã în mâinile dusmanului, cuceri Brumath si se îndreptã direct la Colonia, ocupatã mai înainte de germani si o recuceri aproape fãrã luptã; el îsi duse apoi trupele la Senones (Sens), pentru a petrece acolo iarna132.

Dar campania anului 356 nu avusese mari rezultate, în iarnã, bandele barbarilor începurã iarãsi jafurile lor ca mai înainte, si Iulian fu nevoit a-si rãspândi putinele trupe ce le avea pentru a apãra pe locuitori. Informati de slaba lui garnizoanã la Sens, Cesarul fu asediat de o masã de barbari. Marcellus, care se afla în apropiere, nu-i veni în ajutor, dar Iulian, cu putinii sãi soldati, apãrã energic zidurile, stând cu îndãrãtnicie la creneluri, încât barbarii se vãzurã siliti a pãrãsi asediul dupã o lunã133. Informat de indolenta lui Marcellus, împãratul îl recheamã, în raportul ce-i face, incapabilul general cautã sã-1 compromitã pe Iulian, si acesta scapã numai prin devotamentul sambelanului sãu, eunucul Eutherios, care demascã toatã calomnia, garantând pentru credinta Cesarului134 si prin sosirea la Curte, tocmai Ia timp, a celor douã panegirice compuse de Iulian în onoarea lui Constantiu si a împãrãte-

132 ttridem, pp. 141-142.

133 Ammianus, XVI, 4, 2, 3. IM Ibidem, XVI, 7, 1-4.

130

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN



sei Eusebia1*5. Marcellus fu trimis la Sardica, si în locul sãu fu numit în Callia Severus, general cu experientã si disciplinã, care a fost pentru Iulian un pretios colaborator.

în 357, Cesarul primeste încuviintarea, obtinutã pentru el de Eusebia, de a comanda personal trupele136. Dar, în locul vrednicului Ursicinus, Constantiu îi trimitea pentru comanda infanteriei pe un dusman, Barbation, care avusese un rol în uciderea lui Gallus.

în primãvara anului 357, reluând campania împotriva germanilor, Iulian porni cãtre Vosgi, în timp ce Barbation trebuia sã meargã spre Bale, planul fiind sã-i prindã pe dusmani ca în cleste. Iulian nimiceste o bandã de germani care prãdaserã în interior si se opreste la fortul Saverne, pe care cãuta sã-1 punã în stare de apãrare. Barbation, care opera pe seama sa, vru sã treacã Rinul, dar nu izbuti, fu atacat de barbari în retragerea sa si urmãrit pânã dincolo de Bale, pierzând o mare parte din bagaje, cu animalele si oamenii de serviciu, Aceastã biruintã îi încuraja pe ala-mani, care se coaHzarã, în frunte cu regii Chnodomar si Velstrap, pentru a-1 ataca pe Cesar, stiind de la un transfug cã e izolat la Saverne, cu o trupã numai de vreo 13-000 de oameni137. Iulian nu asteptã a fi atacat, ci porni cu armata sa de-a lungul cãii romane ce ducea spre Argentoratum (Strassbourg), si în apropiere de acest oras iscoadele descoperirã de pe o coli-

135 Bidez, op. cit, p, 145.

136 Zosimus, III, 2, 5.

137 Ammianus, XV], 12, l, 2 [Velstrap apare însã sub forma Vestralp]. c t ; • :>: '•...'. "y \ .-v.-- •'••.

131

NICOLAE BANESCU



na armata barbarilor. La adãpostul colinei, Cesarul îsi aseazã îndatã trupele în ordine de bãtaie si le aruncã asupra dusmanilor. Lupta a fost crâncenã si s-a terminat, în jumãtate de zi, printr-o înfrângere nimicitoare a barbarilor, de trei ori mai numerosi. Escadroanele romane, risipite la început, au fost întoarse Ia atac prin energia lui Iulian, care stiu sã le înflãcãreze, si infanteria, desi covârsitã de dusmani, tinu piept vitejeste. Toatã cavaleria alamanilor, în frunte cu Chnodomar, fu decimatã si pusã pe fugã. Alamanii, urmãriti pânã la Rin, se înecarã cu miile, Chnodomar fu capturat, si Iulian îl trimise trofeu lui Constantiu. Cesarul obtinu o victorie strãlucitã, care avu un mare rãsunet: armata germanilor confederati fu nimicitã138.

Iulian nu se opri însã aici: el vru sã-si desãvârseascã victoria ducând rãzboiul pe teritoriul dusmanului. Trecând îndatã Rinul, îi fugãri pe barbari în fumul incendiilor pânã în pãdurea Hercynianã, în care pãtrunse, întãrindu-se într-un fort în ruine, ridicat de Traian. Acolo se prezentã o solie a alamanilor implorând pacea. Iulian le acordã un armistitiu de 10 luni. Putin mai în urmã, regii însisi se prezentarã, dând cu jurãmânt asigurãri139. Iulian se întoarse în Gallia cu armata sa. Severus se afla la avangardã si surprinse aproape de Meusa o bandã a francilor prãdând tinutul, în fata fortelor pe care nu le bãnuiau, ei se închid în douã fortãrete pe malul fluviului, unde sunt blocati

138 Descrierea pe larg a acestei mari biruinte la Ammianus, XVI, 12, si la Bidez, op. cit., pp. 149-154.

139 Ammianus, XVII, l, l, 2, 3 si 11, 12, 13.

132

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN



si siliti sã se predea. Iulian îi trimise lui Constantiu, care-i înrola în trupele sale140.

Dupã aceste grele operatii încununate de succes, Iulian îsi duse d-e astã datã trupele sã ierneze la Lutetia ParisiorumL4!.

Cu toate succesele avute, Iulian socotea cã primejdia nu era încã înlãturatã pentru Gallia, cã trebuia consolidatã frontiera Rinului, asigurat în special cursul inferior al fluviului. Pentru restaurarea regiunilor devastate, trebuia sã obtinã de la dusman reparatii în naturã si mai cu seamã repatrierea celor târâti în captivitate. De aceea, fãrã a astepta timpul obisnuit al operatiilor militare, în mai 358 se aruncã asupra francilor salieni din Toxandria142, silindu-i sã semneze un tratat de supunere cãtre imperiu si obligându-i sã-1 apere. Trecu apoi Meusa si pãtrunse în tara chamavi-lor, alt trib al francilor, impunându-le aceleasi conditii si cerându-le ostatici. Izvoarele bizantine au înregistrat memorabila scenã a barbarilor care, la cererea lui Iulian de a i se da ostatec fiul regelui, au început a plânge amarnic împreunã cu regele lor, jelindu-se cã fiul regal pe care-1 cere a pierit în luptã, înduiosat, Iulian, care-1 avea captiv, îl prezentã deodatã barbarilor, descoperindu-le intentia de a-1 creste cum se cu-

140 Bidez, op. cit., pp. 154-155.

141 Ammianus ne spune cã toate aceste izbânzi ale lui Iulian erau luate în râs la palatul lui Constantiu, unde Cesarul era numit în batjocurã Victorinus, fiindcã în rapoartele sale vorbea mereu de înfrângerea germanilor.

142 Ammianus, XVE, 8. Toxandria era o tarã de pãduri si bãlti ce se întindea de lâng ã Tongres, pânã la vãrsarea râului Vahal în

Rin. .. .,,,.-. .:......,..,,.,„, •;,;............ ...

133
vine, pe lângã el, stârnind prin aceasta bucurie mare si încrederea lor si impunându-le astfel conditiile pãcii143.

Iulian începu, de asemenea, sã ridice fortãrete pe cursul inferior al Rinului, iar pentru a le aproviziona, reparã flota britanicã si o spori cu 400 de bãrci construite în pãdurea din Ardennes, spre a aduce în Britannia grâul necesar144, în sfârsit, spre a repopula câmpurile deserte ale Galici, Iulian impuse alamanilor eliberarea miilor de captivi. El trecu Rinul la dânsii, si regii dusmani, intimidati, predarã prizonierii, pe care Iulian îi avea însemnati de secretarii sãi, demascând prin acest control trucurile întrebuintate de alamani spre a nu-i elibera pe toti. în 359, trecu din nou Rinul în acest scop si constrânse pe ultimii recalcitranti a restitui prizonierii145.

Rezultatul celor patru ani de rãzboi cu germanii la frontiera Rinului a fost rezumat de însusi Iulian, în Manifestul sãu cãtre Senatul si poporul atenienilor. a trecut de trei ori Rinul, a obtinut repatrierea a 20.000 de prizonieri retinuti de germani dincolo de fluviu; în douã bãtãlii si un asediu (bãtãliile de la Strassbourg si din Toxandria si asedierea forturilor de pe Meusa) a fãcut multime de captivi, oameni în toatã puterea. A trimis lui Constantiu patru batalioane de pedestrasi dintre cei mai tari, si altele trei mai putin bune (TCT-

143 Eunapios, în Excerpta de Legationibus (ed. Bonn), l, pp. 41-45. Zosimus îl rezumã. Cf. Petros Patrikios, Excerpta de Legat. (Bonn), 16.

144 Cãtre Senatul si poporul atenian, ed. Bidez, 8.

145 Bidez, La vie de l'empereurJulien, pp. 156-161. ,s;;îi

134


ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

tapat ãpi&noix; r&v KpaTiatcov netâv, tpeîq T<3v EÃarTOVtov), douã escadroane foarte pretuite de cavalerie (iitneav -rãtficcra Svo TO evrifioTara) si a recucerit, ca Cesar aproape 40 de orase pierdute146.

Trei ierni la rân-d dupã bãtãlia de lângã Strassbourg le petrecu Iulian la Lutetia. înainte de el, Augustii sau Cesarii care guvernaserã Gallia au locuit de cele mai multe ori la palatul din Treves. Iulian a preferat Lutetia pentru pozitia sa mai centralã, de unde, fãrã a fi prea departe de Rin, putea supraveghea mai bine administratia Galiei si a Britanniei. Splendida capitalã a Frantei ocupa atunci o micã insulã în mijlocul Senei si n-avea intrare decât pe douã poduri de lemn. L'île de la Cite era asezatã la rãspântia drumurilor ce duceau în atâtea pãrti; apele Senei si afluentilor sãi serveau de multã vreme pentru transporturi.

Iulian îsi ducea în aceastã resedintã viata sa simplã de ostas, de care întotdeauna a tinut sã se înconjoare, si care îi atrase devotamentul trupelor. Dormea în asternuturi tari, se destepta, obisnuit, la miezul noptii si se aseza la lucru, la lumina unei lãmpi, ocupându-se de afacerile imperiului, dupã care trecea la ocupatiile spiritului, simtind nevoia de a se cultiva, cãci, dupã cum mãrturiseste unor prieteni, e de mirare cã mai vorbeste greceste, într-atât s-a barbarizat din cauza tãrilor în care se aflã147. Citea din Caesar, din Plutarch sau din alti scriitori, studia tratate de artã militarã sau

146 Cãtre Senatul si poporul atenian, p. 227.

147 Ei Kai ptfeyyof/jrjv 'JEAATjvicrri, •dav^ã^siv ãtwv.ovTcog eo/iev etcâeSapSapcofievoi Sm rã %

135
se adâncea în speculatiile filosofici. Scrisul, marea sa pasiune, nu lipsea din aceste preocupãri ale spiritului: redacta relatia diferitelor sale întreprinderi, compunea un nou panegiric al lui Constantiu, Despre faptele împãratului sau despre Regalitate, redacta în sfârsit corespondenta trimisã prietenilor depãrtati sau colaboratorilor sãi, invitând pe unii, ca Priskos, la el.

C. Iulian proclamat Augustus. Conflictul cu Constantiu. Atacurile necontenite ale persilor în Orient, neputinta lui Constantiu de a înfrânge cerbicia rãzboinicului Sapor contrasta izbitor cu faptele de arme ale lui Iulian, care zdrobise pe barbari la Rin si asigurase în câtiva ani linistea si prosperitatea Galici. Faima tânãrului Cesar, rãspânditã pretutindeni, îl chinuia pe împãrat148. Eusebia murise (359) si Constantiu rãmase prada delatorilor din jurul sãu, îngrijorati de o glorie ce-i ameninta. Ei întretineau atmosfera de invidie si suspiciune a Curtii. Amenintarea persilor, dupã cãderea Amidei, a fost pretextul de a slãbi puterea militarã a Cesarului, aducând în Orient trupele viguroase de veterani, care biruiserã belicoasele natiuni ale Germaniei.

Un secretar al împãratului, Decentius, sosea în Gallia în ianuarie 360 cu douã ordine ale suveranului:

148 Ammianus, XX, 4, 1: Properantem Constantium orienti ferre suppetias turbando prope diem excursibus Persicis... urebant luliani virtutes, quas per ora gentium diuersarum fama celebrior effundebat; Zosimus, III, 8, 14, 15: Kai T<»V rov Kawapoq Karop-â(OficcT:cav ev wîg ânâviatv ord/zacriv, 5eivâq 6 crweamÃîj ta cpvovcp.

136
unul cãtre generalul Lupicinus, cerând a-i aduce imediat, pentru campania de primãvarã, trupele sale de heruli si batavi, precum si auxiliarii celti si petulanti; altul cãtre Sintula, tribunus stabuli, însãrcinat a lua cu el pe cei mai buni soldati ai gãrzii de corp.

Lupicinus fusese însã trimis cãtre sfârsitul anului 359 în Britannia, unde nãvãliserã pictii si scotii, si Decentius trebui sã trateze cu Iulian, cerându-i a transmite soldatilor un ordin de mobilizare, într-o împrejurare atât de gravã, Cesarul vru sã se consulte mãcar cu prefectul Florentius, care era atunci la Vienna, si-i scrise acolo, dar el, viclean cum era, nu rãspunse. Trimisul împãratului insista pe lângã Iulian sã se grãbeascã, fãcându-1 rãspunzãtor de orice întârziere, Sintula se simtise dator sã plece cu trupele gãrzii. Iulian, neavând cu cine se consulta, cãci Sallustius fusese si el rechemat de invidia lui Constantin, fu nevoit a recunoaste cã datoria sa era de a se supune. El dãdu, prin urmare, ordin ca trupele sã iasã în grabã din statiunile de iarnã149, si soldatii începurã a murmura. Germanii de dincolo de Rin, înrolati ca auxiliari, primiserã numai cu conditia cã nu vor trece Alpii, iar camarazii lor, care aveau o familie, nu erau bucurosi a fi transportati la capãtul lumii. Familiile se tineau, gemând, dupã dânsii. Bilete incendiare circulau printre soldati, plângând situatia lor si soarta Galici lipsite de apãrare. Impresionat, Iulian înstiinta cã sotiile si copiii soldatilor îi pot urma, punându-li-se la dispozitie posta publicã.

' Ammianus, XX, 4, 9.

tmsw


137

NICOLAE BANESCU

Concentrarea trupelor avea loc la Lutetia, cum ceruse Decentius, desi Iulian nu fusese de aceastã pãrere. Dupã obicei, Cesarul iesi în întâmpinarea lor si, urcându-se la tribunã, în Câmpul lui Marte, le tinu o cuvântare cãlduroasã, lãudându-i pentru isprãvile lor si felicitându-i pentru onoarea ce vor avea sã serveascã unui suveran puternic si generos, la care vor afla recompensele meritate. El invitã apoi pe ofiteri la un banchet de rãmas bun, si acestia se retraserã la sfârsit cu pãrerea de rãu de a fi siliti sã se despartã de un sef atât de binevoitor150, în cursul noptii, soldatii agitati gãsirã mijlocul de a rãmâne în patrie cu seful pe care-1 iubeau. Ei se înarmarã, alergarã la palat si începurã a striga : Iulian August! Cesarul, uimit, se închise în apartamentul sotiei sale încã în viatã, rugându-se lui Zeus sã-i dea un semn în aceastã fatalã împrejurare, în somn, geniul imperiului îi apãru încurajându-I. Când se fãcu ziuã, Iulian se arãtã soldatilor si-i rugã sã se linisteascã, sã renunte la o întreprindere atât de primejdioasã, sã se întoarcã la datoria lor, fãgãduindu-le cã va obtine de la împãrat iertarea, lor si revocarea ordinului de plecare. Dar soldatii îsi dãdeau seama de toatã gravitatea faptei lor si, reînnoindu-si mai tare strigãtele, 1-au ridicat pe Cesar pe un scut, în aclamatiile întregii armate. Un lãncier îsi scoate colierul ce-i împodobea gâtul ca stegar151 si-1 pune îndrãznet pe capul lui Iulian în chip de dia-

150 Ibidem, XX, 4, 12, 13-

151 Ibidem, 4, 18: abstractum sibi torquem, quo ut draconarius utebatur, capiti luliani imposuit confidenter. Istoricul ne-a pãstrat si numele acestui stegar, Maurus, ajuns apoi comes. [Dupã unele opinii, obiceiul de a pune pe capul noului împãrat un

138


ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

demã, împlinindu-se astfel riturile de proclamare a noului Augustus. Acesta, urmând obiceiului, promite soldatilor câte cinci solidi de aur si o livrã de argint de fiecare, apoi intrã în palat, unde rãmâne tot restul zilei. Nemaivãzându-1, soldatii se agitã, temându-se de o crimã, dau buzna înarmati în palat, amenintãtori, si nu se potolesc decât atunci când îl vãd pe Iulian apãrând, strãlucitor, în costumul imperial, în sala Consistoriului152. Putin mai în urmã, Decentius pleca din Gallia, pentru a-i duce lui Constantiu stirea evenimentelor. Florentius îl urmã, pãrãsindu-si sotia si copiii, pe care Iulian are grijã a-i trimite cu posta publicã. El izbuti sã asigure si fuga spionilor si delatorilor, pe care furia soldatilor i-ar fi sacrificat.

La vestea celor întâmplate, corpul gãrzii, care era pe drum, se grãbi a veni îndãrãt la Lutetia, cu Sintula în frunte. O zi mai în urmã, dinaintea tuturor trupelor adunate în Câmpul lui Marte, Iulian se urcã la tribunã, decoratã cu steaguri, si tinu o cuvântare solemnã, recapitulând victoriile lor si lãudându-le curajul, promitând cã de acum înainte la orice promovare, în ordinea civilã si militarã, meritul personal singur va trage în cumpãnã. Soldatii, entuziasmati de aceste cuvinte, lovirã zgomotos cu lãncile în scuturi153.

asemenea torques (gr. /zavidiciov, aipentog), probabil de origine scandinavã, ar fi dispãrut dupã veacul al Vl-lea în Bizant; despre acest detaliu si semnificatia lui, O. Treitinger, Die ostromiscbe Kaiser-und Reichsidee nach ihrer Gestaltung im hofischen Zeremoniell, Darmstadt, 1956 (=Jena, 1938), pp. 20-22; K. Wessel în Reallexikon zur byzantinischen Kunst, voi. III, 417-420.]

152 Ibidem, 4, 22.

153 Ibidem, 5, 1-8. , •'-•'• •« -^ •'•? •** .!.,-

139

NICOLAE BANESCU



Rãmânea ca Iulian sã-si clarifice situatia fatã de Constantiu. El ar fi voit sã evite calamitãtile unui rãzboi civil si sã nu fie învinuit de ingratitudine; de aceea, cãutã sã negocieze cu împãratul. Trimise în acest scop o ambasadã bine aleasã, compusã din Pentadius, unul din spionii lui Constantiu pe lângã Iulian, si din Eutherios, sambelanul. Ei duceau din partea noului August o scrisoare plinã de deferentã fatã de suveranul sãu, oferindu-i pentru rãzboiul contra persilor trupele gãrzii si contingente de tineri Leti {adolescentes Laetos quosdam), precum si cai de curse din Spania (equos currules Hispanos)m. Pentru prefecturile pretoriului accepta numirile lui Constantiu, dar îsi rezerva numirea în celelalte posturi, spre a avea oameni cunoscuti din propria-i experientã, în semnãturã, Iulian întrebuinta titlul sãu de Caesar. La aceastã scrisoare deschisã, el a adãugat, spune Ammianus, altele secrete, dojenitoare si muscãtoare (objurgatorias et mordaces), pe care istoricul nu le-a vãzut si care, cum sugereazã Gibbon, „n-au existat, poate, niciodatã"155.

Solia lui Iulian a întâmpinat mari dificultãti în drumul sãu, nimeni nefiind bucuros a înlesni cãlãtoria emisarilor unui rebel. Ei trecurã în cele din urmã Bosforul si aflarã pe Constantiu la Caesareea Cappa-dociei. La citirea scrisorii, împãratul cuprins de mânie porunci ambasadorilor sã iasã. Apoi, linistindu-se, le dãdu voie sã plece, încredintând rãspunsul sãu quaestorului Leonas. Acesta, sosind la Lutetia, fu condus de Iulian dinaintea unei adunãri la care convo-

154 Ammianus, XX, 8, 13. .

155 Op. cit., ed. Bury, t. II, p. 428, n. 17.

140

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN



case populatia orasului si trupele, si acolo dãdu citire rãspunsului implacabil al lui Constantiu, care nu admitea nimic din doleantele lui Iulian, ci pur si simplu îi cerea, spre a se mântui pe sine si a mântui si pe intimii sãi, sã renunte la sforãiturile trufase si sã se mãrgineascã la sarcina de Caesar156. La auzul pasajului în care se osândea actul de la Lutetia, asistenta întrerupse, exclamând din toate pãrtile în sunet de voci teribile: Auguste luliane, dupã cum decretaserã provinciile, soldatii si autoritatea Statului restaurat, dar temându-se încã de nãvãlirile barbarilor reînviati !157.

Corespondenta celor doi adversari se urmã pe acelasi ton pânã la sfârsitul anului 360. Misiunea episcopului arian al Galici, Epictet, unul dintre favoritii lui Constantiu, n-avu nici un rezultat.

Preocupat de paza Rinului, Iulian trecu fluviul împotriva francilor attuarii, îi bãtu si le impuse pacea. Urcã apoi Rinul, asigurând buna stare a cetãtilor pânã la Bale, de unde se îndreptã spre Besancon. De acolo, pe Saone si pe Ron se coborî la Vienna, unde-si stabili cartierele de iarnã. Sotia lui Iulian muri în acest timp, si rãmãsitele sale furã trimise la Roma, spre a fi depuse lângã cele ale sorei sale Constantia, în vestitul mausoleu din Via Momentana.

în fata conflictului inevitabil, Iulian consulta zeii. într-o noapte, o fantomã luminoasã îi apãru, repetân-du-i versurile unui oracol care anunta moartea apropiatã a lui Constantiu pe pãmântul Asiei. Cãtre primãvara anului 361, îsi dãdu seama de pregãtirile fãcute

156 Ammianus, XX, 9, 4.

157 Ibidem, XX, 9, 6, 7.

141
de adversarul sãu în vederea campaniei: el recruta trupe si concentra aprovizionãri la poalele Alpilor Cottieni si pe tãrmul lacului Constanta, îl însãrcina pe agentul sãu Gaudentiu sã punã în stare de apãrare Coastele Africii si sã-i asigure grâul acelor regiuni. Se zvonea cã are întelegere cu unii sefi germani, ceea ce pãrea a confirma atacul alamanilor lui Vadomar la hotarele Retiei. Iulian trimise împotriva lor pe cornitele Libinon, care pierdu însã lupta, pierind el însusi. Se descoperi si o scrisoare a lui Vadomar cãtre Constantiu. Regele trãdãtor trecând mai târziu Rinul, la comandantul roman, care-1 retinu la masã, fu arestat de un trimis al Cesarului si deportat în Spania.

Iulian hotãrî sã porneascã repede, sã intre în Illyricum, lipsit atunci de trupe, înainte de sosirea lui Constantiu. El tinu o cuvântare trupelor, care, prin tunete de aclamatii, îl asigurau de încrederea lor. Pentru accelerarea înaintãrii, îsi împãrti fortele în trei corpuri: Nevitta, generalul cavaleriei, avea sã-si ducã trupa sa de 10.000 de oameni prin Retia si Noricum, între Alpi si Dunãre; Jovinus strãbãtea, cu alt corp, pe cãile serpuitoare ale Alpilor, Italia de sus; iar Iulian, cu o avangardã de 3.000 de soldati de elitã, se îndrepta prin Pãdurea Neagrã spre Dunãre, unde trebuia sã-si îmbarce trupele pentru a le transporta la Sirmium. Acolo, celelalte corpuri de armatã aveau sã-1 ajungã cât mai repede posibil158. Pe drumuri impracticabile, peste munti, peste ape si mlastini, Iulian îsi conduse oamenii cu o energie neobositã, trecând toate obstacolele, si ajunse la Dunãre, în locul unde, din ordinul

158 Bidez, La ine de l'empereurjulien, pp. 192-193-

142


ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

sãu, astepta flotila în care toti se îmbarcarã. Fiindcã miscarea vâslelor era potrivitã cu iuteala cursului apei si ajutând si vânturile favorabile, observã Zosimus, flota a ajuns în unsprezece zile la Sirmium159. Iuteala cu care Iulian a strãbãtut distantele i-a impresionat pe contemporani: dusmanul s-a trezit cu el la Sirmium fãrã sã fi auzit de pornirea lui din Gallia160.

Trupele sunt debarcate, în seara de 10 octombrie, la Bononia161, la 19 mile de Sirmium. Acest oras era resedinta prefecturii de Illyricum. în apropiere, generalul Lucillianus, care comanda fortele din Illyricum, adunase în grabã câteva trupe, pentru a apãra orasul, dar e surprins de Dagalaiphus cu detasamentul sãu, trimis ca sã-1 aducã. Trupele garnizoanei s-au predat si au fost expediate, ca suspecte, în Gallia; dar, când au ajuns la Aquileia, nu mai voirã a-si continua drumul. Instigate de tribunul Nigrinus, apreciind pozitia tare a cetãtii, au ocupat-o, întãrindu-se într-însa. Dupã un asediu îndelungat si lupte înversunate, ei s-au predat numai când au aflat cã a murit Constantiu162.


Yüklə 2,03 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   51




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin