Pădurea spânzuraţilor

Fusese inştiinţat chiar in cursul nopţii şi pregătise tot pentru accelerarea lucrărilor. In

sfarşit, avea un "caz excepţional"! işi freca mainile şi umbla de ici-colo, lovindu-se de

colţurile meselor. Pe faţă ii juca mulţumire şi emoţie. La o parte, langă un birou, şedea

plutonierul cu faţa cenuşie, frămantand intre degete un toc cu peniţa nouă.

Cand intră Bologa, pretorul se opri in dosul unei mese, ascultă grav raportul

sublocotenentului, luă pachetul cu "obiectele" prizonierului şi iscăli ceremonios o

dovadă de primire. De indată ce plecă insă sublocotenentul, faţa pretorului işi recăpătă

expresia de satisfacţie, incat Apostol zambi inseninat şi cu o incredere frăţească.

― Ei, domnule, zise pretorul cu un glas blajin, intocmai ca ieri cand a sosit Bologa

cu automobilul, să procedăm repede şi sistematic, să nu pierdem vremea! Nu-i aşa?...

Scrie, plutonier! Dumneata, poftim, ia loc... colea, mai aproape!

In vreme ce pretorul dicta plutonierului introducerea obişnuită, Apostol Bologa se

aşeză pe un scaun, intre cele două mese de scris, liniştit şi stăpanit numai de un

simţămant supărător de ruşine. Apoi pretorul citi raportul lui Varga de două ori, dand

din cap foarte mulţumit, desfăcu pacheţelul şi examină cu mare atenţie fiecare lucruşor,

zambind uneori ca omul care-şi vede confirmate presupunerile, crescand astfel in

propria-i preţuire.

― Iar acuma te rog să răspunzi, scurt, milităreşte, la intrebările ce ţi le voi pune!

murmură pretorul, fără să-l privească şi continuand cercetarea "pieselor de convingere".

Apostol, cuprins deodată de o dorinţă violentă de a-şi descărca inima, răspundea

grăbit, de-abia stăpanindu-şi limba, incercand la fiecare intrebare să explice pretorului

indemnurile tainice, adanc sufleteşti. Pretorul insă il intrerupea mereu cu intrebări noi,

uimitoare, adăugand că pe el il interesează numai faptele precise, clare, nu explicaţiile.

Vorbind, Apostol se incălzi şi i se aprinse faţa, iar in ochi i se ivi o strălucire stranie. In

cele din urmă intreruperile il enervară, incat se sculă şi zise cu glas ascuţit:

― Domnule căpitan, eu nu vreau să ascund nimic, nici o umbră, nici un amănunt

care ar putea contribui la limpezirea... situaţiei! Dimpotrivă, vreau să-mi deschid inima

ca in faţa unui duhovnic, domnule căpitan, să se inţeleagă cum mi s-a zdruncinat

echilibrul sufletesc...

― Nu uita că eu sunt numai judecătorul care doreşte să afle adevărul şi nicidecum

duhovnic! răspunse pretorul cu un suras rece şi puţin batjocoritor. Deocamdată avem un

punct caştigat: incercarea de dezertare, mărturisită, nu-i aşa?

Bologa, mirat de surasul lui, tăcu.

― Vasăzică, mărturisită şi recunoscută, urmă pretorul. Motivele?... Hm... Sper că

vom descoperi şi motivele, incetul cu incetul... D-ta te rog să-mi dai lucruri concrete,

nu... echilibre sufleteşti! In orice caz, numirea in juriul unei Curţi Marţiale, recunoaşte

şi d-ta, nu poate fi un motiv de dezertare la inamic, nu-i aşa? Dacă conştiinţa d-tale nu

găsea nici o vină acuzaţilor, rămanea liberă să facă opinie separată... A impărţi dreptate

sau a pedepsi pe cei vinovaţi nu-i o crimă, ci o datorie pentru orice om! in privinţa

aceasta d-ta, om cu studii inalte, care maine-poimaine aveai să joci un rol de seamă in

societate, tocmai d-ta trebuia să...

― Uneori e mai ingrozitor să judeci pe alţii decat să fii judecat! zise Apostol, parcă

i s-ar fi aprins lumină mare in suflet.

― Da, fireşte, cand cineva... Despre aceasta mai tarziu! făcu pretorul, frecandu-şi

iar mainile. Apoi, luand harta desfăşurată şi punandu-i-o sub ochi, adăugă triumfător şi

mandru: Dar aceasta cum se potriveşte cu povestea echilibrului sufletesc?... Eşti bun sămi

explici?

Apostol păli. Intr-o secundă ii trecu prin creieri cum a minţit aseară că a uitat ceva

şi cum a luat harta numai ca să-şi acopere minciuna faţă de Ilona... Şi totuşi, cand a puso

in buzunar, a simţit că trebuie s-o ia, negreşit ii trebuia.

― Asta e schiţa oficială, de la serviciul meu, ingană dansul, uitandu-se pe hartă şi

căutand, instinctiv, drumul pe unde a vrut să treacă dincolo şi locul unde s-a intalnit cu

Varga.―

Ştiu... sunt şi eu militar, zise pretorul cu dispreţ. Dar cum a ajuns in buzunarul

d-tale? Şi tocmai cand incercai să dezertezi la inamic?

― Fiindcă... fiindcă... bolborosi Apostol, incurcat, roşind brusc şi apoi oprindu-se

ruşinat că iar era să mintă.

― Să-ţi spun eu cum, reluă pretorul, privindu-l lung, cercetător. Fiindcă n-ai vrut

să mergi cu mana goală! Nu-i aşa?

Bologa nu răspunse şi nici nu se uită in ochii pretorului care, după o mică pauză,

continuă, indoind harta şi aruncand-o pe birou.

― Şi acuma să-ţi explic tot eu şi motivele cele adevărate pe care d-ta cauţi să le

acoperi cu basmele echilibrelor sufleteşti!

Mai dinainte de a sosi Apostol, pretorul descoperise "motivele cele adevărate" şi

interogatoriul urmărea numai confirmarea descoperirii sale. Cei şapte spanzuraţi

impreună cu cei doisprezece din hambar erau membrii unei vaste organizaţii de spioni şi

trădători, cuibăriţi in inima diviziei din pricina indolenţei generalului care nu l-a ascultat

pe dansul. Fireşte că asemenea grupare criminală nu putea lucra atat de tainic fără o

conducere deosebit de iscusită. Cei prinşi nu-şi mărturiseau nici in faţa ştreangului

vinovăţia, o dovadă minunată de soliditate a organizaţiei. Ambiţia lui secretă a fost, de

la inceput, să pună gheara pe şeful bandei. Aceasta poate că i-ar dobandi şi o decoraţie,

in afară de creşterea prestigiului inaintea tuturor. In sfarşit, Bologa! Pretorul se miră

numai cum de nu s-a gandit la el mai de mult şi nu l-a supravegheat. Bologa, roman, pe

frontul romanesc... era la mintea omului!... Dacă n-ar fi venit intamplarea in ajutorul

justiţiei, criminalul şi-ar fi putut continua opera nesupărat de nimeni: ofiţer cu decoraţii,

erou... cine să-l bănuiască? Numirea lui in juriul Curţii i-a incurcat toate iţele. Cum să

condamne el, şeful bandei, tocmai pe complicii săi? Ar fi riscat ca vreunul din acuzaţi,

văzandu-l in juriu, să se revolte şi să-i rupă masca!... Decat să se expună unei

eventualităţi atat de primejdioase, Bologa a ales calea cea mai bună, fuga la duşmanul

pe care l-a slujit cu credinţă şi unde il aşteptau, desigur, recompense şi mai grase. De

aceea a luat şi harta, in care a insemnat cu precizie nu numai poziţiile trupelor, ci şi

locurile diverselor servicii ale diviziei, pană şi casa aceasta, unde se află cancelaria

pretorului, ca să-l bombardeze şi să-l omoare şi pe el intr-o zi aviatorii duşmani...

Apostol Bologa ascultă intai uluit construcţia pretorului, pe urmă zambi nepăsător,

ca şi cum ar fi auzit o aventură străină. Cand inţelese insă că e serios şi că de

"construcţia" aceasta depinde poate viaţa lui, i se păru că de un ceas işi terfeleşte

sufletul şi-l cuprinse o silă nespusă de toată lumea. De aci incolo nu-l mai interesa ce

spune pretorul. Intoarse ochii spre fereastră şi văzu tocmai chioşcul pe care i-l arătase

ieri primarul şi unde voia să-i dea locuinţă. "Acum nu va mai sta pustie casa de păpuşi",

se gandi el zărind in coridorul chioşcului un soldat inarmat, ajungand cu capul pană la

streaşină...

Pretorul incercă să-l mai descoase, dar Bologa nu mai răspunse nimic.

― Bine, nu eşti obligat să răspunzi, zise pretorul, netulburat, clipind repede. Avem

dovezi destule şi vom mai avea... Aşa!... Atunci, citeşte procesul-verbal şi iscăleşte, te

rog!

Apostol nu se mişcă. Pretorul il măsură un răstimp, puţin nervos, stăpanindu-se, şi

pe urmă vorbi făcand ochii mici:

― Fireşte, nu te pot sili să iscăleşti... Trebuie să ştii insă că aceasta nu va impiedica

mersul justiţiei!... Aşa!... Să nu crezi cumva că... Se intrerupse şi adăugă către plutonier:

Vei duce pe acuzat la inchisoare, fiindcă deocamdată am terminat... Sper că ai luat

măsurile?... Apoi vei pleca indată la Lunca, vei face o percheziţie foarte minuţioasă la

locuinţa acuzatului şi-mi vei aduce toate bagajele şi mai ales hartiile!

Afară, in prag, soldaţii se dădură la o parte. Soarele de mai sărută obrajii

prizonierului. In mijlocul ogrăzii generalul Karg discuta gesticuland cu un colonel.

Plutonierul salută foarte ţeapăn. Apostol simţi bine privirea generalului, furioasă şi

indignată, dar nici nu se sinchisi. Trecand pe langă casa primarului, intalni in uşă pe

groparul Vidor şi pe primăreasă, amandoi cu ochii spre el, ingroziţi şi cu lacrimi de

milă. Le răspunse cu un zanbet plin de credinţă, parcă le-ar fi spus că toate acestea n-au

nici o importanţă.

Urcă treptele căsuţei şi văzu de-aproape soldatul incremenit in coridor: inalt, foarte

slab şi deşirat, cu faţa suptă şi galbenă, cu hainele largi şi soioase, dandu-şi mare silinţă

să pară marţial. Plutonierul deschise larg uşa, lăsand pe Apostol să treacă inainte.

― Dacă doriţi ceva, vă rog să mă chemaţi pe mine... Am să vă trimit indată cafeaua

sau, dacă doriţi, ceai...

Aşteptă două clipe şi, neprimind răspuns, ieşi trăgand uşa. Invarti cheia de două ori

in broască, apoi puse şi un lacăt mare, petrecand prin belciug. Urmară instrucţiile santinelei,

cu glas tare, inadins, să audă şi prizonierul: să nu se mişte din coridor, să

privească din cand in cand pe fereastră, să-l strige dacă s-ar intampla ceva... Soldatul

trebui să repete de trei ori instrucţiile. Pe urmă plutonierul cobori treptele de scanduri...

4

Apostol Bologa rămase in mijlocul odăiţei cu ochii la ferestruica de langă uşă.

Tresări auzind cheia in broască şi ascultă instrucţiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost

ţintuit locului. Mai auzi paşii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alţii, de bocanci, in

coridor şi in sfarşit, in geam, văzu un pătrat din pantecele soldatului cu tunica verzuie,

increţită, cu cartuşierele negre şi cureaua armei stransă de o mană noduroasă, cu pielea

crăpată şi foarte murdară.

Se uită imprejur, cum face omul cand intră intaia oară intr-o casă nouă. Işi plimbă

ochii pe masa lipită de perete, pe patul aşternut, in colţ, pe scaunul de la picioare, fără

spetează, pe lavoarul din cellalt colţ... Işi scoase casca incet, fără zgomot, şi o aşeză cu

băgare de seamă pe scaun. Işi netezi părul pe tample, cu amandouă palmele, de multe

ori, parc-ar fi vrut să-şi potolească o durere. Apoi merse pană la uşă, patru paşi, se

intoarse langă masă. Peretele era văruit cam de mult şi varul plesnise. Se rezemă cu

mainile de dunga mesei. Scandurile nu se impreunau bine şi crăpătura dintre ele era

astupată, neagră, deşi tabla trebuie să fi fost frecată de curand cu leşie şi nisip. Pe

marginea dinspre perete, in litere săpate cu briceag, scria: "Aici am suferit... zile".

"Stegarul bosniac, se gandi Apostol, amintindu-şi vorbele primarului. Oare de ce

nu spune cate zile?"

Simţi atata lene in creieri, că nu-şi mai urmări gandul. Işi dădu seama de aceasta şi

făcu caţiva paşi, să-şi vie in fire. Ii apăru in minte figura pretorului şi se aşeză pe pat,

legănandu-şi picioarele din genunchi in jos. Acuma fereastra era o cruce de lemn intr-un

pătrat alb.

"Trebuie să fie peretele cancelariei pretorului, işi zise dansul şi, inchipuindu-şi iar

infăţişarea pretorului, continuă ritmic: Dobitoc... dobitoc... dobitoc..."

Apoi veniră amintiri randuite frumos, una după alta, toate numai din clipa intalnirii

cu Varga incoace. Ii defilau prin suflet secundele, fiecare plină cu viaţă, cu nişte băşici

de sticlă, văzandu-le conţinutul. Treceau insă cu o iuţeală vertiginoasă, ca un film

invartit nebuneşte, şi totuşi se deosebeau precis, ameţitor de precis... Erau mii, poate

milioane, şi se scurgeau intr-o singură clipire, şi reveneau in momentul imediat următor,

neincetat, neobosite... Şi el răscolea prin ele ca intr-un joc bizar şi, privindu-le,

murmura:

"O secundă mai puternică decat o viaţă de om..."

Peste cateva clipe i se păru că a greşit şi adăugă, clătinand din cap:

"Viaţa omului nu e afară, ci inlăuntru, in suflet... Ce-i afară e indiferent... nu

există... numai sufletul există... Cand nu va fi sufletul meu, va inceta de a mai fi tot

restul... restul..."

Prin geam văzu, in ogradă, doi soldaţi care treceau ţinandu-se de mană. Atunci işi

schimbă firul gandului, urmand:

"Şi totuşi restul hotărăşte soarta sufletului meu... Şi restul depinde de alt rest...

Pretutindeni dependenţă... Un cerc de dependenţe in care fiecare verigă se mandreşte cu

independenţa cea mai perfectă!... Numai Dumnezeu..."

Cheia se invarti de două ori in broască, uşa se deschise şi un soldat puse pe masă o

tavă incărcată. Plutonierul, inainte de-a zăvori, zise respectuos:

― Aveţi şi cafea, şi ceai... la alegere...

Cu mainile sprijinite pe marginea patului, cu picioarele atarnand nemişcate,

Apostol se uită lung la tava de pe masă. Işi aduse aminte că n-a mancat de ieri de la

pranz. Se sculă şi sorbi cu poftă ceaiul. Apoi se simţi copleşit de o apatie grea. Nu-i mai

păsa că e inchis intr-o odăiţă, cu santinela la uşă... Se intinse pe pat cu faţa-n sus şi

inchise ochii. Stătu aşa, fără ganduri, un răstimp care i se păru o veşnicie. Apoi aruncă o

privire pe cadranul ceasului-brăţară.

"Unsprezece! se gandi cu decepţie. De-abia o oră a trecut de cand sunt aici... Dacă

va trece vremea tot aşa de incet, am să-mi pierd minţile!"

Sări jos şi incepu să umble de ici-colo, incercand să-şi lămurească deplin situaţia.

In creieri i se frămantau numai crampeie de ganduri, dar inima ii tremura de frică şi tulburare.

Avea acuma intuiţia că il aşteaptă ceva ingrozitor, ceva ce ii ameninţă insăşi

temelia fiinţei... Se opri in dosul uşii, cu ochii in gol, şi deodată ii răsări creanga groasă

din copacul spanzuratului singuratic, ca un braţ care arată inainte, in viitor, o ţintă

hotărată... Ii veni să ţipe, să se apere şi anevoie izbuti să pornească de colo pană colo,

din ce in ce mai grăbit, frămantandu-şi mainile incrucişate la spate... Se silea să

găsească o apărare impotriva pretorului şi o găsi in faptele din trecut.

"O rătăcire intamplătoare nu cumpăneşte cat o faptă vitejească, murmură cu nouă

incredere. Cine a fost in luptă ştie că orice viteaz are şi momente de şovăire. Dar o

singură rătăcire nu poate şterge o viaţă intreagă de fapte, oricat ar umbla pretorul să mă

ponegrească..."

Incetul cu incetul se potoli. Dragostea de viaţă ii născocea mereu argumente şi

dovezi salvatoare. Pe urmă va incepe o viaţă nouă din temelie, clădită pe realităţi, nu pe

himere. Toată viaţa lui trecută a crescut dintr-o rădăcină bolnavă pe care trebuie să şi-o

smulgă din suflet chiar de-acuma. Alt suflet ii trebuie, ferit de veşnicele ezitări şi

chibzuiri, capabil de-a infrunta lumea aşa cum este, iar nu cum o zugrăveşte o

inchipuire şubredă. Meditaţiile starnesc numai conflicte cu lumea.

"Atarnă mult de cine va fi in juriu, işi zise deodată, cur-mandu-şi gandurile.

Precum şi de apărător!... Cine-o să mă apere? A, da... Klapka... I-am spus pretorului... A

fost prima intrebare şi primul răspuns..."

Klapka?... Poate că ar fi fost mai folositor un militar viteaz, ale cărui cuvinte să

zguduie şi să convingă sufletele militarilor din juriu... Klapka?... Cine ştie dacă nu

Klapka e pricina prăbuşirii?! El a venit cu pădurea spanzuraţilor şi i-a picurat in inimă

indoielile... Viaţa e un povarniş cu un capăt in cer şi cu cellalt in neant. Omul trebuie să

facă imense sforţări să stea in picioare, iar cand a inceput prăvălirea, nimeni nu-i mai

poate reda echilibrul.

"M-am amăgit cu vorbe, parcă viaţa s-ar călăuzi cu vorbe..."

Atunci ii apăru in suflet Ilona şi indată simţi o căldură binefăcătoare, ca şi cum

chipul ei i-ar fi umplut inima de o iubire vie, ca o lumină uriaşă, in care se cuprindeau

toţi oamenii şi toată lumea. Fericit, cu privirile strălucitoare, şopti in neştire:

"Iubirea trăieşte veşnic, fără inceput şi fără sfarşit... Prin iubire cunoşti pe

Dumnezeu şi te inalţi pană la ceruri..."

Se scufundă cateva clipe intr-o linişte adancă peste care sufletul lui plutea lin şi se

legăna ca o frunză pe oglinda unei ape fără unde.

Apoi se scutură şi porni iar, prin odăiţă, ascultandu-şi paşii, care băteau pe podele

cu lovituri regulate, ca limba unui ceasornic... Ganduri subţiri ca nişte ace lungi ii

inţepau creierii şi-l usturau. Se opri. Inţepăturile se risipiră brusc, lăsand in urmă un

zumzet apăsător.

"Mi-am pierdut cumpătul, işi zise dansul cu amărăciune. Mintea, impreună cu

legile şi disciplina ei, se zdruncină ca o maşină intre ale cărei roţi ai zvarlit un bolovan,

de indată ce e pusă in faţa zidului ce desparte fiinţa de nefiinţă... Mai bine să dorm şi să

treacă peste mine intamplările in voia lor!"

Se tranti iar pe pat, căutand să alunge gandurile, care totuşi veneau să-l chinuiască,

intocmai ca nişte vrăjmaşi fără indurare. In răstimpuri ii soseau in ajutor zgomote de

afară, schimbarea santinelei, cate un huruit de motor, cate un strigăt manios... Apoi

pranzul... Şi iar gandurile, mereu gandurile...

Spre seară auzi paşii plutonierului: poate că-l cheamă pretorul... Se bucură. Barem

va mai scăpa de tirania gandurilor. Plutonierul impinse uşa de perete şi rămase in coridor.

In prag insă, cu o tavă de lemn pe care aducea cina, se ivi Ilona... Apostol sări in

picioare, fermecat, ca in faţa unei năluciri ispititoare. Ilona se duse la masă, aşeză vasele

şi tacamurile, cu ochii numai la el. Pe obraji avea urme proaspete de lacrimi, iar in ochi

şi pe buze un zambet de imbărbătare, umil, sfios, sub care incerca să-şi ascundă o

groază cumplită... Goli tava şi mai stătu o clipă, neclintită, murmurand de cateva ori,

domol, ca un susur:

― Dumnezeu... n-ai grijă. Dumnezeu...

Apoi ieşi cu privirea in pămant. Apostol o văzu coborand cele trei trepte. Se frecă

la ochi, buimăcit. Plutonierul intră şi, aprinzand lampa atarnată de o grindă, zise incet,

să nu-l audă santinela:

― Atata mi-a bătut capul primarul, şi fetiţa atata a plans, că mi-am călcat pe inimă

şi i-am dat voie să vă servească... Fata s-ajurat că se omoară dacă n-o las... Oameni

suntem, domnule locotenent... Numai să luaţi seama, vă rog mult... De-ar afla domnul

căpitan, pe cat e de inverşunat, ar fi vai şi amar de mine...

Bologa stătea in acelaşi loc, inlemnit, cu faţa aprinsă de o bucurie copleşitoare. Nu

se mai simţea singur, şi sufletul ii era inflăcărat de speranţă. Şopti intr-un extaz de

rugăciune:

― Dumnezeu...

5

A doua zi, dis-de-dimineaţă, veni Klapka, nervos, agitat. Plutonierul stătu afară, cu

santinela, langă uşa inchisă, cu ceasornicul in mană.

― N-avem decat cel mult o oră, incepu Klapka repede, strangandu-i mana puternic.

Atata mi-a ingăduit pretorul, şi incă excepţional... Dar nici n-am nevoie de mai mult,

fiindcă ştiu tot, tot... Sunt de-aseară aici şi cunosc toate amănuntele, numai din dosarul

alcătuit de bunul nostru magistrat... Cand s-a aflat că eu sunt apărătorul, m-au inconjurat

şi groparul, şi primarul, şi fetiţa... logodnica ta... Biata fată!... Ce suflet!... Acuma nu mă

mir cum ai putut să... Acuma inţeleg perfect... S-au sfătuit cu mine ce-ar putea face ei

pentru salvarea ta. Groparul, inimos om, s-a oferit să spargă binişor peretele căsuţei, in

fund, să scapi prin fugă... Copilării de om bătran! Nevasta primarului s-a aruncat aseară

la picioarele generalului, a plans, s-a rugat să te ierte... Generalul se zice că o respectă

mult, pentru că femeia ii găteşte nişte mese impărăteşti... A obţinut atata, ca generalul să

nu intervie impotriva ta, să lase Curtea să judece in deplină independenţă. Vasăzică şi

viaţa ta se află in mainile juriului! Cu o apărare viguroasă şi isteaţă sper să evităm... Dar

depoziţia ta e ingrozitoare şi revoltătoare! Iţi bagi gatul in ştreang, Bologa, de

bunăvoie!... Noroc că ai avut prezenţă de spirit să nu iscăleşti... De aceea am cerut un

supliment de instrucţie şi, după stăruinţi colosale, am izbutit. Acuma să mă ajuţi şi tu,

inţelegi? Intai vei renega prima depoziţie, dar, ştii, foarte energic, pe urmă vei tăgădui

categoric că ai vrut să dezertezi la inamic... Restul rămane in sarcina mea... Am să

găsesc eu explicaţii plauzibile in privinţa rătăcirii tale, noaptea, prin liniile de tranşee pe

care nu le cunoşteai... Chiar harta, asupra căreia pretorul se străduieşte să-şi intemeieze

acuzaţia de spionaj şi trădare, cred că am s-o spulber cumva din dezbateri... In sfarşit,

trebuie să avem speranţă, Bologa! Trebuie!

Klapka, vorbind, işi trăsese scaunul langă masă şi se aşezase. Apostol, calm, in

picioare, cu spatele spre fereastră, privea inscripţia zgariată la marginea scandurii: "Aici

am suferit..." Cand căpitanul tăcu intrebător, Apostol zise rar, uitandu-se drept in ochii

lui:

― Cand voi fi judecat?

― Peste trei ore... da... la zece... negreşit, balbai Klapka, surprins.

Bologa intoarse ochii iarăşi la inscripţie, o silabisi şi urmă domol:

― Atunci, ce nevoie de...?

Nu sfarşi, dar Klapka inţelese şi sări de pe scaun, inţepat, aproape furios, il apucă

de umăr şi-l scutură, sasaind:

― Trezeşte-te, omule!... Eşti nebun? Nu-ţi dai seama ce te aşteaptă?

― Moartea, zise Apostol, privind iar in faţă, cu o umbră de suras pe buze.

― Ştreangul, Bologa! Auzi?... Ştreangul! şopti căpitanul, roşind şi uitandu-se, fără

să vrea, la gatul lui strans in gulerul inalt al tunicii. Numai un om nebun işi vară gatul in

laţ, cand viaţa ii surade şi-i făgăduieşte... Eşti dator să trăieşti! continuă apoi, după o

pauză, mai potolit, bătandu-l pe umăr. Cand ţi se imbie o portiţă de scăpare aproape

sigură, n-ai dreptul să te codeşti, nu ţi-e permis!... Am fost şi eu in situaţia ta, poate

puţin mai uşoară... puţin... Vedeam spanzurătoarea in temniţă, da... şi ştiu că moartea,

cand o priveşti prea adanc şi indelung, incepe să te ademenească. Dar trebuie să te

smulgi din ademenirea ei, Bologa, căci orice viaţă e mai bună ca moartea!... Ţi-am spus

şi altă dată... Viaţa e reală, pe cand dincolo de moarte...

― Cine ştie dacă dincolo de moarte nu e adevărata viaţă? răspunse Apostol cu glas

tărăgănat, leneş. Dacă ai fi venit ieri cu portiţa aceasta, poate că te-aş fi sărutat şi mi-ai

fi luat o piatră de pe inimă... Căci ieri viaţa m-a torturat ingrozitor cu nişte cleşte de foc

ingrozitoare! Aseară insă am văzut pe Ilona şi... m-am regăsit, mi-am regăsit iubirea...

Altfel cum aş fi indurat o noapte intreagă aici, singur?... Acuma mi-e sufletul liniştit...

De ce să reincep chinurile?... Nu mai vreau nimic. Iubirea imi ajunge, căci iubirea

imbărbătează deopotrivă pe oameni şi pe Dumnezeu, viaţa şi moartea. Iubirea cea mare

e aici, in odăiţa aceasta... O respir in fiecare clipă... E in mine şi in afară de mine, in tot