Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor


Teoria Iui Eysenck asupra criminalităţii



Yüklə 1,23 Mb.
Pdf görüntüsü
səhifə38/163
tarix14.03.2023
ölçüsü1,23 Mb.
#124057
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   ...   163
9276456-Diferente-Interindividuale-Anne-Birch-Sheila-Hayward

Teoria Iui Eysenck asupra criminalităţii 
Eysenck, în 1964, propunea, drept cauză a incidenţei crescute a 
criminalităţii într-un grup, capacitatea scăzută de condiţionare a 
extravertiţilor, altfel spus, socializarea lor scăzută. O combinaţie între 
scorurile înalte ale dimensiunilor N şi E poate produce o tendinţă 
puternică, la nivel de grup, către comportamentul antisocial. Astfel, 
pentru Eysenck, criminalul tipic este un nevrotic extravert. Ulterior, 
criminalitatea a fost asociată şi cu nivelurile înalte pentru dimensiunea 
P (Eysenck şi Eysenck, 1970). 
Datele cercetărilor s-au dovedit echivoce. Două studii au 
evidenţiat scoruri mai ridicate pentru dimensiunea P la băieţii 
delincvenţi, comparativ cu grupul de control (Edmunds şi Kendrick, 
1980; Farrington şi colab. 1982). Rushton şi Crisjohn (1981) au arătat 
că dimensiunile E şi P, dar nu şi N, se asociază cu autodenunţarea 
delincvenţilor. Au fost elaborate multe studii care nu susţin afirmaţiile 
lui Eysenck. Consultând o serie de cercetări, care comparau un lot de 
prizonieri cu un lot de control, din punct de vedere al scorurilor 
obţinute la EPI, Cochrane (1974) concluziona că, deşi subiecţii 
obţineau scoruri înalte pentru dimensiunea N, nu obţineau scoruri 
similare şi pentru E. Deci, nu există date convingătoare pentru ideea 
că delincvenţii au un nivel înalt al extraversiunii, deşi unele date 
confirmă un nivel mai înalt al nevrotismului şi psihotismului. 


70 Diferenţe interindividuale 
Evaluarea contribuţiei Iui Eysenck 
1. Aşa cum am remarcat deja, nu există o bază solidă pentru unele 
aspecte ale teoriei lui Eysenck. Studiile ulterioare oferă validitate 
dimensiunilor E şi N şi, parţial, dimensiunii P. Dar, elementul cheie al 
teoriei sale - afirmaţia conform căreia introvertiţii pot fi condiţionaţi 
mai uşor decât extravertiţii - are un suport limitat. în consecinţă, 
aplicarea acestui element la nivelul condiţionării sociale, ca şi la nivelul 
diferenţelor comportamentelor sociale manifestate de introvertiţi prin 
comaparaţie cu extravertiţii, pare cel puţin precară. 
2. Kendrick (1981) sugerează că aplicaţiile clinice ale teoriei lui 
Eysenck sunt limitate; doar câţiva clinicieni au utilizat, în tratamentul 
pacienţilor, predicţiile ce converg din această teorie. Lanyon (1984) 
afirma că EPI nu a fost suficient validat pe eşantioane clinice pentru 
a-şi demonstra, astfel, valoarea practică. 
3. Criticii şi-au pus întrebarea dacă un instrument atât de simplu, 
cu răspunsuri „da"/„nu", precum EPI, poate evalua complexitatea 
personalităţii umane (Heim, 1970a). 
4. în ciuda confirmărilor insuficiente, Shackleton şi Fletcher 
(1984) apreciază în mod deosebit teoria lui Eysenck şi remarcă faptul 
că aceasta a generat foarte multe studii şi a propus un model al 
personalităţii de o valoare inestimabilă pentru cercetători. 
Referindu-se la Eysenck, aceşti doi autori notează: „aproape fiecare 
problemă pe care el a studiat-o a găsit ecou în lumea ştiinţifică şi a 
beneficiat de pe urma dezbaterilor provocate". 

Yüklə 1,23 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   ...   163




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin