I
t Mk&aiei IWoepiiră să tremure nervos şi, fără unj
vint, nu-şi lua ochii de la faţa lui Karenin.
—Iată ce am vrut să-i spun, adause Alexei Alexan
drovici, intorcind capul.
—Da, da... făcu Stepan Arkadici, drept unic răspur
simţind că-1 ineacă lacrimile. Da, da. Te inţeleg,
izbutii
să spună in cele din urmă.
—Vreau să ştiu : care e dorinţa ei ? intrebă Ale||
Alexandrovici.
—Mă tem că nici ea insăşi nu-şi dă seama de situaţie.
Nu e in stare să judece, continuă Stepan Arkadici
revenindu-
şi in fire. E strivită, pur şi simplu strivită de
gene
rozitatea ta. Dacă ar citi scrisoarea asta, n-ar putea
rosti
nici un cuvint, şi-ar pleca numai capul şi mai jos.
—Bine, dar atunci ce e de făcut ? Cum să ne expl
căm ? Cum să-i aflăm dorinţa ?
—Dacă-mi dai voie să-mi spun părerea... cred că
tine atirnă să indici de-a dreptul măsurile pe care le
gi
seşti de cuviinţă, ca să pui capăt acestei situaţii.
—Prin urmare, găseşti că trebuie să se pună capi
situaţiei ? il intrerupse Alexei Alexandrovici. Dar
cum!
intrebă el, acoperindu-şi cu un gest neobişnuit ochii
mina. Nu văd nici o ieşire posibilă.
, ■ — Din orice situaţie există o ieşire, zise Stepan Arka|
dici, ridicindu-se şi insufleţindu-se. Era o vreme cind vroie
să rupi... Dacă acum eşti convins că nu mai puteţi fi ferii
citi impreună...
—Fericirea poate fi inţeleasă in mai multe feluri. Să
zicem insă că primesc orice, că nu vreau nimic. Care ar
fi
ieşirea din situaţia noastră ?
—Dacă vrei să cunoşti părerea mea, adăugă Stepan
Arkadici cu acelaşi zimbet potolit, duios şi mingiietor
pe
care-1 avusese in convorbirea cu Anna, şi acest zimbet
bun
era atit de convingător, că Alexei Alexandrovici, fără
să
vrea, cu toate că-şi dădea seama de slăbiciunea lui,
era
subjugat de el şi gata să creadă tot ce ar spune
Stepan
Arkadici, Anna n-o să-şi arate niciodată dorinţa, dar
uni
504
s i n g u r l u c r u e p o s i b i l s ă f i e d o r i t d e ^ g ^ Ş ^ f
dici, şi anume : suprimarea raporturilor actuale şi a tuturşf
amintirilor dureroase legate de ele. După părerea mea, ;J|
nevoie neapărat să clarificaţi noile raporturi dintre voi, şi
asta nu se poate face decit recăpătindu-vă fiecare libertatea!
— Prin divorţ, il intrerupse cu dezgust Alexei AlexaiP
drovici. '
**
■— Da, cred că prin divorţ, repetă Stepan Arkadici roşind.
Aceasta ar fi soluţia cea mai inţeleaptă din toatşiş
punctele de vedere pentru doi soţi care se găsesc in situajjţ;
ţia voastră. Ce e de făcut dacă soţii socotesc că nu m^f
pot trăi impreună ? Şi asta se intimplă adeseori...
'Alexei Alexandrovici oftă adinc şi inchise ochii. -=
•— Aici un singur lucru trebuie luat in consideraţi^
adăugă Stepan Arkadici : dacă doreşte vreunul dintre soţf
să se recăsătorească. Dacă nu, chestiunea e foarte simplăf
urmă el din ce in ce mai dezgheţat.
j,
Cu faţa crispată de emoţie, Alexei Alexandrovici mor->f
măi ceva, dar nu răspunse. Frămintase in mintea lui de
mii şi mii de ori ceea ce lui Oblonski ii părea atit de sim-f
piu ; şi, departe de a găsi acestea toate foarte simple, \Rt
socotea cu totul imposibile.
^
Divorţul, ale cărui amănunte le cunoştea, ii părea cu>.
neputinţă acum, deoarece un sentiment de demnitate şi de
respect pentru religie nu-i ingăduia să ia asupră-şi vina,
unui adulter fictiv şi cu atit mai puţin să admită ca soţia,
sa, iertată de dinsul şi pe care o iubea, să fie invinuită şi
făcută de ruşine. Divorţul ii părea imposibil şi din altei,
motive şi mai importante.
Care ar fi fost situaţia fiului său in caz de divorţ ? Era
cu neputinţă să-1 lase mamei. Această mamă divorţată va
avea familia ei nelegitimă, in care situaţia copilului vitreg
ar fi grea şi educaţia ar lăsa, desigur, de dorit. Să-1 oprească
la dinsul ? Ştia că aceasta ar fi fost un act de răzbunare
din partea lui — ceea ce nu dorea. Dar, afară de asta, divorţul
i se părea imposibil, fiindcă, acceptindu-1, insemna
s-o impingă pe Anna la pieire. I se intipăriseră. in minte
S05
:::cuvintele rostite de Daria Alexandrovna•<$# Moscova
anume că, hotărind să divorţeze, nu se gindea decit la di:
$ul, fără să-şi dea seama că prin asta o distruge pe An
ţjftcum, cind işi iertase soţia şi se ataşase de copii, Kareni
je inţelegea altfel. A consimţi la divorţ şi a da Annei libertatea
insemna — pentru dinsul — să rupă ultimele sale
legături cu viaţa : cu copiii, pe care-i iubea ; iar pe dinsa
S-o lipsească de ultimul sprijin in calea binelui şi s-o dea
jpierzării. Ştia că Anna, odată divorţată, s-ar uni cu Vronski
^jft că legătura aceasta ar fi nelegiuită — deoarece, după
pravila bisericească, femeia nu se poate recăsători cit timp
•fostul său bărbat este in viaţă.
„Anna nu se va uni cu dinsul. După un an, doi, ori
Vronski o va părăsi, ori ea va avea o legătură nouă, se
gindi Alexei Alexandrovici ; iar eu, consimţind la acest
divorţ nelegiuit, m-aş face vinovat de decăderea ei."
1 Alexei Alexandrovici se gindise la toate acestea de sute
de ori şi era incredinţat că dh'orţu! nu numai că nu era un
lucru simplu, cum spunea cumnatul său, dar era absolut
imposibil. Nu credea nici un cuvint de-al lui Stepan Ar≫
kadici ; i-ar fi putut face mii de obiecţii la fiecare vorb lui
; totuşi il asculta, simţind că prin cuvintele acestuia'
exprima acea stihie brutală şi copleşitoare care-i dirig
viaţa şi căreia va fi nevoit să se supună.
— Toată chestiunea se reduce la condiţiile in care ai fi
dispus să divorţezi. Anna nu vrea nimic. Nu indrăzneşte
să te roage ceva, lasă totul pe seama generozităţii tale.
„Doamne ! Doamne l De ce ?" se gindi Alexei Alexandrovici,
aducindu-şi aminte de procedura divorţului in ca
■zul cind soţul ia vina asupră-i şi, cu acelaşi gest ca
Vronski, de ruşine, işi acoperi şi el faţa cu miinile.
— Eşti tulburat, te inţeleg. Dar dacă stai şi chibzuieşti!
„Aceluia care te loveşte peste obrazul drept, intinde-ii
Şi pe cel sting, iar aceluia care-ţi ia haina, dă-i şi cămaşa
işi zise Alexei Alexandrovici.
— Da, da ! strigă Karenin cu glas ascuţit. Iau ruşinea
asupra mea, ii dau şi băiatul, dar... n-ar fi mai bine să
lăsăm asta ? Dealtfel, fă cum vrei,,.
intorcindu-se in aşa fel ca să nu-1 poată vedea cumnatul
său, Alexei Alexandrovici se aşeză la fereastră. Suferea
şi-i era ruşine. Odată cu durerea şi cu ruşinea, incerca insă
un sentiment de bucurie şi de induioşare din pricina jertfei
sale măreţe.
Mişcat Stepan Arkadici tăcu un răstimp.
— Alexei Alexandrovici, crede-mă : Anna are să-ţi preţuiască
generozitatea. Se vede că aşa a vrut Dumnezeu,
adăugă Stepan Arkadici ; dar, spunind aceste cuvinte, işi
dădu numaidecit seama de stupiditatea vorbelor sale şi—şi
stapini cu greu zimbetul provocat de propria-i prostie.
Alexei Alexandrovici vru să-i răspundă ceva, lacrimile
insă il impiedicară.
— E o fatalitate. Eu unul recunosc această nenorocire
ca un fapt implinit şi caut să vă ajut pe amindoi, incheie
Stepan Arkadici.
Cind ieşi din odaia cumnatului său, Stepan Arkadici
era mişcat; dar asta nu-1 impiedică să fie mulţumit că-şi
ine&eiase cu izbindă misiunea, deoarece nu se indoia cituşi
de puţin că Alexei Alexandrovici nu-şi va călca cuvinttfft
La această mulţumire se mai adăugă şi ideea un≪
gitpbe, care-i venise in minte, de spus soţiei sale şi cunof*
cuţiior apropiaţi :
„Ce deosebire e intre mine şi ţar ? Ţarul acordă divorţ
ţul, dar nimeni nu se simte mai bine, pe cind eu am pus IM
cakt un divorţ şi am fericit trei persoane..." Sau : „Ce asemănare există intre mine şi ţar ? Cind..1?
Da* am să găsesc eu ceva mai izbutit", işi zise el surizind/
Ir
XXIII
Rana lui Vronski era primejdioasă şi, deşi glonţul mi
atttfeese inima, prinţul fusese citeva zile intre viaţă şf
md#te. Cind, in sfirşit, putu rosti citeva cuvinte in odaiŞ
seiSHftJHimai cumnata4tJf.i:iVareiLS <~: ■■ -■■'i.■*><\ %u>jk ■ %
50#
— Varea ! ii spuse Vronski, privin#-o cirpteveritate.
$tf-am impuşcat din imprudenţă. Să spui la toată lumea că
a fost un accident. Altfel ar ieşi ceva prea stupid.
Fără să-i răspundă, Varea se aplecă asupră-i şi-1 privi
idrept in faţă, cu un zimbet de bucurie. Ochii lui nu mai
■erau infriguraţi, ci senini, dar aveau o căutătură aspră.
— Ei, slavă Domnului ! exclamă Varea. Nu te doare ?
—Mă doare puţin aici.
Vronski arătă la piept.
—Lasă-mă să te pansez.
Stringindu-şi fălcile puternice, el o privea pe Varea
cum il pansa. Cind isprăvi, ii spuse :
—Nu aiurez. Te rog fă aşa ca să nu se spună că m-aş
fi impuşcat intr-adins.
—Nimeni n-o spune, dar nădăjduiesc că n-ai să te mai
impuşti din imprudenţă, ii răspunse Varea, zimbind
in
trebător.
— Cred că nu, deşi ar fi fost mai bine...
Şi zimbi amar.
in ciuda acestui zimbet şi a cuvintelor care o speriară
intr-atit pe Varea, după ce trecu primejdia şi se simţi mai
bine, Vronski işi dădu seama că scăpase cu desăvirsire de
o parte a durerii sale. Parcă işi spălase, cu fapta sa, ruşinea
şi injosirea care-1 chinuiseră mai inainte. Putea să se gindească
acum in linişte la Aiexei Alexandrovici. Ii recunoştea
intreaga mărinimie, dar nu se mai simţea injosit. Pe
lingă aceasta, el intra iarăşi in vechiul făgaş al vieţii sale.
Vedea putinţa de a se uita, fără să se ruşineze, in ochii oa-,
menilor şi de a putea trăi ca odinioară călăuzit de regulile
vieţii sale. Singurul lucru pe care nu şi-1 putea smulge din
inimă, deşi nu inceta să se lupte cu acest sentiment, era
părerea de rău, deznădăjduită, că o pierduse pentru totdeauna
pe Anna.
Ispăşindu-şi vina faţă de Alexei Alexandrovici, Vronski
era ferm hotărit să renunţe la ea şi să nu mai stea de
acum inainte in calea lui Karenin şi a Annei, pocăită. Nu-şi
putea insă smulge din inimă părerea de rău după dragostea
ei pierdută. Nu-şi putea şterge din amintire clipele acelea
de fericire pe care le trăiseră impreuna, preţu$|j|$jitit
puţin pe atunci şi care acum il urmăreau ciţ|ji|t
mecul lor. rada!
Serpuhovski avu ideea numirii lui Vronski lă"Taşkeiw
şi acesta primi propunerea fără cea mai mică şovăire. D4$■
cu cit se apropia vremea plecării, cu atit mai apăsătoaij|>-
ii părea această jertfă pe care se simţea dator s-o faoflţ
Rana i se vindecase. Ieşea din casă şi incepu să-şi faw
pregătirile de plecare pentru Taşkent. -,
jfe
≪S-o mai văd o dată şi pe urmă să mă ingrop, să mor≫, se
gindea el şi, făcind vizitele de plecare, impărtăşi lai*
Betsy dorinţa lui. Prinţesa Tverskaia se duse la Anna cri-'
această solie şi se intoarse cu un răspuns negativ.
≪Cu atit mai bine, zise el, primind ştirea. Era o slăbiciune
care mi-ar fi secat ultimele puteri≫ •
A doua zi insă Betsy veni dimineaţa la dinsul şi—1 incunoştinţă
că Oblonski ii dăduse o veste pozitivă : Alexei
Alexandrovici hotărise să divorţeze. Deci Vronski putea s-o
vadă pe Anna. •■>•
Fără să se gindească măcar să o petreacă pe Betsy, uitindu-
şi toate hotăririle, fără să intrebe cind o va putea
vedea pe Anna şi unde era soţul său, Vronski alergă IU
familia Karenin. Urcă in fugă scara, fără să vadă nimic ff1
pe nimeni şi, abia stăpinindu-şi pasul, intră in odaia Anneli
Fără să se gindească şi fără să bage de seamă dacă rnaSt
era cineva in odaie ori nu, el o imbrăţişa şi incepu să-i
acopere cu sărutări faţa, miinile şi gitul.
Anna se pregătise pentru această intilnire, se gindise
. la cele ce vroia să spună, dar n-avu cind să rostească vreun
cuvint : patima lui o cuprinse şi pe dinsa. Vroia să-1 potolească,
vroia ≪ă se potolească ea insăşi, dar era prea tirziu;
Sentimentul lui trecuse şi in sufletul ei. Buzele ei tremurat! ■
aşa de tare, .că mult timp nu putu rosti nici un cuvint.
—Da. M*ai cucerit. Sint a ta ! rosti Anna intr-un tir*
ziu, stringindu-i mina la piept. ≪
—Aşa a fost să fie, răspunse el. Şi cit vom trăi, aşa
va fi. AcuoţiMjittJ,.' >■ ' ' , , ,'i: *.. ■■ • , :• ,
50$
f , , .
f≫h it!
Şi cuprinzindu-i capul cu braţele. Totuşi ceea ce se intimplă
cu noi este ceva spăimintător, după cele ce s-au petrecut
aici.
- — Totul are să treacă, totul o să se uite. Vom fi atit
de fericiţi ! Dragostea noastră, dacă ar putea să sporească
ar spori prin faptul că are in ea ceva spăimintător, adăugi
Vronski, ridicindu-şi capul şi descoperindu-şi cu un zimbet •;
dinţii puternici.
, Anna nu putu să nu răspundă cu un zimbet, nu cuvin- \
flelor, ci ochilor săi indrăgostiţi. ii luă mina şi-şi mingii≪j
<şu ea obrajii reci şi părul tuns. \
"'•
— Nici nu te mai recunosc cu părul ăsta scurt. Iţi sade
fisa de bine ! Eşti ca un băieţel, dar atit de palidă ! * * —
Da. Sint foarte slăbită, răspunse ea surizind, şi busole ii
tremurară din nou. ji — O să plecăm in Italia şi ai să te
indrepţi. ji — Ar fi oare cu putinţă să fim ca doi soţi,
numai noi* familia noastră ? intrebă ea, privindu-1 de
aproape in ochi: '„j — Mă miră cum de a putut fi altfel
pină acum. fa — Stiva spunea că el consimte la orice,
dar eu nu pot JBimi generozitatea lui, zise Anna privind
ginditoare peste ţşpul lui Vronski. Eu nu vreau divorţul,
dar acum mi-e totuna. Nu ştiu numai ce are să hotărască
in privinţa lui Serioja.
Vronski nu putea pricepe cum era Anna in stare, in
clipele acestea ale revederii, să-şi aducă aminte de fiul ei
$i> de divorţ, să se gindească la aşa ceva. Oare nu-i era •
totuna ?
m — Nu mai vorbi de asta. Nu te mai gindi, urmă el, in-
JfiFcindu-i mina in mina lui şi căutind să-i atragă atenţia
•ţliupra sa. Dar Anna tot nu-1 privea.
j, — Ah, de ce n-am murit ! Ar fi fost mai bine ! zise
Anna, şi lacrimi tăcute ii curseră pe obraji. Dar se sili să
suridă, ca să nu-1 intristeze.
Renunţarea la măgulitoarea şi in acelaşi timp periculoasa
numire la Taşkent er≫≪≪n 'tecna ruşinq≫t0iBaposil(fi
51Q
după vechile concepţii ale lui Vronski. Acum insă renunţă
la post fără să stea pe ginduri o singură clipă şi, observind
la superiorii săi semne de dezaprobare pentru actul lui, işi
dădu numaidecit demisia.
Peste o lună, Alexei Alexandrovici rămase singur in locuinţa
lui impreună cu fiul său, iar Anna şi Vronski plecară
in străinătate, fără să obţină divorţul şi renunţind categoric
la el. ,-
f.>',;•, '•! : 1- .1," '> ri- r
e>; :■•■■)..:)•■.'O
,≫ '≪TV'X'fl
-ir
Dostları ilə paylaş: |