Portretul elevului – o schiţă a realităţii Raport de analiză a datelor



Yüklə 97.27 Kb.
tarix28.10.2017
ölçüsü97.27 Kb.

© Centrul EDUCAŢIA 2000+



Proiectul „Şcoala aşa cum este”

Cercetarea portretului elevului, al profesorului şi a interacţiunilor acestora



Portretul elevului – o schiţă a realităţii

Raport de analiză a datelor

culese prin utilizarea interviurilor individuale şi de grup

cu elevi din gimnaziu
Autor: dr. Mihaela Ionescu

1. Portretul elevului de succes
2. Elevul apreciat de colegi
3. Ce îi uneşte şi ce îi desparte pe elevi? Care sunt motivele conflictelor dintre elevi? De ce se ceartă?
4. Cum sunt Ei văzuţi de Ei? Percepţii, critici şi autocritici
5. Cum privesc elevii profesorii? Ce apreciază, ce le place elevilor la profesori şi ce nu?
6. Care sunt motivele conflictelor dintre elevi şi profesori?
7. Ce înseamnă respectul faţă de profesori? Cum se manifestă?
8. Imaginea elevilor despre meseria de profesor

Multe dintre cercetările asupra şcolii româneşti s-au apropiat prea puţin de realitatea cotidiană în sensul surprinderii acelor aspecte ce dau sens şi semnificaţie modului în care elevii şi profesorii dau viaţă şi investesc cu valori relaţiile dintre ei, purtătoare de consecinţe în planul eficienţei educaţionale.

Desigur, această apropiere este riscantă sub aspectul generalizării, dar suficient de bogată în „ecuaţii” ale semanticii educaţionale pentru a completa tabloul explicativ al afirmaţiei „ceva nu mai merge în şcoala românească”.

Cercetarea calitativă este cea care ne poate oferi privilegiul insinuării în viaţa şcolii şi a surprinderii acelor realităţi care cu instrumentele proprii cercetării cantivative se dovedesc a fi greu de pătruns.

Orice „actor” sau „spectator” al şcolii constată că multe lucruri s-au schimbat, acuză diverse motive pentru care elevii nu mai învaţă, profesorii nu îşi mai fac treaba, fie ele din sfera factorilor circumscrişi însăşi şcolii, fie din sfera normativelor impuse dinspre Minister, fie din sfera mediului exterior şcolii, vezi schimbările (nu puţine) la nivel de societate, care au pătruns puternic în toate mediile specifice educaţiei informale. Este un fel de „război” al educaţiei informale cu educaţia formală, pentru că deseori se plasează pe poziţii de concurenţă în privinţa forţei cu care acţionează asupra elevului în formarea sa şi deseori şcoala consideră că nu are suficiente modalităţi de a-şi demonstra rolul crucial pe care îl are în pregătirea elevului pentru realizarea sa în profesie şi viaţă.

Cercetarea de faţă, în cea mai mare parte calitativă, s-a concentrat pe conturarea unei monografii a elevului şi a profesorului de azi, iar această parte a cercetării îl are ca actor principal elevul. Toate instrumentele utilizate pentru culegerea datelor de la elevi sunt instrumente specifice cercetării calitative: interviuri individuale şi de grup. Ceea ce s-a urmărit prin întrebările adresate intervievaţilor se poate sintetiza prin câteva întrebări:



  • Ce înseamnă un elev de succes pentru elevi?

  • Ce înseamnă un elev de succes pentru profesori?

  • Ce tip de elev apreciază elevii?

  • Ce anume îi uneşte şi ce îi desparte pe elevi? Care sunt motivele de conflict între elevi?

  • Ce părere au elevii despre elevii de azi?

  • Ce apreciază şi ce nu apreciază elevii la profesori?

  • Cum sunt profesorii pentru elevi? Care sunt motivele de conflict între elevi şi profesori?

  • Ce înseamnă pentru elevi repsectul faţă de profesor?

  • Ce opinie au elevii despre meseria de profesor?

Aşa cum se poate observa, cercetarea se concentrează asupra acelor reprezentări, opinii, atitudini care orientează, „cenzurează” modul în care elevii relaţionează cu profesorii, şi, în consecinţă, răspund la solicitările acestora. Prin investigarea acestor aspecte, putem aprecia că am pătruns în semnatica interacţională a relaţiei vitale dintre profesor şi elev, dar şi dintre elev şi elev. Este o încercare de explicare a cotidianului şcolar încărcat de valori, norme informale, atitudini, comportamente active şi reactive ce sunt expresia modului în care elevii percep viaţa şcolară şi şcoala (inclusiv ca investiţie în propriul lor viitor), dar şi a modului în care ei percep nuanţat rolul profesorului şi semnificaţia acţiunilor lui.

Vom prezenta în continuare rezultatele obţinute în urma interpretării datelor obţinute din aplicarea ambelor tipuri de instrumente.



1. Portretul elevului de succes
Imaginea elevului de succes poate fi considerată un reper în analiza modului în care elevii percep criteriile după care se poate aprecia succesul şcolar şi a modului în care ei abordează viaţa de şcolar în universul social al relaţiilor formale şi informale. Din răspunsurile obţinute s-au putut distinge diferenţe între modul în care elevii valorizează acest succes şi modul în care şcoala (profesorii) valorizează acest succes.

De fapt, prin adresarea întrebării Care crezi că este tipul de elev care are succes la şcoală?, elevii au făcut imediat distincţia între elevul care are succes la profesori şi elevul care are succes la elevi. Criteriile sunt diferite, desigur, dar există şi zone de suprapunere între calităţile cu care un elev ar putea fi foarte bine apreciat şi de profesori şi de elevi. Astfel are succes, pentru ambele categorii de actori, elevul care învaţă bine, însă, această calitate, pentru a fi cu adevărat valorizată de elevi, trebuie să fie completată de alte calităţi care deseori au o mai mare greutate şi care deseori, nu constituie un motiv de întărire a unei aprecieri pozitive de către profesori (vezi vestimentaţia):


Ca să ai succes la profesori trebuie să înveţi, ca să ai succes la colegi trebuie să arăţi bine, să te comporţi bine cu ei.”
Pentru profesori, este un elev care se comportă bine la ore, care învaţă mereu la orice materie, care se îmbracă cum trebuie, adică nu vine diferit îmbrăcat. Şi pentru elevi, e elevul care e mai glumeţ, care face mai multă caterincă, care se îmbracă într-un alt stil, adică moda care e acum.”
Dacă pentru profesori respectarea normelor, în sensul cel mai larg, reprezintă un criteriu de succes, pentru elevi, nerespectarea lor constituie un atuu în aprecierea pozitivă a elevilor. Desigur, acest fapt se datorează şi vârstei subiecţilor (preadolescenţă).
Şcoala bineînţeles că premiază elevii care au rezultate, dar pentru copii, pentru elevi contează cel care se îmbracă cel mai cool, cum zic ei, cel care face lucruri nebuneşti, cel pe care toată lumea îl ascultă, cam asta interesează printre elevi.”
Cu alte cuvinte, elevul care are succes la şcoală (la profesori) este elevul care învaţă bine, învaţă mult, este conştiincios, ştie să se poarte, este atent la oră, nu face gălăgie, se implică, este ambiţios... adică elevul care corespunde aşteptărilor profesorului. Dar există şi situaţii în care succesul elevului este determinat de mediul de provenienţă al elevului, „copiii de bani gata” obţinând succesul cu mai mare uşurinţă. Această realitate este observată de elevi şi ea se alătură altor nedreptăţi pe care ei le sancţionează. În general, prin această cercetare, am putut constata că elevii sunt foarte sensibili la nedreptăţi şi, în multe situaţii, modul în care ei se comportă reprezintă un mod de a reacţiona (nu neapărat corepsunzător) la aceste injustiţii.
Păi, în şcoala mea… Poate, în foarte puţine cazuri, elevul ambiţios şi silitor cum am mai spus, dar mai mult elevul de bani-gata.”
Fiind la vârsta preadolescenţei, succesul în rândul elevilor este deseori determinat de imaginea pe care elevul şi-o creează prin aspect, vestimentaţie, comportament faţă de colegi şi profesori. Prin răspunsurile date, unii elevi s-au referit la elevul care are succes ca la elevul popular şi atunci imaginea acestuia a fost determinată de modul în care se îmbracă şi comportă cu colegii şi profesorii, uneori având succes cel care testează limitele normelor sau chiar le încalcă.
Pentru elevi e elevul care e mai glumeţ, care face mai multă caterincă, care se îmbracă într-un alt stil, adică moda care e acum.”
Astfel se explică de ce unii elevi deşi nu înregistrează rezultate bune la învăţătură, ba din contră, chiulesc sau remân corigenţi, repetenţi, au „succes” în rândul elevilor.
Păi, depinde din ce punct de vedere are succes pentru că sunt unii copii care nu învaţă deloc şi rămân şi corigenţi, şi repetenţi, şi care sunt foarte populari! Îi cunoaşte toată şcoala! Au succes şi elevii care chiulesc!”
De fapt, după cum se poate observa, diferenţele dintre criteriile de apreciere a succesului de către profesori şi de către elevi sunt percepute corect de către aceştia. Pentru elevi e clar că la această vârstă alte calităţi sunt mai importante decât cele legate de sarcinile şcolare. Această dieferenţă de abordare a responsabilităţii şcolare face ca cei doi actori, profesorul şi elevul, să se situează pe pozişii uneori contradictorii. Elevii însă sunt conştienţi de acest lucru, ei ştiu cum ar trebui să fie ca să aibă succes la profesori, însă nu vor, din diferite motive. Ştiu însă şi că opţiunea lor are consecinţe pe mai departe.
Depinde din ce punct de vedere…Cel care învaţă ar avea o viaţă plină de succes iar cel care fost repetent va trăi fericit împreună cu prietenii lui!”
Există însă şi şi alte calităţi recunoscute de elevi a fi importante pentru a fi un elev de succes al şcolii: să ai idei bune, să te implici şi dincolo de orele de curs, să fii silitor dar şi prietenos, să nu fii închis. Opiniile prezentate mai jos trădează doi factori foarte importanţi care influenţează modul în care elevii gândesc şi flitrează realitatea din jurul lor, şcolară sau nu: cultura şcolii în care învaţă şi tipul de educaţie din familia din care provin.
Mie îmi plac elevii care ştiu de glumă, sunt glumeţi şi nu se dau mari. Tipul de elev care are succes la şcoală este cel care învaţă bine, logic, nu mecanic.”
Se deosebeşte şi după felul de a fi şi are multe idei noi şi...idei bune într-un fel...”
Mi se pare ca un elev foarte bun ar fi un elev care învaţă bine, are rezultate dar şi un elev care se implică în viaţa şcolii şi care e dispus să renunţe la ceva pentru această şcoală”.

Ideea implicării în viaţa şcolară în afară de sarcinile strict şcolare s-a putut identifica în şcolile care au desfăşurat astfel de activităţi, fie ele de voluntariat, fie extracurriculare şi, după cum se poate observa, ele infuenţează modul în care elevul percepe extensia ariei performanţelor sale. Şcolile cu o cultură puternică, în care elevul este valorizat şi care cultivă sentimentul apartenenţei prin implicarea membrilor ei în activităţi de dezvoltare a comunităţii şcolare, au ca efect secundar şi o astfel de realitate.

Reprezentarea elevilor despre elevul de succes, constituie în fapt o traducere a modului în care cei din jurul elevului au formulat de-a lungul timpului rolul şcolii şi a învăţăturii în devenirea unui individ, precum şi ceea ce au putut observa şi elevii înşişi în jurul lor.

Putea aprecia că măsura în care elevul este sensibil la anumite calităţi ale „elevului de succes” depinde de mai mulţi factori, însă printre cei mai importanţi se află: familia (prin valorile şi reprezentarea despre succes transmisă), modul de relaţionare cu profesorii (gradul de injustiţie perceput de către elevi), mediul şcolar determinat de cultura şcolii în care aceştia învaţă.

Vom vedea în continuare care sunt alte calităţi pe care elevii le apreciază le colegii lor, pătrunzând în spaţiul relaţiilor informale din mediul şcolar.

2. Elevul apreciat de colegi
Elevul apreciat de colegi reflectă o imagine de tip informal, este cel care este apreciat prin perspectiva normelor şi valorilor individuale şi de grup ale elevilor, nu prin sita criteriilor formale ale şcolii, stabilite prin profilul responsabilităţilor prevăzute de statutul de elev.

Elevul care este apreciat de colegi este definit de trei calităţi: prietenia, încrederea şi inteligenţa. Cu alte cuvinte elevul inteligent (ceea ce înseamnă fie să aibă rezultate bune la învăţătură, fie nu), care dovedeşte calităţile unui bun prieten, deci, în care poţi avea încredere, are mari şanse să fie apreciat de colegi.

Inteligenţa a fost menţionată de mulţi dintre cei intervievaţi. Unii o consideră cea mai importantă calitate. Ea fiind cea care îţi permite să te adaptezi contextelor astfel că ştii cum să te porţi atât cu colegii, cât şi cu profesorii. Totodată inteligenţa este percepută şi ca acea calitate care îţi permite să ştii la şcoală fară să înveţi foarte mult.

Adică să ştie fără să înveţe prea mult… ori înţeleg din clasă…sunt mai atenţi şi ştiu fără să înveţe toată ziua… poate citeşte o dată lecţia şi deja o ştie şi sunt apreciaţi pentru asta.”

Sunt foarte apreciaţi elevii care învaţă şi bine şi sunt populari, care stabilesc un echilibru între calităţile dorite de profesori (să înveţe, să aibă rezultate bune) şi cele dorite de elevi (să fie un bun prieten, să nu fie ipocrit, să fie descurcăreţ, să ştie să se şi distreze, să participe la activităţile informale de grup, să poţi avea încredere în el, să nu trădeze încrederea grupului etc.)

Elevii silitori, care învaţă, totuşi şi prietenoşi… care să nu se închidă, să nu vorbească cu nimeni.”

Serios, dar nici prea serios… să mai ştie să glumească şi să fie nişte buni prieteni…”

Pentru elevi, aproape în unanimitate, simţul umorului constituie un criteriu important în aprecierea pozitivă atât a elevilor cât şi a profesorului. Cei care glumesc sunt consideraţi a fi mai deschişi spre interacţiune, ceea ce îi face mai plăcuţi şi doriţi în grupurile de elevi.

Sunt câteva calităţi foarte importante (care sunt cuprinse în cele precizate mai sus) ce sunt menţionate de mulţi dintre cei intervievaţi: să nu fie mincinoşi cu colegii, să nu pârască (trădarea ethosului de grup), să fie „de treabă”.

Sincer… cred că ei vor să vadă, să aibă un prieten care nu este ipocrit şi… pentru că foarte uşor ne dăm seama când un coleg ştiu eu… este ipocrit sau ne spune lucruri neadevărate şi asta ne deranjează cel mai rău şi asta ar trebui să vadă ei: un copil sincer şi foarte aproape de ei, cum spunem noi, de treabă”.

În funcţie de colective, există şi cazuri în care elevii „şmecheri” sunt cei apreciaţi. Uneori cei „şmecheri” provin din familii cu un nivel ridicat al veniturilor, devin lideri informali, iar cei care nu deţin privilegiile acestora sunt marginalizaţi. Din răspunsurile elevilor au reieşit şi situaţii de injustiţie socială, care scapă registrului formal, situaţii care se constituie o prelungire a celui registrului informal din societate. Astfel, cei bogaţi, care îşi permit să fie şmecheri, devin lideri informali pentru că demonstrează performanţe pe care ceilalţi, cu acelaşi nivel socio-economic şi le-ar dori. Segregarea economică se regăseşte în spusele elevilor, astfel că grupurile se formează şi în funcţie de acest criteriu.

Ceea ce constatăm, ca o concluzie, este că nici una dintre calităţile mai sus nu are valoare dacă nu este însoţită de celelate calităţi. Nu este suficient să fie glumeţ dacă nu dovedeşte că poate fi şi un bun prieten sau nu este suficient să fie inteligent dacă nu este şi prietenos, de încredere.

A fi popular înseamnă mai presus de toate a participa la cultura de grup a elevilor, care poate diferi de la o şcoală a alta, dar care în mare parte are câteva locuri comune punctate prin valorile, normele, comportamentele menţionate mai sus.

3. Ce îi uneşte şi ce îi desparte pe elevi? Care sunt motivele conflictelor dintre elevi? De ce se ceartă?
Care sunt ancorele culturii de grup a elevilor din gimnaziu au putut fi identificate sondând acele valori, sentimente, comportamente, atitudini care îi leagă sau îi despart.

Ceea ce îi uneşte pe elevi este prietenia care se bazează pe încredere, păstrarea unui secret. Mulţi elevi consideră că prietenia este de fapt şi motivul pentru care vin cu plăcere la şcoală, pentru care uneori vacanţa li se pare prea lungă. Prietenia este menţionată mai ales în cazul colectivelor care au avut cam aceeaşi compoziţie din clasa I. Astfel cultura de grup este mai puternic susţinută printr-o istorie mai lungă consolidată de-a lungul anilor şi bine poziţionată din perspectiva valorilor promovate în interiorul grupului. Desigur, la consolidarea unei astfel de culturi deseori pot contribui şi cadrele didactice, dar şi viaţa extraşcolară.



Păstrarea unui secret este o calitate care îi leagă foarte mult; ea întăreşte complicitatea de grup şi o consideră un criteriu eliminatoriu pentru includerea sau excluderea unui coleg din grup.

Să nu fie gură-spartă, adică să poată ţine un secret.”

Îi unesc, de asemenea, interesele comune, aceleaşi lucruri favorite, uneori problemele unuia dintre ei, pe care trebuie să-l ajute.

Ne unesc, de obicei problemele unuia dintre noi, altfel nu suntem prea uniţi, aproape deloc”.

Cele care îi despart (evident) sunt pâra, tradarea încrederii, părerile diferite (care uneori provin din culturi familiale diferite) şi invidia (mai ales între fete).
Conflictele între elevi constituie repere în analiza discontinuităţilor relaţionale. Ele pot indica diferenţele de percepţie, opinie, atitudine dintre elevi referitoare la fapte, persoane, situaţii cotidiene şcolare. Desigur pot exista conflicte banale care izbucnesc din intoleranţe situaţionale superficiale, ar şi conflicte mai serioase, unele dintre ele vizând întocmai încălcarea unora dintre principiile care stabilesc relaţiile de apropiere dintre ei (încrederea, susţinerea),

Multe dintre conflicte apar din cauza utilizării unor cuvinte jignitoare, înjurături, din orgolii, a „pârâtului”, ca urmare a trădării  ethosului de grup, a lipsei toleranţei sau ca urmare a unor caracterele diferite.


Unii colegi sunt mai nesimţiţi şi mai folosesc semne obscene, cuvinte...mai ales când îi înjură de mamă, de fraţi, de alte rude şi poate că celalalt nu suportă.”
Conflictele noastre se bazează de obicei pe lucruri simple, din înjurături, nu din alte lucruri neînsemnate. Colegii mei nu prea pot înţelege când îi înjuri, de exemplu, în glumă, acest lucru ei îl iau foarte în serios.”
Din neînţelegeri, din bârfe cum s-ar zice…[…] dar, conflicte, de obicei, se produc de la neînţelegeri in faptul ca sunt ciudoşi, sunt orgolioşi, nu lasă niciodată de la ei…poată ca el ţi-a dat o palmă dar tu ar trebui să laşi şi, după părerea mea, ignorarea este cea mai bună armă şi poate că şi educaţia pe care o primeşti… adică dacă tu te gândeşti: „Eu nu vreau ca să ies în evidenţă în rău, atunci îl las în pace şi nu mă bat cu el…”
După cum se poate constata din relatările elevilor, conflictele dintre ei, în general, au la bază comportamente ce sunt receptate ca agresive (îndeosebi agresivitate verbală), ceea ce face ca şi ei, la rândul lor să reacţioneze agresiv. Însă, şi în această situaţie, unii elevi au scos în evidenţă cât de importantă este educaţia din familie prin consolidarea fie a unui comportament de „luptător” fie de „evitare a situaţiei de conflict”.

4. Cum sunt Ei văzuţi de Ei? Percepţii, critici şi autocritici
Foarte semnificativă este opinia elevilor despre elevi, întrucât aceasta indică modul în care ei sancţionează comportamente ale celor din jurul lor, fie în raporturile dintre ei, cît şi raporturile dintre ei şi profesori.

Reprezentările elevilor despre elevi au reieşit analizând atât răspunsurile la întrebări ce priveau motivele neînţelegerilor lor cu profesorii, cât şi a modului în care ar putea sa îşi îmbunătăţească rezultatele şcolare, a responsabilităţii privind prezentul şi viitorul lor.

Ne concentrăm asupra criticilor, care vorbesc de la sine: elevii se autocaracterizează ca „nesimţiţi”, „obraznici”, „cu tupeu”, nepoliticoşi cu profesorii, deoarece „îi vorbesc pe la spate pe profesori”, vorbesc urât cu aceştia, îi înjură, sunt „încăpăţânaţi”, leneşi, răi şi... vânători de note.

Imaginea de vânător de note este una care reiese din mai multe interviuri şi focus-grupuri. Elevii au fost dintotdeauna vânători de note, deoarece aceasta le asigura un trai mai bun cu părinţii şi profesorii, ştiind că acesta este lucrul cel mai important care se aşteaptă de la ei, fiind dovada că au învăţat. (Cu toate că se ştie ca nota nu întotdeauna reflectă şi nivelul de competenţe al elevilor, deşi ar trebui.) Strategiile pe care aceştia le dezvoltă pentru atingerea acestui important obiectiv sunt foarte diverse. Insă, statutul de vânător de note a devenit şi mai important dacă ne gândim la sistemul de evaluare actual, care promovează trecerea de la nivelul secundar inferior la cel secundar superior pe baza notelor acumulate în cei patru ani de gimnaziu. Acest sistem de evaluare, prin modul de reglementare a pasajului de la un nivel la altul, a influenţat atitudinea elevului faţă de notare şi faţă de profesor, astfel că elevii sunt centraţi pe obţinerea de note bune prin toate mijloacele, pentru „a-şi atinge obiectivul”. Ceea ce se poate traduce că indiferent de cât ştiu sau nu ştiu să facă, important este să aibă note bune pentru a obţine un loc la un liceu mai bun.

“…în general noi suntem vânători de note… ca să ne putem crea un viitor, pentru că avem nevoie de note mari ca să putem deveni cineva…pentru ca altfel nu poţi să…nu te poate primi la un liceu bun…la facultate sau la o universitate şi ai nevoie de note mari”.

Notele, din acest motiv, devin cel mai frecvent un motiv de conflict între elevi şi profesori, deoarece se consideră uneori nedreptăţiţi de către profesori, „vânaţi” ei la rândul lor de către profesor, astfel că strategiile lor de obţinere a unor note care să le favorizeze viitorul sunt deturnate. Elevii acuză profesorii că nu ţin cont doar de dăţile când au învăţat şi îi penalizează când „s-a întâmplat” să nu ştie. Cum, dealtfel, îi acuză că sunt mai indulgenţi cu cei care de obicei au rezultate bune, aceştia nefiind sancţionaţi imediat, acordându-li-se o a doua şansă, fapt care nu se petrece întocmai cu cei care nu au note bune sau foarte bune. Distorsiunile procesului de evaluare sunt ştiute din literatura de specialitate, însă se pare că ele se verifică în cazul unor profesori, iar elevii le sancţionează în felul lor sau determină o şi mai elaborată strategie de „vănător” care are ca rezultat nu neapărat o mai bună pregătire a acestuia.

Sunt şi elevi care au mărturisit că este greşită o astfel de abordare, căci ştiu că trebuie să înveţe pentru că le va fi de folos, totuşi, ceva, în viitor, dar acuză volumul mare de informaţie şi teme pe care le au pe parcursul anului şcolar.

Atitudinea lor autocritică este completată de recunoaşterea culpei pentru rezultatele pe care le obţin. Elevii ştiu că dacă ar vrea, ar putea avea rezultate mai bune, dar de fapt nu vor sau aşteaptă să fie împinşi de la spate.

Dacă tu nu vrei să înveţi, degeaba”.

Să mi se spună să învăţ. Să fiu împinsă de la spate. Şi nu numai eu sunt aşa, mai mulţi copii au nevoie să fie împinşi de la spate.”

Ei ştiu să îşi aprecieze nivelul performanţelor şi conştientizează că în cea mai mare parte sunt responsabili de rezultatele obţinute. Ştiu că ar putea învăţa mai mult, dar preferă să nu renunţe la alte tipuri de activităţi, precum internetul şi televizorul.

Pentru rezultatele mele sunt răspunzătoare în totalitate. Cine să fie de vină? Mama, care mă bate mereu la cap şi îmi spune să învăţ, sa iau notă bună? […] Profesorul care vrea să îmi bage materia în cap?Nu! În mintea mea eu sunt singura vinovată!”

Elevii pot învăţa mai bine dacă vor… dar asta nu prea se întâmplă, […] e mai tentant să faci altceva…nu ştiu… să ieşi pe undeva sau să stai la calculator…”


Un lucru este cert în cazul elevilor de azi: există mult mai multe posibilităţi faţă de acum 15-20 de ani de petrecere a timpului avut la dispoziţie într-o zi, astfel că este o problemă de opţiune ce derivă fie din presiunea familiei asupra lor (control şi susţinere), fie din conştientizarea şi înţelegerea responsabilităţii pe care o au prin alegerile pe care le fac (la care contribuie îndeosebi familia, dar şi şcoala). Totuşi, registrul explicaţiilor nu se rezumă doar la perimetrul mediului familial (nivelul aspiraţiilor, stimularea intereselor şi reglementarea programului zilnic), ci în mare măsură contribuie şi şcoala prin modul în care este predată materia şi este susţinut elevul în procesul învăţării. Acest lucru reiese din cele ce vor fi prezentate în continuare.

5. Cum privesc elevii profesorii? Ce apreciază, ce le place elevilor la profesori şi ce nu?

- Cum vezi tu un profesor ideal?



  • Nu ştiu, nu pot să îmi imaginez!”

Poate fi numită lipsă de concentrare, superficialitate sau dezinteres, însă orice motiv păleşte atunci când un elev nu poate răspunde la întrebarea de mai sus decât cu un astfel de răspuns. Cu siguranţă denotă o distanţare totală faţă de ceea ce reprezintă pentru el un profesor. Şi totuşi ...există astfel de elevi. Explicaţia: şi profesorii sunt de vină.

Citind opiniile elevilor despre ce reprezintă profesorii pentru ei, constatăm că istoria elevilor influenţează mult modul în care aceştia se raportează la ei. Cu cât relaţiile dintre ei au fost dominante de admiraţie, apropiere, respect, încredere din partea elevului, cu atât mai pregnantă este suprapunerea imaginii de părinte celei de profesor, considerându-l una dintre persoanele importante din viaţa lui, de la care învaţă multe, nu numai din repertoriul disciplinelor şcolare, ci şi despre viaţă. Unii elevi recunosc că unii profesori îşi pun amprenta asupra vieţii lor prin modelul de persoană care este la fel ca şi părinţii, pornind de la trăsăturile de personalitate, vestimentaţie, comportament, până la competenţele şi cunoştinţele pe care le deţine. Aceştia sunt profesorii cei mai respectaţi.

“- …un profesor poate sa fie un model pentru elevi prin caracter, prin…



- Comportament.

- Da, dar nu numai…Vreau să zic că…atunci când vezi un profesor mai…

- Exigent?

- Şi exigent, şi mai bun în general, care ştie mai multe şi, în general, sunt cei mai tineri, noua generaţie, parcă te ambiţionează să încerci să ajungi la fel, să zici… Şi mulţi întreabă: „Dar de unde ştii atâtea?”

Sunt trei categorii de profesori care se disting din mărturisirile elevilor:



  1. profesorii exigenţi, absurzi, care cer mai mult decât (pre)dau, ignorând alte sarcini, discipline pe care le mai au elevii, care nu stabilesc punţi reale de comunicare cu elevii, profesorii foarte duri;

„- Spuneţi-mi acum, ce înseamnă pentru voi profesorii?

- Gardieni de la închisoare!

Acest tip de profesor este cel care se situează la cea mai mare distanţă socio-emoţională faţă de elev, practic dialogul lor este aproape inexsitent, în afara formulării de cerinţe, predare fără feedback real, aplicare de reguli şi control. Este un tip de profesor centrat pe sarcina sa, ignorând elevul ca şi subiect al învăţării, ci doar obiect asupra căruia se răsfrîng acţiunile sale. Este foarte rigid şi aplică prompt sancţiuni.



  1. profesorii care stabilesc un echilibru între exigenţă şi prietenie, care ştiu cum să comunice şi cum să predea elevilor, care ştiu să şi glumească cu ei, care demonstrează preocupare pentru înţelegerea materiei dar şi pentru problemele personale ale elevilor, însă cu reguli clare, pe care ei înşişi le respectă.

Cazul profesoarei de biologie şi cel al profesorului de matematică ne demonstrază clar tipul de profesor care este nu numai respectat de elev, ci şi îndrăgit.

Păi un caz concret: doamna de biologie. La ea, după părerea mea, ea este singura care face ca toţi elevii să înţeleagă… prin faptul că aduce imagini… cum să zic… ne face să…deci…ne ia exemple concrete din viata de zi cu zi. Şi atunci când îţi dă un exemplu din viaţa de zi cu zi, automat ţii minte şi te impresionează acest lucru şi…poate că….ne aduce imagini, sisteme de care sunt, le lipeşte pe tablă, ne arată, ne face să înţelegem…după părerea mea, este o profesoară care a ştiut să valorifice un copil prin ce a ştiut el şi a ştiut să arate…deci a încercat prin toate modalităţile posibile. Şi în fiecare zi aduce ceva nou, şi automat ni se pare ceva interesant, şi sunt atentă…Poate că şi alţi profesori…nu spun că numai ea preda bine… toţi predau bine dar poate…copiii nu sunt atenţi, nu vor să înveţe…sunt mai multe, nu ştiu ce poate să fie de neînţeles dar trebuie să fii atent la ore, trebuie să …nu ştiu…să înţelegi… Poate că tu nu înţelegi de la acel profesor dar caută tu modalitatea singur să înţelegi…caută tu…găseşte-ti tu singur modul de predare şi atunci vei înţelege…”

„ … şi la matematica… domnul profesor…nu ştiu…are un dar deosebit de a preda…pentru ca în timpul lecţiei este foarte apropiat de noi, vorbeşte cu fiecare, când vede că cineva nu a înţeles ne cheamă la tablă şi ne explica mai bine si astfel îşi aprofundează si ceilalţi noţiunile, şi le însuşesc mai bine şi uneori când simte că am obosit şi nu mai răspundem la fel de bine la întrebările dumnealui, mai intervine cate un moment aşa…de distracţie, mai spune domnul profesor câte o glumă, ne mai ascultă şi pe noi când mai avem…Ne asculta când avem ceva de spus haios sau…mă rog, ceva…nu contează…Doar trebuie să spunem ceva ca să ne mai destindem şi apoi putem să intrăm din nou în materie şi asimilăm mai bine cunoştinţele”

Care sunt motivele pentru care aceşti profesori sunt respectaţi? Ce anume îi convinge pe elevi să înveţe la disciplina respectivă?



  1. profesorii care demonstrează lipsă de respect faţă de elevi, fie prin slab profesionalism (slabă pregătire de specialitate sau psihopedagogică), fie prin comportament discriminatoriu sau abuz de autoritate (Şi mai sunt unii profesori care te desconsideră…şi prin asta greşesc sau nu-ţi dă şansa ta... sau Eu ştiu ce ai răspuns tot anul şi îţi dau atât, nota aia ca aşa vreau eu, ca aşa ai răspuns! sau Eu cred că profesorii greşesc atunci când ne compară cu cineva şi ne dă note după.), comportament „indisciplinat” ca profesor (mănâncă, vorbesc la telefon în timpul orei, întârzie în mod sistematic, citesc ziarul – lucruri pe care elevii nu au voie să le facă în timpul orei), fie ignorarea problemelor cu care se confruntă elevii, incapabili de a gestiona relaţional un colectiv de elevi, profesorii violenţi (prin comportament verbal sau violenţă fizică).

Da, să nu ne jignească! Nu aşa cum fac unii…Care ne fac „bestii” sau „proşti”; „mai proşti ca proştii”. Chiar unele jigniri care, pe noi… poate…Da, da! Ne fac boi! (Încep să râdă – observaţia cercetătorului)”

Dacă vrem să avem, de exemplu, un dialog cu doamna directoare, „Lasă-mă! N-am timp!” şi mai ales vocabularul ei… de mahala…



- Ce înţelegi tu prin vocabular de mahala?

- Ne fac boi, proşti, mai proşti ca proştii...

- Nesimţiţi...

-Animale...

-Ca la uşa cortului!!! N-are ce căuta în şcoală!” 

Ne face mortăciuni, ne face handicapaţi!”

Pe mine mă deranjează când vin supăraţi sau…de la alta clasă.”

Este foarte trist să citim astfel de mărturisiri, însă ele reflectă o realitate şcolară ce vorbeşte despre un tip de saturaţie a şcolii în faţa problemelor cu care se confruntă. Practic aceste comportamente dovedesc modul în care, în mod generic, „şcoala” reacţionează faţă de atitudinea dezinteresată a elevilor faţă de sarcinile şcolare, dar şi de lipsă de respect faţă de profesori, atitudine care se consideră că vine de undeva din afara şcolii (familie, societate). Cu alte cuvinte, şcoala se confruntă cu multe probleme pe care deja consideră că nu le mai poate rezolva, se victimizează sau se apără reacţionând agresiv în modurile mai sus indicate.



Ce apreciază cel mai mult elevii? Cu siguranţă, a doua categorie de profesori mai sus enunţată, care presupune:

  • comunicarea, profesorii care ştiu cum să vorbească cu ei, care sunt înţelegători;(“ Cum ştie el să comunice cu noi”, “Aceia care ştiu să ne înţeleagă dacă avem o problemă, sau… de exemplu dacă trebuie să fim ascultaţi sau am avut o problemă să ne înţeleagă şi să ne amâne…”, „ În şcoala noastră e o viaţă foarte frumoasă deoarece ni se asigură toate condiţiile de care avem nevoie şi oricare dintre domnii profesori este dispus să-şi sacrifice pauza pentru a sta şi a explica unui elev care poate n-a înţeles de la ora ceva…avem tot sprijinul de care avem nevoie aici.”)

  • profesorii care ştiu cum să le predea, astfel încât să înţeleagă; (Modul în care predă informaţia, să înţelegem mai bine…cât mai mult...”, „Ca atunci când ne predă să ştie cum să ne atragă atenţia ca sa ne facă să fim interesaţi, să nu ne plictisească”.)

  • un profesor exigent, dar nu absurd; dacă nu este totuşi exigent, îşi pierde autoritatea („- Păi un profesor exigent, în general e mai rău, mai…dar te învaţă…”, „- Învăţăm mult mai bine de la aceşti profesori care sunt mai exigenţi decât…”, „- Ieşi de la oră cu ceva în cap, măcar…ştii ce trebuie să înveţi, trebuie să…lupţi, să fii atent, să… când e exigent şi…înveţi ceva, chiar dacă e mai rău.””)

  • profesorul care şi glumeşte, cu simţul umorului („Dacă ştiu să predea, să ne facă să înţelegem lecţia, dacă pe lângă lecţia de zi ne mai spune şi cate o glumă sau…legată de ceea ce ne predă, dacă facem şi nişte activităţi, tot aşa, legate de obiectul de studiu dar puţin mai amuzante…Şi ce să nu le placă? Că se enervează…sincer.

  • profesorul cu care pot vorbi şi alte lucruri decât cele legate de materia pe care o predă;

  • profesorul care îi respectă (“Respectul şi înţelegerea...”)

  • profesorul calm; (- Sa fie exigenţi dar în acelaşi timp şi calmi..”, „-Să fie calm! La ore...”, „-E pe primul plan!!!)

  • profesorul care nu îşi varsă nervii pe ei pentru problemele lor personale;

Ceea ce nu place la profesori se regăseşte în prima şi în a treia doua categorie enunţate mai sus: „unii sunt prea exigenţi”, „ţipă ca să atragă atenţia”, cei care vin, predau, scriu pe tablă şi elevii copiază de pe tablă, cei care nu explică, doar predau, cei care demonstrează că nu-i interesează elevul, nici ce înţelege, nici ce ştie, nici ce probleme are, cei care nu vor să comunice cu elevul, cei care fac abuz de autoritate („Mi-ar plăcea să existe o modalitate prin care elevul să îşi exprime opinia fără să pară obraznic pentru că aşa este văzută această intervenţie a elevului.”)

Adică sunt profesori care sunt mai demult în învăţământ şi sunt mai aspri pentru că aşa era înainte şi de aceea…Şi există profesori tineri care te înţeleg aşa cum eşti. Ei îşi dau seama că generaţia asta mai nouă se comportă diferit şi te înţeleg aşa cum eşti. De exemplu, dacă faci o problemă la el în oră încearcă să te acopere. Unul mai vechi te spune imediat la diriginte…şi atunci iese un conflict şi ai o problemă cu majoritatea profesorilor.”

Concluzia acestui subcapitol privind opiniile elevilor, scoate în evidenţă un aspect foarte important în gramatica educaţională a şcolii de azi: modul în care se predă şi modul în care profesorii comunică cu elevii reprezintă un factor hotărâtor în relaţia dintre aceştia. Elevii sancţionează în felul lor profesorii care, din punctul lor de vedere, îşi fac meseria fară interes profesional şi cu o atitudine de lipsă de respect faţă de elevi.
6. Care sunt motivele conflictelor dintre elevi şi profesori?

Datele prezentate până acum ar putea anticipa motivele pentru care izbucnesc conflicte între profesori şi elevi. Unul dintre motive îl reprezintă notele, elevii considerându-se nedreptăţiţi, din cauză că nu pot învăţa la toate materiile la fel de mult, căci programul lor este prea încărcat.

Lipsa de comunicare este iar un motiv, care duce la un cerc vicios. Profesorii prin lipsa de comunicare, ignorarea problemelor elevilor sau chiar a nevoii de comunicare a acestora determină o distanţare a elevilor de ei sau chiar la o respingere, ceea ce conduce la o relaţie tensionată, bazată doar pe putere, autoritate şi sancţiune. Aşa se ajunge la... tupeul unor elevi; obrăznicia constituie un motiv de conflict, precum şi lipsa de respect faţă de anumiţi profesori care nu găsesc cea mai bună modalitate de a-şi câştiga respectul elevilor.

- De ce se plâng domnii profesori că nu ii respectaţi?



- Pentru că ne batem joc de ei… pentru că facem zgomot sau râdem de ei

- Şi de ce crezi… din ce cauză crezi că apar reacţiile astea?

- Dispreţuire faţă de profesor…

- Şi de ce ajungeţi la asta… adică ce nu va place?

- Cum predă, cum se exprimă…”

Că suntem nepoliticoşi cu ei, că îi vorbim pe la spate.”

Dacă s-ar înţelege mai bine cu profesorii cred eu că ar învăţa…[…] sau dacă ar avea mai puţin de învăţat”

Vorbesc urât cu profesorii… elevii vorbesc urât cu profesorii, îi înjură… nu ştiu.”

Desigur, se poate spune că o astfel de atitudine a elevilor nu este justificată, în nicio situaţie, fiind vorba despre respectul faţă de un adult. Însă, în ziua de azi, respectul a devenit o noţiune relativă în sensul că depinde foarte mult de context şi numai de normă. Elevii au constatat că sunt şi adulţi care nu merită respectul lor, uneori chiar şi părinţii intră în această categorie. Cu alte cuvinte elevul nu respectă profesorul doar pentru că este un adult. El îl respectă doar dacă acesta ştie cum să îşi câştige respectul. Iar ceea ce un profesor are ca resursă pentru a reuşi acest lucru este ştiinţa sa pedagogică.

De aceea, elevii reacţionează în funcţie de profesor, astfel că sunt profesori cu care nu au conflicte: cei care sunt mai comunicativi, care le acordă mai multă atenţie, înţelegere, care sunt mai corecţi cu ei, faţă de care le este jenă să reacţioneze obraznic. Dar au şi conflicte puternice cu cei care ei consideră că nu îşi fac meseria de profesor, care îi pedepsesc nejustificat, care îi tratează discriminatoriu şi, în consecinţă, acordă note preferenţial sau cu superficialitate.

Elevul va căuta întodeauna calea cea mai uşoară, astfel că nemulţumirile lui faţă de profesori uneori pot ajunge să fie chiar nejustificate, exagerând chiar, testând limite ale înţelegerii cadrului didactic. Însă din cele spuse de elevi, cu siguranţă există şi motive pentru care reacţiile lor sunt un mod de re-acţie faţă de modul în care profesorul ştie să gestioneze resursele sale psihopedagogice şi să îşi dovedească competenţele de profesor, nu doar specialist într-un anumit domeniu al cunoaşterii.

7. Ce înseamnă respectul faţă de profesori? Cum se manifestă?
Relaţia de respect dintre elev şi profesor este o relaţie efect al mai multor factori. Mulţi profesori dau vina pe educaţia în familie, considerând că în familie se învaţă respectul faţă de adult şi faţă de profesor şi resimt o lipsă de respect si din partea unora dintre familiile elevilor, prin modul în care se implică, a interesului manifestat pentru şcoală, precum şi al modului în care răspund solicităţilor ce vin din partea lor.

Într-o oarecare măsură aşa este. Însă respectul nu este un sentiment necondiţionat. El nu există pentru că trebuie să existe, pentru că normele sociale civilizate aşa cer. Unii profesori, prin modul în care se comportă, îl consideră un sentiment univoc, care trebuie permanent demonstrat doar de către elevi, şi nicidecum biunivoc, care trebuie întărit prin modul în care şi profesorii demonstrează respect faţă de elevi. Acest lucru este dovedit şi de unele opinii ale elevilor.

Respectul elevilor faţă de profesor, consideră aceştia, se manifestă prin a învăţa la materia lui, a fi cuminte, a fi silitor etc., tipul de răspunsuri care pot fi anticipate. În acelaşi timp, reiese însă că respectul faţă de profesor este condiţionat de măsura în care şi elevii se simt respectaţi. Chiar dacă ei încearcă să-i respecte, când simt că nu sunt respectaţi, îşi schimbă comportamentul.

Păi, dacă nu te simţi respectat… că dacă respecţi un profesor trebuie să te simţi şi tu la rândul tău respectat…şi uneori nu…din partea profesorilor.”

Cum îi respectam şi noi pe ei, aşa să ne respecte şi ei pe noi.

Le dăm bună ziua pe hol şi nu ne răspunde.”

Chiar şi unii elevi consideră că respectul pentru profesor este o problemă şi de educaţie în familie. Căci profesorii trebuie respectaţi şi că sentimentul de respect se învaţă în familie.



„Cred că din cauza educaţiei pe care o primesc…poate că părinţii…el trăieşte într-un mediu plin de certuri, de tot felul de lucruri negative şi automat el nu are de la cine să ia acea parte pozitivă şi automat arată partea negativă pentru că atât a învăţat, atât a văzut sau …”

Problema e că unii elevi vin din familie cu multe carenţe educaţionale, de la modul în care vorbesc, la modul în care gândesc şi se comportă. Întrebarea e: ce facem cu aceşti elevi? Ce trebuie să facă profesorii? Cum pot fi abordate aceste situaţii care sunt din ce în ce mai numeroase? Ce lipseşte din pregătirea profesorului, dacă acesta se simte neputincios în ameliorarea acestor situaţii, ba chiar escaladarea lor, până la distanţarea totală a unor elevi faţă de şcoală?

Respectul presupune totodată că poţi simţi jenă, ruşine în anumite situaţii. De ce unii elevi nu mai simt nici măcar jenă sau ruşine? Nu putem să răspundem simplu, din cauza familiei!

Mai degrabă ar trebui să conştientizăm faptul că mediul familial deficitar în oferirea de valori, modele, principii, reguli, reprezintă punctul de plecare pentru găsirea modalităţilor de abordare a elevilor şi de apropiere a lor faţă de şcoală. Altfel, şcoala chiar devine un apendice al educaţiei informale.


8. Imaginea elevilor despre meseria de profesor
Deşi lipsa de respect faţă de profesori a fost mărturisită de unii elevi, imaginea elevilor despre meseria de profesor nu putem spune că implică neapărat lipsă de respect faţă de meserie. Majoritatea elevilor recunosc că este o meserie foarte grea. Aproape că îi consideră pe profesori nişte eroi, victime ale copiilor capricioşi şi din ce în ce mai dificili.

De aceea, majoritatea elevilor nu ar dori să devină profesori pentru că majoritatea elevilor recunosc că este o meserie foarte stresantă, obositoare, în principal din cauza elevilor care sunt foarte gălăgioşi, foarte diferiţi, necesită multă răbdare, sunt din ce în ce mai obraznici şi greu de stăpânit.


- Nu ne place, poate găsim altă meserie pe care s-o facem şi care are… cum să zic eu… ne dă mai multe posibilităţi faţă de a fi profesor...

- Eu ştiu ce generaţie mai urmează…mai nebună…

- Uneori îţi rişti şi sănătatea…prin faptul că mai ţipi…poţi să ai probleme cu sănătatea.

- Şi din cauza gălăgiei, a oboselii…

- Eu cred că e mai greu să fii profesor decât cascador…

- Consider că intervine foarte mult stres, şi oboseală, şi în general cea psihica, dar fizică…ţi-e greu; în orice caz poate fi şi o experienţă…plăcută.”
E foarte greu, pentru că sunt destui cu care nu poţi să faci materia şi e foarte greu… nu se poate vorbi cu ei!”
- Dacă v-aş întreba dacă vreţi să fiţi profesori, mi-aţi răspunde…

  • NUUUUUUUU (în cor)”

Desigur, piaţa muncii oferă multe perspective mult mai tentante şi uneori chiar sub mirajul unei munci mai puţin stresante şi mult mai bine plătite. Nu este surprinzătoare atitudinea elevilor. Însă mesajul pe care aceste mărturisiri şi atitudini îl transmit este că niciun profesor nu a putut să-i convingă pe cei care au răspuns „nu”, că este o meserie care îţi poate oferi foarte multe satisfacţii, dacă reuşeşti să o faci cu artă şi ştiinţă.


Ceea ce însă au învăţat elevii despre această meserie de la profesorii lor, filtrând experienţa lor de elev, este că în această meserie dacă nu iubeşti copiii, nu vrei să-i înveţi lucruri noi, nu ştii să vorbeşti cu ei, să relaţionezi cu ei, atunci o faci ca pe oricare altă meserie, venind la şcoală doar pentru a-ţi lua salariul. Şi elevii simt acest tip de profesor, cum îl simt şi pe cel dedicat, care doreşte să fie profesor.
- O meserie în care iubeşti copiii!

- Să ştii să te porţi cu ei.

- Dorinţa de a învăţa pe altcineva…

- Da, dar în ziua de astăzi e ca o ocupare de timp şi să iei bani. Ne spune că „Aaa, voi învăţaţi, nu învăţaţi eu tot salariul ăla mi-l iau!”



Ne gândim la viitorul pe care îl construim împreună! Şi drept consecinţă a interesului nostru pentru un mediu sănătos şi prietenos, a preocupărilor noastre pentru buna administrare a resurselor, în proiectul ŞCOALA AŞA CUM ESTE folosim produse din hârtie ecologică. Şi vă încurajăm să vă alăturaţi eforturilor noastre.



Dostları ilə paylaş:


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə