Pielea apare timpuriu şi are o origine embrionară dublă ecto-mezodermică în cursul embriogenezei

Pielea apare timpuriu şi are o origine embrionară dublă ecto-mezodermică în cursul embriogenezei

• Pielea apare timpuriu şi are o origine embrionară dublă ecto-mezodermică în cursul embriogenezei

• La dezvoltarea sa participă:

• ectodermul de acoperire, din care se va dezvolta epidermul şi anexele;
• mezodermul – precursor al dermului;
• neuroectodermul – din care îşi au originea melanoblaştii şi celulele Merckel (care mediază senzaţia tactilă şi aparţin sistemului celular APUD).

• Dezvoltarea aparatului pilosebaceu începe în cursul celei de-a 16-a săptămână; în săptămână a 20-a fătul este acoperit de peri fini, lanugo, cu densitate mai mare mai ales în zona sprâncenelor şi a pielii capului

Dezvoltarea glandelor sebacee începe din săptămâna a 12-a pe faţa şi pielea capului. Până la naştere glandele sebacee sunt deja constituite şi secreţia lor contribuie la formarea vernixului cazeosa, un înveliş care protejează fătul de maceraţie în contact cu lichidul amniotic.

• Dezvoltarea glandelor sebacee începe din săptămâna a 12-a pe faţa şi pielea capului. Până la naştere glandele sebacee sunt deja constituite şi secreţia lor contribuie la formarea vernixului cazeosa, un înveliş care protejează fătul de maceraţie în contact cu lichidul amniotic.

• Glandele sudoripare apocrine au acelaşi punct de plecare embriogenetic cu complexul pilo-sebaceu şi se găsesc din a 5-a, a 6-a lună, sub forma unor structuri tisulare în axile, areola mamară şi regiunea ano-genitală.

• Glandele sudoripare ecrine se dezvoltă din mugurele propriu, cu începere din luna a 4-a, în luna a 7-a fiind bine conturate.

• Unghiile apar dintr-un mugure epidermic reprezentat de îngroşare epidermică la nivelul feţei dorsale a ultimelor falange, apărând spre sfârşitul lunei a treia. În viaţa intrauterină unghia rămâne acoperită de o lamă epidermică ce dispare numai în luna a IX – a la nou-născutul la termin, unghia apare deplin formată.

Melanociţii îşi au originea în melanoblaştii din crestele neurale şi încep să migreze cu nervii, în direcţia pielii după a 6-a săptămână a vieţii fetale.

• Melanociţii îşi au originea în melanoblaştii din crestele neurale şi încep să migreze cu nervii, în direcţia pielii după a 6-a săptămână a vieţii fetale.

• În a 12-a, a 14-a săptămână s-a observat un flux rapid al melanocitelor în epiderm, cu prezenţa activităţii legate de melanogeneză şi apariţia de granule de melanină. Dar numai după naştere, melanoblaştii distribuie melanina keratinocitelor.

• În dermul ţesut conjunctiv tipic ia naştere din mezenchimul embrionar. Dermul devine bine conturat după a 6-a lună.

• Hipodermul sau stratul celular subcutanat se dezvoltă progresiv după luna a IV-a a vieţii embrionare pornind de la celulele mezenchimale.

• Adipogeneza propriu-zisă se dezvoltă începând de la 25-a săptămână până la naştere, transformând fătul, ce are iniţial pielea ridată, într-un nou-născut cu ţesutul adipos euforic.

Draganul cutanat este un înveliş neîntrerupt, conjunctivo-epitelial ce acoperă întreaga suprafaţă a corpului şi se continuă la nivelul marilor orificii (gură, nas etc.) cu semimucoasă (parţial keratinizată) şi care în interiorul cavităţilor respective devine o mucoasă.

• Draganul cutanat este un înveliş neîntrerupt, conjunctivo-epitelial ce acoperă întreaga suprafaţă a corpului şi se continuă la nivelul marilor orificii (gură, nas etc.) cu semimucoasă (parţial keratinizată) şi care în interiorul cavităţilor respective devine o mucoasă.

• Suprafaţa pielii la un individ de talie medie poate ajunge de 1,6-1,9 m², la examenul vizual relieful pielii apare plan şi neted.

• Culoarea pielii variază cu rasa individului, cu homeostazia melaninică, grosimea stratului cornos, şi starea vascularizării dermului.

• Greutatea pielii reprezintă circa 1/15 din greutatea totală a organismului (în medie 14-16 kg).

• Grosimea pielii variază după regiunea anatomică, sex, vârsta şi rasă; alterând între ½ mm până la 4 mm. La palme şi plante are o grosime de 5 mm, iar la pleoape şi prepuţ are o grosime numai de 0,2 mm. La copii, la bătrâni şi femei pielea este mai subţire.

Pielea are de la suprafaţă spre profunzime trei zone: epidermul, dermul şi hipodermul

• Pielea are de la suprafaţă spre profunzime trei zone: epidermul, dermul şi hipodermul

• Din profunzime spre suprafaţă se pot observa următoarele zone, în continuitate, dar de morfologie diferită şi anume:

• zona de joncţiune dermo-epidermică
• stratul bazal sau germenativ
• stratul spinos sau corpul mucos Malpighi
• stratul granulos
• stratul lucid
• stratul cornos

• Stratum lucidum situat între stratul granulos şi cel cornos, este evident mai ales la palme şi plante

Joncţiunea dermo-epidermică este neregulată, sinuoasă, numeroase papile dermice se întind în sus şi deformează faţa profundă a epidermului, care la rândul său are prelungiri sub formă de creste epidermice, ce separă între ele papile dermice

• Joncţiunea dermo-epidermică este neregulată, sinuoasă, numeroase papile dermice se întind în sus şi deformează faţa profundă a epidermului, care la rândul său are prelungiri sub formă de creste epidermice, ce separă între ele papile dermice

• Membrana bazală (joncţiunea dermo-epidermică) este o structură lamelară ce separă dermul de epiderm

• La ultramicroscop este alcătuită din patru componente: membranele plasmatice ale celulelor bazale cu semidesmozomi, lamina lucida, lamina densă şi lamina fibroasă cu componente fibrilare

• Membrana plasmatică face legătura dintre celulele stratului bazal şi membrana bazală propriu-zisă

• Lamina lucida conţine o substanţă specifică: laminina

• Lamina densa are un aspect fibros, fiind formată din fibre de colagen; din ea pleacă fibrele de oncorare ce se extind până în derm, asigurând unitatea morfofuncţională dintre derm şi epiderm.

Epidermul este compus dintr-un epiteliu stratificat şi pavimentos cu evoluţie progresivă spre cornificare

• Epidermul este compus dintr-un epiteliu stratificat şi pavimentos cu evoluţie progresivă spre cornificare

• El este lipsit de vase sanguine, nutriţia celulelor are loc prin difuzarea limfei interstiţiale din derm, prin intermediul membranei bazale şi prin spaţiile înguste

• Celulele epidermului se împart după origine, aspect microscopic şi funcţii în două linii distincte:

• keratinocitele care constituie majoritatea celulelor
• dendrocitele mult mai puţin numeroase

• Keratinocitele au ca funcţia de bază biosinteza şi stocarea keratinelor, scleroproteinelor fibrilare

În dependenţă de diferenţierea acestor celule în stratul bazal avem keratinoblaşţi, în cel spinos kertinocite şi cornocite în stratul cornos

• În dependenţă de diferenţierea acestor celule în stratul bazal avem keratinoblaşţi, în cel spinos kertinocite şi cornocite în stratul cornos

• Stratificare elucidează procesul morfologic şi biochimic de transformare treptată, ce-l suferă keratinocitele în migrarea lor din stratul bazal până la suprafaţa epidermului, unde ajung ca celule cornoase, complet keratinizate

• Acest „timp de reînnoire epidermică” în mod normal durează 25-30 de zile, dar în stările de parakeratoză caracterizată printr-o multiplicare celulară grăbită ( de ex. psoriazis) timpul de reînnoire se poate reduce la 3-4 zile

• Al doilea grup de populaţie epidermică este reprezentat de dendrocite, celule ce prezintă prelungiri citoplasmatice – dendritele, în care întră: melanocitele, celule Langerhans şi celule Merkel

Stratul bazal (germenativ) este cel mai profund fiind situat în contact cu membrana bazală, este constituit dintr-un singur rând de celule

• Stratul bazal (germenativ) este cel mai profund fiind situat în contact cu membrana bazală, este constituit dintr-un singur rând de celule

• Celulele sale au o formă ovoidă cu axul mare perpendicular pe membrana bazală; nucleul celulei este mare situat apical, bogat în cromatină, citoplasma conţine numeroase organite

• La polul apical sunt situate granule de melanină, ca o umbrelă de asupra nucleului; melanina are un rol fotoprotector, ferind acizii nucleici (mai ales ADN) de razele ultraviolete, cu acţiunea inhibitoare asupra acestora

• Circa una din 200-600 celule bazale, se găseşte în mitoză; proporţiile lor constituie indexul mitotic

Matricea intercelulară constituie mediul interstiţial în care îşi desfăşoară activitatea diferite tipuri de celule de la nivelul epidermului

• Matricea intercelulară constituie mediul interstiţial în care îşi desfăşoară activitatea diferite tipuri de celule de la nivelul epidermului

• Matricea controlează adezivitatea, creşterea şi diferenţierea celulară, jucând un rol principal în organizarea celulelor în ţesut

• Un rol deosebit în asigurarea adezivităţii intercelulare îl joacă dispozitivele de joncţiune intercelulară, care sunt de mai multe tipuri

• La punctele de contact intim dintre celulele tuturor straturilor epidermului normal se întâlnesc formaţiuni cu rol esenţial în realizarea coeziunii intercelulare – desmozomii

• Desmozomi se menţin în epiderm până la straturile superioare dispărând în stratul cornos disjunctum

• An un rol în keratinogeneză, orientând spaţial tonofilamentele

Desmozomii sunt de forma unor îngroşări ovale, discoide, paralele şi alcătuiţi dintr-un ciment intercelular şi componente structurale ale membranelor celulare

• Desmozomii sunt de forma unor îngroşări ovale, discoide, paralele şi alcătuiţi dintr-un ciment intercelular şi componente structurale ale membranelor celulare

• Aderenţa epidermului de derm este asigurată de prelungirile citoplasmatice ale feţei profunde a celulelor bazale, care se intrică cu prelungiri dermice corespunzătoare şi prin semidesmozomi

• Semidesmozomii reprezintă un mijloc de legare a celulelor bazale cu membrana bazală pe care se fixează tonofilamentele

• Proliferarea şi alunecarea spre exterior a celulelor bazale formează celelalte rânduri de celule a epidermului

Stratul filamentos sau spinos (malpighian) este situat deasupra stratului bazal

• Stratul filamentos sau spinos (malpighian) este situat deasupra stratului bazal

• El este alcătuit din 6 – 15 rânduri de celule voluminoase, poliedrice, aşezate în mozaic

• Pe măsură ce urcă spre suprafaţă devin tot mai turtite şi mai puţin vitale

• Celulele au un nucleu mare, rotund, clar, cu 1- 2 nucleoli, cu citoplasmă eozinofilă; membrana celulară are numeroase plici, ceea ce facilitează interconexiunea primară, transferul intercelular, ca şi modificările formei celulelor

• La nivelul stratului malpighian, mai ales în primele rânduri sânt observaţi corpii lui Odland sau keratinozomii, care se prezintă sub formă de lame paralele separate de benzi clare, fiind constituiţi din fosfolipide şi polizaharide, conţinând şi hidrolaze, fosfataze acide; aici are loc şi biosinteza provitaminei D3

• Acestor formaţiuni li se atribuie un rol important în descuamarea continuă

Stratul granulos (Lanhans) îl continuă pe cel malpighian în evoluţia celulelor spre suprafaţă

• Stratul granulos (Lanhans) îl continuă pe cel malpighian în evoluţia celulelor spre suprafaţă

• Este compus din 4-6 rânduri de celule, romboidale, dar lăţite pe axul mare orizontal

• În citoplasma acestor celule sânt prezente granule neregulate de keratohialină, intens bazofile

• Aceste granule în cursul keratinizării constituie matricea interfilamentoasă, ce cimentează tonofilamentele între ele în fascicule compacte

• Nucleul este abia vizibil, cu număr scăzuţi de ribozomi

• Corpii lui Golgi, şi mitocondriile se degradează şi dispar progresiv

• Stratul lucid este situat deasupra stratului granulos, bine vizibil numai în epidermul palmar şi plantar

• Acest strat este compus din celule cu nucleu picnotic sau anucleate, încărcate cu o substanţă denumită eleidină ce are afinitatea tinctorială a corpilor graşi, posibil să provină din keratohialină

Stratul cornos este situat la suprafaţa pielii, grosimea lui variază în funcţie de regiune – de la aproximativ 1/5 până la ½ din înălţimea epidermului (în regiunile palmo-plantare)

• Stratul cornos este situat la suprafaţa pielii, grosimea lui variază în funcţie de regiune – de la aproximativ 1/5 până la ½ din înălţimea epidermului (în regiunile palmo-plantare)

• Celulele lui sunt turtite, lamelare cu citoplasma eozinofilă şi omogenă; ele şi-au pierdut nucleul şi celelalte organite intracelulare

• Suprafaţa pliurilor membranelor de la acest nivel devine netedă, dar forţa de legătură dintre celule creşte proporţional cu intensificarea procesului de keratinizare; membrana celulară se îngroaşă progresiv, devine rezistentă, foarte densă, asigurând astfel soliditatea şi permeabilitatea celulară

• Porţiunea profundă a stratului cornos, mai compactă, foarte aderentă la planurile subiacente, este denumită zona conjunctă şi împreună cu stratul lucidum, pe care se sprijină, constituie „stratul barieră”, deosebit de important din punct de vedere fiziologic

•