Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte



Yüklə 7,81 Mb.
səhifə95/162
tarix07.04.2018
ölçüsü7,81 Mb.
#47002
1   ...   91   92   93   94   95   96   97   98   ...   162

(Romani 2.7-9)

Cine a cunoscut voinţa Ta, dacă Tu nu i-ai dat înţelepciune şi dacă nu i-ai trimis de sus Duhul Tău cel Sfânt?

(Cartea înţelepciunii lui Solomon 8.17)

Conştiinţa este “pârâşul nostru”, care, “ne pârăşte” de pe acum şi, dacă ne împăcăm cu el, este bine. Iar îm-

păcându-ne cu pârâşul acesta, ne împăcăm cu Dumnezeu. (Părintele Ilie Cleopa)

Corectează-mă dacă greşesc, dar nu cumva linia dintre normalitate şi nebunie devine tot mai subţire?

(George Price)

Crede-mă, fiule, dacă oamenii ar putea să vadă de aici moştenirea, slava şi odihna, pe care Dumnezeu le-a

pregătit pentru cei care-L iubesc, oricât de mult ar fi să rămână în această lume, şi chiar de ar fi să trăias-

că într-o colibă întunecată, cu viermi până la genunchi, tot nu s-ar lăsa abătuţi de tristeţe. 1.1



Credinţa înseamnă să faci primul pas chiar dacă nu vezi toată scara. (Martin Luther King)

Cu o memorie omenească se pot face lucruri uimitoare, dacă o îndrepţi către un singur domeniu de activitate.

(Mark Twain)

Cum să respecţi valorile naţionale dacă nu le cunoşti? (Nicolae Manolescu)

Cuvântul “fericire” şi-ar pierde înţelesul dacă nu l-am compara cu tristeţea. (Carl Gustav Jung, medic

psihiatru şi psiholog elveţian)



Dar ia întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!" Atunci

Domnul a zis către Satan: "Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta".

Şi Satan a pierit din faţa lui Dumnezeu. (Iov 1.11, 12)

De ce să compătimeşti în loc să ajuţi, dacă poţi? (Cicero)

Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,

lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu

darul tău. (Matei 5.23, 24)

Diavolul este asemenea unui câine în lanţ; latră, se agită, dar nu te poate muşca. Dar dacă te apropii de el, îţi



poate face rău. (Sfinţii Părinţi)

Diavolul nu poate să se apropie de om, sau să-i aducă ispite, dacă Dumnezeu nu îngăduie. (Sfântul Isaac Sirul)

Dintre dracii care care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică la luptă, sunt cei încredinţaţi

cu poftele lăcomiei pântecelui. Toţi ceilalţi vin după aceştia să ia în primire pe cei răniţi de ei. Căci este

cu neputinţă să cadă cineva în mâinile duhului curviei, dacă n-a fost doborât întâi de lăcomia pântecelui.

(Evagrie Ponticul)



Diogene a fost întrebat: Ce-ai să faci dacă ţi se sparge butoiul în care trăieşti? Nu mă frământă, răs-

punse filosoful. Locul pe care îl ocup eu nu se poate sparge. (Diogene din Sinope)

Doamne, dacă îţi cer uneori o dovadă sensibilă a harulu Tău, n-o fac pentru a fi mai sigur de Tine, ci pentru

a fi mai sigur de mine. (Vladimir Ghika)

Doamne, nu Te-aş fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit! (Fericitul Augustin)

Două sunt criteriile care arată dacă ţinta pe care o urmărim este un lucru bun şi cinstit, şi anume: la timp

şi cu măsură. (Sfântul Grigorie de Nyssa)

Dreapta judecată este o virtute, ce nu pote fi cuprinsă cu mintea omenească, dacă nu suntem ajutaţi de

harul divin. (Sfântul Ioan Casian)

Drept aceea dacă un om mănâncă şi bea şi trăieşte bine de pe urma muncii lui, acesta este un dar de la

Dumnezeu. (Ecclesiastul 3.13)

Dumnezeu este ocrotitorul cel bun al răbdării noastre. Dacă ai lăsat pe seama Lui nedreptatea altora, El

este răzbunător, pentru daune - despăgubitor, pentru durere – medic, pentru moarte – dătător

de viaţă. Cât de mult poate răbdarea să-L aibă pe Dumnezeu datornic. (Tertulian)

Dumnezeu ne ajută, chiar dacă pe moment ni se pare că nu ascultă rugăciunile noastre. 6.12

Dumnezeu poate decide dacă şi când survine ispita. 12.17

Ei nu pot lua demnitatea nostră dacă nu le-o dăm noi. (Mahatma Gandhi)

Faima se rugineşte dacă nu o cureţi prin muncă în fiecare zi. (Nicolae Iorga)

Fără îndoială la ziua Judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut; nici dacă vom vorbi cu dibăcie,

ci dacă am trăit cum se cuvine. (Părintele Arsenie Boca)

Fericirea este un bun pe care dacă-l dobândeşti, nu mai poţi dori nimic altceva. (Berţius, scriitor bisericesc)

Fiecare să dea lupta cu sine dacă vrea să se mântuiască. 4.7

Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie cu tine. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Floarea nu-şi pierde puritatea, chiar dacă e prăfuită. (Rabindranth Tagore)

Frumuseţea fizică este incompletă dacă nu este animată de frumuseţe spirituală. (Victor Hugo)

Găseşte curajul de a fi tu însuţi, chiar dacă încă nu ştii cine eşti! (Paulo Coelho)

Gândul cel rău la început este ca o furnică şi, dacă-l laşi, creşte şi se întăreşte şi devine leu. 2.11

Gloria este o băutură veninoasă care face bine numai dacă e luată în doze mici. (Honoré de Balzac)

Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. (Matei 14.28)

Iar Petru, răspunzând, I-a zis: Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti. Zis-a Iisus lui:

Adevărat zic ţie că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine.

Petru i-a zis: Şi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Şi toţi ucenicii au zis la fel



(Matei 26.33-35)

Iată începutul înţelepciunii: Agoniseşte înţelepciunea şi cu preţul a tot ce ai, capătă priceperea. Preţuieşte-o

mult şi ea te va înălţa; ea te va ridica în slăvi dacă o vei îmbrăţişa. Ea va pune cunună de daruri pe capul

tău şi te va împodobi cu diademă de mare cinste. (Solomon 4.7-9)

Inginerilor le place să rezolve probleme. Dacă nu au o problemă la îndemână, o creează. (Scott Adams)

Invenţia este 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. [Thomas Alva Edison, autor sau coautor a peste 1000 de in-

venţii. Edison nu s-a întrebat niciodată dacă un lucru era realizabil, ci cum



anume era realizabil. (Enciclopedia Universală Britannica)]

În popor se spune că nu există om care să nu aibă duşman. Pentru că dacă n-am avea duşmani, înseamnă

că în noi n-ar străluci darurile lui Dumnezeu. Se spune în popor foarte simplu: În pomul fără de

roade nu se aruncă cu pietre. (Episcopul vicar patriarhal Ambrozie Sinaitul)

În viaţa noastră nu trebuie să căutăm justificări sau motivări, ci trebuie să căutăm soluţii şi ajutor. Dacă facem

ceea ce este bine, să-I mulţumim lui Dumnezeu, iar dacă nu reuşim să facem binele, să-I cerem în schimb

ajutorul. (Părintele Alexandru Barna)

În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar

da Domnul somn, iubiţi ai Săi. (Psalmi 126.2)

Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte. Am spus prietenie? E totuşi un

cuvânt destul de slab, mai potrivit ar fi termenul unire duhovnicească cu Dumnezeu, asemenea legăturii

dintre soţ şi soţie. La o aşa unire sunt chemaţi toţi oamenii, fiindcă aşa cum zice Scriptura, suntem neam

sfânt, neamul lui Dumnezeu şi al Celui Preaînalt prin harul Lui. Dacă nu voim să pierdem acest dar, tre-

buie să-l păzim prin sfinţenia vieţii noastre. (Seneca)

Laşitate înseamnă nu numai să eviţi sau să fugi, tot laşitate e şi dacă nu-ţi pasă. (Octavian Paler)

Laşul ameninţă doar dacă se simte protejat. (Johann Wolfgang von Goethe)

Legea nu înseamnă dreptate. Legea este un mecanism cu multe imperfecţiuni. Dacă apeşi butoanele corecte şi

mai ai şi noroc s-ar putea să apară dreptatea. Legea s-a dorit a fi un doar un mecanism.

(Raymond Chandler)

Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va

greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l.

(Luca 17.3, 4)

Lucrurile care par imposibile devin posibile dacă le priveşti dintr-o altă lumină. (Hannibal)

Lucrurile măreţe se obţin încet. Dar nu obţii nimic dacă stai pe loc. (Zig Ziglar)

Lumea te iartă pentru o crimă, dar nu te iartă dacă eşti fericit. (Constantin Noica)

Lumea te va recompensa dacă vei risca pentru ea. (Shakti Gawain)

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi

prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face

stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am

făcut cunoscute. (Ioan 15.13-15)

Măsurile cele mai bune, planurile cele mai bine concepute riscă să dea greş, dacă nu sunt puse îndată în

aplicare. (Oxenstierna)

Meditaţia este înţelegerea întregii structuri a “eului”, a sinelui, prilej de a vedea dacă este cu putinţă să fii to-

talmente liber de eu şi să nu cauţi vreun supra-eu. Supra-eul este eul. (Krishnamurti, filosof indian)

Memoria scade dacă nu o foloseşti. (Cicero)

Niciuna din virtuţi nu deschide singură, prin sine, uşa firii noastre, dacă nu sunt împletite toate întreolaltă.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Nimic nu este prea dificil dacă împarţi în paşi mici ceea ce ai de făcut. (Henry Ford)

Noi nu vedem cu ochii, ci cu mintea. Dacă mintea e goală, ochii privesc fără să vadă. (Ştefan Odobleja)

Nu are rost să mergem nicăieri să predicăm, dacă nu predicăm în timp ce mergem.(Sfântul Francisc de Assisi)

Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare. Tu îl baţi cu toiagul, dar scapi



sufletul lui din împărăţia morţii. (Solomon 23.13, 14)

Nu e de niciun folos înţelepciunea, dacă nu-i adaugi blândeţea. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nu ni se va deschide poarta împărăţiei cerurilor, dacă n-am bătut la poarta virtuţilor.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Nu putem dobândi înţelepciunea, dacă nu trăim în mod înţelept. (Sfântul Grigorie de Nazianz)

Nu vorbi de rău, chiar dacă ai văzut cu ochii tăi. (Părintele Arsenie Papacioc)

Nu vei zări nicicând un curcubeu dacă te uiţi în jos. (Charlie Chaplin)

Nu-l judeca pe cel curvar, dacă eşti tu curat, căci de asemenea calci legea. Căci Cel ce a zis: să nu curveşti,

a zis şi să nu judeci! (Patericul)

Numai în situaţii deosebit de grele, dar şi atunci numai cu învoirea lui Dumnezeu ca şi în cazul lui Iov, is-

pitele îngăduite de Dumnezeu pot depăşi cu puţin puterile noastre. Dar şi în astfel de cazuri pute-

rea binelui biruieşte până la urmă, chiar dacă fizic nu ar părea evident, ca în cazul martirilor.

(Părintele Teodor Bodogae)

O lumânare nu pierde nimic dacă aprinde o altă lumânare. (Thomas Jefferson)

O viaţă nu poate căpăta strălucire decât dacă este finisată şi muncită. (Masutatsu Oyama)

Omul aprig la mânie trebuie să fie pedepsit; dacă îl cruţi o dată, trebuie să începi din nou. (Solomon 19.19)

Omul care descoperă pe Dumnezeu se trezeşte ca dintr-o beţie: întreaga lui viaţă i se pare o pierdere de timp.

Dar omul necredincios face şi vorbeşte lucruri vrednice de râs; dacă-i dai bani se bucură şi dacă îl lauzi

te slujeşte ca un catâr. De tânăr îşi părăseşte casa în care s-a născut şi pleacă de-şi pierde frumuseţea şi

cinstea printre străini. (Părintele Savatie Baştovoi)

Omul este deopotrivă măreţie şi umilinţă, cer şi pământ, vremelnicie şi nemurire, moştenitor al pământului



dacă priveşte pe cele de sus, dar şi moştenitor al întunericului dacă priveşte doar spre cele de jos.

(Sfântul Grigorie de Nazianz)

Omul nu există decât dacă există Dumnezeu şi nemurirea. (Dostoievski)

Oricât de mult te-ar urî ceilalţi, n-au cum să te lovească dacă tu nu îi urăşti deloc. (Richard Nixon)

Patimile nu ţin de suflet, chiar dacă ele se mişcă în el. (Sfântul Isaac Sirul)

Păcătuind, să nu învinovăţeşti fapta, ci gândul. Căci dacă mintea nu o lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Păstrează trupul acesta curat şi nepătat, ca duhul care locuieşte în el să dea mărturie de el şi să fie îndreptăţit

trupul tău. Vezi să nu se suie la inima ta gândul că trupul acesta este stricăcios şi să-l supui vreunei

întinăciuni. Dacă-ţi întinezi trupul, întinezi şi Duhul cel Sfânt, iar dacă întinezi trupul nu vei trăi.

(Herma, autorul scrierii “Păstorul”)

Până şi o dezamăgire, chiar dacă aceasta este întemeiată şi definitivă, înseamnă un pas înainte. (Max Plank)

Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da

omul în schimb pentru sufletul său? (Matei 16.26)

Pentru că toţi greşim în multe chipuri; dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare

să înfrâneze şi tot trupul. (Iacob 3.2)

Pentru ce vrei slavă de la altul? Cinsteşte-te pe tine însuţi şi nimeni nu va putea să te necinstească, dar dacă te

necinsteşti pe tine însuţi nu vei fi cinstit, chiar dacă te-ar cinsti toată lumea. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pesimistul este omul care, dacă simte miros de flori, caută din priviri coşciugul. (H. L. Mencken)

Precum grădinarul, dacă nu pliveşte buruienile îneacă legumele, aşa şi mintea, dacă nu curăţeşte gândurile

pierde cunoştinţa adevărului. (Sfântul Talasie Libianul)

Rău este diavolul, o măturisesc şi eu; dar rău luişi, nu nouă, dacă priveghem. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Roagă-te să nu-ţi vie încercare; iar dacă va veni, primeşte-o ca pe a ta, nu ca pe una străină.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Să nu ne socotim mai mici pentru că nu facem minuni. N-am avea niciun câştig de-am face minuni, după

cum nu pierdem nimic dacă nu facem, dacă ducem o viaţă virtuoasă. Dacă facem minuni, noi suntem

datornicii lui Dumnezeu. Dacă însă ducem o viaţă virtuoasă, plină de fapte bune, atunci Dumnezeu

ne este dator. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Sfânta Fecioară este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu! Dacă în pântecele Fecioarei Maria ar fi fost nu-

mai un om, iar nu Fiul lui Dumnezeu, atunci cum ar fi putut fi vindecate, începând de pe vremea lui

Hristos şi până în zilele noastre, atâtea feluri de boli trupeşti şi duhovniceşti? (Origen)

Smerenia este mama înţelepciunii. Dacă ai smerenia, le vei avea şi pe toate celelalte. (Sfântul Vasile cel Mare)

Soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea. (Lucian Blaga)

Sufletul care cunoaşte păcatul îl urăşte ca pe o fiară. Dar dacă nu-l cunoaşte, îl iubeşte.

(Sfântul Antonie cel Mare)

Şi dacă vreodată întâlniţi o persoană / Care nu mai ştie cum cum să aibă un surâs / Fiţi generos, dăruiţi-l pe al

vostru, / Căci nimeni nu are atâta nevoie de un surâs / Precum acela care nu-l poate da altora.

(Mahatma Gandhi, poezia Surâsul)

Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi

crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti

Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. (Ioan 11.25-27)

Şi văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; căci fariseii şi

toţi iudeii, dacă nu-şi spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ţinând datina bătrânilor. (Marcu 7.2, 3)

Testul literaturii este, presupun, dacă noi înşine trăim mai intens atunci când o citim. (Elizabeth Drew)

Totul ar fi posibil dacă n-ar exista pesimiştii. (Gavriil Stiharul)

Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan. Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină.

Cine are urechi de auzit să audă. (Matei 11.3-5)

Trăieşte ca un om curajos; iar dacă nu ai noroc, înfuntă-i loviturile cu o inimă curajoasă. (Cicero)

Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să vezi foarte departe. (Constantin Brâncuşi)

Trebuie să renunţi la ceva, dacă vrei să-I faci loc lui Hristos în inima ta. (Sfinţii Părinţi)

Trupul trăieşte dacă este locuit de suflet, iar sufletul dacă este locuit de Dumnezeu.(Părintele Arsenie Boca)

Un gând curat, chiar dacă a avut un rezultat îndoielnic sau chiar potrivnic, nu poate fi socotit vinovat.

(Apuleius)

Un test de inteligenţă îi arată unui om ce deştept ar fi fost dacă nu l-ar fi dat. (Laurence J. Peter)

Urmează mâniei, zice dracul; dacă pe mânie o vei birui, s-a izgonit dracul acesteia. Asemena şi pentru

fiecare patimă. (Avva Pitirion, ucenicul Sfântului Antonie cel Mare)

Vârsta este înţelepciune, dacă ţi-ai trăit viaţa cum trebuie. (Miriam Makeba)

Viaţa ar putea fi minunată dacă oamenii te-ar lăsa în pace. (Charlie Chaplin)

Viaţa este minunată dacă nu te temi de ea. (Charlie Chaplin)

Viaţa nu are nicio valoare dacă nu poţi fi de folos altuia. (Louis Pasteur)

Viaţa şi moartea mea depind de alţii. Dacă l-am câştigat pe aproapele meu, l-am câştigat şi pe Dumnezeu.

(Sfântul Antonie cel Mare)

Viaţa trăită în desfrâu este o ruşine, chiar dacă-i plăcută. (Menandru)

Virtutea poate deveni viciu, dacă nu este cultivată cum trebuie. (Sfântul Ioan Casian)

Vocea interioară se va auzi doar dacă eşti tăcut. (Yoga Swami)

Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie

aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. (Matei 5.13)

Zadarnic vei vrea să-l înveţi pe cel ce nu e dornic să fie învăţat, dacă nu-l vei fi făcut mai întâi dornic de a

învăţa. (Jan Amos Comenius)

Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău este trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti

să zâmbeşti. (Mahatma Gandhi)

Zis-a Avva Iosif: Nu poţi să te faci călugar dacă nu te vei face ca focul, arzând tot.

Zis-a Avva Isidor: Viaţa fără cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără viaţă. Căci viaţa chiar şi în

tăcere foloseşte. Cuvântul chiar şi strigând supără. Dar dacă şi cuvântul şi

viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată înţelepciunea.

Zis-a Avva Sisoe: Orice fel de ispită va veni omului, să zică: Pentru păcatele mele s-a întâmplat aceasta. Iar

dacă vreun lucru bun se va întâmpla lui, să zică: Din mila lui Dumnezeu este aceasta.

Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să



fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmea-

ză-Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. (Matei 19.20-22)

Darurile/ A spune adevărul, este cel mai mare dar al iubirii. (Patriarhul Fotie)

Acela (Ioan) era făclia care arde şi luminează, şi voi aţi voit să vă veseliţi o clipă în lumina lui. Iar Eu am măr-

turie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc, lucrurile

acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. (Ioan 5.35, 36)



Artistul nu este nimic fără dar, dar darul nu este nimic fără muncă. (Emile Zola)

Ba, ceea ce ar fi şi mai grav, însăşi crearea omului şi înzestrarea lui cu toate darurile s-ar dovedi fără de nici

un rost. Însă, fiindcă nici toate aceste lucrări ale lui Dumnezeu şi nici toate aceste daruri care provin

de la El nu pot fi socotite zadarnice şi fără rost, atunci în chip necesar trebuie legată de dăinuirea veş-

nică a sufletului şi prelungirea vieţii trupeşti, precum şi corolarul ei firesc, învierea.

(Atenagora Atenianul, filosof creştin din secolul al doilea)

Bogat nu este cel care adună mult, ci acela care dăruieşte mult. (Sfântul Vasile cel Mare)

Care este justificarea minciunii? Eu să apar cel mai tare, mai bun, mai des (?) Toate acestea enumerate

şi alte multe adăugate, izvorăsc din eul nostru, din egoul nostru: eu să fiu, eu să fac, eu să am,

eu sunt ceea ce sunt. El este izvorul tuturor neajunsurilor din om. ….. El este creat şi dăruit nouă

de Dumnezeu, ca cel mai mare şi de preţ dar. Prin el purtăm chipul lui Dumnezeu ….. Omul tre-

buie să crească, să cerceteze în, şi prin Dumnezeu care l-a creat. Acceptând ispita, Adam s-a rupt

de Dumnezeu şi a rămas numai la sine, şi în el s-a infiltrat satana, denaturând eul lui prin mândrie

şi provocând apoi ura, minciuna, crima şi toate celelalte. 8.9

Când cineva ne dovedeşte recunoştinţa el ne dăruieşte mai mult decât i-am dat. (Vladimir Ghika)

Când dăm celor săraci, să avem o astfel de stare sufletească, ca şi când I-am da lui Hristos.

(Sfântul Ioan Gură deAur)

Când nu ai nimic de dat, poţi să dăruieşti însă ceva ce-i mai presus de toate: o rugăciune.(Vladimir Ghika)

Cel care a primit de la Dumnezeu darul cuvântului şi al învăţăturii, spre a fi de folos semenilor săi, dar nu se

foloseşte de el, pierde darul; şi dimpotrivă, cel ce se sârguieşte să fie de folos semenilor cu darul

acesta, capătă şi mai mult dar, după cum celălalt pierde şi ce a primit. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află,

şi celui ce bate i se va deschide. (Matei 7.7, 8)

Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca

să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. (Matei 10.1)

Cu trupul, cu darul lui Dumnezeu mă simt curat, dar nu ştiţi ce luptă lăuntrică am. (Mitropolitul Catechin,

la spovedanie)

Cunoaştere, prudenţă, discernămât; acestea sunt adevăratele cerinţe pe care trebuie să le adresăm lui Dum-

nezeu. Cunoaştere, prudenţă, discernămât; acestea sunt darurile de care avem nevoie şi nu

alte bunuri trecătoare. (Sfântul Macarie Egipteanul)


Yüklə 7,81 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   91   92   93   94   95   96   97   98   ...   162




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin