Partea intii
Yüklə 4,41 Mb.
|
' Niciodată nu trebuie să intreci măsura (fr.). 285
1 ţie insuţi... atit de penibil şi de ruşinos ar fi dacă te-ai inşela. işi depăna mereu in amintire relaţiile cu această familie, işi amintea de naiva bucurie, zugrăvită pe faţa rotundă şi blinda a Annei Pavlovna cind se intilneau. işi aducea aminte de convorbirile lor secrete despre bolnav, de conspiraţiile făcute ca să-1 sustragă de la lucru — ceea ce-i era oprit — şi să-1 ducă la plimbare, precum şi de afecţiunea băiatului celui mic, care nu-i spunea decit ≪Kitty a mea≫ şi nu vroia să se ducă la culcare fără ea. Cit de frumoase erau toate acestea ! işi aminti apoi trupul din cale-afară de slab al lui Petrov, cu gitul lung, intr-o redingotă cafenie, păru-i rar şi cirlionţat... ochii săi albaştri, intrebători, care la inceput o inspăimintau, şi sforţările lui bolnăvicioase ca să pară vioi şi voios faţă de dinsa. işi aduse aminte de sforţările sale de la inceput ca să-şi invingă dezgustul pe care i-1 stirnea el, ca dealtfel toţi tuberculoşii, precum şi de truda sa de a născoci ce să-i spună. işi aduse aminte de privirea aceea timidă şi duioasă pe care i-o arunca Petrov... de sentimentul ciudat de milă imbinată cu stanjeneală pe care-1 incercase la inceput, inlocuit după aceea cu mulţumirea pe care i-o dădea conştiinţa binefacerii sale. Cit de frumoase erau toate acestea ! Dar totul se petrecuse la inceput. Acum citeva zile insă, totul se stricase dintr-o dată. Anna Pavlovna o intimpină pe Kitty cu o amabilitate prefăcută şi nu incetă să-i observe, pe ea şi pe bărbatul său. Oare răceala Annei Pavlovna să fi fost pricinuită de bucuria aceea induioşătoare a lui Petrov cind se apropia Kitty de dinsul ? ≪Da, işi aduse aminte Kitty. Anna Pavlovna avea ceva nefiresc, cu totul străin de bunătatea sa obişnuită cind ii spusese cu ciudă acum trei zile : „Uite, tot timpul te-a aşteptat. N-a vrut să bea cafeaua fără dumneata, deşi e extrem de slăbit."≫ ≪Poate că nu i-a plăcut nici cind i-am dat pledul. Gestul a fost aşa de simplu ! Dar el 1-a primit cu atita stingăcie, mi-a mulţumit aşa de mult, incit şi eu m-am simţi'■ stinjenită. Pe urmă, portretul acela al meu, atit de birv făcut ! Dar mai cu seamă privirea lui, incurcată parcă M 266
duioasă ! Da, aşa e ! repetă Kitty cu groază. Nu. Asta e pivite putinţă şi nici nu se cade. Iţi inspiră atita milă !≫ se jtndi ea după aceea. Indoiala aceasta otrăvea farmecul noii sale vieţi. XXXIV Prinţul Şcerbaţki plecase de la Karlsbad la Baden şi la Cissingen, la nişte cunoscuţi ai săi, ruşi — ca să se pă- JTundă de spiritul rusesc, cum spunea el — şi se intoarse familia lui abia spre sfirşitul curei de ape. Părerile prinţului şi ale prinţesei despre viaţa din străi-.Uute erau diametral opuse. Prinţesa găsea totul minu-,i t şi, in ciuda situaţiei sale inalte in societatea rusească, HTi-ca să pară peste graniţă o doamnă europeană — ceea n-o prindea, fiind una dintre cele mai neaoşe boieroaice i.;e. De aceea era nevoită să-şi ia o ţinută nefirească — i ce o stingherea oarecum. Prinţul, dimpotrivă, găsea "Iul prost in străinătate, se simţea apăsat de viaţa euroi"'.
ină, se ţinea de obiceiurile sale ruseşti şi căuta intra-. inis să pară, peste hotare, mai puţin european decit
era ni realitate. l'rinţul se intoarse slăbit, pielea ii atirna pe obraji, dar
mir-o minunată stare sufletească. Buna lui dispoziţie ■ i eseu şi mai mult cind o văzu pe Kitty intremată cu totul.
-Lirile date de prinţesă despre prietenia lui Kitty cu 'i'iamna Stahl şi cu Varenka şi despre schimbarea morală
petrecuta intr-insa il tulburară pe prinţ şi-i stirniră sentimentul obişnuit de gelozie faţă de tot ce o pasiona pe
l'iică-sa, in afară de el, şi teama ca fata să nu scape cumva cl≪) sub inriurirea lui, intrind in domenii inaccesibile sieşi.
IJur ştirile acestea neplăcute se inecară in noianul de voie bună şi de veselie care-i umplea totdeauna sufletul, mai
inviorat incă după apele de la Karlsbad. A doua zi după sosire, prinţul, in pardesiu lung, cu
chipul lui tipic rusesc brăzdat de zbircituri şi cu obrajii hugezi proptiţi intr-un guler scrobit, in cea mai bună dispoziţie
sufletească, porni cu fiică-sa la izvor. 267
Era o dimineaţă minunată. Casele curate şi vesele, cu cu miinile roşii umplute parcă cu bere, care lucrau cu voioşie, precum şi soarele orbitor — totul ii bucura inima : dar cu cit se apropiau de izvor, cu atit intilneau mai mulţi bolnavi, şi infăţişarea lor părea şi mai de plins in mijlocul vieţii germane aşa de bine organizate. Pe Kitty insă n-o mai izbea acest contrast. Soarele sclipitor, vesela strălucire a verdeţii, sunetele muzicii erau in ochii ei cadrul firesc al acestor feţe cunoscute şi al schimbărilor in rău sau in bine pe care ea le urmărea. Pentru prinţ insă, lumina şi strălucirea dimineţii de iunie, sunetele muzicii care cinta un vals vesel, la modă, şi mai cu seamă infăţişarea slujnicuţelor voinice păreau o necuviinţă şi o monstruozitate alături de aceste stafii adunate de prin toate colţurile Europei, tirindu-se cu feţele pline de tristeţe. in ciuda mindriei şi a sentimentului de reintinerire pe care-1 avea mergind la braţ cu fiica sa iubită, prinţul nu se simţea la largul lui. Se ruşina de sănătatea şi de călcătura- i zdravănă... de miinile şi de picioarele sale mari, căptuşite cu grăsime. Se simţea aproape ca un om dezbrăcat in văzul lumii. — Prezintă-mă, prezintă-mă noilor tăi prieteni, spuse prinţul fiicei sale, stringindu-i braţul cu cotul. Mi-e drag nesuferitul tău Soden, fiindcă aici te-ai inzdrăvenit tu. Atita numai : tare-i trist, tare-i trist la voi ! Cine-i asta ? Kitty rostea numele persoanelor cunoscute şi necunoscute care le ieşeau in cale. Intilniră chiar la intrarea in parc pe madame Berthe, oarba, impreună cu insoţitoarea ei. Prinţul s*e bucură văzind expresia de duioşie a bătrinei franţuzoaice la auzul glasului lui Kitty. Cu un exces de amabilitate specific franţuzesc, doamna Berthe intră in vorbă cu dinsul. il felicită pentru fiica-i minunată şi o ridică pe Kitty in slava cerului, numind-o comoară, perlă şi inger mingiietor. — Atunci, ea e ingerul numărul doi, glumi prinţul. Kitty ii spune domnişoarei Varenka ingerul numărul unu. 268 ,— Oh, mademoiselle Varenka e in adevăr un inger, allez ! ' adăugă madame Berthe. in galerie se intilniră cu Varenka. Venea repede spre i i'i cu o geantă roşie, elegantă. — Uite, a venit tata ! ii spuse Kitty. Simplu şi firesc, ca tot ce făcea, Varenka schiţă o mişcare intermediară intre o plecăciune şi o reverenţă ; apoi intră numaidecit in vorbă cu prinţul cum vorbea cu toată lumea : simplu şi natural. —Se inţelege că te cunosc, te cunosc foarte bine, spuse prinţul cu un zimbet, după care Kitty işi dădu seama cu I incurie că Varenka ii plăcuse tatălui său. Dar incotro te grăbeşti aşa ? —Maman e aici, spuse Varenka lui Kitty. N-a dormit li uită noaptea, şi doctorul i-a recomandat să iasă din casă. Ii duc lucrul. —Va să zică, ăsta e ingerul numărul unu, zise prinţul după ce plecă Varenka. Kitty inţelese că prinţul ar fi vrut s-o zefIerni sească pe prietena ei, dar nu putea, fiindcă Varenka ii plăcuse. —Aşadar, ii vom vedea pe toţi prietenii tăi, adăugă prinţul, şi pe madame Stahl, dacă va binevoi să mă recu noască. . —Cum ? O cunoşti, papa ? il intrebă Kitty neliniştită, wr/ind in ochii prinţului o sclipire de ironie cind pomeni de madame Stahl. —L-am cunoscut pe bărbatul său şi puţin şi pe dinsa, inainte de a se fi inscris la pietiste. —Papa, ce inseamnă pietistă ? il intrebă Kitty, spe riată numai de faptul că ceea ce apreciase aşa de mult la doamna Stahl avea o denumire. —Nu ştiu nici eu prea bine. Ştiu numai că madame Stahl mulţumeşte lui Dumnezeu pentru orice, chiar pentru nenorociri, li mulţumeşte şi fiindcă i-a murit bărbatul. E Cftm comic, căci au trăit rău impreună. Cine e această fi gură tristă ? o intrebă prinţul, văzind pe o bancă un bolnnv scund, in pardesiu cafeniu, cu nişte pantaloni albi care l'flcpau cute stranii pe oasele descărnate ale picioarelor. 1 Aici cu inţelesul de : nu incape indoială ! (f≫r). 269
Domnul acesta işi ridică pălăria de pai de pe părul său rar şi cirlionţat, descoperind o frunte inaltă şi foarte roşie din pricina pălăriei. —E pictorul Petrov, răspunse Kitty roşind ; iar aceea e soţia sa, urmă ea, arătind spre Anna Pavlovna care, toc
mai in clipa cind se apropiaseră de dinşii, porni parcă intr-
adins după un copil care se indepărtase pe alee. —In ce stare de plins e ! Dar ce figură simpatică ! zise prinţul. De ce nu te-ai dus la ei ? Parcă a vrut să-ţi spună
ceva. —Atunci să mergem, răspunse Kitty, intorcindu-se cu hotărire. Cum o mai duceţi cu sănătatea ? il intrebă
pe Petrov. Pictorul se ridică in picioare, sprijinindu-se in baston, şi se uită sfios la prinţ. — Asta e fiica mea, incepu prinţul. Daţi-mi voie să mă prezint. Pictorul se inclină şi zimbi, descoperind nişte dinţi albi, straniu de strălucitori. — V-am aşteptat ieri, prinţesă, ii spuse Petrov lui Kitty. Se clătină rostind aceste cuvinte şi repetă mişcarea, ca să-i facă să creadă că ar fi făcut-o inadins. —Am vrut să vin, dar Varenka mi-a spus că Anna Pavlovna a anunţat-o că nu mai mergeţi. —Cum să nu mai mergem ? exclamă Petrov roşu la faţă ; şi, după ce izbucni intr-un acces de tuse, işi căută
soţia cu privirea. Aneta ! Aneta ! strigă el cu voce tare. Şi pe gitul lui subţire şi alb i se incordară vinele groase ca fringhia. Anna Pavlovna se apropie. —' Cum de-ai anunţat-o pe prinţesă că nu mai mergem ? o intrebă Petrov nervos, cu glasul pierit. —Bună ziua, prinţesă, spuse Anna Pavlovna cu un suris prefăcut, care nu mai semăna deloc cu acela cu care-o
primea mai inainte. Mi-a părut foarte bine de cunoştinţă, ii spuse ea prinţului. De mult sinteţi aşteptat. —Cum de-ai anunţat-o pe prinţesă că nu mai mer gem ? spuse incă o dată pictorul, foarte iritat, cu glas ră guşit, cu atit mai enervat, cu cit glasul nu-1 asculta şi nu putea da cuvintelor expresia dorită. 270 —Ah, Doamne ! Am crezut că nu mai mergem, ii răSr punse cu ciudă soţia. —Cum asta, dacă... Petrov izbucni in tuse şi dădu din mină in semn de lehamite. Prinţul il salută şi plecă mai departe cu fiica sa. —Ah ! oftă prinţul din fundul inimii. Vai de ei, ne norociţii ! —Da, tată, zise Kitty. Trebuie să ştii că au trei copii, nu ţin servitoare şi nu dispun aproape deloc de mijloace de trai. Primeşte ceva de la Academie, incepu să-i poves tească ea cu insufleţire, silindu-se să-şi stăpinească tulbu ra tea trezită de strania schimbare de atitudine a Annei Pavlovna faţă de dinsa. Uite-o şi pe madame Stahl ! ex clamă Kitty, arătind un cărucior in care se vedea cineva culcat sub o umbrelă, intre perne, infăşurat in ceva gri şi albastru. Era doamna Stahl. in spatele ei stătea un servitor neamţ, zdravăn, posomorit, care-o plimba. Alături de ea se nfla un conte suedez, blond, pe care Kitty il cunoştea numai după nume. Ciţiva bolnavi işi incetiniseră pasul in preajma căruciorului şi se uitau la doamna Stahl ca la ceva extraordinar. Prinţul se indreptă spre dinsa, şi- Kitty observă numaidecit in ochii lui sclipirea aceea de ironie care o tulburase. Tatăl se apropie de madame Stahl şi incepu să vorbească foarte curtenitor şi amabil intr-o franţuzească perfectă, cum puţini o mai vorbesc astăzi. —Nu ştiu dacă vă mai amintiţi de mine. Dar mă simt dator să vă reamintesc că ne-am cunoscut, ca să vă mul
ţumesc pentru bunătatea arătată faţă de fiica mea, zise
prinţul scoţindu-şi pălăria şi răminind cu ea in mină. —Prinţul Alexandr Şcerbaţki, rosti madame Stahl, ridicind asupră-i ochii săi ingereşti, in care Kitty citi o
nuanţă de nemulţumire. imi pare foarte bine. De-aţi şti cit
du mult am indrăgit-o pe fiica dumneavoastră ! —Sănătatea domniei-voastre tot nu e satisfăcătoare ? —M-am deprins cu starea mea, răspunse madame Stahl şi-1 prezentă pe prinţ eontelui suedez. —Nu v-aţi schimbat aproape deloc, spuse prinţul flonmnci Stahl, deşi sint zece sau unsprezece ani de cind n-am avUt onoarea să vă văd. ■ : 271 —Da, Dumnezeu dă crucea şi dă şi puterea s-o duci. De multe ori mă intreb de ce se mai prelungeşte o aseme
nea viaţă. In partea cealaltă ! spuse doamna Stahl, nemul
ţumită, Varenkăi, care-i infăşură picioarele cu pledul şi nu izbutea s-o mulţumească. —Pentru binele pe care~l face, fără indoială, spuse prinţul, li rideau ochii. —Asta nu se cade să judecăm noi, răspunse doamna Stahl, care prinsese nuanţa acestei expresii de pe chipul prinţului. Va să zică, imi trimiţi cartea, dragă conte ? iţi mulţumesc foarte mult, spuse doamna Stahl, intorcindu-se către tinărul suedez. —A ! exclamă prinţul, văzindu-1 in apropierea lor pe colonelul moscovit. Apoi, după ce se inclină in faţa doam nei Stahl, plecă impreună cu fiica sa să-1 intilnească pe colonelul moscovit. —Asta e aristocraţia noastră ! zise ironic colonelul moscovit, care avea pică pe doamna Stahl fiindcă nu făcuse cunoştinţă cu dinsul. —Neschimbată, răspunse prinţul. —Ai cunoscut-o, prinţule, incă inainte de boală, adică inainte de a cădea la pat ? —Da. A căzut la pat după ce am cunoscut-o, zise prinţul. —Se spune că zace de vreo zece ani... —Nu se scoală din pat fiindcă are picioarele prea scurte. E foarte rău conformată... —Nu se poate, tată ! izbucni Kitty. —Aşa spun gurile rele, draga mea. Vai de biata Varenka ! adăugă prinţul. Ah, cucoanele astea bolnave ! —Nu, tată ! spuse Kitty cu aprindere. Varenka o adoră. Şi apoi, madame Stahl face atita bine ! intreabă pe cine vrei. Toată lumea le cunoaşte pe ea şi pe Aline Stahl. —Poate, făcu prinţul, stringindu-i uşor braţul. Dar e mai frumos cind faci binele să nu ştie chiar toată lumea.
Kitty tăcu, dar nu fiindcă nu avea ce să-i răspundă, ci fiindcă nu vroia să-şi dezvăluie gindurile ascunse nici faţă de tatăl său. Totuşi — ciudat — deşi era hotărită să nu se supună părerii tatălui şi nici să-1 lase a pătrunde in sanctuarul gindurilor sale, ea simţi că icoana de sfinţenie 272
N doamnei Stahl, pe care o purta in suflet de o lună inli'caj'ă, pierise pentru totdeauna, -ca acele forme ale inchipuirii pe care le vezi uneori in faldurile unor haine uruncate la intimplare şi care pier de indată ce-ţi dai Furnirul de felul cum s-au alcătuit. Nu mai păstră decit imaginea unei femei cu picioarele prea scurte, care zăcea fiindcă era rău conformată şi o chinuia pe blinda Varenka ■ i.K- ii aceasta n-o invelea cu pledul aşa cum vroia dinsa. ' ■ i nici o sforţare a imaginaţiei sale nu mai putea s-o re-' "iistituie pe madame Stahl cea de mai inainte. XXXV Buna dispoziţie a prinţului ii molipsi pe toţi ai casei, runoscuţi şi chiar pe proprietarul neamţ la care locuia i M i I ia Şcerbaţki. După ce se intoarse cu Kitty de la izvor, prinţul, care Mi s e la cafea pe colonel, pe Măria Evghenievna şi pe . i'nka, porunci să se scoată masa şi fotoliile in grădii, sub castan, şi să se servească acolo gustarea. Proprieil si servitorii se inviorară, insufleţiţi de veselia prini i , mai ales că toţi ii cunoşteau dărnicia. Peste jumă- ■• de ceas, un doctor bolnav din Hamburg, care locuia la i, st: uita cu jind pe fereastră la societatea aceea veselă • •■■iscă, alcătuită din oameni sănătoşi care se adunaseră ' castan. Sub frunzişul care arunca rotocoale de umbră, prinţesa, o bonetă cu panglici violete pe cap, prezida masa acoi l ă cu o faţă albă, incărcată cu ibrice de cafea, piine, , brinză şi cu vinat rece. Ea impărţea ceştile şi tartinele. capătul celălalt al mesei şedea prinţul, care minca .tvăn, vorbind vesel şi zgomotos. işi intinsese lingă dinlirf'uielile făcute : lădiţe sculptate, jucărioare de lemn, t i c fol de coupe-papier-uri, cumpărate cu grămada in te staţiunile balneare şi pe care le impărţea tuturor : iicrvitoarei Lischen, şi proprietarului, cu care glumea i -o nemţească stilcită şi comică, asigurindu-1 că nu ,iole o vindecaseră pe Kitty, ci excelentele-i mincări şi ales supa de prune uscate. 273
Prinţesa işi ironiza soţul pentru apucăturile lui ruseşti, dar era inviorată şi veselă cum nu fusese niciodată de cind venise in staţiune. Colonelul zimbea ca de obicei la glumele prinţului ; era insă de partea prinţesei in ceea ce priveşte Europa, pe care işi inchipuia că o cunoaşte temeinic, Blinda Măria Evghenievna se prăpădea de ris la fiecai' vorbă de haz a prinţului. Iar Varenka (cum n-o văzus* Kitty niciodată) se topea de ris — un ris slab, dar molip sitor, stirnit de glumele prinţului. Toate acestea o inveseleau pe Kitty şi totuşi rămine. ingrijorată. Nu era in stare să dezlege problema pe car io pusese fără voie prinţul prin ironica lui părere asupr.: prietenilor ei şi asupra vieţii pe care o indrăgise atita. L;> această problemă se mai adăuga şi schimbarea purtării faţă de dinsa a familiei Petrov — purtare care se manifestase chiar in ziua aceea atit de vădit şi de neplăcut. Toţi erau veseli, numai ea nu putea fi —■■ ceea ce o intrista şi mai mult. incerca un sentiment asemănător aceluia pe care-1 avusese in copilărie, cind, pedepsită, era inchisă in odăiţa ei şi asculta risetele vesele ale surorilor sale din odaia vecină. —Şi la ce ţi-a trebuit să cumperi grămada asta de lucruri ? il intrebă prinţesa zimbind şi intinzindu-i o ceaşcă de cafea. —Uite, te duci la plimbare, te apropii de o prăvă lioară, şi indată vinzătorul te roagă să cumperi : ≪Erlancht Exzellenz, Durchlaucht≫1. Cum imi spuneau : Durchlaucht, mă dădeau gata şi se topeau zece taleri. —Asta e numai din pricina plictiselii, zise prinţesa. —Fireşte că de plictiseală, draga mea ; de atita plic tiseală, că aici nu ştii ce să mai faci. —Cum poţi să te plictiseşti, prinţule ? il intrebă Măria Evghenievna. In Germania sint astăzi atit de multe lucruri
interesante ! —Cunosc tot ce este interesant : supa de prune uscate, salamul cu mazăre, le cunosc pe toate. —Orice ai spune, prinţule, dar instituţiile lor sint ii teresante, adăugă colonelul. 1 Luminăţia-voasfră, excelenţă, prealuminăţia voastră (germ.). 274 — Dar ce vezi dumneata interesant in ele ? Aici toţi ntnt mulţumiţi şi se umflă in pene pentru că au invins pe tontă lumea. Eu insă de ce să fiu mulţumit ? N-am invins pi! nimeni, ba incă trebuie să-mi trag singur cizmele şi tot ou trebuie să le pun la uşă. Dimineaţa, scoală-te, imlimoă- te la iuţeală şi hai in salon să bei ceai prost ! Acasă
≪•Inova, mai bombăneşti, iţi vii in fire, chibzuieşti in tihnă, Jarfl nici un zor. —Dar uiţi că timpul e bani, cugetă colonelul. —Care timp ? Sint unele luni pe care le-ai da pe un
o comoară n-ai putea-o plăti. Nu-i aşa, Katenka ? De ce eşti
uşii de tristă ? —Ba nu sint. —Dar incotro ? Mai stai puţin, ii spuse prinţul Var ≪ —Trebuie să mă duc acasă, răspunse Varenka, ridi ci iu lu-se şi izbucnind din nou in ris. După ce se potoli, Varenka işi luă rămas bun şi intră In casă să-şi caute pălăria. Kitty se duse după dinsa. Pină vi Varenka ii părea acum alta. Nu era micşorată in ochii H, dar ii părea altfel decit şi-o inchipuise mai inainte. — Vai, de mult n-am ris atita ! zise Varenka, luindu-şi umbrela şi sacoşa. Ce simpatic e tatăl dumitale ! Kitty tăcu. — Cind ne mai vedem ? o intrebă Varenka. — Maman vroia să treacă pe la familia Petrov. N-ai 4 fii acolo ? o intrebă Kitty, incercind-o pe Varenka. — Ba da, răspunse aceasta. Se pregătesc de plecare, ii-am făgăduit să le dau ajutor la făcutul bagajelor. — Atunci, vin şi eu. r— Nu. Nu e nevoie. - De ce ? De ce ? De ce ? o intrebă Kity, făcind ochii ' i n şi punind mina pe umbrelă, ca să nu-i dea drumul II 'iikăi. Mai stai puţin, de ce ? — - Uite-aşa. Ţi-a venit tatăl. Apoi, ei se simt stinghei| l faţă de dumneata. 1 Monedă rusească in valoare de cincizeci de copeici. 275
—Nu. Spune-mi, de ce nu vrei să mă duc mai des pe la Petrov ? Fiindcă nu vrei ! De ce ? —N-am spus asta, răspunse liniştit Varenka. —Nu. Te rog, spune-mi. —Să-ţi spun tot ? o intrebă Varenka. —Tot, tot ! stărui Kitty. —Nu-i nimic deosebit, afară numai de faptul că ina inte Mihail Alexeevici (aşa il chema pe pictor) vroia să plece mai devreme ; iar acum nu mai vrea să plece deloc, zise Varenka, zimbind. —■ Ei ? Ei ? o grăbi Kitty, privind-o posomorit. — Ei ! Anna Pavlovna a spus, nu ştiu de ce, că Petrov nu vrea să plece, fiindcă eşti dumneata aici. N-a fost, binr inţeles, la locul ei. Dar de la asta, din pricina dumitale, s-;i iscat o ceartă. Ştii ce supărăcioşi sint bolnavii ăştia ! Kitty tăcea, posomorindu-se din ce in ce mai mult. Vorbea numai Varenka, căutind s-o astimpere şi s-o potolească, presimţind o izbucnire de lacrimi ori de cuvinto, nu ştia nici ea ce anume. —Aşa că e mai bine să nu te duci... Mă inţelegi. Nu face să te superi... —Aşa-mi trebuie, aşa-mi trebuie ! incepu repede Kitty, smulgind umbrela din miinile Varenkăi şi neindrăznind să-şi privească prietena. Varenkăi ii veni să zimbească, văzind minia copilărească a prietenei sale, dar se temea să n-o supere. —De ce vorba asta : ≪aşa-mi trebuie≫- ? Nu inţeleg ! zise Varenka. —Aşa-mi trebuie, fiindcă totul n-a fost decit prefă cătorie. Toate au fost făţărnicii, n-au pornit din inimă. Ce treabă aveam eu cu un străin ? Şi acum iată-mă prilej do ceartă. M-am amestecat in ceea ce nu mă privea. Totul nu era decit prefăcătorie, prefăcătorie !... —Dar in ce scop te-ai prefăcut ? o intrebă incet Va renka.
—Vai, ce stupid ! Ce urit ! Nu era nici o nevoie. Totul d fost prefăcătorie ! urmă amărită Kitty, deschizind şi inchizind umbrela. 276
Yüklə 4,41 Mb. Dostları ilə paylaş:
|