Ormanete si simbolurile lor

Coroniţă [ Coroniță sau cunună, împletitură circulară din flori, frunze sau ramuri care se pune pe cap; motiv decorativ care preia, ca formă și cromaticp, desenul unei coronițe. ] [2.6.3]

Frunză [ Organ principal al plantelor, format de obicei dintr-un limb verde și o codiță, care servește la respirație, transpirație și asimilație; motiv ornamental care preia desenul (conturul) frunzelor; obișnuit, sunt preluate în ornamentica populară desenele celor mai cunoscute plante, a celor care formează flora, spontană sau cultivată, din realitatea specifică României. ] [2.6.4]

Frunză de leuştean [ Motiv ornamental care preia conturul frunzelor de leuștean. ] [2.6.5]

Frunză de stejar [ Motiv ornamental care preia conturul frunzei de stejar. ] [2.6.6]

Frunză lanciolată [ Corect: lanceolate; motiv ornamental preluând desenul frunzelor având forma unui vârf de lance. ] [2.6.7]

Pomul vieţii [ Motiv decorativ deosebit de vechi, care poate fi imaginat ca o tulpină cu frunze și flori, ca o floare pusă într-un ghiveci sau ca un buchet de flori într-o glastră; îl regăsim în ornamentica egipteană și în cea orientală. ] [2.6.8]

Ramură [ Creangă, fiecare dintre ramificațiile unui trunchi de arbore; motic decorativ de mici dimensiuni, reproducând în special ramuri de pomi fructiferi, întâlnit cu deosebire pe țesături și pe piesele de port. ] [2.6.9]

Spic de grâu [ Motiv decorativ care preia schematic imaginea unui spic de grâu, preferat în decorativismul tradițional din cauza alcătuirii lui geometrice (organizăre simetrică în jurul unui ax). ] [2.6.10]

Strugure [ Motiv decorativ care preia naturalist imaginea ciorchinelui de struguri, în special cei de culoare închisă; motivul îl regăsim cu precădere pe vasele din ceramică smălțuită folosite la consumarea vinului (căni, ulcele etc.). ] [2.6.11]

Trifoi [ Motiv decoratov care preia numai desenul frunzei de trifoi, plantă perenă sau anuală din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate. ] [2.6.12]

Vită de vie [ Motiv decorativ cusut sau brodat, având forma viței de vie, uneori cu frunze, ciorchini și vrej (evident un motiv preluat din realitatea înconjurătoare familiară). ] [2.6.13]

Vrej [ Motiv decorativ cusut sau brodat care are formă de vrej (evident un motiv preluat din realitatea înconjurătoare familiară). ] [2.6.14]

Motive florale [ Motive decorative care preiau desenul diferitelor flori (sau părți componente ale lor, în special petalele), în special al celor răsădite de mâna omului, dar care au și o semnificație simbolică regăsibilă în codul spiritual al comunităților locale: floarea soarelui, garoafă, trandafir, bujor, lalea etc. ] [2.7]

Boboc [ Motiv decorativ înrudit cu floarea, dar surprinsă în faza nedeschisă, simbolizând tinerețea fragedă; de multe ori, motivul floral poate fi însoțit de unul sau mai mulți boboci. ] [2.7.1]

Buchet [ Motiv decorativ floral, în care florile sunt desenate în buchet, în grup, regăsibile în special pe țesături. ] [2.7.2]

Floare [ Motiv decorativ imitând forma diferitelor flori, fie dintre cele cultivate, fie dintre cele spontane. ] [2.7.3]

Floare de cicoare [ 1. Plantă erbacee cu flori albastre-trandafirii, folosită ca plantă medicinală (Cichorium intybus); 2. Înlocuitor de cafea preparat din rădăcina acestei plante; 3. Motiv ornamental care preia desenul și cromatica florii de cicoare. ] [2.7.4]

Floarea soarelui [ Motiv decorativ asemănător florii-soarelui - plantă cu tulpina înaltă, cu inflorescență mare, galbenă, cu semințe oleaginoase din care se extrage, prin presare, ulei comestibil (Helianthus annuus). ] [2.7.5]

Garoafă [ Motiv floral care imită conturul și coloristica florii cu același nume. ] [2.7.6]

Lăcrămioară [ Lăcrimioară și Lăcrămioară - plantă erbacee perenă din familia liliaceelor, cu frunze mari și cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, numită și mărgăritar, mărgăritărele (în Muntenia), clopoței și suflețele (în Transilvania), georgițe (în Banat), cerceluși (în Dobrogea); ca şi ghiocelul, înfloreşte foarte timpuriu şi simbolizează puritatea; simbolizează iubita, fiind, în concepţia tradiţională şi în creaţia poetică a lui Vasile Alecsandri, o plantă care atrage, „fermecatoare". ] [2.7.7]

Lalea [ Motiv decorativ întâlnit cu deosebire în ornamentica transilvăneană, aparținând minorităților maghiare și săsești, având cromatismul obișnuit în albastru; motivul este des întâlnit în sculpturile în lemn (porți, uși, furci de tors, leagăne, unele obiecte de uz casnic etc.), în ceramica populară (culoarea albastră obținându-se cu ajutorul cobaltului), pe unele țesături. ] [2.7.8]

Nalbă [ Numele mai multor specii (peste o sută) de plante erbacee din familia malvaceelor, unele cultivate ca plante decorative sau medicinale; nalbă-galbenă=calcea-calului; nalbă-albastră=cicoare; motiv decorativ care preia imaginea florii de nalbă. ] [2.7.9]

Pansea [ Motiv ornamental care preia desenul plantei erbacee decorative din familia violaceelor, având flori cu cinci petale inegale, de culori variate; numită și panseluță. ] [2.7.10]

Trandafir [ Motiv decorativ care preia doar desenul florii de trandafir, plantă perenă din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și flori parfumate, de culori diferite, cultivată în scop decorativ. ] [2.7.11]

Motive geometrice [ Ornamentica tradițională românească se caracterizează prin geometrismul ei. De remarcat că și motivele decorative caracterizate ca fiind zoomorfe, avimorfe, antropomorfe, scheomorfe etc. au tot o tratare geometrică, uneori această soluție fiind determinată de tehnica folosită (în cazul tehnicii țesutului. de pildă); practic orice compoziție lineară (dreaptă sau curbă) conduce la un desen geometric: unghiuri, zig-zaguri, hașuri, linii paralele, cruci, patrate, dreptunghiuri, colți, cercuri, sectoare de cerc, spirale etc. ] [2.8]

Arc de cerc [ Între motivele geometrice des întâlnite sunt soarele și luna, sau numai fragmente ale acestora (mai des semiluna); când discurile celor doi aștri rămân neumplute cu broderie se obține doar conturul, adică cercul (sau fragment de cerc, în conformitate cu cerințele decorativismului tradițional). ] [2.8.1]

Cerc [ Motiv decorativ de foarte mare vechime. Când oamenii au început să creadă şi în puteri invizibile, dar ostile (duhuri necurate, spiritele morţilor etc.), ei nu şi-au putut imagina alt sistem de apărare decât cel existent în realitate, fiind într-adevăr eficient, astfel încât roata, cercul, ocolul au devenit mijloace magice de apărare, mergând până la „cercul magic” al magicienilor docţi. Cercul, roata, ocolul au devenit, în timp, mijloace magice de apărare, pornind de la distribuţia în cerc a aşezărilor primitive, care şi ele au preluat modelul de la aşezarea în cerc a animalelor în momentele de primejdie; este, în acelaşi timp, motiv solar. „Roata” făcută în jurul mesei gazdei colindate de către ceata junilor înarmaţi din Ţara Oltului este susţinută de credinţa că ea alungă duhurile necurate prin simpla formă a sa sau le opreşte să se apropie, purificând astfel masa, ca să se poată îndeplini cel de al doilea act ritual, incantaţia; colindatul are aceste două aspecte în întreaga lui desfăşurare: pe de o parte, constă în a merge din casă în casă, de a da ocol satului, „de a da roată prin sat”, de la un capăt la altul, de a intra în toate curţile şi casele şi de a da din nou „o roată”, de astă dată mesei de colaci (şi ei tot nişte roţi sau cununi împletite din aluat); pe de altă parte, el constă din cântece, chiuituri, strigături şi jocuri; ceata îşi termină activitatea, în unele sate, cu o „horă mare”, deci un dans circular, într-o regiune în care hora nu este un joc obişnuit; în alte părţi din aceeaşi zonă, ceata se termină cu jocul la răspântii şi la capetele aşezării, cu procesiuni prin sat, pe jos sau în căruţe, cu procesiuni de mascaţi sau chiar cu „baba roata”, rostogolită în flăcări de pe un deal; tot timpul se duce o luptă împotriva unor năvălitori invizibili (desigur, duhurile necurate şi sufletele morţilor), care vin să se înfrupte din bunătăţile sărbătorilor şi să participe la bucuriile oamenilor în viaţă; de remarcat că roata nu a fost întotdeauna un simbol solar, pentru că ea trebuie să fi fost mai veche decât cultul soarelui; nu trebuie să se facă referire numai la roata de car, ci la roată în genere, adică, mai exact, la cerc, la ocol; ca închidere circulară, ocolul este cunoscut din cele mai vechi timpuri, fie pentru adăposturile oamenilor (corturi şi case de formă circulară sau aşezate circular), fie pentru apărarea animalelor (ţarcurile); de aici a rezultat ideea străveche, primitivă, despre puterea de apărare a cercului; cercul magic şi-a căpătat toate puterile extraordinare (de a alunga duhurile rele din interiorul său, de a apăra pe cei dinăuntru de atacurile invizibile ale celor de afară, de a lega şi fixa ce este înăuntru etc.) de la ţarc, nu de la soare, de la „roata” câinilor de pază, nu de la roata soarelui; roata oamenilor în jurul focului, ocrotiţi, mai ales noaptea, de lumina şi căldura focului faţă de sălbăticiuni, iar mai târziu şi faţă de duhurile necurate care pândesc din întuneric, oferă încă un exemplu; ideile solare legate de roată sunt mult mai târzii şi ele au găsit un teren demult desţelenit, de care s-au folosit, dar cărora, în materie de cerc sau roată nu le-au mai adăugat nimic. Gestul de încercuire, executat de trei ori, a bourului, înainte sau pentru a fi vânat, îşi exercită funcţia magică prin faptul că forţa, curajul, virtutea animalului sunt „legate”, ca şi în ritualul, şi el magic, „de făcut”; se crede că, din acest moment, bourul nu se mai poate „desface”, nu-şi mai poate recâştiga „firea”, adică nu mai poate să sară afară din cercuri; astfel, tânărul căruia i se spune colinda capătă virtuţile animalului, transferul magic al puterii se realizează, el devenind „vânător”, adică intră în faza bărbăţiei iar fetele îl consideră bun de soţ; în altă ordine de idei, puterea magică a celor trei cercuri trase pe pământ, când se acordă nume copilului abia născut, devine şi el colind; de asemenea, dansul „Închinarea pruncului”, cu varianta sa „Vârdan” (=Iordan), este o „colindă magică” şi se practică la botezul copilului, deci oricând în timpul anului, însă înaintea serviciului religios, fiind un botez arhaic şi pur magic; trei feciori, numiţi strigători, încinşi cu brâie roşii, culoare ce anulează deochiul, iar la pălărie cu o unghie de lup, stau în faţa casei copilului; unul dintre ei trage cu unghia de lup un cerc în jurul casei, de la est la vest, iar, în clipa când închide cercul, al doilea fecior face în interiorul primului cerc un al doilea, apoi cel de al treilea strigător trage un cerc mai mic în faţa casei, în care se găsesc ei; apoi naşul sau naşa iese cu copilul în braţe, feciorii îl iau şi îl ridică în sus; în acest moment, unul dintre tineri strigă numele ce-i vine în minte spontan (sau asupra căruia s-au înţeles dinainte), care se adaugă numelui dat de naşi în acord cu părinţii; în caz că numele dat coincide cu acela al naşilor, atunci se crede că pruncul va avea noroc, având în nume „o puternică apărare”, numele devenind astfel un adevărat scut magic; apoi, fiecare fecior joacă pruncul în braţe de-a lungul cercului trasat de el; numai după aceasta are loc botezul creştinesc al copilului; rostirea numelui, odată cercurile fiind marcate, ţine de credinţa, destul de generală în România, că numele nou, rostit bine şi spontan, vindecă pe copil de boală sau, dacă este dat preventiv, îl fereşte de maladii posibile; însă acest nume este de dorit să fie de animale sălbatice: Lupu (Lupa), Ursu (Ursa), Vidra etc., existând credinţa că sălbăticiunile sunt „curate”, medical vorbind, deci exemplare ca sănătate şi posesoare a tuturor virtuţilor de curaj şi putere; ca să se ferească de ciumă, oamenii trag în jurul satului o brazdă, cu ajutorul a doi boi negri sau bivoli, din loc în loc aşezând pari pe care atârnă funii de usturoi. În basme, eroul aflat în împrejurări grele face un cerc în jurul său şi în felul acesta scapă de adversarul său malefic. În desfăşurarea tradiţională a jocului de căluş, există momente aparte, cu semnificaţie deosebită, când femeile îşi încredinţează copiii mici să fie jucaţi în horă, pentru a-i feri de boli; jocul în jurul unui drob de sare şi a unui smoc de lână este menit să aducă belşug în turme; desfăşurarea obiceiului cucilor (cu reminiscenţe de rit agrar) ţine din zori şi până la asfinţit, la amiază cucii înhămându-se la un plug şi trăgând în mijlocul satului trei brazde în formă de cerc. Locul de unde s-a ridicat în picioare, pentru prima dată, un copil mic se marchează cu un cerc imaginar, crezându-se că astfel se taie piedica de la picioarele copilului, iar acesta va putea merge mult mai uşor - Muntenia; ca bolile să nu pătrundă în sat, se trăgea o brazdă în jurul localităţii, cu un plug tras de doi boi gemeni - Vaslui; cu doi viţei gemeni înjugaţi la un plug să se tragă o brazdă în jurul casei, ca să nu se apropie nici o boală de ea - Moldova. În Sălaj, se crede că vrăjitoarele iau formă de cerc şi în acest fel se apropie, pe neobservate, de turmele de oi. În Banat, imediat după decesul cuiva, o femeie dă ocol întregii gospodării, rostind melopeic: „Ai plecat,/Plecat să fii,/Ai murit, mort să fii,/Pe aici să nu mai vii!”, trasând astfel imaginar un cerc protectiv, hotar de netrecut între două lumi; în dimineaţa zilei sorocite înmormântării, un număr de 7 sau 9 bărbaţi pornesc spre cimitir, însoţiţi de o femeie; aceasta ocoleşte de trei ori locul de groapă, tămâindu-l; unul dintre bărbaţi scoate cu sapa o bucată de glie pe care o pune alături, după care se sapă groapa; la întoarcere, unul din ei rămâne să păzească groapa; după înmormântare, gropaşii se aşează roată în jurul gliei rămasă de la săpare, iar o femeie le toarnă apă să se spele pe mâini, şi pe unelte, ea stând în mijloc pe bucata de glie; apoi oala în care a fost adusă apa este spartă de o piatră pe care se află semnul crucii, rezultat din scrijelirea cu un ciocan de zidărie în tot timpul cât este săpată groapa. ] [2.8.2]

Coarnele berbecului [ v. Berbec. ] [2.8.3]

Cruce dreaptă [ v. Cruce; în cazul crucii drepte, liniile perpendiculare au un desen rectangular. ] [2.8.4]

Cruce gamată [ Cruce ale cărei brațe se termină în forma literei majuscule grecești gama. ] [2.8.5]

Cruce în x [ Motivul decorativ în X, care este un semn foarte vechi, simbolizează unirea, prietenia. ] [2.8.6]

Dinti de fierăstrău [ Linia frântă orizontală, în dinţi de fierăstrău, cu alternanţa dinţilor în sus şi în jos, semnifică binele şi răul, coexistenţa lor în timp, iar linia frântă dispusă vertical simbolizează dominaţia, posesiunea. ] [2.8.7]

Dreptunghi [ Motiv decorativ reprezentând un patrulater cu unghiurile drepte și laturile opuse egale. ] [2.8.8]

Haşuri [ Grup de linii paralele sau întretăiate, prezent ca element decorativ pe suprafața unor obiecte (lăzi de zestre, furci de tors, leagăne pentru copii, corn de praf de pușcă etc.); plasa sau reţeaua, folosită pe o serie mare de obiecte, ca ornament, simbolizează separarea binelui de rău; plasa oblică, înscrisă într-un triunghi, semnifică sentimente omeneşti pozitive. ] [2.8.9]

Hexagon [ Poligon cu șase laturi; element decorativ având desenul unui hexagon. ] [2.8.10]

Linie [ În ornamentică, linia dreaptă verticală simbolizează forţa activă şi o elevaţie spirituală sau materială; linia verticală reprezintă viaţa; în schimb, linia dreaptă orizontală simbolizează moartea; linia dreaptă, fără meandre, utilizată ca linie de demarcaţie între registrele ornamentale sau de unificare a acestora simbolizează destinul; linia dublă dreaptă (panglică centrală, drum) este un ornament primitiv universal, simbolizând eternitatea; aceste linii duble, paralele, sunt folosite şi ca linii de separaţie între diverse planuri decorative; o linie formată dintr-o suită de dreptunghiuri (de fapt unghiuri drepte) simbolizează gândirea şi cunoaşterea; linia uşor ondulată reprezintă apa, deci purificarea. ] [2.8.11]

Linie curbă [ v. Linie. ] [2.8.12]

Linie dreaptă [ v. Linie. ] [2.8.13]

Linie frântă [ v. Linie; Dinți de ferăstrău. ] [2.8.14]

Meandru [ Motiv ornamental de foarte veche tradiţie, caracterizat printr-o linie sinuoasă, uneori compusă din volute sau spirale dispuse consecutiv sau secvenţial, simbolizând eternitatea, nemurirea; îl regăsim pe toate obiectele decorate şi în toate zonele etno-folclorice, pe elemente de arhitectură populară, ceramică, ţesături şi cusături, piese din piele şi os, feronerie, obiecte de uz gospodăresc, unelte şi ustensile, ouă încondeiate, obiecte de cult religios etc. ] [2.8.15]

Pătrat [ Pătratul şi rombul simbolizează inteligenţa; pătratul cu reţea semnifică înţelepciunea şi organizarea vieţii; triunghiul simplu sau cu franjuri simbolizează stăpânirea asupra sentimentelor. ] [2.8.16]

Punct [ Cel mai simplu motiv decorativ, el având doar rolul unor accente pe o suprafață cromatică uniformă, adică ternă; poartă numele de punct orice cerc umplut cu aceeași culoare, dar având dimensiuni reduse (cu un diametru de 0,2-1,5 cm., dimensiunea acestuia depinzând de suprafața piesei pe care este amplasat - covor, ștergar, ceramică etc.). ] [2.8.17]

Romb [ Model decorativ geometric de forma unui patrulater cu laturile egale, dar fără unghiuri drepte. ] [2.8.18]

Romb cu cârlige [ Model decorativ geometric de forma unui patrulater cu laturile egale, dar fără unghiuri drepte, dar având la fiecare colț câte o linie scurtă curbată la vârful exterior în formă de cârlig. ] [2.8.19]

Romb în trepte [ Model decorativ geometric de forma unui patrulater cu laturile egale, dar fără unghiuri drepte, dar având la fiecare colț o linie frântă, scurtă, cu unghiuri drepte. ] [2.8.20]

Rozetă [ 1. Motiv decorativ sau ornament în formă de roză; 2. Element decorativ pentru rochii, făcut din panglică sub forma unei roze; 3. Cusătură decorativă în formă de triunghi, făcută cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor. ] [2.8.21]

Semicerc [ Linia decorativă formată dintr-o suită de semicercuri simbolizează protecţia, siguranţa. ] [2.8.22]

Spirală [ Ca şi în cazul labirintului şi meandrului, motivul spiralei este deosebit de frecvent în ornamentica tradiţională românească, fiind întâlnit în toate zonele şi pe toate obiectele mai mult sau mai puţin decorate, indiferent de materialele din care sunt confecţionate; spirala, care, grafic vorbind, pleacă dintr-un punct pentru a se desfăşura la infinit, simbolizează eternitatea vieţii; voluta este o combinaţie de două spirale (spirală dublă), uneori cu aspect grafic simplu, aidoma unui S culcat, şi simbolizează legătura dintre viaţă şi moarte. ] [2.8.23]

Tablă de şah [ Motiv decorativ geometric compus din patrate bicromatice (alb-negru; alb-gri în mod obișnuit) dispuse alternativ pe țesătură; din astfel de țesături se confecționează de regulă desagii, învelitorile de pat, păturile care se pun sub șeile cailor etc. ] [2.8.24]

Triunghi [ v. Patrat. ] [2.8.25]

Unghi [ Motiv decorativ format din două linii, unite sub diferite deschideri,la un capăt; indiferent de denumire („colț”, „unghi”, „zimț” etc), acest motiv reprezintă un fragment desprins din ceea ce numim „colți de lup”, „dinți de fierăstrău” etc., comsiderate ca șiruri de „colți” sau „zimți”, motive decorative iterative. ] [2.8.26]

Val [ Nume dat unor motive decorative care imită valul sau sulul, cilindrul, amplasate în special în chenarul unor piese sau mărginind diferite registre decorative. ] [2.8.27]

Vargă [ În special la plural (vergi) - dungă, linie, fiecare dintre dungile (paralele) de culori diferite sau de altă culoare decât cea a fondului (într-o țesătură, pe suprafața unor obiecte etc.); v. și vârstă. ] [2.8.28]

Zig-zag [ Linie frântă sau șir de linii formând între ele unghiuri care intră și ies alternativ; motiv ornamental constând în prezența uneia sau mai multor linii frânte; motiv ornamental zigzagat. ] [2.8.29]

Motive scheomorfe [ Totalitatea motivelor decorative care preiau conturul, desenul, forma unor obiecte folosite curent de către om, fie în cadrul activităților gospodărești, fie cele de uz personal: furcă de tors, vârtelniță, foarfecă, pieptene etc. ] [2.9]

Foarfecă [ Motiv decorativ rar întâlnit care preia forma uneltei folosite în croitorie (unealtă pentru tăiat compusă din două lame tăioase încrucișate, unite între ele la mijloc cu un șurub sau cu un nit). ] [2.9.1]

Furcă [ 1. Unealtă de lemn, de diferite dimensiuni, cu ajutorul căreia se filează fire din caierul de lână (sau bumbac, sau păr de capră) fixat pe partea cea mai de sus a furcii; după filare, firul este răsucit și înfășurat în final pe fus. 2. Motiv ornamental care preia desenul furcilor de tors, în special a celor cu aripi, acestea fiind mai spectaculoase. ] [2.9.2]

Furculiţă [ Fiind folosită și ca unealtă la țesutul covoarelor în războaie verticale (se bat cu ele, pentru uniformizare, firele de lână introduse printre firele de urzeală) era normal ca ea să fie introdusă în ornamentica tradițională, elementul preluat fiind partea cu dinți (3-4 sau cinci), la fel cum a fost preluat în ornamentică și pieptenele (în special cel de uz personal); preluarea a fost determinată și de aspectul schematic (liniar), mai ușor de reprodus. ] [2.9.3]

Pieptene [ Motiv decorativ care preia desenul unui obiect de uz personal; motivul este preferat din cauza geometrismului său, dar și pentru că are încărcătură simbolică, fiind în legătură cu părul omului. Se fac bube sau crăpături pe limbă, dacă se bagă pieptenele în gură, sau dacă se ating buzele cu el, sau măcar dacă se dă pe la nas cu mâna care a ţinut un pieptene - Muntenia; Vâlcea;Tecuci;Suceava; i se face pielea feţei aspră cui umblă cu pieptenele, nu se spală pe mâini şi apoi pune mâinile pe faţă - Teleorman; dacă îi cade pieptenul cuiva, când se piaptănă, înseamnă că: vine în casă un oaspete rar, dacă pieptenul cu dinţi rari cade jos; vine un oaspete obişnuit de-al casei, când cade pieptenul cu dinţii deşi - Suceava; i se va întâmpla un necaz celui care, pieptănându-se, îi cade din mână pieptenele, dar, dacă îl şterge imediat pe o pânză, nu se va întâmpla nimic - Botoşani; în zi de Paşte să nu se pieptene părul, fiindcă apoi cade - Ţara Oltului; se crede că acela care umblă cu pieptenele în ziua Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie) va fi mâncat de lupi, din care cauză femeile se feresc, în această zi, nu doar să pună mâna pe pieptene, dar chiar să-i rostească şi numele - Botoşani; femeile nu se piaptănă în ziua Sfântului Andrei, pentru că pădurea este a fiarelor sălbatice - Iaşi; soţul unui mort nu trebuie să se pieptene o săptămână, pentru că altfel moare şi el - Muntenia; se crede că, dacă a furat cineva un pieptene şi moare, apoi trupul lui se umple imediat de păduchi - Suceava; în caz că la păşunat se pierde o vacă, se iau doi piepteni de pieptănat inul sau cânepa şi se pun cu dinţii unul într-altul, pentru ca tot aşa să stea şi gurile lupilor la vederea vacii, până aceasta este găsită - Muntenia; se încleştează pieptenii de cânepă unii în alţii, ca şi gura lupului să nu se poată deschide şi să apuce vita sau oaia - Ţara Oltului. Dacă strigoaicele au luat laptele de la vreo vacă, femeile caută o ragilă (unealtă formată dintr-o scândură în care sunt înfipţi dinţi de fier, prin care se trage cânepa sau inul meliţat, pentru ca să se cureţe de puzderii şi de câlţi), scot un dinte din ea, îl bat în fundul doniţei în care este muls laptele, apoi mulg vaca şi „bat” cu puţin din laptele rămas după strecurare ugerul vacii, atingând ugerul cu vârful dintelui şi atunci cea care a luat mana animalului nu mai poate sta locului, o apucă un fel de mâncărime în tot trupul, nu mai poate dormi, lucra şi mânca, încât trebuie să întoarcă mana, pentru că altfel moare - Neamţ. În seara de ajun a Bobotezei (5/6 ianuarie), sub mai multe farfurii se pun diferite obiecte, fiecare având altă semnificaţie; astfel, se crede că flăcăul care indică farfuria sub care se află un pieptene va lua de soţie o fată bogată cu dinţii răriţi; se repetă de trei ori procedeul, pentru conturarea unui profil moral şi fizic mai complex al viitoarei soţii; mai nuanţată este interpretarea prezenţei pieptenului în Mureş şi Bucovina, unde semnifică om colţat, cu gura mare, dar poate însemna şi văduv sau atât de încrezut încât tinerii nu se vor putea căsători, ultima credinţă privindu-i în special pe flăcăi. Pieptenele nu este un semn prea bun, când este nimerit de către o fată sub strachina unde a fost pus acest obiect la obiceiul de aflat destinul, numit Vergelul, şi care se practică în noaptea sau a doua zi dimineaţa de Anul Nou, deoarece înseamnă că viitorul soţ al fetei va fi un bărbat cam colţos şi va veni de peste o pădure - Banat;Transilvania; când se spală în ziua de Crăciun, fetele pun apoi pieptenele şi săpunul sub pernă, ca să-şi viseze ursitul. Mai ales copiilor li se spune să nu-şi bage pieptenele în gură, pentru că li se înnegresc dinţii; pieptenul pus sub un blid, în jocurile practicate la şezători, ascunzându-se şi alte obiecte sub diferite vase, şi indicat de către o fată înseamnă că va lua un bărbat cu dinţii mari - Maramureş. Şi în Ţara Lăpuşului, la jocurile din ajun de An Nou, indicarea vasului sub care se află un pieptene înseamnă tot bărbat cu dinţi mari. Pieptenele şi săpunul folosite la toaleta unui mort nu se mai întrebuinţează şi se aruncă într-un râu - Sibiu; sau se îngroapă împreună cu mortul, punându-se în sicriu, sub perniţa celui decedat - Muntenia; sau se dau de pomană celui care a spălat cadavrul - Suceava. ] [2.9.4]

Vârtelniţă [ Motiv decorativ cusut sau brodat, având forma doar a crucii vârtelniței pe care se înfășoară firul tors (evident un motiv preluat din realitatea înconjurătoare familiară); motivul vârtelniței are legătură, din punct de vedere al semnificațiilor, cu meandrul, spirala, rozeta, svastica etc. ] [2.9.5]