Outline of research on social inclusion in moldova

participarea şi integrarea în structurile sociale, reprezintă categoriile cele mai importante cu care operează conceptul de incluziune socială. Astfel, incluziunea socială poate fi definită ca o participare a indivizilor în funcţionarea instituţiilor şi a „reţelelor” sociale, inclusiv şi a celor axate pe susţinerea persoanelor marginalizate. Din acest considerent, „reţelele” sociale sunt indispensabile pentru integrarea socială a persoanelor. Degradarea reţelelor sociale poate conduce la un proces gradual de excludere a persoanelor de la sistemele şi domeniile vieţii societăţii. Iar marginalizarea persoanelor conduce la dezintegrarea lor socială, şi, în consecinţă, la o apatie, depresie, anxietate etc.

Politicile de incluziune socială, care vizează sprijinirea celor mai vulnerabile persoane prin oferirea accesului la resurse şi îmbunătăţirea sistemului de protecţie socială, ar trebui să se axeze pe acţiunile colective ale membrilor comunităţii. Astfel, obiectivul de bază al politicilor de incluziune socială ar trebui să se centreze pe crearea de condiţiilor favorabile care ar asigura un trai decent din punct de vedere al standardelor existente ale calităţii vieţii tuturor cetăţenilor.

Cadrul instituţional pentru promovarea incluziunii sociale a fost aprobat în Declaraţia de la Copenhaga şi în Programul de la Copenhaga - documente finale ale Summit-ului Mondial din 1995 pentru dezvoltare socială - la care, şefii statelor participante la acest Summit au solicitat crearea unor condiţii stabile şi de siguranţă pentru dezvoltare a societăţilor. Guvernele s-au angajat în procesul de eliminare excluziunii sociale pentru a favoriza crearea unor societăţi "pentru toţi", în care fiecare individ în funcţie de drepturile şi responsabilităţile lui, are un rol activ de jucat. Principiile de bază ale incluziunii sociale reflectate în Declaraţia de la Copenhaga se axează pe asigurarea stabilităţii sociale şi a securităţii persoanelor în contextul promovării protecţiei drepturilor omului pentru toţi. Valorile de non-discriminare, toleranţă, respect pentru diversitate, egalitate de şanse, solidaritate, securitate şi participarea tuturor oamenilor, de asemenea, sunt prezente în declaraţie. Un accent important este pus şi pe principiul constituirii unei „societăţi pentru toţi”. Iar respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv a drepturilor sociale ale omului, este considerată drept o garanţie în asigurarea accesului la resurse şi la instituţiile sociale, în participarea şi integrarea socială pentru toţi membrii societăţii.

Integrarea socială şi incluziunea socială sunt indispensabil legate de conceptul de coeziune socială. Coeziunea socială este cel mai recent şi mai cuprinzător concept care stă la baza politicilor sociale ale Uniunii Europene. Astfel, conform Tratatului de la Amsterdam (1997), aceasta urmează a fi dezvoltată şi aplicată la nivelul comunităţii într-o manieră mai largă: politica de coeziune (cohesion policy)¹⁵.

Strategia Europeană pentru Coeziune Socială defineşte coeziunea socială ca „capacitatea societăţii de a asigura bunăstarea tuturor membrilor săi prin reducerea disparităţilor şi evitarea polarizării şi marginalizarea oamenilor”¹⁶. Potrivit Strategiei, „Bunăstarea presupune nu numai non-discriminarea şi respectarea drepturilor omului, dar şi:

• respectarea demnităţii fiecărei persoane, precum şi recunoaşterea abilităţilor şi contribuţia lor la societate, respectând pe deplin diversitatea culturilor, opiniilor şi credinţelor religioase;

• libertatea fiecărui individ de a-şi controla dezvoltarea personală pe tot parcursul vieţii lor;

• posibilitatea fiecărei persoane de a participa în mod activ la viaţa societăţii în calitate de membru cu drepturi depline".

Strategia abordează coeziunea socială în baza respectării drepturilor omului, dar constată că protecţia drepturilor trebuie să fie însoţită şi de măsuri de politică socială care ar asigura accesul real la drepturile proprii pentru toată lumea, în special pentru cei expuşi riscului de a deveni marginalizaţi ca: copiii şi tinerii, migranţii şi minorităţile etnice, persoanele cu handicap şi persoanele în vârstă. Respectarea drepturilor sociale constituie baza politicilor sociale axate pe asigurarea coeziunii sociale.

Astfel, Consiliul Europei deţine prioritate comparativ cu alte organizaţii naţionale sau internaţionale în dezvoltarea coeziunii sociale printr-un set de obiective şi acţiuni practice în cadrul realizării politicilor corespunzătoare, transformând-o dintr-un concept într-o abordare politică.

În comunitatea ştiinţifică există diverse interpretări ale conceptului de coeziune socială (Boxa 1.4).