Tratament. La ora actuala se considera ca numai 18 % din copiii depresivi se afla sub tratament si numai 7% din cei care au savârsit suicid au fost tratati anterior. Abordarea terapeutica a copiilor depresivi va depinde de problemele identificate. Se impune o apropiere de pacient prin întâlniri regulate, discutii cu copilul si familia lui, acest tip simplu de interventie înlaturând (prin metode combinate) stresul si îmbunatatind dispozitia. În depresiile severe sau în cele cu ideatie suicidara internarea în spital si supravegherea permanenta este obligatorie. Tratamentul se adapteaza nevoilor copilului, fara a uita posibilele relatii deteriorate cu semenii, care pot sa joace un rol în mentinerea depresiei. Este obligatorie o interventie terapeutica cât mai precoce, implicând oferirea unor resurse socio-familiale pentru copiii depresivi. Interventia cât mai rapida este necesara pentru prevenirea altui episod, pentru a scurta durata episodului, a diminua fenomenologia clinica asociata si a preveni suicidul. Parintii trebuie sprijiniti, informati corect si utilizati ca si coterapeuti, asistati pe parcurs, refortificati în stradania lor, tratati daca sufera si ei de depresie sau de alte boli (M. Kovacs, 1997).
La adolescenti s-au obtinut ameliorari semnificative prin interventii cognitive si prin alte tratamente psihologice. Cele mai eficiente sunt psihoterapiile de grup. Deoarece copiii cu depresie provin adesea din familii în care sunt probleme, psihoterapia familiala se impune. Parintii vor beneficia de informatii privitoare la natura depresiei si la perspectivele de însanatosire.
Antidepresivele triciclice se utilizeaza cu succes în tratamentul depresiei la copii. S-a demonstrat ca în prepubertate raspunsul la Imipramina este mai bun la copiii cu depresie si anxietate, fata de copiii cu depresie si tulburari de comportament..
Un tratament modern mai ales pentru depresia endogena este cel cu Zoloft, Prozac, Efectin.
Electrosocurile sunt indicate în terapia depresiei severe la adolescenti; studiile de anatomie au demonstrat ca nu se produc modificari structurale în urma efectuarii lor, iar informatiile din literatura de specialitate sugereaza faptul ca nu se asociaza cu efecte substantiale pe termen lung asupra performantelor cognitive.
Alte tratamente folosite în tulburarile depresive din copilarie includ terapia prin lumina si pe cea cu hormoni tiroidieni.
În formele bipolare, episodul maniacal beneficiaza de tratament cu Neuroleptice. Alte medicamente cum ar fi Litiul, Valproatul, Carbamazepina sunt eficiente daca sunt potentate de tranchilizante majore. În depresia bipolara Litiul este cel mai bun tratament de prima intentie. El se utilizeaza ca tratament de electie pentru prevenirea recaderilor la adulti. Anticomitialele pot fi alternative utile la Litiu în cazul bolii bipolare refractare, sau când apar cicluri repetate. Adolescentii care au avut un debut cu probleme psihotice înainte de pubertate, prezinta un raspuns relativ mai rau la litiu.
Dostları ilə paylaş: |