Sursa: SES 2009, PNUD CRB
|
Accesul persoanelor cu dizabiltăţi la sistemul de garanţii sociale de stat reprezintă elementul cheie în măsurarea şanselor egale în participarea la viaţa economică şi socială a societăţii, astfel deminuîndu-se riscul sărăciei şi excluziunii189. În anul 2008 numărul persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova a constituit peste 170 mii persoane, circa 60% dintre acestea locuind în mediul rural. În funcţie de vârstă, printre persoanele cu dizabilităţi prevalează cele cu vârsta între 40 şi 59 ani; peste 2/3 din cazurile de invaliditate190.
Plăţile sociale reprezintă principala sursă de venit a persoanelor cu dizabilităţi, iar mărimile acestor plăţi influenţează direct asupra capacităţii acestora de a duce un trai decent în afara sărăciei. Circa 92,3% din gospodăriile cu persoane cu dizabilităţi beneficiază de careva prestaţii de asistenţă socială. Comparativ cu celelalte gospodării casnice, ponderea prestaţiilor sociale în veniturile gospodăriilor cu persoane cu dizabilităţi este foarte înaltă. Astfel prestaţiile de asigurări sociale reprezintă circa 30,6% în veniturilor totale ale gospodăriilor persoanelor cu dizabilităţi, faţă de 12,7% pentru alte gospodării. Iar ponderea prestaţiilor de asistenţă socială în veniturile gospodăriilor cu persoane cu dizabilităţi constituie 6,8% faţă de 1,45% pentru alte gospodării. De menţionat că, prevalenţa prestaţiilor de asigurări sociale asupra celor de asistenţă socială, conduce la concluzia că cu toate că actualele mărimi ale acestor plăţi sunt foarte mici şi nu oferă garanţii împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, mecanismele de construire a sistemului funcţionează.
Dostları ilə paylaş: |