5.2. Dezvoltarea umană şi excluziunea culturală Analiza excluziunii pe bază culturală ca rezultat al tranziţiei
5.2.1. Schimbarea sistemului de valori ca urmare a trecerii de la regimul totalitarist la societatea relaţiilor de piaţă:
Trecerea la societatea democratică, bazată pe relaţii de piaţă, presupune detaşarea completă de la regimul totalitar şi construirea unor noi realităţi inclusiv în domeniul culturii. Tranziţia, deşi durează, nu urmează o consecvenţă evidentă a reformelor sociale. Odată cu schimbarea conducerii republicii (fapt frecvent în perioadele de tranziţie), strategiile şi programele elaborate şi aprobate de guvernele premergătoare, inclusiv cele în domeniul culturii, nu sunt continuate de cele ce vin în schimbul acestora. Astfel, Programul de Stat de Edificare a Muzeului Arhitecturii Populare, aprobat prin decretul preşedintelui în anul 2005, a rămas în afara preocupărilor statului. În ultimii opt ani despre reforme ca despre oportunităţi ale dezvoltării sociale nu s-a discutat la nivelul politicilor de stat. Vectorul dezvoltării nu este bine definit şi argumentat de instituţiile de stat, obiectivele finale nu sunt clare pentru toate grupurile sociale, ceea ce se reflectă direct asupra sistemului de valori. Vechiul sistem a fost marginalizat şi parţial demontat, iar noul sistem de valori care trebuie să stea la baza coeziunii sociale este în proces de constituire şi apare ca fiind destul de vag. Valorile democratice exprimate în termeni culturali se regăsesc în sistemul legislativ, în strategii şi programe, dar nu şi în practica instituţională de zi cu zi. În aceste condiţii factorul subiectiv are pondere în politicile culturale şi exprimă interesul unor grupuri, de regulă a celor care au influenţă politică, în detrimentul altora, care tradiţional sunt fie creatori de valori culturale, fie principalii lor consumatori.
Aceste procese au loc pe fondul unei crize de identitate, comună pentru toate ţările care s-au despărţit de totalitarism, dar cu un specific aparte în fiecare dintre ele. După două decenii de independenţă, ea continuă să aibă un impact negativ destul de puternic asupra coeziunii sociale. În procesul afirmării independenţei, ţările încearcă s-o depăşească cu cât mai puţine pierderi, mizând în acest proces pe valorile general-umane şi pe cele specifice grupurilor sociale.
În Republica Moldova criza identităţii culturale/criza identităţii etnice /criza identităţii civice reprezintă un fenomen social foarte complex, marcat de focalizarea unor relaţii, percepţii şi reprezentări sociale istorice într-un context socio-cultural nou. În toţi anii de existenţă ai Republicii Moldova problema crizei identitare a fost tratată fragmentar, nici odată în tot spectrul manifestărilor. Urmare a lipsei unei politici consecvente în acest sens, manipularea politică din diferite perspective a unor factori identitari au făcut ca multitudinea problemelor să aprofundeze criza identitară. De fapt, a fost exagerat discutată identitatea moldovenilor, adică fără a se ţine cont de metodologia identitară, ceea ce a creat tensiuni sociale. Grupurile etnice minoritare s-au mobilizat mai operativ, au fost mai dinamice şi mai consecvente în afirmarea identităţii şi asigurarea drepturilor şi libertăţilor culturale. Iar statul n-a promovat suficient identitatea civică ca o valoare integratoare a tuturor cetăţenilor lui.
Conform Recensământului populaţiei din 2004 în teritoriul controlat de Republica Moldova există 57 localităţi urbane şi 1 464 localităţi rurale. Caracterul etnic al localităţilor este diferit, majoritatea fiind reprezentată de moldoveni, dar dacă luăm reprezentanţă numerică cea mai mare a grupurilor etnice, după caracterul etnic se pot distinge următoarele categorii de localităţi:
-
Moldoveni/români formează majoritatea absolută în 1132 localităţi rurale, în centrul, nord-estul, sud-vestul şi sud-estul Republicii Moldova. Alte 332 sate au populaţie mixtă.
-
Moldoveni şi ucraineni – în 154 localităţi, majoritatea acestora fiind în raioanele de nord-vest ale R. Moldova.
-
Moldoveni şi bulgari – în 21 localităţi din raioanele de sud.
-
Moldoveni şi găgăuzi – în 13 localităţi din raioanele de sud.
-
Moldoveni şi ruşi – în 8 sate, majoritatea în sudul R.M.
-
Moldoveni, ucraineni şi găgăuzi – în două sate (Chioselia Rusă din Gagauz Yeri şi Nicolaevca din raionul Cahul).
-
Moldoveni, ucraineni şi ruşi – în 3 localităţi.
-
Moldoveni, bulgari şi găgăuzi în Orehovca, raionul Taraclia.
-
Ucraineni – în 73 localităţi, majoritatea absolută în raioanele de nord-vest.
-
Ucraineni şi ruşi – în 3 localităţi.
-
Ucraineni şi găgăuzi – în 3 localităţi din sud.
-
Ucraineni, bulgari şi moldoveni în satul Picus, raionul Anenii Noi.
-
Ruşi – în 9 sate, dispersate.
-
Bulgari – în 10 sate din sud, majoritatea în raionul Taraclia.
-
Bulgari şi găgăuzi – în 6 sate din sud.
-
Găgăuzi – în 22 localităţi, majoritatea absolută din Gagauz Yeri.
-
Ţigani (romi) in 2 sate: Vulcăneşti din raionul Nisporeni şi Ursari din raionul Călăraşi.
-
Mixt între polonezi, moldoveni şi ucraineni – satul Stârcea, raionul Glodeni.
-
Cehi – satul Huluboaia, raionul Cahul.
Aici trebuie să precizăm că tabloul etnic general nu este diferit de cel specific altor ţări din vecinătate. Nuanţele contează, concentrarea mai multor grupuri etnice într-o anumită regiune şi specificul relaţiilor pe care le dezvoltă. Complexitatea relaţiilor culturale în satele mixte, cum apare în sud, este un proces firesc şi înregistrează un anumit echilibru, constituit ca urmare a vieţii comunitare, bazată pe valori şi probleme comune. Ca moment definitoriu al acestor relaţii, trebuie să precizăm că grupurile etnice din satele şi oraşele republicii nu locuiesc în ghetouri, ci împreună, ceea ce face ca ei să găsească modalităţi de comunicare, să stabilească relaţii de vecinătate, să participe împreună la realizarea unor lucrări obşteşti. În viaţa cotidiană care se aseamănă în bună parte, nu există, nici n-au existat conflicte pe principiu etnic. Dimpotrivă, aşa cum au relevat cercetările de teren, locuitorii satelor mixte cunosc şi aplică în relaţiile lor cu vecinii şi comunitatea mai multe limbi, în funcţie de necesitate, pentru că valorile tradiţionale ale grupurilor etnice sunt apropiate ca sistem. Locuitorii satelor îşi caută de vieţile lor, cu atât mai mult că au probleme comune, indiferent de originea etnică. S-a ajuns la etapa când şi sărăcia uneşte oamenii. Liderii de opinie, aflaţi de cele mai multe ori în oraşe, lansează revendicări, propun şi construiesc modele identitare, încercând să modeleze realităţi culturale.
Dacă analizăm atitudinile reciproce privind aprecierea identităţii Celuilalt în Republica Moldova vom observa un paradox. Moldovenii nu se implică în discuţiile privind identitatea, inclusiv etnonimele celorlalte grupuri etnice. În virtutea ospitalităţii lor proverbiale care oferă o deschidere mare pentru perceperea Străinului, le respectă în acest mod autoaprecierea. Dar reprezentanţii celorlalte grupuri etnice, în virtutea unui activism social de tentă sovietică, stimulat şi de contextul politic, discută în permanenţă statutul autohtonilor, elaborează recomandări, soluţii identitare privind condiţia moldovenilor: cum să se numească limba pe care aceştia o vorbesc, cum trebuie să se numească însăşi vorbitorii acestei limbi. Aceste intervenţii sunt dezaprobate tacit. Moldovenii consideră că numai ei sunt în drept să-şi decidă identitatea.
Dostları ilə paylaş: |