Partea intii

nU-8
r-_ Dragul meu, ăsta-i un cintec vechi de qind lume,

r ■•' — O fi vechi ; dar, ştii, cind iţi dai bine seama de

asta, totul ţi se pare neinsemnat. Dacă te gindeşti că

azi-miine ;ai să mori şi n-are să mai rămină nimic,

atunci totul ţi se pare atit de neinsemnat ! Eu imi socot

ideile foarte importante, dar ele sint de fapt tot atit de

neinsemnate, chiar flacă le-aş realiza, ca şi impuşcarea

acestei ursoaice. Atunci iţi petreci viaţa luindu-te cu

vinatul, cu munca, numai ca să nu te gindeşti la

moarte.

Ascultindu-1 pe Levin, Stepan Arkadici zimbea

uşor ţi blind :

—Bineinţeles ! Vezi că ai ajuns la părerea mea ?

iţi

mai aduci aminte cum ai tăbărit asupra mea

fiindcă nu

fcaut in viaţă decit plăceri ? ≪O, moralistule,

nu fi aşa

de sever !≫

—Şi totuşi viaţa are o parte frumoasă, şi anume...

Levin

se incurcă. Nu mai ştiu nici eu ce. Atita ştiu :

că avem

≪să murim in curind.

—De ce in curind ?

—Ştii ceva ? Cind te gindeşti la moarte, viaţa are

mai

puţin farmec, dar eşti mai liniştit.

—Dimpotrivă, trebuie să ştii a te bucura cit mai

ai

timp s-o faci. Dar acum trebuie să plec, zise

Stepan Arkadici,

ridicindu-se pentru a zecea oară.

—Nu, mai stai ! făcu Levin, oprindu-1. Cind ne

mai

vedem ? Plec miine.

■■■ — Ei, poftim, era să uit ! Ştii de ce am venit ?

Să te rog să vii negreşit azi la mine la dejun. Are să fie

şi fratele tău, şi cumnatul meu, Karenin.

— E aici ? răspunse Levin şi vru să intrebe de

Kitty.

Auzise că la inceputul iernii Kitty fusese la

Petersburg,

;la sora ei măritată cu un diplomat, şi nu ştia dacă s-a

intors,

ori nu. Se răzgindi insă şi nu mai intrebă nimic. ≪Are

să

•vină, n-are să vină, mi-e

totuna.≫

. —

Vii?

— Bineinţeles !

^ — Atunci la ora cinci, in redingotă.

Stepan Arkadici se ridică şi se duse jos, la noul

să

u

4şef.

Instin

ctul

nu-1 inşelase. Noul şef, omul acela teribil, era cit se

poate de sociabil şi binevoitor. Oblonski luă o gustare

la dinsul şi zăbovi atit, incit abia pe la trei ajunse

"la Alexei Alexa≫d*JWiefe≪wn} au- i ?3% i , X i

^440;

VIII

După ce se intoarse de la biserică, Alexei Alexandrovici

işi petrecu toată dimineaţa acasă. Avea in dimineaţa aceea

două lucruri de făcut : mai intii să primească şi să trimită

la Petersburg o delegaţie a celor străini de neam, care se

găsea la Moscova. in al doilea rind, trebuia să scrie avoca

tului scrisoarea făgăduită. Această delegaţie, deşi chemată

din iniţiativa lui, prezenta multe puncte slabe şi chiar pri

mejdioase — aşa că era foarte mulţumit că o găsise la Mos

cova. Membrii delegaţiei n-aveau nici cea mai mică idee

de rolul şi de indatoririle lor. Erau incredinţaţi, in naivi

tatea lor, că misiunea delegaţiei se mărginea la expunerea

nevoilor locale şi a adevăratelor stări de lucru, cerind spri

jinul guvernului, şi nu inţelegeau deloc că unele declaraţii

şi cereri veneau in sprijinul grupului ostil şi duceau de ripă

toată chestiunea. Alexei Alexandrovici pierdu mult timp

cu ei, le dădu un program scris, din care nu trebuiau să

iasă ; şi, după ce ii concedie, trimise la Petersburg scrisori de •

recomandare pentru delegaţi. Principa-la lui colaboratoare

in chestiunea aceasta trebuia să fie contesa Lidia Ivanovna.

Era specialitatea ei să se ocupe de delegaţii. Nimeni nu

ştia mai bine decit ea să le facă reclamă şi să le dea indru-s

mări bune. După ce isprăvi cu delegaţia, Karenin scrise şi

avocatului. il imputernici fără nici o şovăială să procedezi •

cum va crede de cuviinţă. Viri in plic şi trei bilete de ale lui. •

Vronski, adresate Annei, pe care le găsise in servieta luata

din sertar. f

De cind işi părăsise casa cu gindul de a nu se mai in^

toarce in ea, de cind fusese la avocat — singurul om cărui#

ii impărtăşise intenţia lui, dar mai ales de cind prefăcuse"

această problemă a vieţii sale intr-o chestiune de hirtii, $

se deprinsese din ce in ce mai mult cu planul său şi vedea

acum limpede putinţa de a-1 realiza.

Tocmai lipise plicul adresat avocatului, cind Karenifi

auzi glasul puternic al lui Stepan Arkadici. Acesta se cerţji

cu servitorul lui Alexei Alexandrovici, cerindu-i stăruittp

să fie anunţat.

|

≫

≪Mi-e totuna, se gindi Katknin, şi cu atit mai bine : am

sS-i spun care e situaţia mea faţă de sora sa şi am să-jl ex-

. plic de ce nu pot lua masa la dinsul.≫ ri

—Pofteşte-1 ! rosti el tare, stringindu-şi hirtiileţ:

nindu-le in mapă.

—Vezi că minţi ? Domnul e acasă, se auzi glasul

Stepan Arkadici mustrind pe feciorul care nu-1

lăsa

intre. Scoţindu-şi din mers paltomil, Oblonski intră in

ca

meră, imi pare foarte bine că te-am găsit. Sper...

incepu

vesel Stepan Arkadici.

—Nu pot veni ! il intrerupse rece Alexei Alexandro

vici, care rămăsese in picioare, fără să arate

musafirului

un scaun.

Alexei Alexandrovici avusese de gind să stabilească

• numaidecit cu dinsul raporturile rezervate, cuvenite faţă

de fratele unei soţii impotriva căreia intentase proces de

divorţ. Nu prevăzuse insă oceanul de voie bună care se

revărsa din sufletul lui Stepan Arkadici.

Oblonski işi deschise larg ochii senini şi strălucitori. '} • '

— De ce nu poţi ? Ce vrei să spui ? il intrebă el ne-!dumerit

in franţuzeşte. Doar ai făgăduit. Toţi contăm pe tine.

l — Vreau să spun că nu pot să vin la voi, fiindcă raporturile

de familie care erau intre noi trebuie să inceteze.

j — Cum ? Cum adică ? De ce ? intrebă Stepan Arka-|

Jici zimbind.

— Fiindcă am intentat proces de divorţ surorii dumitale,

soţia mea. Am fost nevoit...

. ￡ Dar Alexei Alexandrovici nici nu avu timp să isprăvească,

deoarece Stepan Arkadici se purtă cu totul altfel

de cum se aşteptase el. Acesta scoase un oftat şi, lăsinllu-

se in fotoliu, strigă :

*t — Vai, Alexei Alexandrovici, ce spui ? ! Şi pe faţa lui

Stepan Arkadici se arătă o expresie de suferinţă adincă.

*• — Aşa e.

— Iartă-mă, dar nu pot, nu pot crede...

6 Karenin se aşeză, dindu-şi seama că vorbele sale nu

Jftmseseră efectul aşteptat, că va fi nevoit să dea explicaţii

fi că, oricare ar fi fost aceste explicaţii, raporturile dintre

şi cumnatul său vor rămine aceleaşi.

lu

i

—>■ ffeţ am fost pus in greaua situaţie d<ţsj|sfi nevoit să

cer (icvorţ, zise Karenin.

≪*s Alexei Alexandrovici, vreau să-ţi spun un singur

lucru. Te cunosc ca pe un om admirabil şi drept. O socotesc

pe Anna o femeie bună, superioară. Iartă-mă, dar

nu-nsi pot schimba părerea despre dinsa. De aceea, iartămă,

dar nu pot crede aşa ceva. Aici trebuie să fie o neinţelegere.

>*** Dacă ar fi numai o neinţelegere !

— Te rog, pricep, il intrerupse Stepan Arkadici. De

bună seamă... Un singur lucru : nu trebuie să te grăbeşti.

Nu feebuie, nu trebuie să te grăbeşti.

i

-*- Nu m-am grăbit, răspunse rece Alexei Alexandro-;

vici.uDar intr-o asemenea chestiune nu te poţi consulta cu

nimeni. Hotărirea mea e definitivă.

— ingrozitor ! exclamă Stepan Arkadici, oftind din,

greu, Ştii ce aş face eu, Alexei Alexandrovici ? Te rog din

suflet, fă asta ! adăugă el. După cite am inţeles, nu e incă:

introdusă acţiunea. inainte de a o intenta, stai de vorbă cu

soţia mea. O iubeşte pe Anna ca pe o soră, te iubeşte şi pe>

tine. E o femeie cu mult bun-simţ. Pentru numele lui Dum

nezeu, stai de vorbă cu ea. Fă asta, in numele prieteniei

noastre, te rog din suflet.

Alexei Alexandrovici căzu pe ginduri şi Stepan Arkadicii

se uită la el, plin de compătimire, fără să-i intrerupă tă-;

cerea.

—Ai să treci pe la dinsa ?

,

—Nu ştiu. De aceea n-am venit pe la voi. imi inchipuit

că raporturile noastre trebuie să se schimbe.

t

—Adică de ce ? Nu văd motivul. Dă-mi voie să cred:

că, afară de relaţiile noastre de rudenie, tu ai pentni

mine,;

măcar in oarecare măsură, aceleaşi sentimente de

prietenie?

pe care le-am avut şi eu totdeauna pentru tine... şi o

sin

ceră consideraţie, adăugă Stepan Arkadici,

stringindu-i

mina. Chiar dacă cele mai rele presupuneri ale tale ar

fi;

adevărate, eu incă nu mi-aş lua dreptul să judec o parte

sauf

alta şi nu văd motivele pentru care raporturile noastre

an

trebuj să se schimbe. Dar acum fă asta : du-te la soţia

mea.

—Dealtfel, privim lucrurile in mod deosebit, răspunse?

rece Alexei Alexandrovici. Dar să nu mai vorbim de

asta.

m

■'■■* ~ St fce săS≪f <*!*? iftaS'măcar azi la dejun. Soţia

mea te aşteaptă. Te rog, vino ! Şi, mai ales, vorbeşte cu ea.

E o femeie superioară. Pentru numele lui Dumnezeu, te

rog in genunchi !

— Dacă ţii atit de mult, am să vin, consimţi Karenin

oftind.

; Vrind să schimbe vorba, Karenin il intrebă despre ceea

Ce-i interesa pe amindoi, şi anume : despre noul şef al lui

Stepan Arkadici, un om incă tinăr, care primise pe neaşteptate

un post atit de important.

Alexei Alexandrovici nu-1 simpatizase nici inainte pe

liontele Anicikin şi nu impărtăşise niciodată părerile sale,

rar acum nu-şi putea stăpini un sentiment de oarecare aniozitate

impotriva acestuia — lucru de inţeles pentru un

ujbaş care suferise o infringere in serviciu faţă de altul

inaintat in grad.

—Ei, l-ai văzut ? il intrebă Alexei Alexandrovici ci

zimbet veninos.

—Cum de nu ! A fost ieri la noi ia serviciu. Mi se pare

că-i foarte priceput in slujba sa şi că e foarte activ.

—Bine, bine ! Dar in ce direcţie e indreptată activita

tea lui ? Ca să facă treabă, sau ca să schimbe ceea

ce a

fost făcut ? Nenorocirea ţării noastre este

administraţia

asta cu prea multe hirtii şi forme, al cărei vrednic

repre

zentant este el.

—• La drept vorbind, nu ştiu ce aş putea condamna la

dinsul. Nu-i cunosc ideile, dar ştiu că e băiat bun, răspunse

Stepan Arkadici. Vin chiar acum de la dinsul. Crede-

mă, e băiat bun. Am luat o gustare impreună. L-am

invăţat să facă băutura aceea, ştii — vin cu portocale. E

grozav de răcoritoare. Mă mir că incă n-o cunoscuse. St nic

i-a plăcut ! Zău că e băiat de treabă !

Stepan Arkadici se uită la ceas :

'■ — Vai, Dumnezeule, e trecut de ora patru şi trebi mai

trag o fugă şi pină la Dolgovuşin ! Atunci, te rog, te dejun.

Nici nu-ţi inchipui cit ne-ai necăji, pe miii de soţia mea,

dacă n-ai veni.

t- Alexei Alexandrovici il petrecu pe cumnatul săuf |

i)tul altfel de cum il primise. *•≪ — Am făgăduit şi ≪in să

vin,

≪≪≪.sCrede-mă că preţuiesc asta. Sper că n-*i

rău, zise Stepan Arkadici zimbind.

Imbrăcindu-se cu paltonul din mers, Oblonski atinse

cu mina, in treacăt, capul feciorului, şi ieşi rizind.

— La ora cinci şi, te rog, in redingotă ! mai strigă el.

intorcindu-se din uşă.

IX

Trecuse de ora cinci. Cind sosi amfitrionul, ciţiva mu

safiri şi veniseră. Stepan Arkadici intră impreună cu Serghei

Ivanovici Koznişev şi cu Pesţov, care se intilniseră

lingă scară. Erau cei doi reprezentanţi principali ai inte

lectualităţii moscovite, cum le spunea Oblonski. Amindoi

erau oameni respectaţi, atit pentru caracterul, cit şi pentru

inteligenţa lor. Şi ei se preţuiau unul pe altul, deşi nu s*p

inţelegeau aproape asupra nici unei chestiuni — nu fiindclj

ar fi făcut parte din curente opuse, ci tocmai fiindcă eraiţ

din aceeaşi tabără (cel puţin asta era părerea adversarilor^

şi fiecare işi avea nuanţa lui proprie. Dar, fiindcă nimi0'

nu e mai greu de impăcat decit deosebirile de nuanţă iţj

discuţiile abstracte, ei nu numai că nu cădeau vreodată d≪

acord, ci se deprinsesem de mult să se atace şi să se ironi*^

zeze reciproc pentru incorigibilele erori ale fiecăruia, insă

fără vreo supărare. f

Tocmai intrau pe uşă vorbind despre vreme, cind Ste*"'

pan Arkadici ii ajunse din urmă. s"

Prinţul Alexandr Dmitrievici, socrul lui Oblonski, ti*ş'

nărui Şcerbaţki, Turovţin, Kitty şi Karenin se şi aflau in -

salon. ￡.

Stepan Arkadici işi dădu numaidecit seama că, fără el;"

lucrurile nu mergeau bine in salon. Daria Alexandrovnay

in rochia ei de gală de mătase gri, ingrijorată din pricina≫

copiilor, care trebuiau să ia masa singuri in odaia lor, şiş

fiindcă soţul său incă nu sosise, nu izbutise in lipsa lui să

dezmorţească atmosfera ce domnea intre invitaţi. Toţi şedeau

ca fetele de popă in vizită (cum spunea bătrinul prinţ),

intrebindu-se ce căutau acolo şi scoţind cuvintele cu cleştele,

numai ca să nu tacă. Nici jovialul Turovţin ;cj4 se

. . . - . ' ' 445'

simţea ia j^>ele -2t$.- ZimU$S8l. buzelor lui groase, ≪u care iniimpină

pe Stepan Arkadici, părea a spune : ≪Ce ţi-a venit

Să mă pui aici printre oameni deştepţi ? Mi-ar conveni

smai bine un chef la Chateau des fleurs !≫ Bătrinul prinţ

şedea tăcut, uitindu-se ponciş la Karenin cu ochii săi strălucitori.

Stepan Arkadici ghici că prinţul şi pregătise o

poreclă acestui bărbat de stat, in cinstea căruia, ca pentru

*t> cegă, erau invitaţi musafirii. Kitty se uita la uşă, silin-

•Su-se din toate puterile să nu se imbujoreze cind va intra

sKonstantin Levin. Tinărul Şcerbaţki, care nu fusese

pre-' zentat lui Alexei Alexandrovici, incerca să arate că

asta ;.≫u-l stinghereşte cituşi de puţin. Numai Karenin purta

frac ,fi cravată albă, după moda din Petersburg, cind

erau şi

. idoamne la dejun. Uitindu-se la el, Stepan Arkadici

inţe-'iese că Alexei Alexandrovici ^venise numai ca să se

ţină de

. *≪uvint şi că acest lucru constituia pentru dinsul o datorie

Neplăcută. Mai ales prezenţa lui Karenin ii ingheţase pe

■y 'Jtoţi pină la sosirea lui Oblonski.

■ * i; Intrind in salon, Stepan Arkadici se scuză că intirziase,

spunind că fusese reţinut de prinţ, ţapul ispăşitor al tuturor

intirzierilor şi absenţelor sale, şi intr-o clipă ii făcu

pe toţi să se simtă la largul lor. Apropie pe Alexei Alexandrovici

de Serghei Koznişev, sugerindu-le drept su-

• biect de discuţie problema rusificării Poloniei — temă de

care se agăţară amindoi numaidecit, susţinuţi de Pesţov.

Bătindu-1 pe umăr pe Turovţin, Oblonski ii şopti ceva

hazliu la ureche şi-1 aşeză lingă Dolly şi bătrinul prinţ.

Spuse lui Kitty că e foarte frumoasă in ziua aceea ; il prezentă

pe Şcerbaţki lui Karenin. Cit ai bate din palme,

Oblonski frămintă acest aluat social in aşa fel, incit salo-■

nul işi pierdu aspectul funebru şi conversaţia se insufleţi.

Lipsea numai Konstantin Levin, dar şi intirzierea aceasta

veni in ajutorul gazdei, căci Stepan Arkadici, intrind in

sufragerie, văzu cu groază că sticlele de Porto şi Xeres

fuseseră cumpărate de la Despres şi nu de la Levet. După '

ce dădu dispoziţii ca vizitiul să fie trimis cit mai repede la

Levet, Oblonski se indreptă din nou spre salon. in sufragerie il

intilni pe Konstantin Levin.

—Am intirziat ?

—Dar poţi tu să nu intirzii ? rise Oblonski, luindu-1

d e b r a ţ . * -■, ^-M .M>< **. m *#&)<

—E multă lume la tine ? Cine e ? intrebă Levin, ro

şind şi scuturindu-şi cu mănuşa zăpada de pe căciulă.

—Numai ai noştri. E şi Kitty. Vino să te prezint lui

Karenin.

Cu tot liberalismul lui, Stepan Arkadici ştia că era măgulitor

să-1 cunoşti pe Karenin. Iată de ce el işi trata prietenii

cei mai buni cu această cunoştinţă. in clipa aceea

insă, Konstantin Levin nu era in stare să simtă toată plăcerea

noii cunoştinţe. N-o mai văzuse pe Kitty de la serata

aceea neuitată, la care il intilnise pe Vronski, dacă nu socotim

clipa cind o zărise pe şosea. Deşi in fundul inimii era

sigur că o va intilni astăzi aici, el căutase să-şi păstreze

libertatea de gindire, incerind să se convingă că nu ştia

nimic. Acum insă, cind auzi că se afla acolo şi Kitty, simţi

deodată o bucurie atit de mare şi in acelaşi timp o spaimă

incă şi mai intensă, că i se tăie răsuflarea şi nu mai putu

rosti ceea ce vroise. să spună.

≪Oare cum... oare cum o fi ? Aşa cum a fost inainte sau

aşa cum am văzut-o in cupeu ? Dar dacă Daria Alexandrovna

a spus adevărul ? Adică, de ce să nu fie adevărat ?≫

se gindi el.

— Da, te rog să mă px'ezinţi lui Karenin, rosti cu

greutate Konstantin Dmitrici şi, intrind in salon cu o dez

nădăjduită hotărire, o văzu numaidecit pe Kitty. :

Nu era nici ca inainte, nici ca in cupeu — era cu totul

altfel.

"Părea speriată, sfioasă, stingherită — şi de aceea incă

şi mai fermecătoare. il văzu de cum intră in salon. il aştepta.

Se bucură şi se tulbură intr-atit de bucurie, incit

pentru o clipă (cind Levin se indreptă spre gazdă" şi se

uită iarăşi la dinsa) şi el, şi Dolly, care observa totul, crer

zură că Kitty n-o să se poată stăpini şi o să izbucnească

in plins. Kitty roşi, păli, roşi din nou şi incremeni in aşteptare

; numai buzele ii tremurau uşor. Levin se duse la

dinsa, se inclină şi-i intinse mina, tăcut. Dacă n-ar fi fost

tremurul uşor al buzelor şi umezeala ce-i sclipea in ochi,

sporindu-le strălucirea zimbetul său ar fi fost aproape liniştit,

cind ii spuse :

.w-alDi& cind nu ne-am văzut ! in timp ce mina-i rece ii

strinse'mina cu o hotărire deznădăjduită. ;

—Dumneata nu m-ai văzut, dar eu te-am văzut, zise

Levin, cu faţa luminată de un zimbet de fericire. Team

văzut cind te duceai de la gară la Erguşovo.

—Cind ? il intrebă ea mirată.

—Cind te duceai la Erguşovo, răspunse el, simţind că I

se ineacă in fericirea ce-1 copleşea. ≪Cum de am

indrăznit

să mă indoiesc de puritatea desăvirşită a acestei

fiinţe

induioşătoare ? Da, cred că e adevărat ceea ce mi-a

spus |

Daria Alexăndrovna≫, gindi el.

Stepan Arkadici il luă de braţ şi-1 duse la Karenin : |

— Daţi-mi voie să fac prezentările !

Le spuse numele.

—imi pare bine că vă revăd, rosti rece Alexei Alexan-1

drovici, stringind mina lui Levin.

—Vă cunoaşteţi ? intrebă mirat Stepan Arkadici.

—Am călătorit impreună trei ore cu trenul, zise zimbind

Levin ; dar ne-am despărţit intrigaţi, ca de la un

bal

mascat... cel puţin eu.

—Aşa ? Poftiţi, vă rog ! ii indemnă Stepan Arkadici,

arătind spre sala de mincare.

Bărbaţii intrară in sufragerie şi se apropiară de masai

cu aperitive, unde se găseau şase feluri de votcă şi tot!

atitea soiuri de brinzeturi, cu cuţitaşe de argint şi fără|

cuţitaşe, felurite icre, scrumbii şi tot felul de conserve şi

farfurii cu felii subţiri de franzeluţe franţuzeşti.

Stind in picioare lingă rachiurile aromate şi gustări,

domnii incepură să ia din ele, iar discuţia cu privire la rusificarea

Poloniei, incinsă intre Serghei Ivanovici Koznişev,

Karenin şi Pesţov, lincezea in aşteptarea prinzului.

Pentru a pune capăt celei mai abstracte şi mai serioase

discuţii, Serghei Ivanovici se pricepea ca nimeni altul să

presare pe neaşteptate sare atică, schimbind astfel starea

sufletească a interlocutorilor — ceea ce făcu şi acum.

Alexei Alexandrovici demonstra că rusificarea Poloniei

n-ar putea fi indeplinită decit conform unor principii de

ordin superior, care urmau să fie introduse de administraţia

rusă.

Pesţov susţinea că un popor nu poate asimila pe altul

decit atunci cind populaţia lui este mult mai densă decit

a celuilalt.

ws

. Koznişev recunoştea amindouă punctele de vedere, insă

cu unele rezerve. Ieşind din salon, ca să incheie discuţia,

Koznişev spusese zimbind :

. — De aceea, pentru rusificarea străinilor nu există

decit un singur mijloc : să facem cit mai mulţi copii. in

privinţa asta, fratele meu şi cu mine nu sintem la inălţime ;

dar dumneavoastră, oameni insuraţi, şi mai ales dumneata, '

Stepan Arkadici, vă purtaţi ca nişte adevăraţi patrioţi. Ciţi

copii ai ? il intrebă Koznişev pe stăpinul casei şi, zimbin-du-i

cu veselie, ii intinse un păhăruţ.

Toată lumea incepu să ridă, in frunte cu Stepan Arkadici,

mai voios decit toţi.

— Adevărat ! E cel mai bun mijloc, zise Oblonski, gustind

nişte brinză şi turnindu-şi un soi deosebit de votcă in *

păhăruţul care ii fusese intins. Discuţia se curmă astfel

printr-o glumă. Brinza asta nu-i rea. Nu doriţi ? intrebă

gazda. Mai faci incă gimnastică ? il intrebă pe Levin, pipăindu-

i cu mina stingă muşchii braţului.

Levin zimbi şi-şi incorda braţul. Sub degetele lui Ste

pan Arkadici se ridică o bulbucătură rotundă, ca de oţel,

Mb postavul subţire al redingotei. ...

"

: — Ce biceps ! Un adevărat Samson ! • , • — Cred că

trebuie o straşnică putere pentru vinătoarea de urşi, spuse

Alexei Alexandroviei, care avea ideile cele mai vagi despre

cinegetică ; şi, luind brinză, o intinse pe r o felie de piine,

care se rupse de subţire ce era. Levin zimbi.

— Nici o putere. Dimpotrivă, şi un copil poate ucide unu

urs, răspunse el, dindu-se la o parte cu o uşoară inclinare ,

iţi faţa doamnelor care, dimpreună cu stăpina casei, se .

apropiau de masa cu aperitive.

'" — Am auzit că ai ucis un urs, spuse Kitty, caznindu-se ' sa

prindă cu furculiţa o ciupercă recalcitrantă şi lunecoasă,'

fluturindu-şi dantelele minecii, care lăsau să i se vadă

braţul alb. Sint urşi la dumneata la ţară ? adăugă ea, pri- '

vindu-1 pe Levin dintr-o parte, cu căpşorul ei frumos şi

,?imbitor intors spre dinsul.

Deşi nu era nimic deosebit in vorbele ei, pentru Leviryţnsă,

fiecare sunet, fiecare mişcare a buzelor ei, a ochilor

şi a miinii căpăta o semnificaţie extraordinară. Păreau sa

cuprindă o rugă de iertare, increderea it i lf '^te

29 — Anna Kkrenina, vo!. I

, "făgăduinţă, nădejde şi dragoste,5]

(^ e] nu putea să nu creadă şi care-1 copleşeau de

ricire.—

Nu. Am fost in gubernia Tver. La intoarcere,

intilnit in tren pe cumnatul dumitale sau, mai bine zis,

cumnatul cumnatului dumitale, răspunse Levin zimbif

A fost o intilnire comică.

Konstantin Dmitrici povesti cu haz cum — după ce nu

dormise o noapte intreagă — năvălise, imbrăcat cu un cojoc,

in compartimentul lui Alexei Alexandrovici.

—Văzind cum sint imbrăcat, conductorul a vrut să

mă dea afară. Atunci a trebuit să-1 iau de sus. Şi

dumnea

voastră... adăugă Levin, uitindu-i numele, către

Karenin,

la inceput aţi fost bucuros să mă scoateţi din vagon

din

pricina cojocului ; dar pe urmă mi-aţi luat apărarea —

lu

cru pentru care vă sint foarte recunoscător.

—In general, dreptul călătorilor la alegerea locurilor

este foarte neclar fixat, zise Alexei Alexandrovici,

şter-

≪gindu-şi cu batista virf ui degetelor.

—Am văzut că eraţi plin de indoială in privinţa mea,

adăugă Levin, zimbind cu bunăvoinţă. Atunci m-am

hotărit

să incep o discuţie savantă, ca să mi se ierte

cojocul.

Continulnd discuţi* cu gazda, dar atent la ceea ce spunea

fratele său, Serghei Ivanovici se uită la el cu coada

ochiului. -≪Ce e cu dinsul astăzi ? De unde şi-a luat ţinuta

asta de cuceritor ?≫ Nu ştia că Levin simţea că-i cresc

&ripi. Konstahtin Dmitrici işi dădea seama că Kitty ii asţulta

cuvintele şi că-i plăcea să-1 audă, şi nu-1 mai interesa

nimic afară de asta. Pentru Levin nu numai in odaia aceea,

•tlar chiar in intreaga lume nu mai existau decit ea şi cu

tJ. Avea impresia că se găsea la o inălţime ameţitoare, in

4imp ce undeva, jos, departe, se zăreau toţi aceşti oameni

Simpatici şi cumsecade : Karenin, Oblonski şi restul lumii.

■': Liniştit, fără să pară c-o face anume, ca şi cum n-ar fi

avut unde să-i aşeze, Stepan Arkadici il puse pe Levin

,#ngă Kitty. ^ — Uite, tu aşază-te aici ! ii spuse lui

Konstantin

Felurile.de mincare au fost tot atit

de pe masă, de care Stepan Arkadici era'il

Supa Marie-Louise reuşise minunat ; patei

care $fc topeau in gură, erau ireproşabile. Doi feciori şi

Matvei, ?u cravate albe, serveau mincările şi vinurile cu>

a repede şi fără zgomot. Din toate punctele d^

şi al celui spiritual — masa era foarte izbutită!

ia, eind generală, cind parţială, nu lincezea ; iar

la sfirşitul prinzului ajunse atit de insufleţită, incit băr-f

baţii se ridicară de la masă fără să-şi intrerupă vorba;-

Chiar şi Ailexei Alexandrovici se invioră.

≫