Legea muzeelor nr. 1596-XV din 27.12.2002 (reglementează organizarea şi funcţionarea diferitor tipuri de muzee, garantează cercetarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural mobil naţional, stabilind responsabilităţile Ministerului Culturii şi administraţiei publice locale în gestionarea acestor bunuri culturale.
Aceste legi au avut un rol important la momentul adaptării, au garantat în bună parte dezvoltarea domeniilor vizate, dar situaţia cocio-culturală din republică este dinamică în contextul tranziţiei la un sistem politic democratic şi la o economie de piaţă, încât actualmente toate necesită îmbunătăţiri sau reactualizări.
În setul caracteristicelor ce formează identitatea culturală şi sensibilitatea culturală, limbii îi revine un rol esenţial. Dreptul de a comunica în limba maternă şi de a avea acces nelimitat la procesele culturale bazate pe limba maternă este fundamental şi se regăseşte în legile Republicii Moldova privind aspectele lingvistice, adoptate la 31 august 1989: Legea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti cu privire la statutul limbii de stat, Legea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti cu privire la reintroducerea grafiei latine, Legea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul RSSM. Art. 13 (1) al Constituţiei declară că limba de stat este moldoveneasca „în baza alfabetului latin” iar Art. 13 (2) „protejează dreptul de a păstra, dezvolta şi folosi limba rusă şi alte limbi vorbite pe teritoriul naţional”.
Cadrul legal în care se desfăşoară activitatea culturală a fost fortificat după ce în anul 1995 Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al CE şi a semnat 60 de convenţii ale Consiliului Europei, documente majore privind dezvoltarea umană, între care: Convenţia Europeană privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului; Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale; Convenţia Europeană privind prevenirea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante etc. Ele organizează cadrul necesar al dezvoltării umane şi sincronizează legislaţia naţională la cea internaţională.
Republica Moldova a intrat în programul de evaluare a politicilor culturale, coordonat de Consiliul Europei, în anul 1999. Drept urmare în anul 2001 au fost publicate şi discutate în mediul oamenilor de cultură două rapoarte: unul naţional (Raportul naţional privind politica culturală a Republicii Moldova, realizat de un grup de experţi din republică în cadrul Proiectului „Mozaic” al CE, si altul redactat de un grup internaţional de experţi. Intre cele două rapoarte ce analizează aceeaşi realitate culturala, exista diferenţe de abordare, datorate viziunilor diferite, dar şi similitudini în aprecierea realităţilor culturale. Problemele culturii, ale instituţiilor de cultură şi ale oamenilor de cultură din Republica Moldova au fost apreciate ca fiind grave de către ambele grupe de raportori. Un alt raport „Viziuni de viitor: Politica culturală a Republicii Moldova de la schimbări la viabilitate”, elaborat în 2007 şi publicat în 2009, sub auspiciile Fundaţiei Soros-Moldova şi Fundaţiei Cultural Europene. El cuprinde „următoarele domenii prioritare: artele interpretative, artele vizuale, literatura, industriile culturale, casele de cultură ca mijloc de promovare a culturii la sate”. Din start raportul exclude din analiză două domenii mari precum sunt muzeele, care gestionează patrimoniul cultural naţional şi bibliotecile care asigură accesul la carte şi la cultură prin carte. Cele peste 70 de muzeele din republică sunt instituţii culturale de mare importanţă în procesul afirmării identităţii culturale, al păstrării memoriei sociale şi menţinerii spaţiului de dialog cultural. Ele gestionează conservând, etalând în expoziţii şi valorificând un patrimoniu de peste 700.000 bunuri culturale. Şi bibliotecile, inclusiv cele săteşti, îşi asumă un rol determinant în menţinerea proceselor culturale, mizând pe carte ca pe o şansă sigură de depăşire a sărăciei.
Obiectivele prioritare ale politicilor culturale propuse spre analiză au fost destul de cuprinzătoare: „descentralizarea sistemului cultural şi asigurarea accesului egal al populaţiei la valorile culturale; protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural; păstrarea identităţii culturale; reformarea raportului Stat versus Cultură; participarea culturii la soluţionarea problemelor comunităţii; finanţarea culturii: diversificarea surselor de finanţare” (p.14).
Şi mai aproape de dezideratele culturale ale societăţii sunt Convenţiile UNESCO ratificate de Republica Moldova: Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural (Paris, 16 noiembrie 1972), ratificată în 2002; Convenţia privind protecţia şi promovarea diversităţii şi expresiilor culturale (Paris, 20 octombrie, 2005), ratificată în 2005; Convenţia privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial (17octombrie, Paris, 2003), ratificată în 2006 etc.
De la declararea independenţei şi până în prezent statul a promovat politicile culturale prin diferite programe: Programul de Stat de edificare a Muzeului Arhitecturii Populare la Chişinău (1995), Programul de Stat „Dezvoltarea şi ocrotirea culturii şi artei în Republica Moldova pentru anii 1997-1998”, program prelungit până în anul 2000 şi abandonat de cum la conducerea republicii au revenit comuniştii; Strategia de dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova (2003-2015); Programul de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării-bunăstarea poporului”; Programul Naţional „Satul moldovenesc” ( 2005-2015). Programele au avut ca obiective: afirmarea cadrului etic al statului democratic de drept în domeniul respectării libertăţii de creaţie şi de gândire favorabile sentimentului civic şi patriotic; asigurarea condiţiilor de dezvoltare şi perpetuare ale potenţialului creativ al societăţii; păstrarea tradiţiilor culturale naţionale şi ale etniilor, crearea unui spaţiu cultural unitar în care să se afirme toţi cetăţenii, indiferent de identitate, structurarea unui sistem de valori sociale, inclusiv a patrimoniului cultural.
Realităţile culturale s-au schimbat şi legile ce vizează cultura urmează a fi reactualizate. Actualul cadru legislativ din domeniul culturii nu acoperă domeniile foarte largi ale patrimoniului cultural. Legea privind ocrotirea monumentelor nr. 1530-XII din 22 iunie 1993 reglementează regimul juridic al monumentelor ce alcătuiesc patrimoniul cultural şi natural. Însă legea nu a funcţionat plenar, pentru că în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” odată cu respectiva lege nu a fost publicat şi Registrul monumentelor sau Lista monumentelor. Drept urmare Registrul monumentelor nu are putere juridică. În anii de la urmă au fost demolate mai multe monumente din acest Registru, unele dintre care au fost distruse cu participarea statului. (Exemplu: demolarea în anul 2006 a Casei Teodosiu, situată lângă sediul preşedintelui din centrul Chişinăului, o casă de oameni înstăriţi de la mijlocul sec. al XIX-lea, foarte valoroasă ca patrimoniu. Mass-media a comentat foarte mult acest caz).
5.2. Explicarea anumitor termeni privind specificul diversităţii culturale din R.M.
În limbajul ştiinţific şi politic din ultimele două decenii se evidenţiază anumiţi termeni, anumite concepte ce vizează direct sau indirect problematica excluziunii şi incluziunii culturale, cea a identităţii culturale şi naţionale. Cercetătorii vorbitori de limbă rusă îi numesc pe moldoveni „представители титульной нации”, iar pe reprezentanţii grupurilor etnice – „национальные меньшества”. În Recensământul populaţiei 2004 toate comunităţile etnice mari sunt numite naţionalităţi, inclusiv ţiganii. În uzul vorbitorilor de limbă română, cu referire la Republica Moldova, sunt evitate cuvintele: ţară, naţiune. Sunt preferate cuvintele republică, stat, popor, etnie. Dar în linii mari, întreaga comunitate ştiinţifică, indiferent în ce limbă comunică, face recurs la limbajul specific şcolii etnografice sovietice: etnie, grup etnic, etnicitate, relaţii interetnice. Termenii şi conceptele: multiculturalitate, interculturalitate, diversitate culturală, rămân în afara discursului ştiinţific. Tematica şi problematica relaţiilor interetnice este promovată preponderent de către vorbitorii de limbă rusă. Tot ei au preluat din limbajul specific şcolii ruse adjectivul polietnic (înlocuind termenii multietnic, multinaţional din perioada de până la independenţă) şi au format sintagma „Moldova polietnică” („Полиэтничная Молдова» pe care încearcă să o insereze în discursul ştiinţific, fără a o legitima. Promovează această sintagmă instituţiile: Centrul de Etnologie din cadrul Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Biroul Relaţiilor Interetnice.
Dostları ilə paylaş: |