Partea intii
Yüklə 4,41 Mb.
|
X Luf 'i?esţov ii plăcea să discute un lucru pină la capăt.* Nu se mulţumi cu ceea ce spuse Serghei Ivanovici, cu atit mai mult cu cit simţi slăbiciunea argumentării sale. —Nu m-arn gindit niciodată numai la densitatea! populaţiei, spuse Pesţov lui Alexei Alexandrovici, in timp
ce se servea supa. M-am referit la mijloace, nu la principii. —Mi se pare că e acelaşi lucru, răspunse incet şi mo latic Alexei Alexandrovici. După părerea mea, numai un; popor care se află la un nivel superior poate influenţa uni alt popor care... —Tocmai asta e problema, il intrerupse Pesţov cu glasul său de bas şi cu atita foc, de parcă-şi punea tot su fletul in cele ce spunea. Dar ce se inţelege prin nivel su perior ? Englezii, francezii, nemţii ? Ce popor se află la
pe celălalt ? Vedem că Rinul a devenit francez, deşi nici nem ţii nu sint mai prejos ! strigă Pesţov. Aici trebuie să fie altă lege. ■*—. Mi se pare că influenţa o exercită totdeauna adevărata cultură, zise Alexei Alexandrovici, ridicind uşor din sprincene. >■≫≫, Da? in ce putem vedea semnele adevăratei culturi ? lfttwbă Plisţov. ■MUOTfCA - CENTRAU -UNIVERSfTASA Crea '^BgffiMi acestea sint cunoscute, ri&jptir i Alexandrovici. ,fj — sint oare in adevăr cunoscute ? interveni Serghei' Ifanovici cu un zimbet fin. Astăzi nu se recunoaşte ca ade- . ♦(rată cultură decit cea clasică. Totuşi asistăm Ia dispute', icene intre cele două tabere şi nu se poate tăgădui că ţfărul advers are argumente puternice in favoarea lui. Serghei Ivanovici, dumneata eşti pentru clasici. reşti vin negru ? il intrebă Stepan Arkadici. —Nu-mi exprim părerea nici pentru, nici contra, zise Serghei Ivanovici, surizind cu ingăduinţă, ca şi cum ar fi vorbit cu un copil, şi-şi intinse paharul Spun numai că amindouă părţile au argumente puternice, adăugă el, adresindu- se lui Alexei Alexandrovici. Am şcoala clasică. insă in discuţia asta nu mă pot pronunţa categoric. Nu văd mo tivele convingătoare pentru care invăţămintul clasic ar fi superior celui al ştiinţelor pozitive. —Ştiinţele naturale au o influenţă tot atit de peda gogică şi de instructivă, interveni Pesţov. Luaţi astronomia, ij>otanica, zoologia cu sistemul ei de legi generale... —Nu pot fi cu totul de părerea asta, răspunse Alexei Alexandrovici. Aş crede că nu se poate nega că insuşi pro cesul de studiu cu privire la formele limbilor are o inriuj$ re deosebit de favorabilă asupra dezvoltării spirituale. Afară de asta. nu se poate tăgădui nici faptul că influenţascriitorilor clasici este cit se poate de morală, pe cind stu cul ştiinţelor naturale se leagă, din nefericire, de teorii primejdioase şi false, care sint plaga epocii noastre. fi Serghei Ivanovici vru să spună ceva^ dar Pesţov il in- H^rupse cu vocea sa răsunătoare de bas. incepu să dei^ nstreze cu inflăcărare nedreptatea acestei păreri. Serghei Ivanovici işi aşteptă liniştit cuvintul, pregătind de bună seamă o ripostă triumfătoare. — Dar trebuie să recunoaştem, adăugă Serghei Iva novici cu un suris discret, intorcindu-se spre Karenin, că e greu să cintăreşti exact toate avantajele şi dezavantajele unei culturi sau ale altatelCit despre a hotări care este cea preferabilă, chestiunea n-ar fi fost dezlegată atit de repede (. şi sigur, dai a tajul pe care l-aţi pomenit acum,
—Fără indoială. —Dacă n-ar fi existat acest avantaj al influenţii antlf nihiliste pe care o exercită cultura clasică, ne-amifi gindit mai mult şi am fi cintărit argumentele celor d#aăjpăr^ adause Serghei Ivanovici cu un zimbet fin. Am fi dat ] |* bertaţg şi unui curent şi celuilalt, dacă n-am socoti cultuwk clasică un soi de pilule impotriva nihilismului, pe care li prescriem cu bărbăţie pacienţilor noştri... Dar dacă na^ u nici o putere tămăduitoare ? incheie Serghei Ivanovici, presărind din sarea-i atică. v> Comparaţia cu pilulele, a lui Serghei Ivanovici, făcu pţ toată lumea să rida, mai ales pe Turovţin, care aştepta d≪ la inceputul discuţiei un prilej să se veselească, şi acum izbucni in sfirşit intr-un ris comunicativ şi zgomotos. i Ştepan Arkadici nu se inşelase poftind pe Pesţov. Cu> el o conversaţie interesantă nu putea lincezi nici o clipă.* Indată ce Serghei Ivanovici incheie discuţia cu o glumă/ Pesţov găsi o temă nouă. — Nu pot fi de acord, zise Pesţov, nici măcar cu pă rerea că guvernul urmăreşte ţelul acesta. Guvernul condus, evident, de consideraţii generale, de opinia blică, şi rămine indiferent faţă de influenţa pe care o politii avea o măsură luată de el. De pildă, problema invăţămftfir' tului feminin ar fi trebuit să fie socotită drept primejettoasă, guvernul infiinţează insă cursuri şi universităţi p≪8≫ tru fete. ţ^-i , ăfo
Astfel, conv≪≪≫aţia iţecu ia ion subiect nou : invăţieg miatMJ: feminin^ t . s-., ■. fş Alexei Alexandrovici işi <$|gprimă părerea că invăţftş mintul femininje ^onfundat de obicei cu problema emancipării femeii şi,jşpnai de aceea poate fi socotit primejdie^ -— Ba dimp<>ti^ă, eu cred că amindouă chestiunile sirj§i stiins legate, a lipsită de drepturi din lipsă de cultură, iar lipsa de cultura işi are obirşia in lipsa de drepturi. Nu trebuie să uităm că starea de robie a femeii este atit de inrădăcinată şi de veche, incit deseori nu vrem să vedem prăpastia care o desparte de noi.
— Ai spus ≪drepturi≫, interveni Serghei Ivanovici prinjiind o clipă de tăcere a lui Pesţov, adică dreptul de a ≪pcupa locul de jurat, de membru şi de preşedinte al comi tetului municipal, dreptul de a intra in serviciu, de a fi fiembru al parlamentului... ?
≫r — Dar dacă femeile ar putea in mod excepţional să ccupe asemenea funcţii, atunci mi se pare că ai intrebuinţat greşit cuvintul ≪drepturi≫-, ar fi fost mai potrivit să spui : datorii. Oricine va admite că, indeplinind o funcţie oarecare : de jurat, membru al consiliului comunal, slujbaş la telegraf, indeplinim o datorie. De aceea, ar fi mai exact să spui că femeile caută să ciştige indatoriri — ceea ce e perfect legitim. Nu pot decit să simpatizez pe femeile care doresc să-şi ajute bărbaţii in munca lor obştească. —Foarte just, intări Alexei Alexandrovici. După pă rerea mea, chestiunea e dacă femeile sint capabile să in deplinească aceste indatoriri. —Vor fi probabil foarte capabile, interveni Stepan Arkadici, atunci cind cultura se va răspindi printre ele. Vedem asta... —Dar cum rămine cu proverbul, intrebă prinţul, care asculta de mult discuţia, privind pe toţi cu ochii săi mici, strălucitori şi ironici. Pot s-o spun faţă de fetele mele : păr lung, minte... —Tot aşa s-a crezut şi despre negri pină la emanci parea lor .' zise minios Pesţov. —Mi se pare ciudat insă faptul că femeile umblă după noi indatoriri, spuse Serghei Ivanovici, cind vedem,
ele.
onoruri,
— Exact,
fiu doleă.şi ifr*aş observă .prinţul Ştafifbaţki. siJi .$■..;
Turowţin izbucni in hohote de ris. Lui Sergh#Jtranof&≪is ii păru rau că nu spusese el asta. Pină şi Alejoşi Alexia i
drovica zimbi. :; I ≪;l? —• intr-adevăr, dar bărbatul nu poate alăpta, spuse
Pesţov^pB cind femeia... -<- Nţi~i adevărat. Un englez şi-a alăptat copilul pe o,
corabie, povesti bătrinul prinţ, ingăduindu-şi această li^ cenţă de limbaj faţă de fetele sale.
—- Ciţi englezi şi-au alăptat copiii, tot atitea femei vor ajunge funcţionare, zise Serghei Ivanovici.
--~ Bine, bine, dar ce să facă o fată care n-are familie ? interveni Stepan Arkadici, aducindu-şi aminte de domnişoara
Cibisova, pe care o avusese tot timpul in vedere cind dădea dreptate lui Pesţov şl—1 susţinea.
-—Pacă aţi cerceta bine istoria unei astfel de fete, aţi vedea că ea şi-a părăsit familia, sau familia surorii saţi??
unde şi-ar fi putut găsi o indeletnicire femeiască, se amafcn tecă pe neaşteptate in discuţie Daria Alexandrovna ener
vată, bănuind pesemne la ce fată se gindeşte Stepan Af^f kadicL ' fi
—Par noi apărăm un pricipiu, un ideal, spuse Pesţojţ/ cu glasul său sonor de bas. Femeia vrea să aibă
dreptvil
gindul că asta-i cu neputinţă. ic- —Şi eu sint stingherit şi apăsat de gindul că nu sijţtv
primit ca doică la orfelinat, zise din nou bătrinul prinfcş
spre nisrea veselie a lui Turovţin care, de atita ris, sparanghelul cu capătul cel mare in sos. XI '-r
Toată lumea lua parte la conversaţia generală, afarfo de Kitty fi 4e Levin. La inceput, cind se vorbise de influenţa
exercitată de un popor asupra altuia, Konstantin ca şi
Dmitrici gindi, fără să vrea, că ar avea şi el os*≫ de spi I)ar fulgerau acum prin minte ca prin vis, fără să mai ait pentru dinsul vreun interes. I se părea chiar ciudat cjM lumea se pasionează pentru asemenea lucruri de prisos| Pe Kitty ar fi trebuit de asemenea s-o intereseze disci ţia despre drepturile şi invăţămintul femeilor. De cite or nu se gindise ea la aceste probleme, aducindu-şi amint de Varenka, prietena sa din străinătate, şi de greaua-i si-1 .ffuaţie dependentă ! De cite ori nu se gindise şi la ea insăşif Ia viitorul său, dacă nu s-ar mărita ! De cite ori nu dis* Cutase aprins cu sora sa despre aceleaşi lucruri ! Acum'f insă problema asta n-o mai interesa cituşi de puţin. VoH ttea cu Levin, şi conversaţia lor era mai curind o tainică Comuniune, care din clipă in clipă ii lega mai strins, tre-*l aand intr-inşii un sentiment de bucurie şi de teamă y iaţa necunoscutului in care intrau.
*fadă anul trecut, Levin ii povesti că, venind de la cosit,* pe şosea, o zărise in cupeu. el — Era dimineaţă, in revărsatul zorilor. Cred că abia*| te deşteptaseşi. Mama dumitale dormea intr-un colţ. Eral/f O: dimineaţă minunată. Mergeam şi mă gindeam : ≪Cine #4ne oare in cupeul ăsta cu patru cai ?≫■ Erau nişte cai ftumoşi, cu zurgălăi. Mi-ai fulgerat o clipă pe dinainte.*! Ite-am văzut la fereastră. Şedeai uite aşa, şi ţineai cu mii-F*| Mile panglicile bonetei. Erai adinc ingindurată, rosti e!3 ztmbind. Mult aş da să ştiu la ce te gindeai atunci ! Era IB^va important ? f | s# ≪N-oi fi foat zburlită ?≫ se gindi Kitty. Văzind insă*f a&nbetul entuziast, stirnit de aceste amănunte in amin-s tirea lui, ea simţi că impresia pe care o făcuse fusese, dimpotrivă, foarte frumoasă. Roşi şi izbucni voioasă in ris : — Zău că nu-mi aduc aminte ! d'U — Straşnic mai ride Turovţin ! zise Levin, privindu-i JHhii umezi şi trupul care i se cutremura. . cunoşti de mult ? il intrebă Kitty. v„≫ %■<>., 4 >>!
—Ai ≪pMjfrasta ca şi cum l-ai socoti un om rău. ,m,u^ —Nu e rău, dar e un om de nimic. •''
—Nu-i adevărat ! Să nu crezi una ca asta ! adăugi Kitty. Şi eu am avut o idee foarte proastă despre
dinsuli
06
aur. ■ nP —Sintem cei mai buni prieteni. il cunosc foarte biiw? lama trecută, nu mult după ce... ai fost la noi, adauii
Kitty zimbind cu un aer vinovat şi, in acelaşi timp, plin
de incredere, toţi copiii lui Dolly se imbolnăviseră de sca
[ latină. Turovţin a trecut intr-o zi pe la ea. Şi, inchipuie- Urmă Kitty in şoaptă, i s-a făcut aşa milă de dinsa, in A rămas acolo şi a ajutat-o să-şi ingrijească copiii. A st trei săptămini la ea şi a ingrijit de copii ca o dădacă. povestesc lui Konstantin Dmitrici despre Turovţin, p vremea scarlatinei, spuse Kitty surorii sale, aplecindu-≫|f •pre dinsa. — intr-adevăr, a fost extraordinar, e un om minunată adeveri Dolly, uitindu-se cu un zimbet la Turovţin, care-tf dădu seama că se vorbeşte de dinsul. *Ş Levin se uită la Turovţin şi se miră cum nu-şi dădu scama mai inainte de farmecul acestui om. — Am greşit, am greşit. N-o să mai am niciodată pă reri proaste despre oameni ! spuse el voios, exprimind CU sinceritate ceea ce simţea in clipa aceea. b XII in discuţia incepută despre drepturile femeilor eratf probleme delicate de dezbătut, faţă de doamne, cu pri vire la inegalitatea drepturilor in căsnicie. in timpul prirP8 zului, Pesţov atinse de citeva ori aceste chestiuni, dd￡ Serghei Ivanovici şi Stepan Arkadici le ocoliră cu băgare de seamă. i:W După ce se ridică lumea de la masă şi doamnele ieşiră din sufragerie, Pesţov — fără să le urmeze — incepu tf
expună lui Alexei inegalităţi. După părerea lui, ea se datora faptului că nej credinţa femeii şi necredinţa bărbatului nu sint pedepsit la fel de lege şi nici de opinia publică. Stepan Arkadici se apropie repede de Alexei Alexan| drovici şi-i intinse o ţigară. — Mulţumesc, nu fumez, răspunse calm Karenin ; şi dorind parcă intr-adins să arate că nu se teme de aceast discuţie, ii spuse lui Pesţov cu un suris rece : Cred ca temeiurile unei asitfel de păreri se află in insăşi esenţ lucrurilor, răspunse el şi vru să treacă in salon. Dar Turovţin, inviorat de şampania băută şi aşteptinc de mult un prilej să rupă tăcerea ce-1 apăsa, intrebă neaşteptate pe Alexei Alexandrovici, musafirul de vază — Aţi auzit de Preacinikov ? Vasea Preacinikov| spuse el cu un zimbet bun pe buzele-i umede şi roşii. Mi' s-a povestit chiar astăzi. S-a bătut in duel cu Kvitskij la Tver, şi l-a ucis. După cum ţi se pare totdeauna că te loveşti parcă intradins tocmai in locul care te doare, tot aşa şi Stepan Arkadici simţea că in ziua aceea discuţia, ca un făcut, atingea mereu punctul sensibil al lui Alexei Alexandrovici. De aceea, el căută din nou să-şi scoată cumnatul din incurcătură, dar Alexei Alexandrovici intrebă curios : —De ce s-a bătut Preacinikov ? —Din pricina soţiei. S-a purtat cavalereşte. L-a pro vocat la duel şi l-a ucis. —Ah ! făcu nepăsător Alexei Alexandrovici şi, ridicind din sprincene, trecu in salon. —Ce bine imi pare că ai venit ! ii spuse Dolly cu un zimbet sfios, intilnindu-1 in salonul de trecere. Trebuie să-ţi vorbesc. Să stăm aici. Cu aceeaşi expresie de nepăsare pe care i-o dădfl sprincenele ridicate, Karenin se aşeză lingă Daria Ale? drovna şi zimbi in silă. — Cu atit mai bucuros, zise Karenin, cu cit tocr vroiam să-mi cer scuze şi să mă retrag. Plec miine. Dolly era absolut convinsă de nevinovăţia Annei. Sir ţe$ ci păleşte. Buzele ii tremurau 4ş minte fcnpotr acestui om rece, nesimţitor, care avea de;ftt≫d. cu aAJta nepasafti, să-i ducă la pieire prietena nevift&vată. ~ Alexei Alexandrovici, incepu Dolly, privindu-I drept M ochi cu o deznădăjduită hotărire. Te-am intrebat de Anna şi nu mi-ai răspuns. Ce mai face ? —Mi fie pare că e sănătoasă, Daria Alexandrovna, răs punse Karenin fără să se uite la dinsa. —Alexei Alexandrovici, te rog să mă ierţi... ştiu că n-am dreptul... dar eu o iubesc şi o respect pe Anna ca pe o soră. Te rog, te implor să-mi spui ce e intre voi ? Ce in vinovăţiri ii aduci ? Alexei Alexandrovici făcu o schimă şi, aproape inchi- BIndu-şi ochii, işi lăsă capul in jos. —. imi inchipui că soţul dumitale ţi-a comunicat mo* tivele care mă fac să găsesc de cuviinţă a schimba raporturile dinainte dintre mine şi Anna Arkadievna, răspunse Karenin fără să o privească in ochi, dar aruncind fără voie o privire de nemulţumire spre tinărul Şcerbaţki, care tocmai trecea prin salon. — Nu cred, nu cred... Nu pot să cred aşa ceva ! spuse Dolly, inapreunindu-şi cu putere miinile slabe. Se ridică repede şi atingind cu mina mineca lui Alexei Alexandro vici : Afci eintem tulburaţi. Poftim, te rog, dincolo. Emoţia lui Dolly se strecură şi in sufletul lui Alexei AlexandfOvici, care se sculă şi o urmă supus in camera de studiu a copiilor. Se aşezară la o masă acoperită cu o muşama scrijelită cu briceagul. —N≫ cred, nu pot să cred aşa ceva, incepu iarăşi Dolly, căutindu-i privirea care se ferea de ea. —Cum să nu crezi in fapte, Daria Alexandrovna ? zise Karenin, accentuind cuvintul -≪fapte≫. — DWT ce-a făcut ? intrebă Dolly. Ce anume a făcut ? —* Şfot nesocotit indatoririle şi şi-a inşelat bărbatul. Iată ceafftcut, răspunse Karenin. — Nu, nu. Nu se poate ! Nu, pentru numele lui Dumncigeu 1 ft o eroare ! exclamă Dolly, ducindu-şi miinile la Umple şi Mchizindu-şi ochii. Alejsgi Alaxandrovici zimbi rece, ntaaai cu buzele, vrind siarat^ firi|*-ti≪ Insuşi, fcrtftfttl[( a c≪iviftg>_nlor lui. - - ii Dar această apărare inflăcărată, deşi nu-1 clinti in păr rea lui, ii răsuci pumnalul in rană. De aceea urmă multă vioiciune : — Ce eroare mai poate fi cind insăşi soţia mărturf jSeşte bărbatului că cei opt ani de viaţă trăiţi impreună şi copilul sint o eroare... şi că vrea să-şi reinceapă viaţa de ,1a capăt, zise Karenin minios, sforăind pe nas. —Anna şi păcatul... nu pot apropia aceste două no ţiuni. Nu pot să cred. —Daria Alexandrovna, adăugă Karenin, privind de astă dată drept in faţă chipul bun şi tulburat al lui Dolly şi simţind că limba i se dezleagă fără voie. Ce n-aş da ca să mai fie cu putinţă vreo indoială ! Pe cind aveam incă indoieli, situaţia mea era desigur grea, dar mai puţin decit ,acum. Cind mă indoiam, aveam nădejde. Astăzi insă, nu ,mai am nici o nădejde şi totuşi mă indoiesc de orice. Am ,atitea bănuieli, incit am ajuns să-mi urăsc fiul. Uneori 'nici nu cred că e copilul meu. Sint foarte nenorocit ! Nici nu era nevoie s-o spună. Daria Alexandrovna inţelese asta de cum se uită in ochii lui. I se făcu milă de *dinsul şi increderea in nevinovăţia prietenei sale i se clăjtină in suflet. —Vai, e ingrozitor, ingrozitor ! Dar e , adevărat că te-ai hotărit să divorţezi ? —Am hotărit să iau o măsură extremă. Altceva nu piai e nimic de făcut. —Nu mai e nimic de făcut, nu mai e nimic de făcut... repetă Dolly cu lacrimi in ochi. Şi totuşi mai e ceva de făcut !
T: — in astfel de dureri, ceea ce e mai groaznic este faptul că nu-ţi poţi purta crucea ca in orice altă durere — o "pierdere, o moarte — ci trebuie să iei hotăriri, zise Karenin, ghicindu-i parcă gindurile. Trebuie neapărat să ieşi din situaţia umilitoare in care eşti pus. Nu se poate trăi in trei.
„j — inţeleg, inţeleg asta foarte bine, răspunse Dolly, ■şi-şi lăsă capul in jos. Tăcu un răstimp, gindindu-se la ea insăşi şi la durerea ei conjugală. Deodată Dolly işi ridică ≪nergic capul şi-şi impreună miinile intr-un gest de rugă: Dar ascultă ≫ Eşti ct*?tirt. Giwieţte-t^-la≪a?-C≪-are;fii faci dacă o părăseşti ? ţW* P- —M-am gindit, m-am gindit mult, Daria 1^fflexan*￡s drovna, zise Alexei Alexandrovici. Obrajii i se acoperir^. de pete roşii, iar ochii săi tulburi o priveau drept in faţă."
Acum Dolly il compătimea din adincul sufletului. După,.
ce ea singură mi-a mărturisit dezonoarea, am lăsat totuicum
a fost, i-am dat putinţa să se indrepte, am incercat
8-0 salvez ! Urmarea ? N-a indeplinit cererea mea cea mat"
uşoară, aceea de a respecta buna-cuviinţă, urmă Karenin"
infierbintindu-se. Poţi să salvezi un om care nu vrea s& piară, dar dacă firea ei este atit de stricată şi de desfrir nată, incit insăşi pieirea ii apare ca o salvare, ce poţi sfc faci ? —Orice, afară de divorţ ! răspunse Daria Alexanrr drovna.
—Dar care e acest ≪orice≫ ? ► —Vai, asta e ingrozitor ! O să ajungă femeia nimănui^ Are să se piardă. —Dar ce pot face eu ? intrebă Karenin ridicind diflr umeri şi din sprincene. Amintirea ultimei greşeli făcute de'
soţia sa il invenina intr-atit, incit el deveni iarăşi rece, caf
la inceputul convorbirii. iţi mulţumesc că-mi impărtăşeşti necazurile ; dar trebuie să plec, adăugă el ridicindus^ j —Mai stai ! Nu se cuvine s-o impingi la pieire. Aş≫r teaptă să-ţi spun ceva despre mine insămi. M-am măritat
şi bărbatul meu m-a inşelat. intr-un acces de minie şi dft'
gelozie, am vrut să părăsesc totul, am vrut chiar... Dajf
m-am dezmeticit. Cine crezi că m-a salvat ? Anna. Şi, iaca!
trăiesc ; copiii cresc mari, bărbatul meu se intoarce la cas≪
lui, işi recunoaşte greşeala, e mai curat, mai bun, şi traw
iese... Eu l-am iertat. Trebuie să ierţi şi dumneata. ; Alexei Alexandrovici o asculta, dar cuvintele ei nu-ji impresionau. in suflet i se ridicase iarăşi minia din ziuaf cind se hotărise să divorţeze. Scutură din cap şi urmă c(ţ voce tare şi piţigăiată : c| — INu pot şi nu vreau să iert ; ar fi nedrept. Am fa^nţ totul pentru femeia asta, dar ea a călcat totul in picioar^f g umplut de noroi. Nu sint om răufe g^nm urit niciocjată pe nimeni, dar pe ea o urăsc din toate puterile inimii ţjgele şi nu pot s-o iert, fiindcă o urăsc prea mult pentr f; răul pe care mi 1-a făcut ! rosti el cu lacrimi de mţ " ac — Iubiţi pe cei ce vă urăsc... şopti cu sfială Daria jjpndrovna. f.r. Karenin zimbi dispreţuitor. Ştia de mult acest prec dar el nu putea fi aplicat in cazul său. — Poţi să iubeşti pe cei ce te urăsc, dar să iubeşti^ acei pe care-i urăşti, asta-i peste putinţă. lartă-rnă team necăjit. Fiecăruia ii ajunge partea lui de amă ciune ! Apoi, stăpinindu-se, Alexei Alexandrovici işi luă niştit rămas bun şi plecă. XIII
Cind toată lumea se ridică de la masă, Levin vru s-o urmeze pe Kitty in salon ; dar, temindu-se să nu-i displacă printr-o atitudine prea stăruitoare, rămase in cercul bărbaţilor şi luă parte la conversaţia generală. Deşi nu se uita la Kitty, Konstantin Dmitrici ii simţea mişcările, privirile şi locul pe care-1 ocupa ea in salon. Fără cea mai mică sforţare, Levin işi indeplinea făgăduiala pe care i-o făcuse, de a avea totdeauna cele mai bune ginduri despre aproapele său şi de a iubi pe toată Jumea. Se vorbea despre obşte. Pesţov vedea aici un element nou, deosebit, pe care-1 numea element coral, de ansamblu. Levin nu dădea dreptate nici lui Pesţov, nici fratelui său, care, după obiceiul lui, recunoştea şi nu recunoştea insemnătatea obştei ruseşti, dar discuta cu dinşii, fncercind numai să-i impace şi să le indulcească obiecţiile. Nu-1 interesa deloc ceea ce spunea el insuşi şi cu atit mai puţin ceea ce vorbeau ceilalţi ; dorea numai ca toată luţnea să fie mulţumită. Ştia acum un lucru ; că o singură fiinţă avea insemnătate pentru el, aceea care fusese mai |62
Yüklə 4,41 Mb. Dostları ilə paylaş:
|