Predecesorii Uniunii Europene cuprins: importanta uniunii europene

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 542 b.
tarix08.01.2019
ölçüsü542 b.


Predecesorii Uniunii Europene


CUPRINS:



1. IMPORTANTA UNIUNII EUROPEANE

  • Influenţa Uniunii Europene pe scena mondială creşte ori de câte ori vorbeşte la unison în problematica internaţională. Negocierile politice sau comerciale sunt un bun exemplu în acest sens.

  • În domeniul apărării, fiecare stat rămâne suveran, fie că este membru NATO sau neutru.



Cu toate acestea, statele membre ale Uniunii Europene dezvoltă cooperarea militară în vederea misiunilor de menţinere a păcii.

  • Cu toate acestea, statele membre ale Uniunii Europene dezvoltă cooperarea militară în vederea misiunilor de menţinere a păcii.

  • Din motive istorice şi de apropiere geografică, sudul Mediteranei, sud-estul Europei şi Africa sunt regiuni cărora Uniunea Europeană le acordă o atenţie sporită (politici privind ajutorul pentru dezvoltare, preferinţe comerciale, ajutor alimentar şi drepturile omului).



2. SCURT ISTORIC

  • Românii, situati in Europa de Sud-Est pe teritoriul anticei Dacii, sunt un popor romanic rupt, in decursul istoriei, de blocul popoarelor romanice din vestul continentului european. Intrarea României in U.E. o readuce in locul ei istoric, geografic, cultural si economic.

  • Istoria U.E. e marcata de numeroase incercari de realizare a idealurilor pacifiste si de buna colaborare(inca din secolul XV). Propunerile de realizare a unei unitati europene, facute de numerosi precursori ai uniunii si-au gasit ecoul in Delaratia de la 9 mai 1950 cand a inceput cu adevarat realizarea U.E.



3. PRECURSORI ROMÂNI AI UNIUNII EUROPENE

    • NICOLAE TITULESCU
    • Alexandru Vaida-Voievod


Conceptia lui Nicolae Titulescu despre realizarea Uniunii Europene a fost exprimata in: „Idealul creator” (anii 1930)

  • Predecesori ai “Idealului creator”:

  • Barbu A.Ştirbey

  • Alexandru Vaida-Voievod

  • Gheorghe Tătărăscu



PRECURSORI AI UNIUNII EUROPENE, (din alte tari decat Romania):

  • Precursori: Pierre Dubois, abatele de Saint-Pierre, Napoleon III, Giuseppe Mazzini, Paul Valery, Kossuth Ortega y Gasset, R. Coudenhove-Kalergi, Aristide Briand,



4. NICOLAE TITULESCU (1882 - 1941) PRECURSOR AL UNIUNII EUROPENE

  • "Acest ministru al unei tari mici face o politica in stil mare. CE OM UIMITOR !

  • Profesor universitar de drept civil, figura marcanta a diplomatiei europene in perioada dintre cele doua razboaie mondiale”

  • declara Edouard Herriot despre Titulescu



5. BIOGRAFIE

  • Nascut la 4 martie 1882 in familia unui distins avocat din Craiova. Si-a petrecut copilaria la tara, pe mosia tatalui sau, in comuna Titulesti, din Judetul Olt;

  • 1920-1921 - numit din nou ministru de finante Vreme de 2 decenii, Nicolae Titulescu om de vasta cultura, dotat cu un ascutit spirit analitic, si-a slujit tara cu abnegatie si inegalabila competenta; si, la capatul unui zbucium fara ragazuri si al unei munci incordate reusise sa devina, in epoca dintre cele 2 razboaie, PERSONALITATEA CEA MAI PRESTIGIOASA A VIETII POLITICE INTERNATIONALE

  • Datoritã talentului sãu diplomatic de exceptie, cât si a contributiei sale la cauza pãcii în Europa, Titulescu a fost supranumit ministru al Europei, rãmânând un simbol vesnic al României în Europa.



STUDII



6. CONTRIBUTIA LUI NICOLAE TITULESCU LA REALIZAREA U.E.

  • A participat la alegerile din 1912, fiind ales deputat in partidul Conservator-Democrat condus de Take –Ionescu.

  • Cinci ani mai tarziua devenit ministru in guvernul I.C. Bratianu.

  • A militat pentru pacea lumii si pentru o politica bazata pe cooperare intre state; a avertizat asupra pericolului ascensiunii lui Hitler si necesitatea unirii eforturilor statelor europene pentru a se evita al Doilea Razboi Mondial; din pacate nu a fost insa inteles de oamenii politici europeni din acel moment.

  • A participat la lucrarile Ligii Natiunilor – o organizazie predecesoare a Uniunii Europene si Organizatiei Natiunilor Unite.

  • A fost ambasador al României si presedinte al Ligii Natiunilor.



7. CITATE

  • “Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor.”

  • “Destinul e scuza celor slabi şi opera celor tari”

  • “Societăţile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forţe: inteligenţa şi puterea.”



“Orice cauză pledată pe un ton mai sus decât cel normal este dinainte pierdută.”

  • “Orice cauză pledată pe un ton mai sus decât cel normal este dinainte pierdută.”



“Cand este contrazisa ratiunea , o stare de spirit poate constitui un pericol .”

  • “Cand este contrazisa ratiunea , o stare de spirit poate constitui un pericol .”



IN MEMORIA LUI NICOLAE TITULESCU

  • Elevii Scolii „Nicolae Titulescu” l-au comemorat pe patronul spiritual al unitatii de invatamant. In acest an se implinesc 69 de ani de la trecerea in nefiinta a diplomatului. Elevii scolii care-i poarta numele au pregatit o sesiune de comunicari stiintifice menite sa le puna in evidenta creativitatea.

  • Si in alte scoli din tara numite „Nicolae Titulescu” s-au organizat manifestari omagiale.

  • In orasul Pucioasa se desfasoara anual Concursul „Nicolae Titulescu”.



In anul 2006, Scoala „Nicolae Titulescu” din Constanta a initiat un proiect de parteneriat cu toate scolile din tara ce au acelasi patron spiritual – diplomatul român Nicolae Titulescu; numeroase scoli au raspuns afirmativ si au desfasurat actiuni in acest sens.

  • In anul 2006, Scoala „Nicolae Titulescu” din Constanta a initiat un proiect de parteneriat cu toate scolile din tara ce au acelasi patron spiritual – diplomatul român Nicolae Titulescu; numeroase scoli au raspuns afirmativ si au desfasurat actiuni in acest sens.



NUMEROASE SCOLUI SI LICEE POARTA NUMELE MARELUI DIPLOMAT



PREZENTARE REALIZA DE:

  • POP GABRIELA RAMONA

  • CLASA A6A

  • SCOALA “NICOLAE TITULESCU” CONSTANTA

  • PROFESOR INDRMATOR LEFTER GABRIELA SI LAURENTIU ROSU

  • JUDET CONSTANTA



Bibliografie

  • 1. George Ciorănescu, Românii şi ideea federalistă, Bucureşti 1996, Eliza Campus, Ideea federală în perioada interbelică, Bucureşti 1993.

  • 2. Simion Costea, România şi Proiectul Briand de Uniune Europeană, Ed.Universităţii Petru Maior, Târgu-Mureş,2004.

  • http://www.produsin.ro/personalitati/nicolae-titulescu/

  • http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/Ideea-europeana-si-Consiliul-E422218195.php




Dostları ilə paylaş:
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə