Drept maritim intenational

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 0.78 Mb.
səhifə1/17
tarix07.01.2019
ölçüsü0.78 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17


DREPT MARITIM INTENATIONAL

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI GENERALE DE DREPT



    1. NOŢIUNEA DE DREPT Şl IZVORUL DE DREPT


1.1.1. Noţiunea de drept, principiile de drept, sistemul de drept şi ramurile de drept

In sistemul românesc de drept sunt utilizate patru noţiuni de drept şi anume drept natural, subiectiv, obiectiv şi pozitiv.

Dreptul natural reprezintă reguli fundamentale, strâns legate de însăşi raţiunea de a fi a omului şi care au o reprezentare absolută, cum ar fi de exemplu dreptul la viaţă, la onoare, la proprietate.

Spre deosebire de dreptul natural, dreptul subiectiv reprezintă aptitudinea unei persoane de a-şi realiza interesul într-un cadru determinat de exemplu: dreptul vânzătorului de a pretinde preţul pe bunul vândut, dreptul proprietarului de a pretinde chiria.

Dreptul obiectiv reprezintă totalitatea normelor juridice existente in toate timpurile şi toate zonele, de exemplu: Codul lui Napoleon, Codul lui Hamurapi, Constituţia în vigoare în acest moment.

Dreptul pozitiv reprezintă o parte din dreptul obiectiv, respectiv acea parte în acţiune din dreptul obiectiv, (ex.: toate normele juridice existente la un anumit moment dat şi aplicabile pe un anumit teritoriu şi care se află în vigoare)

Principiile de drept sunt fie idei generale şi comune tuturor normelor din sistemul juridic, fie specifice unei singure ramuri de drept. Ele sunt reguli fundamentale, întrucât reflectă ceea ce este esenţial şi hotărâtor în sistemul dreptului respectiv. Principiile de drept pot fi formulate direct, în articole de lege speciale, ori pot fi deduse pe cale de interpretare.

Principiile de bază ale dreptului sunt idei de bază ce se regăsesc în întreaga legislaţie a ţării. Aceste principii ar putea fi formulate astfel:

- principiul democraţiei;

- principiul legalităţii;

- principiul egalităţii în faţa legii;

- principiul separaţiei puterii în stat.

Fiind principii ale sistemului de drept, în întregul său, se regăsesc în fiecare ramură de drept însă, fiecare ramură de drept se caracterizează prin anumite principii specifice.

Dreptul pozitiv nu funcţionează în mod eterogen ci el crează un sistem bine organizat şi structurat în diviziuni şi ramuri de drept.

Sistemele de drept la nivel general sunt la ora actuală în număr de patru:

- Sistemul dreptului continental: dreptul romanist îşi găseşte esenţa în dreptul roman;

- Sistemul dreptului anglo-saxon îşi găseşte esenţa în obiceiurile locale ce funcţionează în Regatul Britanic( Scoţia) în Australia, în zona engleză din Canada şi în SUA (Lousiana) au drept continental european.

- Sistemul de drept religios - este un sistem de tip islamic. Sistemul islamic are la baza legii reguli incluse din Coran.

- Sistemul dreptului tradiţional ce se află în special pe continentul African

în sistemul european sunt două tendinţe, respectiv una de tip francofon cu o lege flexibilă cu posibilitatea de a găsi soluţii dincolo de textul de lege şi cea de a doua de tip britanic cu o lege mai imperativă.

In România avem Codul Civil din 1864 ce derivă din Codul lui Napoleon, iar Codul Comercial Român nu a fost abrogat de la sfârşitul secolului XVIII până în prezent şi care în CARTEA a II-a, ce reprezintă partea a doua a codului, ce tratează „DESPRE COMERŢUL MARITIM ŞI NAVIGAŢIUNE"

Sistemul de drept presupune două diviziuni: - Dreptul public

- Dreptul privat

In cadrul dreptului public există un raport de subordonare între stat şi celelalte subiecte de drept, respectiv persoanele fizice şi juridice.

La rândul său dreptul public se divide în mai multe ramuri de drept şi anume:

Dreptul constituţional - care are ca obiect de studiu principiile ce guvernează organizarea statală, analiza puterilor în stat (puterea legislativă, executivă, judecătorească), drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului, toate aceste reglementări regăsindu-se în Constituţia statului.

Dreptul administrativ - reprezintă o altă ramură a dreptului public şi are ca obiect de studiu modul de reglementare al administraţiei publice centrale şi locale, sistemul contravenţional care are incluse acele fapte care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea, problematica contenciosului administrativ, respectiv dreptul persoanelor de a acţiona împotriva actelor şi faptelor administraţiei publice care-i lezează interesele, etc.

Dreptul financiar fiscal - care are ca obiect analiza fondurilor statului, sistemul de taxe şi impozite şi modul de organizare a Curţii de Conturi.

Dreptul penal - care are o parte generală ce are ca obiect de studiu infracţiunea ce reprezintă o faptă săvârşită cu vinovăţie prevăzută de legea penală şi care prezintă un grad de pericol deosebit prin săvârşirea ei, participanţii la săvârşirea infracţiunilor, precum şi teoria pedepselor iar partea specială analizează flecare infracţiune şi pedeapsa corespunzătoare.

Dreptul procesual penal - studiază modul de desfăşurare al proceselor penale în toate cele trei faze ale sale : faza urmăririi penale, a judecăţii şi a executării pedepsei penale.

Dreptul internaţional public - are ca obiect de studiu relaţiile ce se stabilesc între statele autoritare şi folosesc ca instrument de lucru „tratatele" şi „convenţiile internaţionale".

In dreptul privat care aşa cum am arătat este o diviziune a sistemului de drept de asemenea se regăsesc de asemenea mai multe ramuri de drept care cuprind norme de drept ce reglementează raporturi de egalitate juridică spre deosebire de dreptul public am văzut că sunt de subordonare, în cadrul dreptului privat subordonarea este exclusă părţile fiind egale în drepturi şi obligaţii.

Ramurile dreptului privat sunt:

Dreptul civil - noţiunea de drept civil se confundă cu noţiunea de drept privat, cu timpul, odată cu dezvoltarea relaţiilor economice şi sociale anumite raporturi esenţiale au impus reglementări speciale dense, fapt ce a determinat constituirea unor ramuri de drept privat speciale. în obiectul de studiu al dreptului civil restrâns se regăsesc : teoria raporturilor juridice civile şi a actului juridic civil, teoria persoanelor, analiza dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale, teoria generală a obligaţiilor civile, analiza contractelor speciale, teoria succesiunii.

Dreptul comercial - ca ramură a dreptului privat are ca obiect de studiu analiza faptelor de comerţ, respectiv: teoria comercianţilor (persoane fizice sau comercianţi), analiza fondului de comerţ, instituţia falimentului, teoria generală a obligaţiilor comerciale, contractele comerciale speciale, analiza titlurilor de valoare.

Dreptul familiei - are ca obiect de studiu analiza instituţiei căsătoriei (a divorţului) analiza dreptului la întreţinere, instituţia adopţiei şi a ocrotirii speciale a minorului etc.

Dreptul proprietăţii intelectuale - analizează invenţiile, dreptul de autor, mărcile de fabricaţie.

Dreptul transporturilor - analizează contractele de transport(navlosirea) şi toate contractele adiacente operaţiunii de transport (conosamentul).

Dreptul asigurărilor - are ca obiect de studiu contractele de asigurare (P&I) mai puţin asigurările sociale.

Dreptul procesual civil - procedura civilă care analizează modul de desfăşurare a procesului civil în cele două faze ale sale de judecată propriu-zisă şi executarea hotărârilor.

Noţiunea de civil trebuie privită în sensul larg al echivalentului noţiunii de drept privat întrucât dreptul procesual civil reglementează modul de desfăşurare al tuturor proceselor de drept privat.

Dreptul internaţional privat - are ca obiect de studiu raporturile juridice ce se stabilesc între persoane de drept privat, raporturi ce presupun un element de extraneitate. In cazul unui conflict de legi în spaţiul de drept internaţional privat se stabileşte legea naţională aplicabilă.

Dreptul comerţului internaţional - studiază în principal analiza raporturilor economice între subiecţi de drept privat din state diferite.
1.1.2. Norma de drept, structura, clasificarea şi ierarhia normelor de drept

Norma de drept sau juridică reprezintă o regulă de conduită generală, obligatorie şi impersonală a cărei aducere la îndeplinire se realizează de bună voie sau în ultimă instanţă prin forţa de constrângere a statului. Norma juridică este generală pentru că se aplică pentru toate situaţiile care intră sub incidenţa sa şi de regulă pe întreg teritoriul unui stat; este obligatorie pentru că conduita pe care o presupune trebuie realizată de către destinatarul legii şi este impersonală pentru că se aplică tuturor persoanelor sau categoriilor de persoane.

Orice normă juridică presupune trei elemente de structură:

- Ipoteză - stabileşte condiţiile, împrejurările, categoriile de persoane cărora li se cere o anumită conduită;

-Dispoziţie - stabileşte conduita de urmat;

- Sancţiune - stabileşte consecinţa nerespectării conduitei pretinse de

lege.

In funcţie de dispoziţie normele juridice pot fi clasificate în:



Imperative - ce impun o anumită conduită, pot fi la rândul lor onerative, adică impun destinatarului o anumită conduită sau pot fi prohibitive cele care impun abţinerea de la o anumită conduită Dispozitive - permit părţilor să dispună cu privire la conduita de urmat, această conduită nefiind impusă automat prin lege iar acestea le rândul lor pot fi permisive, respectiv cele care lasă exclusiv la latitudinea părţilor conduita de urmat sau suspensive cele care iniţial lasă la latitudinea părţilor conduita de urmat dar în măsura în care părţile nu aleg o conduită voinţa lor este suplinită de către o lege care impune conduita de urmat.

Ierarhia normelor de drept reprezintă forţa actelor normative. Astfel putem spune că întotdeauna un act normativ inferior nu poate şi nu trebuie să contravină unei legi superioare. Ierarhia actelor normative este următoarea:

Constituţia statului Legile adoptate de Parlament

Ordonanţele de Guvern care ulterior aprobării de către Parlament devin Legi

Hotărârile de Guvern date în aplicarea legilor Ordinele date de miniştri,

Dispoziţiile date de funcţionarii instituţiilor publice Norme Metodologice de aplicare

Regulamente.

Toate acestea au forţă juridică de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României sau de la data aducerii la cunoştinţă a actelor administrative. în unele situaţii legile pot intra în vigoare şi la o dată ulterioară prevăzută în mod expres în lege.


1.1.3. Izvorul de drept

Întelesuri ale izvorului de drept :

- se înteleg conditiile materiale de existenta ale societatii care genereaza norme de drept (inflatia) ;

- formele de exprimare ale normelor juridice – acte normative.

Ca o clasificare, putem împarti izvoarele în izvoare de drept intern si izvoare de drept international.

Izvoare de drept intern :

- legea – principalul izvor de drept. Forme ale legii : - lege fundamentala

- lege organica

- lege ordinara

Legea se adopta de catre organul suprem legislativ, singurul democratic. Diferenta consta în sistemul de adoptare dintre cele trei legi.

- decretul – (prezidential) când acesta cuprinde si norme cu caracter normativ (cu aspect economic, social)

- ordonante – în regim normal si de urgenta (cu responsabilitate) ;

- hotarârea de guvern – emisa în baza si în limitele prevederilor legilor ;

- ordinele si instructiunile ministerelor – atunci când prin lege se prevede ca se poate face acest lucru ;

- hotarârile consiliilor locale – si chiar ale primarilor ;

- obiceiul (cutuma) juridica – în activitatea portuara (uzul portului). Trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii : sa nu contrazica legea, sa nu înlocuiasca conditiile contractuale ci doar sa le completeze si sa fie foarte clar acest uz si întrebuintarea lui sa fie generala ;

- precedentul judiciar – nu constituie izvor de drept propriu-zis, dar în realitate el exista si se foloseste pentru solutionarea diferitelor cazuri.



Izvoare de drept international

- tratatul – este o întelegere între state în domenii foarte importante ale relatiilor internationale ;

- conventia – întelegere bi- sau multilaterala într-un domeniu special al relatiilor internationale ( Conventia asupra dreptului marii – 1982 – Montego Bay, Jamaica ; Conventia asupra strâmtorilor M. Negre – 1936 – Montreaux, Elvetia ) ;

- pactul – o întelegere cu caracter solemn prin care se stabilesc anumite reguli menite sa instituie pacea si întelegerea internationala ;

- acordul – din latinescul a–la si cordum–inima. Întelegere asupra unui punct determinat (comercial etc.) ;

- aranjamentul (tocmirea) – documentul diplomatic menit sa stabileasca masuri de aplicare a tratatelor ;

- modus vivendi – acord cu caracter provizoriu care urmeaza sa fie înlocuit cu o conventie ;

- protocolul – denumire care priveste un act suplimentar al unui tratat prin care se stabileste modul de aderare la întelegeri preexistente (Protocolul la MARPOL) ;

- actul – întelegere multilaterala care priveste stabilirea unor norme de drept într-un anumit domeniu al relatiilor internationale ;

- avenandul – întelegere dintre state prin care se modifica acorduri anterioare cu caracter comercial;

- declaratia – întelegere prin care doua sau mai multe state îsi stabilesc pozitia sau punctul de vedere fata de anumite probleme ;

- compromisul - întelegere dintre state menita sa supuna anumite diferende (litigii) analizei unei anumite instante sau arbitrajului international ;

- statutul – actul constitutiv al unei organizatii internationale (Ex.: Statutul Curtii Internationale de Justitie) ;

- comunicatul comun – încheierea unor acorduri internationale.

Toate aceste documente sunt redactate în forma scrisa si sunt semnate de parti.

- gentlemen’s agreement – întelegere pe cuvânt de onoare între sefii de state ;

Alte acte bilaterale sau multilaterale sunt : concordatul, cartelul, actul de capitulare, armistitiul, schimbul de note. De asemenea, aceste acte pot avea un caracter deschis sau închis.

Dreptul maritim are izvoare foarte vechi. Se pot mentiona câteva (ca titlu informativ) :

- Codul lui Hamurabi, cu paragrafe referitoare la valoarea navlului, raspunderea carausilor etc. ;

- 2 legi maritime din timpul împaratului Leon Bizantinul ;

- în timpul cruciadelor – “Bunele cutume ale marilor” ;

- cetatile italiene Pisa, Venetia si altele, emit statute ;

- 1258 - 1436 – cutumele de la Montpellier si Tratatele Marii ;

- 1681 – Ordonanta lui Colbert – se facea pentru prima data o separare între dreptul maritim comercial si cel administrativ ;

- 1737 – Ordonanta de la Bilbaõ ;

- 1750 – Suedia – Ordonanta în legatura cu navigatia ;

Legislatia maritima s-a grupat în trei grupuri :

- grupul latin – din care fac parte codul francez, belgian, spaniol, portughez, argentinian, italian dar si egiptean, olandez, marocan si cel românesc (în mai mica masura) ;

- grupul german – cuprinde codul german, polonez, japonez, al tarilor scandinave ;

- grupul anglo-american – Common Law – legile comuniunii anglo-saxone.


1.1.4 Raportul de drept

Este un raport social reglementat prin norme juridice. El are trei elemente :

- subiectele raportului juridic (partile) ;

- continutul raportului – drepturile si obligatiile pe care partile si le asuma în cadru ;

- obiectul – o anumita prestatie pe care o efectueaza subiectul activ catre subiectul pasiv. Aceasta consta în a da, a face sau a nu face ceva.

Problema legata de subiecte trebuie tratata cu deosebita atentie pentru ca este vorba de oameni. Calitatea de subiect este conditionata de cunoasterea capacitatilor juridice.



Capacitate juridica (civila, administrativa, constitutionala) – aptitudinea generala si abstracta a persoanelor de a avea drepturi si obligatii în cadrul raportului juridic. Capacitatea de a avea drepturi civile începe de la nastere si în anumite conditii chiar de la conceptie. Capacitatea de munca deplina se dobândeste de la 16 ani, iar cea electorala de la 18 ani. Capacitatea poate fi generala (toti cetatenii) sau speciala (numai anumiti subiecti de drept, cum ar fi : militarii, senatorii etc.). si organismele au capacitate juridica generala si speciala.

De asemenea capacitatea poate fi de folosinta si de exercitiu. Cea de folosinta începe odata cu nasterea (uneori înainte) cu conditia ca subiectul sa se nasca viu si numai referitor la unele drepturi nu si obligatii si aceasta capacitate se sfârseste odata cu moartea.



Capacitatea de exercitiu apare mai târziu (la vârsta majoratului) cu exceptia unei recunoasteri de exercitiu restrânse: minorul de 14 ani poate încheia un acord de munca, actul trebuind semnat obligatoriu de parinte (tutore). Aceasta consta în aptitudinea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii prin acte juridice proprii.

Sunt lipsiti de capacitate de exercitiu alienatii mintal, persoanele puse sub interdictie legala sau judiciara, minorii sub 14 ani, deoarece discernamântul acestora nu este maturizat.

Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii prin acte juridice proprii.

Subiectele raportului juridic sunt legate între ele prin drepturi si obligatii, care, împreuna, formeaza continutul raportului juridic.

Drepturile participantilor într-un raport juridic concret se numesc drepturi subiective.

Obligatia este celalalt element al raportului juridic, corelativ dreptului subiectiv. Titularul obligatiei are îndatorirea pretinsa de titularul dreptului subiectiv constând în a da, a face sau a nu face ceva.

Obiectul raportului juridic este format dintr-o prestatie, adica actiunea sau inactiunea pe care o pretinde subiectul activ si pe care o suporta subiectul pasiv ce consta în a da, a face sau a nu face ceva.

1.2. ACTUL JURIDIC: CLASIFICARE, MODALITĂŢI

ACTUL JURIDIC CIVIL

Actul juridic civil este o manifestare de voinţă - unilaterală, bilaterală sau multilaterală, săvârşită cu intenţia de a stabili, modifica sau stinge, potrivit dreptului obiectiv, raporturi juridice, cu condiţia ca de existenţa acestei intenţii să depindă însăşi producerea efectelor juridice.


1.2.1.Clasificarea actelor juridice civile

1. După numărul părţilor - există acte juridice civile unilaterale, bilaterale şi multilaterale;

- Este unilateral actul cu o singură parte.

- Este bilateral actul juridic civil care reprezintă voinţa concordantă a două părţi.

- Este multilateral actul juridic civil care ia naştere prin acordul de voinţă a trei sau mai multe părţi.

2. După scopul urmărit la încheierea lor, actele civile se împart în: cu titlu oneros şi cu titlu gratuit:

- Este cu titlu oneros acel act juridic civil în care, în schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmăreşte obţinerea altui folos patrimonial. Este un asemenea act contractul de vânzare-cumpărare.

- Este cu titlu gratuit acel act juridic civil prin care se procură un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea altui folos patrimonial în schimb. Ca exemple pot fi menţionate: donaţia, comodatul, împrumutul fără dobândă, mandatul gratuit, depozitul neremunerat, legatul

3. După modul (forma) de încheiere, actele civile se împart în: consensuale, formale (solemne) şi reale;

- Sunt solemne sau formale actele pentru validitatea cărora legea cere expres respectarea unei forme determinate. Astfel de acte sunt testamentul, donaţia ipoteca, căsătoria etc.

- Actul consensual este actul juridic civil care se încheie prin acordul părţilor asupra obiectului, prin simpla lor manifestare de voinţă.

- Actul real nu se poate încheia prin simpla manifestare de voinţă, trebuie să aibă loc şi remiterea materială a lucrului (predarea lui).

4. După rolul voinţei părţilor în stabilirea conţinutului lor actele civile se împart în: acte subiective şi acte condiţie;

- Actele juridice subiective sunt actele prin care părţile stabilesc, în limitele dreptului obiectiv, drepturile şi obligaţiile ce alcătuiesc conţinutul raporturilor lor juridice, putând deroga de la reglementarea legală, în afară de cazul când ea are caracter imperativ.

- Actele juridice condiţii sunt acele acte în care subiectele de drepturi îşi manifestă voinţa ca regulile unei anumite instituţii juridice, aşa cum acestea sunt reglementate în norme de drept, să le devină aplicabile.

5. După în importanţa (ori gravitatea) lor, se disting actele juridice civile: de conservare, de administrare şi de dispoziţie;

- Sunt acte de conservare actele săvârşite pentru preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil şi nu comportă decât cheltuieli reduse faţă de valoarea dreptului păstrat ori salvat, aşa încât nu pot fi vătămătoare, ci, mai degrabă, sunt utile patrimoniului.

- Actele de administrare sunt actele prin care se realizează o normală punere în valoare a unor bunuri ori patrimonii, deci nu se depăşesc limitele unor exploatări normale a lor.

Nu trebuie confundat actul de administrare cu actul administrativ sau cu cel de administraţie.

Astfel de acte sunt: închirierea unui bun în anumite condiţii, culegerea fructelor, reparaţiile de întreţinere etc.

- Actele de dispoziţie sunt acele acte care depăşesc sfera acţiunii de administrare a patrimoniului, precum şi asumarea unei obligaţii, constituirea sau transmiterea unui drept real ori renunţarea la un drept.

Pentru încheierea unor astfel de acte, persoana trebuie să aibă deplină capacitate de exerciţiu.

Sunt acte de dispoziţie, spre exemplu, vânzarea-cumpărarea şi donaţia.

6. După efectele lor, actele civile se împart în: constitutive, translative şi declarative;

- Este translativ actul juridic civil care are ca efect strămutarea unui drept subiectiv civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu, deci se creează o situaţie juridică nouă, fără a lua fiinţă un drept nou.

Contractul de vânzare-cumpărare este translativ de proprietate.

- Sunt declarative actele juridice civile care au ca efect consolidarea ori definitivarea unor drepturi subiective preexistente.

- Actul constitutiv şi cel declarativ îşi produc efectele numai pentru viitor, pe când actul declarativ produce efecte pentru trecut.

Publicităţii imobiliare îi sunt supuse numai actele constitutive şi translative.

7. După momentul producerii efectelor lor actele civile se împart. în: acte între vii şi acte pentru cauză de moarte;

- Actele juridice între vii sunt actele în care intenţia părţilor trebuie să producă efecte încă din timpul vieţii lor, deci nu sunt condiţionate de moartea autorului ori autorilor lor.

Majoritatea actelor sunt intre vii; astfel de acte sunt: vânzarea -cumpărarea, schimbul, locaţiunea, mandatul etc.

- Actele pentru cauză de moarte se săvârşesc în considerarea morţii autorilor lor, deci, îşi produc efectele după moartea autorilor lor. Ele au menirea, de regulă, să determine, în funcţie de acest eveniment, soarta patrimoniului ori a mior bunuri singulare, aparţinând autorilor lor. Un astfel de act este testamentul.

8. După reglementarea şi denumirea lor legală, se disting actele tipice (numite) şi actele atipice (nenumite);

- Sunt acte tipice (numite) actele care au o reglementare proprie şi o denumire stabilită de lege. Sunt astfel de acte contractele civile şi actele unilaterale.

- Este atipic (nenumit) actul care nu are reglementarea şi denumirea proprii, întrucât părţile pot găsi variate feluri de contracte pentru a îmbrăca operaţiile pe care le săvârşesc, fără a fi ţinute să se adapteze neapărat la vreunul din tipurile de contracte numite.

9. După legătura lor cu modalităţile (termen, condiţie, sarcină), se împart, în: acte pure şi simple şi acte afectate de modalităţi;

- Este pur şi simplu actul juridic civil care nu cuprinde o modalitate: termen, condiţie ori sarcină. Unele acte civile sunt incompatibile cu modalităţile este cazul actului de opţiune succesorală (acceptarea ori renunţarea la moştenire) ori acrul de recunoaştere a filiaţiei.

- Este afectat de modalităţi actul juridic civil care cuprinde o modalitate Unele acte civile sunt esenţialmente acte afectate de modalităţi; cităm, în acest sens: contractul de împrumut, contractul de vânzare cu clauză de întreţinere (în care este prezent termenul), contractul de asigurare, contractul de donaţie cu sarcină.

10. După raportul dintre ele, actele civile se împart în principale şi accesorii:

- Este principal actul juridic civil care are o existenţă de sine stătătoare soarta sa nedepinzând de soarta juridică a altui act juridic Majoritatea actelor juridice este formată din acte principale

- Este accesoriu acel act juridic a cărui soartă juridică depinde de soarta altui act juridic, principal Ca acte accesorii, menţionăm: clauza penală, fideiusiunea (art. 1652 Codul civil), gajul, ipoteca convenţională, arvuna.

11. După legătura cu cauza (scopul), distingem între actele cauzale şi cele abstracte;

Aici este vorba de acte juridice abstracte, cum sunt: obligaţiile C.E.C., cambiile sau conosamentele etc.

- Este cauzal actul juridic a cărui valabilitate implică analiza cauzei ori a scopului său; dacă scopul lipseşte, este imoral ori ilicit, actul juridic cauzal e lovit de nulitate.

- Este abstract actul juridic civil care este detaşat de elementul cauză, valabilitatea sa neimplicând analiza acestui element.

Astfel de acte sunt cele constatate prin titlurile de valoare, adică prin înscrisuri care încorporează operaţiuni juridice .

12. După modalitatea încheierii lor se disting: actele strict personale şi actele care pot fi încheiate şi prin reprezentare;

- Este strict personal actul juridic civil care nu poate fi făcut decât personal, fără a putea fi încheiat prin reprezentare. Este cazul testamentului Majoritatea actelor juridice civile este formată din actele ce pot fi încheiate personal, dar pot fi încheiate şi prin reprezentant (mandatar art. 1532 Codul civil).

Constituind excepţia, normele care reglementează actul strict personal sunt de strictă interpretare şi aplicare.

13. După conţinutul lor deosebim actele patrimoniale de cele nepatrimoniale;

- Este patrimonial actul juridic civil care are un conţinut evaluabil în bani. De regulă, sunt asemenea acte cele ce privesc drepturile reale şi de creanţă. Bunăoară, sunt patrimoniale contractele de vânzare-cumpărare, de donaţie, de împrumut etc.

- Este nepatrimonial actul juridic civil care are un conţinut neevaluabil în bani. Spre exemplu, este un act nepatrimonial convenţia (înţelegerea) părinţilor unui copil din afara căsătoriei în sensul ca acesta să ia numele de familie al unuia dintre ei sau numele lor reunite.

14. După modul lor de exercitare, actele civile se împart în: acte cu executare dintr-o dată (UNO ICTU) şi acte cu executare succesivă:

- Este cu executarea dintr-o dată actul juridic care presupune, pentru executarea sa, o singură prestaţie din partea debitorului. Acest tip de act se mai numeşte şi cu executare imediată sau instantanee.

- Spre deosebire de primul tip de act, a cărui executare se produce într-un singur moment; la actul cu executare succesivă, executarea presupune mai multe prestaţii eşalonate în timp, săptămânal, lunar, anual etc.




Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə