Preambul Comunitatea Studentilor Geografi

Denumirea oficială: Statul Grenada Capitala: Saint George's (10.000 loc.)

Limba oficială: engleza; uzuală: creolo-engleza şi creolo-franceza

Suprafaţa: 344 km2

Locuitori: 92.000 (267 1oc./km2)

Religia: catolicism 64%; anglicanism, 20%, protestantism Moneda: dolarul Caraibelor Orientale Forma de guvernământ: monarhie Ziua naţională: 7 februarie

Geografie: G. este aşezată în America Centrală insulară; în Antilele Mici, delimitată de M. Caraibilor şi Oc. Atlantic. G. fizică: G. este formată dintr-o insulă vulcanică mare (305 km2) şi altele mai mici: Grenadienele sudice. Ins. mare are un relief accidentat, muntos; Mt. Sf. Ecaterina 840 m alt.; înălţimi mai mici în M-ţii Maitland şi Sinai. Râuri scurte în direcţia est-sud. Izvoare sulfuroase şi termale. Marele Lac în centru. Clima: este subtropical-oceanică: temp. ridicate; ci­cloane tropicale. Floră şi faună: Vegetaţie luxuriantă; păduri tropicale. Avifaună bogată. - Populaţia este formată din: negri 53%; metişi 42%; amerindieni 4%; albi 1%. Concentrarea max. a pop. pe coastele vestice, reg. capitalei. 50% din pop. activă este ocupată în servicii. Rata natalităţii: 33%; a mortalităţii: 8%. Rata pop. urbane: 65%. Resurse şi economie: Econ. bazată pe agric. şi pe turism, care ia tot mai mult amploare. Cultivă: nucşoară (un mare exportator mondial), nuci de cocos, banane, cacao, agrume, cafea, trestie de zahăr, bumbac, vanilie. Alte resurse: peşte. Transporturi şi comunicaţii: căi rutiere; vehicule. Un aeroport modern la Pointe Salines. Istoria: G. este descoperită de Cristofor Columb în a treia călătorie a sa; numind-o „Concepcion” (1418). În sec. XVII, explorată de francezii veniţi din Martinica; este declarată colonie a coroanei franceze (1674). În 1762 G. este ocupată de Anglia, căreia îi revine prin Tratatul de la Paris (1763). Amerindienii (indigeni) sunt exterminaţi sunt aduşi sclavi negri din Africi pentru munca pe plantaţiile de cafea, cacao şi bumbac. După abolirea sclaviei în 1834­1838, sunt aduşi muncitori din India. Între 1958-1962, G. face parte din Federaţia Indiilor de Vest. În 1967 obţine autonomia; în 1974 îşi proclamă independenţa, în cadrul Commonwealth- ului. Lovitură de Stat în 1979; Constituţia este suspendată. Noua conducere se plasează pe orbita Cubei, cu o orientare accentuată de stânga; intervenţia militară a SUA (puşcaşi marini) secondată de militari aparţinând statelor caraibiene din Antilele Mici. Grenada se redresează economic, primind ajutor american. Statul: este monarhie constituţională, conform Constituţiei din 1974. Puterea legislativă este exercitată de Adunarea Legislativă; cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Adunare. Şeful statului: regina Marii Britanii prin reprezentantul ei guvernatorul general. Multipartitism.

Guatemala

Denumirea oficială: Republica Guatemala Capitala: Guatemala (Ciudad de Guatemala) 1 mil. loc.

Limba oficială: spaniola Suprafaţa: 109.000 km2 Locuitori: 10,92 mil. (100 loc. / km2)

Religia: catolicism 75%, protestantism Moneda: quetzal

Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 15 septembrie

Geografie: G. este aşezată în America Centrală istmică. Limite; Mexic (V şi N) Belize, M. Caraibelor (E), Honduras, El Salvador (SE), Oc. Pacific (S). G. fizică: Ţară muntoasă, a vulcanilor în S; cu platouri joase în N, G. are o mare diversitate de peisaj. Lanţul muntos Sierra Madre, paralel cu coasta Pacificului, se distinge prin prezenţa a cca. 30 de vulcani, mulţi activi, printre care Tajumulco, 4.211 m alt. max. în America Centrală; Tacana, Acatenango, Fuego, Santa Maria etc.; lanţul muntos Cuchumatanes este orientat de la est la vest. Acesta lanţuri închid platoul înalt central (2.000-3.000 m). Cutremurele sunt curente. Câmpiile de coastă sunt joase şi înguste. Cursurile de apă de pe versantul Pacificului sunt lipsite de, importanţă. Usumacinta (1.110 km) se varsă în Golful Mexic; Montagua, Belice şi Rio Hondo se varsă în Golful Honduras. Foarte multe lacuri: Izabal, Atitlan (la 1.562 m alt.) ş.a. Clima: G. are o varietate climatică; climă tropicală, cu precipitaţii bogate pe coasta Caraibelor. La Ciudat de Guatemala: 1.320 mm/an. Temp. medie anuală în zonele joase: 26°C; în Ciudad de Guatemala 18°C. Floră şi faună: Pădurea tropicală ocupă cca. 50% din terit. (pădure de esenţe preţioase); savană. Fauna este variată. Populaţia: este formată din amerindieni (indigeni) 65%, metişi 30%, europeni. Concentrarea maximă a pop. pe platoul înalt din Sierra Madre. În agric. este ocupată 50% din pop. activă. Rata natalităţii: 36,3%; a mortalităţii 6,7%. Rata pop. urbane: 41%. Resurse şi economie: Econ. bazată pe agric. (produse pentru export): cafea, banane, bumbac, uleiuri de esenţă, tutun. Alte culturi: porumb, trestie de zahăr; lemnul (esenţe tari). Res. min.: zinc, plumb, sare. Ind. prelucrătoare în curs de dezvoltare. Importă: petrol, produse alimentare, chimicale. Turismul reprezintă un potenţial încă slab valorificat. Transporturi şi comunicaţii: reţea de căi ferate; căi rutiere; autovehicule. Flotă comercială. Aeroport la Ciudad de Guatemala. Oraşe: Quezaltenago, Escuintla, Mazatenango, Puerto Barios (port la Atlantic). Există 5 universităţi. Istoria: Indienii maya au dezvoltat pe terit. G. o civilizaţie strălucită (sec. IV-IX d. Hr.). În 1523­1524 sunt cuceriţi de spanioli; în secolele următoare, G. devine centrul Căpităniei Generale Guatemala (ce cuprinde Statele Americii Centrale). La 15 septembrie 1821 îşi proclamă independenţa; în 1822-1823 este inclusă în Imp. Mexican: devine centrul Federaţiei Provinciilor Unite ale Americii Centrale, care fiinţează până în 1838. În 1839 se proclamă republică suverană; va fi condusă de un şir de dictatori şi de regimuri militare până în 1944. Progresează economic între cele două războaie mondiale. Între 1945-1954 este o perioadă de reforme econ. şi sociale; din 1960 încep tensiuni sociale, iau naştere grupări extremiste. Urmează o serie de lovituri de stat ale militarilor; un război civil pustiitor şi sângeros (zeci de mii de victime). Sute de mii de refugiaţi trec în Mexic. Din 1987, Guatemala participă la efortul de pace în America Centrală; semnează acorduri în 1987 şi 1989 cu Costa Rica, Honduras, Nicaragua, Salvador. În 1989 se încep negocierile cu gherila. În 1991 preşedintele ales J. Serrano Elias (protestant) lansează un plan de „pace totală”, reluând tratativele cu mişcarea de gherilă URNG (Uniunea Naţional

Revoluţionară Guatemaleză). Se restabilesc relaţii diplomatice cu statul Belize, al cărui teritoriu îl revendicase în trecut. În 1993 Serrano Elias este destituit şi parlamentul numeşte alt preşedinte. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1986. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Congresul Naţional; cea executivă de un cabinet numit şi condus de preşedinte. Preşedintele este şeful Statului şi al Guvernului. Multipartitism.

Guineea

Denumirea oficială: Republica Guineea Capitala: Conakry (800.000 loc.)

Limba oficială: franceza Suprafaţa: 250.000 km2 Locuitori: 6,9 mil (28 loc./km2)

Religia: islamism 85%, catolicism, animism Moneda: francul guinez Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 2 octombrie

Geografia: G. este aşezată în Africa vestică, în zona subecutatorială. Limite: Guineea Bissau (V), Senegal, Mali (N), Coasta de Fildeş (E), Liberia (S), Sierra Leone (SV). G. fizică: Câmpie de-a lungul coastei, bună pentru culturi. Spre interior, în cea mai mare parte a teritoriului, se înalţă podişul Fouta Djalon (alt. max. 1.537 m). În E, un masiv muntos, la graniţa cu Coasta de Fildeş şi la S cu Liberia. În N; muntele Loura şi platoul Manding. Din podiş izvorăsc apele Senegalului, care curg pe 1.670 km în Guineea, ale Nigerului, pe 4.160 km (Valea Nigerului Superior), ale Gambiei. Clima: este tropicală: pe coastă, caldă şi umedă (4.000 mm/an); în interiorul teritoriului, pe podiş, temperaturi mai scăzute; în E, pe platouri, climă uscată. Floră şi faună: Zonă împădurită în S, la graniţa cu Sierra Leone şi Liberia. Pe podiş, savană; păşuni propice creşterii animalelor. Populaţia: aparţine mai multor grupe etnice de negri: fulbe sau peuli, malinke, sussus. Densitatea maximă în zona de coastă. Populaţia de pe masivul Fouta Djalon creşte animale; cea de pe coastă cultivă orez; plantaţii de palmieri, bananieri. Rata natalităţii: 47,6%; a mortalităţii: 18,3%. Populaţia urbană: 29%. Resurse şi economie: banane, nuci de cocos, sorg, porumb, orez, mei, batate, arahide de pământ, cafea, ananas, bumbac, gumă arabică; peşte; bauxită, fier, aur, diamante, aluminiu; produse animaliere; potenţial hidroenergetic. In­dustrie prelucrătoare de alumină, lemn, produse agroalimentare. Transporturi şi comunicaţii: drumuri tranzitabile în cele două anotimpuri, autovehicule; căi ferate (Conakry/Kankan). Aeroport la Conakry. Oraşe: Kankan, Labe, N'Zerekore. Istoria: În evul mediu, G. făcea parte din Imperiul Mali, fiind locuită de malinke. În sec. al XV-lea, G. centrală devine stat de sine stătător, sub numele de Fouta Djalon. Comerţul era în mâna musulmanilor. Între 1461-1462, navigatorii portughezi îi dau numele de Guineea şi încep comerţul cu sclavi care continuă până la jumătatea sec. al XlX-lea. În sec. al XVI-lea, triburile periferice de peuli vin în centrul ţării şi îi împing pe sussuşi spre coastă, unde supun populaţiile locale. În sec. al XIX-lea, cuceritorii musulmani supun populaţia malinke; care practica animismul, şi o islamizează. Intre 1889-1893

6. 
   devine colonie franceză; în 1895 este integrată în Africa Occidentală Franceză. În 1898 este integrată Sudanului francez. În 1958 G. optează pentru independenţa imediată, rupând legătura cu Franţa; impune calea socialistă de dezvoltare; apropierea de URSS şi statele comuniste; sprijină mişcările de eliberare de pe continentul african. În 1961 formează, împreună cu Mali şi Ghana, Uniunea de State Africane. Conducerea dictatorială a lui Sekou Toure; comploturi. După moartea dictatorului, conducere militară. Dificultăţi economice. În 1990, o nouă Constituţie, adoptată prin referendum, pune capăt regimului militar şi introduce multipartitismul. În 1993, primele alegeri prezidenţiale pluraliste. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1990. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Comitetul Militar de Refacere Naţională; cea executivă de un cabinet numit de Comitetul Militar de Refacere Naţională.
   

Guineea-Bissau

Denumirea oficială: Republica Guineea-Bissau Capitala: Bissau (125.000 loc.)

Limba oficială: portugheza; limbi vorbite: creolo-portugheza, dialecte sudaneze Suprafaţa: 36.125 km2 Locuitori: 1,2 mil. (30 loc./km2)

Religia: animism 60%, islamism 33%, catolicism 4%

Moneda: peso

Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 24 septembrie

Geografia: G-B. în vestul Africii (partea continentală, plus aprox. 60 insule). Limite: Senegal (N), Guineea (E şi SE), Oc. Atlantic (V). G. fizică: Terit. este o câmpie îngustă de 318 km; cam o zecime este periodic sub maree; cea mai scăzută altitudine medie din Africa. Principalele cursuri de apă sunt: Geba, Corubal, Cacheu (200 km navigabil), care formează estuare. Lacuri cu apă dulce. Clima: este tropicală; umedă şi uscată alternativ, cu temperaturi între 21°C, în februarie, şi 30°C, în aprilie. Precipitaţii: 1600 mm/an şi 2160 mm/an. Floră şi faună: Principala formă de vegetaţie este pădurea tropicală, în general de-a lungul apelor; pe coastă, păduri tropicale umede. Fauna specifică acestor zone. Populaţia: concentrată pe coastă, este formată în majoritate din negri sudanezi; balantas, peuli, manjocos, mandinga, mulatri; portughezi şi băştinaşi asimilaţi acestora. 75% din pop. activă este ocupată în agric. Resurse şi economie: mei, orez, manioc, arahide de pământ, nuci, ulei de cocos, banane; cauciuc, lemn, gumă arabică; animale, piei. Export: nuci, ulei de cocos, lemn, arahide, cauciuc, piei. Transporturi şi comunicaţii: autovehicule, drumuri tranzitabile, piste militare. Nu are căi ferate. Aeroport la Bissau. Oraşe: Bafata, Gabu. Istoria: În sec, al XV-lea portughezii descoperă ţara, populată de mandinga musulmani şi de alte populaţii animiste, cucerind-o treptat şi transformând-o într-o sursă de sclavi pentru Brazilia. In 1879 devine colonie portugheză. În 1941 Bissau devine şeful coloniei. În 1956, Amilcar Cabrol devine şeful mişcării naţionaliste. În jurul anului 1962, ia naştere gherila antiportugheză. În 1973 este proclamată republica Guineea-Bissau. În 1974, Portugalia recunoaşte independenţa Guineei-Bissau. În 1980, lovitură de stat. În 1991, se trece de la partid unic la multipartitism. Instituţii în curs de democratizare. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1984. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Adunarea Naţională Populară; cea executivă de Consiliul de Stat numit de preşedinte. Multipartitism.

Guineea Ecuatorială

Denumirea oficială: Republica Guineea Ecuatorială Capitala: Malabo (33.000 loc.)

Limba oficială: spaniola Suprafaţa: 28.100 km2 Locuitori: 410.000 (13 loc./km2)

Religia: catolicism 94%, animism Moneda: francul CFA Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 12 octombrie

Geografia: G. E. este aşezată în partea central-vestică a Africii. Teritoriul său corespunde celor două zone separate: insulară, cu ins. Fernando Poo sau Bioko (2.034 km) şi ins. Annobon sau Pagalu, şi zona continentală Mbini sau Rio Muni (26.017 km2). Fernando Poo este cea mai mare din cele 4 Antile guineze. Limitele teritoriului Continental: Camerun (N), Gabon (E şi S), Oc. Atlantic, Golful Guinea G. fizică: Partea continentală este formată din podişuri şi munţi nu prea înalţi (max. 1.200 m): Partea insulară este de origine vulcanică; în N ins. Bioko, munţi de peste 3.000 m alt. (vf. Santa Isabel 3.007 m). Coastele sunt abrupte. Clima: este ecuatorială, cu o temperatură medie anuală de 25°C. Uniformitate a schimbărilor: ploi abundente alternând cu anotimpuri uscate şi ploioase. Precipitaţii de 10.000 mm/an. Floră şi faună: păduri de lemn preţios (okoume, mahon, nuc); păşuni pe podişuri. Faună bogată, specifică pădurii ecuatoriale: broaşte ţestoase, balene. Populaţia: este formată din negri bantu şi europeni. Mai există nigerieni de limbă engleză. Majoritatea populaţiei se află în partea continentală, densitatea mare (118 loc./km2) şi în insulele Bioko şi Pagalu. Rata natalităţii: 41%, mortalitatea: 16,2%. Populaţia urbană 42%. Resurse şi economie: cacao, cafea, banane, copra, nuci, ulei de cocos, orez, bumbac, trestie de zahăr, lemn (abanos, okoume, palisandru); ovine, caprine; peşte; hidroenergie. Una din cele mai sărace ţări ale lumii. Transporturi şi comunicaţii: Drumuri tranzitabile; aero­port la Malabo (legături cu Rio Muni şi Insulele Canare). Oraşe: Bata, Luba. Istorie: Insulele Fernando Poo şi Annobon sunt descoperite de navigatorii portughezi în 1469 şi 1471; sunt cedate Spaniei în 1778 (tratatul de la EI Pardo). La jumătatea sec. al XlX-lea, spaniolii ocupă teritoriul continental african (Rio Muni) din dreptul celor două insule numindu-se împreună Guineea Spaniolă. În 1959, aceasta devine „provincie spaniolă”. În 1964 obţine autonomia, în 1968 îşi proclamă independenţa, sub numele de Guineea Ecuatorială. Francisco Marcios Nguema devine preşedinte în 1968, iar din 1972 se proclamă preşedinte pe viaţă. În 1973 începe lupta pentru alegeri legislative pluraliste. Se instituie un regim de dictatură sângeroasă. Se rup legăturile cu Spania, o treime din populaţie emigrează. În 1979, lovitură de stat, puterea este preluată de Consiliul Militar Suprem. Fostul preşedinte, făcut vinovat de genocid, este condamnat la moarte şi executat în 1979. Se restabilesc legăturile cu Spania. În 1992, Guineea Ecuatorială se angajează într-un regim pluralist. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1982. Puterea legislativă este exercitată de către preşedinte, Camera Reprezentanţilor şi Consiliul de Stat; cea executivă, de către un cabinet numit de preşedinte. Pluripartitism.

Guyana

Denumirea oficială: Republica Cooperatistă Guyana Capitala: Georgetown (186.000 loc.)

Limba oficială: engleza; limbă vorbită: hindi Suprafaţa: 215.000 km2 Locuitori: 844.000 (4 loc./km2)

Religia: hinduism 33%, protestantism 49%, islamism 10%

Moneda: dolarul Guyana Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 23 februarie

Geografie: G. este aşezată în N Americii de Sud, în Podişul Guyana. Limite: Oc. Atlantic (N), Suriname (E), Brazilia (S şi V), Venezuela (V). G. Fizică: Relieful este dominat de Podişul Guyanei care coboară spre N într-o întindere cu pante uşoare, iar de-a lungul litoralului o câmpie aluvionară îngustă de 16-97 km, mlăştinoasă. În S, o regiune semideşertică unde se ridică masive muntoase; punctele cele mai înalte sunt în Sierra de Acaray, Mt. Roraima, 2.770 m alt. Apele au debite bogate, cu cascade, unele importante: Kaieteur Fall, 230 m. Clima: este tropicală umedă, cu scurte perioade uscate. Anotimpul umed din aprilie-august şi din noiembrie-ianuarie. Precipitaţiile anuale: 4.290 mm/an de-a lungul coastei, mai scăzute în interior. Temperatura medie anuală: 21°C-32°C de-a lungul lungul coastei, 30°C-39°C în interior. Floră şi faună: Pădurile luxuriante ecuatoriale ocupă 87% din terit. ţării; esenţe tari; lemn care conţine coloranţi sau „gumă”; savane. Fauna este variată: tapiri, caimani, iguane şi şerpi anaconda. Populaţia: este formată din indieni 50%, negri 30%, mulatri, metişi, amerindieni, europeni. Concentraţia max. a pop. (90%) pe fâşia de coastă. Rata natalităţii: 22%; a mortalităţii: 6,5%. Rata pop. urbane: 36%. Resurse şi economie: G. este cea mai săracă ţară din America latină, deşi are resurse minerale, forestiere şi hidroenergetice bogate: bauxită, diamante, aur, argint. Cultivă: orez, trestie de zahăr, cocotieri. Creşterea bovinelor. Exportă: zahăr, orez, rom, cherestea, bauxită, diamante, mangan. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, autovehicule. Oraşe: Linden/McKenzie, New Amsterdam. Există o universitate în Georgetown (1963). Istoria: La sfârşitul sec. XV Alonso de Ojeda explorează coasta G. Adversari sau aliaţi împotriva Spaniei şi Portugaliei, englezii, olandezii şi francezii stabilesc numeroase colonii pe coastă în sec. XVII. Indienii fug de pe plantaţiile de trestie de zahăr şi se refugiază în pădurile îndepărtate de coastă: Se aduc sclavi negri din Africa. După două secole de predominare a olandezilor, coloniile trec sub controlul englezilor (1815 prin Tratatul de la Paris care delimitează, terit. coloniilor), pentru ca mai târziu să fie grupate în: Guyana engleză şi franceză. În 1831, posesiunile britanice sunt reunite sub numele de Guyana Britanică. În 1833 este abolit sclavajul; începe recrutarea muncitorilor sezonieri, provenind din India, China, Portugalia, într-un sistem de contract forţat. În 1919, în urma unei mişcări de protest în India, se pune capăt acestor contracte forţate. În 1961 G. obţine autonomie internă, iar în 1966 îşi declară independenţa în cadrul Commonwealth-ului. La 23 februarie 1970 se proclamă republică cooperatistă, cu un regim de orientare marxist leninistă. În 1978 G. devine membru asociat în CAER; ţara intră într-un marasm economic. Tot în 1978 se petrece acţiunea de sinucidere colectivă a unei secte religioase, în junglă, care a zguduit opinia internaţională. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1970. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi Adunarea Naţională; cea executivă de un cabinet format ca urmare a rezultatelor alegerilor legislative. Multipartitism.

Haiti

Denumirea oficială: Republica Haiti Capitala: Port-au-Prince (800.000 loc.)

Limba oficială: franceza Suprafaţa: 27.750 km2 Locuitori: 7,32 mil. (264 1oc./km2)

Religia: catolicism, wudu (religie locală), protestantism

Moneda: gourde-ul

Forma de guvernământ: republică

Ziua naţională: 1 ianuarie

Geografie: H. este aşezată în America Centrală insulară. Limite: Oc. Atlantic (N), Rep. Dominicană (E), M. Caraibelor (S şi V). G. fizică: H. ocupă partea vestică a ins. Haiti (vechea Hispaniolă), una din Antilele Mari; plus ins. Tortue (NV), Gonave (în G. Gonave), Marea Cayamite ş.a. Împarte insula cu Rep. Dominicană. Relieful e caracterizat prin trei lanţuri muntoase de natură calcaroasă, în N prelungirea Marii Cordillere Centrale dominicane (mt. Cibao) care formează pen. Saint Nicolas; în centru: prelungirea munţilor Neiba; în sud: prelungirea munţilor Bahoruco; care formează pen. Jacmel, cu punctul culminant La Selle, 1680 m. Munţii sunt supuşi eroziunii. Cele două pen., din N şi din S, închid golful Gonave, unde se află şi capitala. Între şirurile de munţi sunt câmpii roditoare: una de-a lungul coastei nordice; alta în centru, valea Artibonite, a treia de-a lungul frontierei cu Rep. Dominicană şi a patra între şirurile muntoase din centru şi sudul ţării, unde se află Graben Cul-de-Sac (50 m sub nivelul mării). Cursurile de apă sunt numeroase şi vijelioase: Artibonite are 321 km, din care 160 km sunt navigabili. Clima: este tropicală, mode rată de alizee; în partea sudică bântuie uragane. Temp. medie anuală: 26,6°C. Precipitaţii: 2000 mm/an. Floră şi faună: păduri tropicale (esenţe preţioase şi pini), 9% din terit.; savanele alternează cu pădurile. Faună: broaşte ţestoase, păsări. Populaţia: este formată din: negri, 60%; mulatri, 35%; albi, 5%. Concentrarea max. pe coastă şi în valea Arbonite. În SUA trăiesc peste 1 mil. de haitieni. Rata natalităţii: 34,1%; a mortalitâţii: 10,8%. Rata pop. urbane: 31%. Resurse şi economie: Economie slabă bazată pe agric. de subzistenţă. Cultivă: cafea, trestie de zahăr, cacao, banane, agrume, sisal, porumb, batate, orez. Export: cafea, lemn (cedru, mahon, pin), sisal: Ind. electronică, a jucăriilor, textilă. Turismul a scăzut, datorită situaţiei conflictuale interne. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, vehicule, transport maritim. Oraşe: porturi: Port-au-Prince, Cap-Haitien, Gonaives, Les Cayes. Istorie: În 1942 Cristofor Columb descoperă ins. şi o numeşte Hispaniola (La Espanola). Jumătatea estică a insulei devine posesiune franceză în 1967, sub numele Saint Dominique; partea estică are aceeaşi soartă în 1975. Este colonizată cu sclavi negri din Africa, pentru plantaţiile de trestie de zahăr şi cafea. În 1791 este răscoala condusă de Toussaint L'Ouverture, care conduce în 1804 la declararea independenţei, sub numele de Republica Haiti. Este prima republică a negrilor. 1915­1934, H. este ocupat de trupe americane. Între 1957-1971, regimul dictatorial al lui F. Duvalier („Papa Doc”), urmat de acelaşi regim al lui Duvalier fiul (1971-1986). În 1986 dictatura este răsturnată, dar urmează o serie de lovituri de stat militare, ceea ce aruncă ţara şi mai mult în dezastru economic. În 1990, alegeri legislative; preşedintele ales este răsturnat de la putere de militari (1991). În 1993, planul de pace elaborat de ONU pentru întoarcerea preşedintelui exilat Aristide este respins de militari. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1987. Puterea legislativă este exercitată de preşedintele ales prin vot direct şi de Parlament (Senat şi Camera Reprezentanţilor); cea executivă de un cabinet numit de preşedinte. Multipartitism.

Honduras