Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte



Yüklə 7,81 Mb.
səhifə161/162
tarix07.04.2018
ölçüsü7,81 Mb.
#47002
1   ...   154   155   156   157   158   159   160   161   162

(Matei 18.7)

Viaţa duhovnicească este un astfel de tărâm, în care înţelepciunea acestei lumi nu poate pătrunde.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează. (Tudor Muşatescu)

Viziunea fără acţiune este doar un vis. Acţiunea fără viziune este doar timp pierdut. Viziunea însoţită cu acţiu-

nea poate schimba lumea. (Joel Barker)

Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o

pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. (Matei 5.14, 15)

Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente. Liniştea este misterul lumii ce va veni. (Sfântul Isaac Sirul)

Lumina care luminează în sfeşnicul cel sfânt, aşa este un chip frumos pe un trup bine împlinit. (Eccelsiasticul 26.19)

Lumina care străluceşte în inimă descoperă o altă lumină, mai lăuntrică, mai tainică şi mai adâncă. În această lumină,

în această contemplare plină de dulceaţă, afundându-se, omul nu mai este stăpân pe sine, devine ca un străin

pentru lumea aceasta, iar lucrul acesta se face din cauza iubirii şi a plăcerii care-l copleşeşte, datorită tainelor

celor ascunse care i se descoperă. În acel timp, omul acela fiind eliberat de povara celor trecătoare, ajunge

la măsura desăvârşirii, curat şi liber de păcat. (Sfântul Macarie Egipteanul)

Lumina este simbolul adevărului. (James Russell Lowell)

Lumina harului, suprastrălucitoare şi răcoroasă. 2.7

Lumina imaterială a lui Dumnezeu 2.7

Lumina înşelăciunii şi lumina harului. 2.7

Lumina înşelăciunii, fierbinte şi nu prea strălucitoare. 2.7

Lumina minţii este dată, în primul rând, de inteligenţă. 2.7

Lumina propriei minţi 2.7

Lumina, slava lui Dumnezeu. 10.11

Lumina/ A merge cu un prieten prin întuneric, este mult mai bine decât a merge singur prin lumină, pentru că un prie-

ten ştie să te asculte, poate să te ierte şi să te înţeleagă mai bine decât un necunoscut, atunci

când îi greşeşti. (Scriitoarea americană Helen Keller, născută oarbă şi surdă)

A Ta este ziua şi a Ta este noaptea. Tu ai întocmit lumina şi soarele. (Psalmi 73..17)

Această amăgire, căderea în propria lumină a minţii, l-a doborât chiar şi pe Lucifer, prinţul luminii. 2.7

Această virtute (discernământul) este numită în Evanghelie “ochiul şi luminătorul trupului” şi la ea se referă

Mântuitorul când spune: Luminătorul trupului este ochiul. De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va

fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. (Sfântul Ioan Casian)

Acela (Ioan) era făclia care arde şi luminează, şi voi aţi voit să vă veseliţi o clipă în lumina lui. Iar Eu am

mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc, lucrurile

acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. (Ioan 5.35, 36)

Acum lumină biruitoare se revarsă din norii de la miazănoapte şi măreţia Domnului robeşte şi cutremură

inima. (Iov 37.22)

Adevărul, atunci când nu este căutat, rareori iese la lumină. (Oliver Wendell Holmes)

Adu-ţi la lumină inconştientul, altfel îţi va conduce el viaţa, şi tu îi vei spune destin. (Carl Gustav Jung,

medic psihiatru şi psiholog elveţian)



Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă

strălucirea ei nu se stinge niciodată. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 7.10)

Arta nu este nimic altceva decât contemplarea lumii impregnate de har, luminată din interior. A revela pre-

zenţa lui Dumnezeu îndărătul oricărui obiect, aceasta este funcţia artei. (Hermann Hesse)

Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slă-

vească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. (Matei 5.16)

Aşadar noi am rătăcit de la calea adevărului şi lumina dreptăţii n-a strălucit pentru noi şi nouă soarele nu

ne-a răsărit. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 5.6)

Atunci m-am încredinţat că înţelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întu-

nericului. Înţeleptul are ochii în cap, iar nebunul merge întru întuneric. Dar am cunoscut şi eu că

aceeaşi soartă vor avea toţi. (Ecclesiastul 2.13, 14)

Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: "Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali

spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare

şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit". (Matei 4.14-16)

Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte



(Psalmi 12.4)

Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe

Tine şi dreptatea Ta celor drepţi la inimă. (Psalmi 35.9, 10)

Că ne-am sfârşit de urgia Ta şi de mânia Ta ne-am tulburat. Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, greşelile

noastre ascunse, la lumina feţei Tale. Că toate zilele noastre s-au împuţinat şi în mânia Ta ne-am stins.

(Psalmi 89.7-9)

Căderea în propria lumină a minţii este foarte periculoasă. 2.7

Cei care merită să fie lăudaţi suportă mai cu uşurinţă să fie criticaţi. (Alexander Pope)

Cel care se roagă poate întâlni în experienţa sa două tipuri de lumină: lumina propriei sale minţi şi lumina



imaterială a lui Dumnezeu. 2.7

Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei. Şi stelele vor

cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului

venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă. (Marcu 13.24-26)

Conştiinţa – lumina inteligenţei pentru a distinge binele de rău. (Confucius)

Conştiinţa este o făclie care luminează inima şi un judecător neadormit pe care omul îl poartă cu el.(Eschil)

Credinţa e începutul care duce la înţelegere şi deschide mintea spre primirea luminii dumnezeieşti.

(Sfântul Chiril al Alexandriei)

Curăţirea, desăvârşirea, iluminarea. 6.10

Dacă ai păcate, ele se vor arde şi se vor distruge uşor prin necazuri. Dacă ai virtuţi, prin necazuri ele se vor

face mai luminoase şi mai strălucitoare. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă nu eşti frumos la trup, atunci să ai un suflet curat şi luminos şi toată lumea te va îndrăgi pentru



lumina bunătăţii sufletului tău. (Sfântul Vasile cel Mare)

Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lu-

mina ei. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda,

că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.



(Psalmi 138.12-14)

Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre

păcatul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă.

(Sfântul Nicolae Velimirovici)

Din cauza păcatului neascultării protopărinţilor nostri, Adam si Eva, am pierdut haina de lumină

protectoare dumnezeiască. 4.12

Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele;

de cine mă voi înfricoşa? (Psalmi 26.1, 2)

Dreapta-socoteală este făclie în întuneric şi luminarea celor cu vederea slabă. (Sfântul Ioan Scărarul)

Duhul Sfânt revarsă peste noi, şi în sufletele noastre, dumnezeiasca Lui lumină. 5.4

Dumnezeu se revelează pe Sine în lumină, şi ca lumină. 2.7

Educaţia este mişcarea din întuneric spre lumină. (Allan Bloom)

Efectele rugăciunii: energia aceasta luminătoare, provenind de la Cel Luminos, inundă acest organ mic şi

de acolo până la cele mai îndepărtate simţuri ale inimii. 3.1

El a tras un cerc pe suprafaţa apelor, până la hotarul dintre lumină şi întuneric. (Iov 26.10)

Elocinţa este lumina ce face să strălucească inteligenţa. (Cicero)

Etapele drumului către Dumnezeu: renunţarea la patimi, iluminarea, îndumnezeirea. 11.5

Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii. (Ioan 8.12)

Evanghelia Duminicii a 14-a după Rusalii (Matei 22.2-14), ne vorbeşte despre pilda nunţii fiului de împărat

şi ea ne arată în esenţă că haina de nuntă cerească este lumina sufletului curat. (Patriarhul Daniel)

Există două feluri de a împrăştia lumina: să fii lumânarea sau să fii oglinda care o reflectă. (Edith Wharton)

Există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia. (Poetul Ion

Barbu)


Faţa Lui s-a făcut albă ca lumina şi hainele străluceau ca zăpada. 12.9

Fericiţi cei ce cred, ei merg în lumină, eu merg în întuneric. (Vasile Conta)

Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înţelepciunea rămâne nebiruită în faţa răutăţii. (Cartea

înţelpciunii lui Solomon 7.30)

Geniul, ca şi Soarele de darnic, împrumută şi altora lumina sa. (Carmen Sylva, poetă şi prima regină a

României)

Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au fulgerele Tale lumea, clătinatu-s-a şi s-a cutremurat pământul.



(Psalmi 76.17)

Haina de nuntă din Evanghelia de astăzi (Matei 22.2-14) este veşmântul credinţei şi al faptelor bune, care

luminează sufletul. (Patriarhul Daniel)

Hristos, Arhiereul jerfelor noastre, ocrotitorul şi ajutorul slăbiciunii noastre, prin El vedem ca-ntr-o oglindă,

nepătata şi preaînalta Lui Faţă, prin El s-au deschis ochii inimii noastre, prin El nepriceputa şi

întunecata noastră minte înfloreşte la lumina Lui, prin El Stăpânul a voit să gustăm cunoştinţa

cea nemuritoare. (Sfântul Clement Romanul)

Ia seama ca lumina din tine să nu fie întuneric. 2.7, Luca 11.35

Iisus Hristos, lumina lumii. 1.2

Iluminarea 6.8

În lumina tăcerii toate problemele se dizolvă. (Krishnamurti, filosof indian)

În noi se află Lumina Naturii, şi această Lumină este Dumnezeu. (Paracelsus, alchimist, medic, astrolog

şi filosof elveţian)

Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce în-

tinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel

ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc; Cel ce ai

întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. (Psalmi 103.2-6)

Întru Lumina Ta vom vedea lumină. 8.1

La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adân-

cului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost

lumină. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.Lu-

mina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua

întâi. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa.



(Facerea 1.1-6)

Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi

apa cea mai presus de ceruri, să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi

s-au zidit. (Psalmi 148.3-5)

Lucrurile care par imposibile devin posibile dacă le priveşti dintr-o altă lumină. (Hannibal)

Lumea are nevoie de speranţă ca de lumină. (Dimitrie Bolintineanu)

Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău

rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul

cu cât mai mult! (Matei 6.22, 23)

Mai întâi este căutarea perfecţiunii, apoi, căutarea tandreţii şi a luminii. (Matthew Arnold)

Mă aşteptam la fericire şi iată că a venit nenorocirea; aşteptam lumina şi a venit întunericul. (Iov 30.26)

Milostenia omului preţuieşte la Domnul ca un inel cu pecete şi binefacerile omului el le păstrează ca lumina

ochiului. (Ecclesiasticul 17.17)

Mintea omului, fiind creată după chipul lui Dumnezeu, este lumină, deci are în ea lumină. (Sfântul Grigorie

Palama 2.7)

Mulţi zic: "Cine ne va arăta nouă cele bune?" Dar s-a însemnat peste noi lumina feţei Tale, Doamne! Dat-ai

veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce

s-a înmulţit. (Psalmi 4.6, 7)

Muzica este aritmetica sunetelor, aşa cum cum optica este geometria luminii. (Claude Debussy)

Neştiinţa dă naştere întunericului, iar din pricina întunericului cădem în păcate pentru că ne este

slăbită vederea faţă de adevăr. Cunoştinţa este deci luminare; ea alungă neştiinţa şi ne



dă puterea de a vedea bine. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Nu ajungi la lumină decât trecând prin întuneric. 6.15

Nu te teme niciodată de umbre. Ele arată doar că există lumină prin apropiere. (Gary Sinise)

O lumânare nu pierde nimic dacă aprinde o altă lumânare. (Thomas Jefferson)

Oamenii de geniu sunt meteori destinaţi să ardă pentru a-şi lumina secolul. (Napoleon Bonaparte)

Ochiul priveşte cele văzute, iar mintea înţelege cele nevăzute. Căci mintea care iubeşte pe Dumnezeu

este făclie care luminează sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu şi-a luminat mintea

sa şi vede pe Dumnezeu prin mintea sa. (Sfântul Antonie cel Mare)

Omul este patru în unu: spiritul şi sufletul, lumina şi corpul. (Eliphas Levi)

Omul nu este creat doar pentru a îngriji şi conduce lumea, ci şi pentru a o transfigura, pentru a o transforma

în lumină şi a o aduce ca ofrandă de mulţumire Creatorului. 6.3

Orgoliul este o fiară care trăieşte în peşteri şi în pustii: vanitatea dimpotrivă, ca un papagal, sare din cracă în

cracă şi pălăvrăgeşte în lumina mare a zilei. (Gustave Flaubert)

Oricâte lucruri materiale am avea în jurul nostru, ele sunt trecătoare, nu le luăm cu noi în viaţa veşnică; ci în



viaţa veşnică luăm doar lumina credinţei şi a faptelor bune, a rugăciunii, a pocăinţei, a ceea ce am trăit

ca legătură cu Dumnezeu, care S-a imprimat în sufletul omului. Orice cuvânt bun, orice gând bun, orice

faptă bună lasă în sufletul nostru o lumină; după cum gândul rău, cuvântul rău şi faptea rea lasă în suflet

pată sau pete de întuneric. Când trecem dincolo, când se desparte sufletul de trup şi se prezintă în faţa

lui Dumnezeu, el este luminos dacă s-a întâlnit des cu Dumnezeu în rugăciune şi în fapte bune, sufletul,

sau întunecat. De aceea Mântuitorul spune: “Dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar

dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat.” Sfinţii Părinţi ai Bisericii au interpretat acest



<, de care vorbeşte Evanghelia (Matei 6.22-33), ca fiind conştiinţa omului, care-l ajută

să distingă, să deosebească între bine şi rău, între întuneric şi lumină, între păcat şi sfinţenie. Dacă



această conştiinţă este luminată de credinţă, atunci omul se luminează, sufletul lui se îmbracă în

lumină. (Patriarhul Daniel)

Orice ciocnire provoacă un zgomot sau o scânteie. Zgomotul călăuzeşte, scânteia luminează.

(Alexandre Dumas)

Orice ziar este o tarabă unde se vând publicului vorbele care-i sunt pe plac. Dacă ar exista un ziar al coco-

şaţilor, ar dovedi de dimineaţă până seara frumuseţea, minunăţia, necesitatea cocoşaţilor. Un ziar

nu mai e făcut să lumineze lumea, ci ca să-i susţină părerile. (Honoré de Balzac)

Păcatul Îl împiedică pe Dumnezeu să strălucească în inimile noastre. (Sfântul Atanasie cel Mare)

"Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul

care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină

le-a răsărit". De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a

apropiat împărăţia cerurilor. (Matei 4.15-17)

Păstrează-te curat şi luminat, tu eşti fereastra prin care vezi lumea. (George Bernard Shaw)

Pentru că înţelepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi face loc pretutindeni prin

curăţia ei. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel

că nimic nu poate s-o mânjească. Ea este strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda fără pată a lucrării

lui Dumnezeu şi chipul bunătăţii Sale. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 7.24-26)

Pentru mort plângi, că-i lipseşte lumina, şi pentru cel nebun plângi, că-i lipseşte mintea.

(Ecclesiasticul 22.9)

Poezia nu trebuie să strălucească, trebuie să lumineze. (Ana Blandiana)

Politicienii sunt oamenii care, atunci când văd luminiţa de la capătul tunelului, aleargă şi mai cumpără tunel.

(John Quinton)

Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină

va străluci peste voi. (Isaia 9.1)

Postul păstrează, în cel care-l păzeşte, darurile lui Dumnezeu şi-l îmbracă în haina luminii

dumnezeieşti. 6.17

Precum soarele nostru dă lumină ochilor noştri trupeşti, lumina cea prin duhul se sălăşluieşte ca o rază

spirituală în cele din înăuntru şi ia loc în inimă. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Primii creştini au înţeles că, pentru a deveni Templu al Duhului Sfânt, trebuie să se înalţe la Cer, acolo unde

S-a înălţat şi Hristos. Ei au mai înţeles că această înălţare este condiţia însăşi a misiunii lor în lume, a sluji-

rii de către ei a lumii. Pentru că acolo – în cer – ei erau cufundaţi în viaţa cea nouă a Împărăţiei; şi atunci

când, după această <>, ei se reîntorceau în lume, feţele lor reflectau lumina,



<< bucuria şi pacea>> acelei Împărăţii, şi erau cu adevărat martori ai ei.

(Teologul Alexander Schmemann)

Prin egoism şi tendinţa de dominare, omul e lup pentru om; prin virtute şi luminarea harului, omul e Hristos

pentru om. (Valeriu Gafencu)

Prin porunci, Domnul face nepătimaşi pe cei care le împlinesc, iar prin dumnezeieştile dogme le dăruieşte

luminarea cunoştinţei. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Profesorul este ca o lumânare care îi luminează pe alţii, consumându-se pe sine. (Giovanni Ruffini)

Rugăciunea este lumina sufletului. (Sfântul Isaia Pustnicul)

Să ai lumină în suflet! (Mitropolitul Bălan)

Să fii o lumină pentru tine însuţi. (Krishnamurti, filosof indian)

Să-i mulţumeşti făcliei pentru lumina sa, dar nici pe cel din umbră ce-o ţine nu-l uita. (Rabindranath Tagore)

Sătura-se-vor din grăsimea casei Tale şi din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei. Că la Tine este izvorul

vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine şi dreptatea Ta

celor drepţi la inimă. (Psalmi 35.8-10)

Strălucirea este subtilitatea luminii. (Shri Mataji Nirmala Devi)

Şi am zis: "Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu". Dar întunericul nu



este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.

(Psalmi 138.11, 12)

Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pen-

tru El după obiceiul Legii, el L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slo-

bozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o

înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.

(Luca 2.27-32)

Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă,

îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini.

(Faptele Apostolilor 12.7)

Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce



se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină,

căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te cel ce dormi şi te

scoală din morţi şi te va lumina Hristos". (Efeseni 5.11-14)

Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca



lumina. (Matei 17.2)

Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ca lumina de amiază. (Psalmi 36.6)

Ştiinţa este analiză spectrală. Arta este sinteza luminii. (Karl Kraus)

Răul este lipsa binelui, aşa cum întunericul este lipsa luminii. (Sfântul Ioan Damaschin)

Rugăciunea este lumină pentru suflet. 3.6

Rugăciunea - hrana sufletului, văzduhul şi lumina lui. 7.13

Să fim o mică reflexie a unei mari lumini. (Sfântul Grigorie de Nazianz)

Senzaţiile luminoase din timpul rugăciunii. 2.7

Sfintele slujbe, raza de lumină prin care Dumnezeu coboară spre om. 6.10

Smerenia este lumina în care Îl putem vedea pe Dumnezeu. (Cuviosul Siluan Athonitul)



Tu eşti lumina mea, Doamne! Doamne, luminează întunericul meu! (II Regi 22.29)

Umbrele seamănă, ce-i drept, cu întunericul, dar sunt fiicele luminii. (Lucian Blaga)

Un om bun poate face dintr-o zi întunecată o zi luminată. (Sfinţii Părinţi)

Vederea păcatelor proprii (în lumina lui Dumnezeu). 6.15

Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi

o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. (Matei 5.14, 15)

Zis-a un bătrân: Tu, fiule, citeşte vieţile şi vorbele sfinţilor şi prea-cuvioşilor părinţi, şi ele îţi vor lumina


Yüklə 7,81 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   154   155   156   157   158   159   160   161   162




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin