Universitatea de stat din moldova

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea de Drept

Catedra Drept Penal şi Criminologie

Maria Strulea

DELINCVENŢA JUVENILĂ
Suport de curs

Chişinău 2008
CZU

Maria Mutu-Strulea

Delincvenţa juvenilă: Suport de curs.

–Chişinău: CEP USM, 2008. – 200 p.

Recomandată de Catedra Drept Penal şi Criminologie, Facultatea de Drept, (Universitatea de Stat din Moldova)
Recenzent: Sergiu BRÎNZĂ, doctor habilitat în drept, profesor universitar.

În prezenta lucrare se face o analiză a delincvenţei juvenile în calitate de concept, a teoriilor şi curentelor explicative ale delincvenţei juvenile, cercetare a personalităţii minorului delincvent, precum şi a cauzelor ce determină conduita deviantă a minorilor. Studiul se bazează pe date statistice actuale, graţie cărora autorul a realizat imaginea de ansamblu a stării, structurii şi dinamicii fenomenului de delincvenţă juvenilă în Republica Moldova. Este specificat cadrul instituţional de luptă cu delincvenţa juvenilă, fiind determinate şi modalităţile de prevenire şi resocializare a delincvenţilor minori.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

ISBN

© Maria Mutu-Strulea, 2008

© CEP USM, 2008

CUPRINS

Prefaţă................................................................................................................................5

I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE DELINCVENŢA JUVENILĂ..................7

1.1. Concepte definitorii privind delincvenţa juvenilă............................................ 7

1.2. Particularităţile delincvenţei juvenile..............................................................15

1.3. Obiectul de studiu al delincvenţei juvenile......................................................16

1.4. Scopul şi funcţiile delincvenţei juvenile…………………………….……..…21

1.5. Metodele de cercetare ale delincvenţei juvenile……………………..........…22

1.6. Legăturile delincvenţei juvenile cu alte ştiinţe juridice şi nejuridice….….…23

II. EVOLUŢIA REGLEMENTĂRILOR NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE PRIVIND DELINCVENŢA JUVENILĂ...................................................................... 26

2.1. Dezvoltarea reglementărilor privind delincvenţa juvenilă...............................26

2.2.Cadrul legal naţional de reglementare a delincvenţei juvenile.........................32

2.3. Cadrul legal internaţional de reglementare a delincvenţei juvenile................45

2.4. Tratamentul infractorilor minori în legislaţia penală a altor state ..............................................................................................................................56

III. ETIOLOGIA DELINCVENŢEI JUVENILE PRIN PRISMA TEORIILOR DE DIVERSĂ ORIENTARE................................................................................................66

3.1. Teorii de orientare bioantropologică.................................................................66

3.2. Teorii de orientare psihologică..........................................................................70

3.3. Teorii de orientare sociologică..........................................................................78

IV. PERSONALITATEA DELINCVENTULUI MINOR..........................................84

4.1. Conceptul de personalitate a delincventului minor. .........................................84

4.2. Coordonatele bio-psiho-sociale ale personalităţii delincventului minor.........89

4.3. Formarea personalităţii delincventului minor................................................103

4.4. Tipologia delincvenţilor minori......................................................................109

V. MINORUL – VICTIMA INFRACŢIUNII.............................................................113

5.1. Conceptul de victimă. ………………………………………............…….…113

5.2. Comportamentul victimei minore în mecanismul actului infracţional….…117

5.3. Clasificarea şi tipologia victimelor minore....................................................122

5.4. Prevenţia victimologică..................................................................................125

5.5. Suicidul minorilor...........................................................................................134

VI. FENOMENOLOGIA DELINCVENŢEI JUVENILE…….……………...….…139

6.1.Criterii de evaluare a delincvenţei juvenile...................................................139

6.2. Starea, structura şi dinamica delincvenţei juvenile în Republica Moldova..143

VII. CAUZALITATEA DELINCVENŢEI JUVENILE...........................................150

7.1. Aspecte generale privind cauzele şi factorii delincvenţei juvenile.............150

7.2. Factorii delincvenţei juvenile......................................................................151

VIII. CADRUL INSTITUŢIONAL DE LUPTĂ CONTRA DELINCVENŢEI JUVENILE....................................................................................................................157

8.1. Rolul ONU, al CE şi al UE în prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile...........................................................................................................157

8.2. Cadrul legal instituţional în Republica Moldova în materia delincvenţei juvenile.........................................................................................................165

8.3. Justiţia juvenilă: realităţi şi perspective......................................................171

IX. PREVENIREA DELINCVENŢEI JUVENILE..................................................179

9.1.Conceptul de prevenire a delincvenţei juvenile...........................................179

9.2.Politici de prevenire şi de resocializare a delincvenţilor minori...........................................................................................................183
Anexa 1

Principiile Natiunilor Unite pentru prevenirea delincventei juvenile.

(Principiile de la Riyadh) Rezolutia 45/112 14 decembrie 1998.................................. 188

Anexa 2

Organizaţii naţionale de ajutorare a victimelor infracţiunilor....................................................................................................................194

Anexa 3

Convenţia europeană cu privire la despăgubirea victimelor infracţiunilor violente

Strasbourg,1983...............................................................................................................198

PREFAŢĂ

Pe parcursul ultimilor ani, persistenţa delincvenţei minorilor se datorează nivelului scăzut de trai, diminuării sistemului de valori, lipsei unui sistem de justiţie juvenilă clar detaşat, stabil şi calificat, ce ar contribui la protecţia minorilor defavorizaţi şi la stabilirea garanţiilor în cazul tragerii lor la răspundere. Grija pentru cei care mîine vor deveni forţa motrice a procesului de dezvoltare a umane este o constantă a vieţii sociale, o garanţie a viitorului, de aceea devianţa şi delincvenţa minorilor nu este de neglijat şi se impune a fi cercetată.

Prezentul support de curs familiarizează destinatarii săi cu unele concepte ce vizează delincvenţa juvenilă, personalitatea minorului delincvent, cauzalitatea delincvenţei minorilor, modalităţi de prevenire a flagelului, însoţite de date statistice care reflectă starea şi dinamica delincvenţei minorilor în Republica Moldova.

Este de notat că, fiind o disciplină limitrofă dintre ştiinţele juridice şi cele nejuridice, cercetarea delincvenţei juvenile, nu se poate priva de investigaţiile şi rezultatele cercetărilor realizate în domeniul altor ştiinţe, cum ar fi criminologia, psihologia, psihiatria, sociologia etc. Iată de ce în studiul respectiv au fost utilizate şi izvoare doctrinare de ramură. Cercetarea delincvenţei juvenile se conturează în calitate de conţinut prin prisma lucrărilor ştiinţifice ale autorilor M. Born, J.-F. Renucci, Ch. Courtin, G. Bonnemaison, T. Amza, N. Mitrofan, F. Grecu, Ig. Ciobanu etc. În aceeaşi ordine de idei, studiul materiei presupune şi cercetarea rapoartelor, a datelor statistice emise de instituţiile guvernamentale sau de organisme nonguvernamentale cu activitate în domeniul delincvenţei juvenile, făcîndu-se referire şi la cercetările realizate în urma amplei activităţi a Institutului de Reforme Penală din Republica Moldova.

Materia studiată se bazează atît pe doctrină, cît şi pe reglementările legale naţionale şi internaţionale. Evident, orice domeniu al vieţii cotidiene nu poate fi izolat de relaţiile interstatale sau de reglementările impuse de organismele internaţionale, fapt relevat şi în lucrarea de faţă, prin prezentarea şi analizarea actelor normative sau a celor de recomandare din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, al Consiliului Europei sau al Uniunii Europene.

Evident, orice abordare a unei tematici poate implica conotaţii conceptuale diferite. Prin prezentul suport de curs, se face o încercare de a soluţiona unele chestiuni problematice, care poate că nici nu au o soluţie unică, dar care tind a constitui o finalitate şi un obiectiv de cercetare a comunităţii în general. Printre domeniile ce ar forma obiect de cercetare ar fi: originea delincvenţei juvenile; modalităţi oportune de minimizare a devianţei minorilor; perspectivele justiţiei juvenile restaurative; politici de resocializare a delincvenţilor minori etc.

În urma examinării temelor propuse ţinem să subliniem importanţa societăţii şi rolul familiei în soarta şi în devenirea oricărui copil, precum şi rolul culturii în evoluţia fenomenului delincvenţial. De aceea, fără a intenţiona de a oferi soluţii exhaustive în combaterea delincvenţei juvenile, susţinem necesitatea dezvoltării unei ambianţe educaţionale adecvate pentru orice minor.

Oricare dintre măsurile luate de comunitatea internaţională sau de legiuitorul naţional trebuie să se facă din perspective fundamentale generale avînd legătură cu politica socială globală. Se urmăreşte, în general, favorizarea protecţiei sociale a minorilor, şi chiar a tinerilor, în vederea evitării intervenţiei sistemului de justiţie represiv pentru minori, precum şi a prejudiciului cauzat uneori de această intervenţie. Aceste măsuri de protejare socială a minorilor trebuie aplicate înainte de trecerea la actul delincvent.

I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE DELINCVENŢA JUVENILĂ

• 
  Concepte definitorii privind delincvenţa juvenilă
  
• 
  Particularităţile delincvenţei juvenile
  
• 
  Obiectul de studiu al delincvenţei juvenile
  
• 
  Scopul şi funcţiile delincvenţei juvenile
  
• 
  Metodele de cercetare ale delincvenţei juvenile
  
• 
  Legăturile delincvenţei juvenile cu alte ştiinţe juridice şi nejuridice
  

1.1. Concepte definitorii privind delincvenţa juvenilă

Una dintre problemele acute cu care se confruntă civilizaţia actuală o constituie escaladarea îngrijorătoare a fenomenului infracţional, în cadrul căruia delincvenţa infantilo-juvenilă şi unele forme de predelincvenţă (devianţă) comportamentală deţin ponderea. Delincvenţa juvenilă reflectă o inadaptare la sistemul juridic şi moral al societăţii, fiind cea mai importantă dintre devianţele negative, care include violarea şi încălcarea normelor de convieţuire socială, a integrităţii persoanei, a drepturilor şi libertăţilor individului. Studiind acest fenomen trebuie luate în consideraţie atît particularităţile biologice, cît şi cele psihologice ale copilăriei şi adolescenţei, devianţa minorului fiind determinată, pe de o parte, de factori biogeni (leziuni cerebrale, traumatisme obstetricale, meningoencefalite din copilărie) şi, pe de alta - de factori sociogeni, în special carenţa afectivă, urmare a situaţiei de copil nedorit sau neglijat care determină un handicap psihic al acestuia¹. De aceea, o atenţie tot mai sporită se atrage comportamentului deviant al minorilor, problemei educării tinerei generaţii în spiritul respectării normelor morale şi de drept.

Vorbind despre delincvenţa juvenilă, nu putem trece cu vederea noţiunea de criminalitate, care reprezintă totalitatea crimelor comise pe un anumit teritoriu, într-o perioadă determinată de timp de persoane vinovate de comiterea acestor fapte; în cazul nostru - totalitatea crimelor comise de către minori. Din contextul dat reiese că criminalitatea nu poate fi studiată în afara societăţii, care redă aspectul social al fenomenului în cauză. Aceste persoane, prin faptele săvîrşite, sînt legate de criminalitate şi fac parte din criminalitate. Ele alcătuiesc populaţia penală spre care trebuie să-şi îndrepte atenţia mai multe organe (de stat sau altele).²

Criminalitatea, în general, include totalitatea faptelor antisociale comise de fiinţe umane, pe cînd criminalitatea minorilor face o specificare, punînd accentul pe vîrsta persoanei culpabile de comiterea unei fapte interzise de lege şi care este determinată de diferite aspecte biologice, psihologice şi sociale ce formează persoanalitatea umană. La definirea corectă a conceptului de delincvenţă juvenilă un rol important îl are vîrsta cronologică, care separă criminalitatea adulţilor de criminalitatea minorilor.

Criminalitatea minorilor cuprinde totalitatea faptelor penale săvîrşite de persoanele care nu au împlinit vîrsta de 18 ani. ³

Există în acest sens o mare diversitate a definiţiilor date acestei noţiuni, de la conceperea ei ca formă de „devianţă” (din punctul de vedere al sociologului) sau „abatere de la normele penale” (din perspectiva juristului) şi pînă la definirea ei ca formă de „inadaptare socială” ori „tulburare comportamentală” (în concordanţă cu evaluările psihologilor sau psihiatrilor). ⁴

Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, prin criminalitate se înţelege: totalitatea infracţiunilor săvîrşite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă.⁵

Acelaşi Dicţionar enumeră mai multe sensuri ale cuvîntului minor, însă în sensul care prezintă pentru noi interes înseamnă: „care nu a împlinit încă vîrsta la care îşi poate exercita toate drepturile”.⁶

Prin cuvîntul minor mai înţelegem: „fiinţă umană ocrotită de lege, care nu a împlinit încă vîrsta la care îşi poate exercita toate drepturile”.⁷

Prin delincvenţă înţelegem:

1. 
   Fenomen social care constă în săvîrşirea de delicte.
   
2. 
   Totalitatea delictelor savîrşite la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vîrstă. ⁸
   

Prin cuvîntul juvenil se înţelege: „care aparţine tinereţii, tineresc”.⁹

Pentru înţelegerea exactă a sensului cuvîntului juvenil, se face trimitere la un alt termen – tinereţe, care, la rîndul său, înseamnă: „ Perioadă din viaţa omului între copilărie şi maturitate”.¹⁰

Potrivit Dicţionarului de sociologie, definiţia noţiunii de adolescenţă este următoarea: adolescenţă – etapă distinctă în evoluţia individului care se situează între copilărie şi tinereţe, prezentînd aspecte caracteristice în plan biologic şi psihosocial. Cuprinde două etape:

1. 
   preadolescenţa (pubertatea), între 12-15 ani;
   
2. 
   adolescenţă propriu-zisă, situată între 15 -18 ani.
   

Uneori se prelungeşte peste această limită, luînd forma adolescenţei întîrziate, datorită extinderii timpului de şcolarizare şi amînării asumării de responsabilităţi sociale¹¹.

După aceste referiri se trece la conturarea conceptului de delincvenţă, mai întîi se defineşte conceptul de delincvenţă în general, apoi cel de delincvenţă juvenilă.

Dicţionarul de psihologie menţionează că delincvenţa reprezintă ansamblul infracţiunilor penale. ¹² Observăm că, conform definiţiei date de acest Dicţionar, celelalte încălcări de lege comise de către delincvenţi, în cazul nostru - de minori, nu sînt incluse în termenul de delincvenţă, accentul punîndu-se doar pe fapte interzise de legea penală.

Absenţa unei definiţii unitare şi unanim acceptate a noţiunii de delincevnţă juvenilă poate determina o serie de confuzii, care pot distorsiona constatările investigaţiilor sociologice şi criminologice în acest domeniu. Motiv din care, există trei tipuri de interpretări ale noţiunii de delincvenţă juvenilă în acest sens:

1. 
   juridică, în sensul strict al termenului – minorul sau tînărul are responsabilitate penală, începînd de la o anumită vîrstă;
   
2. 
   formulată în termeni de inadaptare socială – diferite categorii de minori sau tineri se confruntă cu o serie de dificultăţi de adaptare psihică şi socială;
   
3. 
   formulată în funcţie de ameninţările la adresa minorilor – aceştia pot fi supuşi unor rele tratamente sau abuzului sexual în interiorul sau în afara familiei. ¹³
   

Făcînd o analiză a tuturor noţiunilor explicate mai sus, prin criminalitate a minorilor se înţelege: totalitatea infracţiunilor (a faptelor penale) săvîrşite pe un anumit teritoriu într-o perioadă determinată de timp, de către persoane care nu au atins majoratul.

Prin delincvenţă juvenilă înţelegem: totalitatea delictelor săvîrşite la un moment dat, într-un anumit mediu de către persoane care nu au ajuns la maturitate.

De remarcat că atît în unele discursuri teoretice, cît şi în limbajul practicienilor se invocă, destul de frecvent, noţiunile de devianţă, delincvenţă, delincvenţă juvenilă, infracţionalitate, criminalitate, uneori cu anumite confuzii şi, oricum, mai puţin accesibile publicului larg, cu atît mai mult cu cît în luările de poziţii pe această problemă accentul a revenit genului proxim şi mai puţin diferenţelor specifice. În astfel de condiţii am apreciat că o caracteristică mai profundă a conotaţiilor termenilor de referinţă ar fi bine-venită. ¹⁴

Aşadar, conceptul de "delincvenţă juvenilă" cuprinde două noţiuni distincte, care urmează a fi precizate, şi anume: conceptul de devianţă şi conceptul de juvenil.¹⁵ Deşi ambii termeni au intrat în limbajul curent şi par să aibă semnificaţii bine determinate şi univoce, ei sunt folosiţi adesea cu înţelesuri diferite nu numai în vorbirea curentă, ci şi în limbajul ştiinţific. Termenul "delincvenţă juvenilă" nu se întâlneşte în legislaţia penală din ţara noastră. El este o creaţie, mai curînd, a criminologiei şi sociologiei, care au elaborat expresia pentru a justifica diferenţele biologice, fiziologice, psihologice de vîrstă.

Conceptul de delincvenţă juvenilă este sinonim în anumite limbi, cum ar fi italiana, germana, franceza, cu noţiunea de criminalitate juvenilă (criminalita giovanile, criminalité juvénile, juderd kriminalitat). La origine, în limba latină, aceste cuvinte aveau înţelesuri diferite. Verbul "delinquere" avea accepţia de "a greşi", în timp ce prin "crimen" se înţelegea "crima" de care era acuzat cineva. În literatura de specialitate anglo-saxonă, termenul "delincvenţă" a păstrat semnificaţia sa originară (delinquency), care nu se confundă cu sfera şi conţinutul noţiunii de "criminalite" (criminality). Prin delincvenţă, în opinia cercetătorului I. Pitulescu, urmează să se înţeleagă o serie de fapte ilicite, indiferent de faptul dacă au sau nu un caracter penal (fuga de la domiciliu, absenţa repetată şi îndelungată de la şcoală etc.).¹⁶

Termenul "delincvenţă juvenilă" a fost introdus în scopul de a face diferenţă de fapte mai grave comise de către adulţi, cum ar fi cele penale, faţă de care se aplică şi un alt statut sau regim. Termenul "delincvenţă" a devenit uzual limbajului din Moldova, fiind folosit în paralel cu termenul "criminalitate", fapt ce face vagă distincţia dintre ei. Dificultatea este susţinută de lipsa unui support legislativ în materie; or, legislaţia noastră nu abordează deosebirea dintre crimă şi delict, avînd doar conceptul de infracţiune în legea penală. De aceea, în majoritatea cazurilor, aceste cuvinte continuă să fie folosite cu aceeaşi semnificaţie. De exemplu, Codul penal francez separă faptele în crime şi delicte punînd la bază gravitatea lor, de aici şi deosebirea dintre "criminalitate" şi "delincvenţă". În limbajul penaliştilor ţărilor europene, care au la origini Codul lui Napoleon, crimele sînt delicte cele mai grave pasibile de privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 5 ani.¹⁷ În criminologie, după Yamarellos şi Kellens (1970), "crima este orice comportament antisocial susceptibil de aplicarea unei sancţiuni de natură punitivă pronunţată de un organ jurisdicţional emanat de o putere publică".¹⁸ În acest concept se regăsesc ambele noţiuni, fiind un concept prea larg.

Delincvenţa şi criminalitatea sînt reprezentate drept concepte generale ale vieţii sociale; în sens larg al cuvîntului fiind sinonime, dar cu diferite aspecte în sens restrîns, punîndu-se accentul pe alte relaţii: act, autor, victimă.

În conformitate cu Recomandarea REC (2003)20 a Comitetului de Miniştri al CE către statele membre cu privire la noile modalităţi de tratare a delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile din 24 septembrie 2003,  "delincvenţa" semnifică faptele care se încadrează în sfera dreptului penal. În unele state aceasta se extinde asupra comportamentului antisocial şi/sau deviant care face parte din sfera administrativă şi civilă, adică în final interpretarea urmează să aparţină legiuitorului naţional, fiind acceptată şi sfera largă a termenului.

În legătură cu utilizarea în literatura penală a termenului "minor", V. Dongoroz consideră că acesta prezintă inconvenientul de a fi prea vag şi de a crea confuzia cu accepţia pe care acest cuvînt o are în dreptul civil. În dreptul internaţional se conturează tot mai mult un consens în a defini drept copil orice persoană sub vîrsta de 18 ani. Regulile Naţiunilor Unite cu privire la protecţia minorilor privaţi de libertate definesc drept minor “orice persoană sub vîrsta de 18 ani”.¹⁹ Articolul 1 al Convenţiei ONU cu privire la drepturile copiilor defineşte copilul drept “orice persoană în vîrstă de pînă la 18 ani, cu excepţia cazurilor când majoratul este atins mai devreme în conformitate cu legislaţia naţională”. Astfel vîrsta majoratului este determinată de fiecare stat în parte. La stabilirea limitei de vîrstă de la care copiii răspund penal trebuie luată în consideraţie maturitatea emoţională, mentală şi intelectuală a copiilor.

În cadrul delincvenţei juvenile, în paralel cu delincveţa este întîlnit şi termenul "predelincvenţă". El desemnează în mod nedifirenţiat fie situaţia minorului care, deşi a săvîrşit o faptă prevăzută de lege, nu răspunde totuşi penal din cauza vîrstei, fie situaţia minorului care are un comportament imoral, fără ca faptele respective să fie prevăzute de legea penală. Se prezumă astfel că minorul respectiv este un delincvent potenţial.

Totodată, conceptul de delincvenţă nu trebuie confundat cu cel de “devianţă”. Altfel spus, sfera conceptului de devianţă este mai largă şi cuprinde noţiunea de “delincvenţă”. În acest sens s-a arătat că devianţa constă în “orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societăţii ori ale unui grup social particular”.²⁰ Este un tip de comportament care se opune celui convenţional sau conformist şi cuprinde nu numai încălcările legii, ci orice "deviere" de conduită. Devianţa include acele comportamente care se abat de la sau intră în conflict cu "standardele" acceptate în societate. În acest sens, cercetătorul german J.Fichter distinge "devianţa pozitivă" de cea "negativă". La prima individul se abate de la stereotipurile sociale şi adoptă norme şi valori "superioare" ce diferă de standardele "medii", la a doua individul încalcă normele "interioare", cu valoare medie în cadrul grupului. De aceea, conţinutul devianţei depinde mult şi se deosebeşte de cultura unui grup social. De exemplu, printre ei se numără elevii care dovedesc un slab randament şcolar, sînt indisciplinaţi, manifestă atitudini negative faţă de şcoală, cadre didactice, părinţi, colegi etc., nu participă decît sporadic la activităţile organizate ale grupului educativ, îşi petrec timpul liber în anturaje stradale. Nici una din aceste manifestări nu trebuie înscrisă, în mod obligatoriu, într-un registru patologic sau penal, deoarece numai în anumite condiţii (anturaj nefast, ocazii infracţionale, consum de alcool etc.) ele pot fi indicii simptomatice ale unui eventual viitor delincvent. Aceste manifestări le putem denumi ca fiind predelincvente numai în condiţiile în care se poate aprecia că aceasta ar fi un mecanism prealabil de trecere la act. Actele de devianţă nu aduc prejudicii sistemului de valori al societăţii, dar prezintă un pericol pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii individului.

Deci, din cele nominalizate, succesiunea faptelor după sfera de cuprindere ar fi: DEVIANŢĂ-PREDELINCVENŢĂ-DELINCVENŢĂ-CRIMINALITATE.

Unii cercetători au inclus în conţinutul termenului " juvenil" şi categoria aşa-numiţilor "tineri adulţi". Totuşi, extinderea înţelesului adjectivului “juvenil” la grupe de vârstă care au depăşit pragul minorităţii este excesivă şi nejustificată. În primul rînd, nu s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte limita superioară a aşa-numitei grupe de vîrstă a "tinerilor adulţi". Pe de altă parte, aplicarea unui regim sancţionator identic cu cel al adultului ar întrerupe pentru o durată mai mare continuitatea acestui proces de formare, pregătire şi integrare a "tânărului adult", facilitând marginalizarea lui socială postpenală şi sporind dificultăţile inserţiei sale în viaţa activă.²¹

Vorbind despre coraportul existent între termenul delincvenţă juvenilă şi termenul criminalitatea minorilor, este necesar să evidenţiem că criminalitatea minorilor exprimă totalitatea infracţiunilor comise de minori la atingerea vîrstei de răspundere penală, adica se are în vedere vîrsta generală de 16 ani şi, pentru unele componenţe de infracţiune prevăzute de art.21 CP RM, vîrsta de 14 ani. Cînd vorbim despre delincvenţa juvenilă avem în vedere nu doar infracţiunile comise de minor, ci toate încălcările de lege, şi nu are importanţă vîrsta la care au fost ele comise, vorbim despre totalitatea încălcărilor de la normele legale şi morale comise de fiinţe umane pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani. Deci, termenul delincvenţă juvenilă este mai larg, referindu-se la un spectru mai larg de subiecţ, precum şi de încălcări comise de minori.

Termenul delincvenţă juvenilă, intrat în uz tot mai des în ultimul deceniu, provine de la cel francez – „delinquence juvenile”, desemnînd ansamblul devierilor de la norma socială şi penală, săvîrşite de minori pînă la 18 ani şi sancţionate juridic. ²²

În limba franceză, noţiunea delincvenţă înseamnă: ansamblu de infracţiuni comise într-un anumit timp şi spaţiu, fiind utilizat alături de termenul criminalitate. În psihologia din spaţiul românesc el a fost preluat şi folosit într-un sens restrîns, deoarece are menirea de a face o diferenţiere distinctă între infracţiunea comisă de adulţi şi minori. ²³

Cu referire la disciplina noastră, considerăm mai oportun să folosim termenul de delincvenţă juvenilă, deoarece se atribuie la comiterea tuturor abaterilor de la normele în vigoare, precum şi de la cele morale. El nu se reduce doar la fapte interzise de legea penală şi nu se limitează doar la vîrsta stabilită de legea penală de tragere la răspundere penală, ci relatează totalitatea abaterilor comise de minori la diferite etape ale vieţii sale.

De asemenea, în cazul minorilor este mai oportun de a folosi noţiunea de delincvenţă juvenilă – tot în sensul de criminalitate – termenul impunîndu-se în doctrină pe motiv că este mai puţin traumatizant faţă de noţiunea de criminalitate folosită în cazul adulţilor²⁴, exprimînd, totodată, un spectru mai larg în comparaţie cu criminalitatea minorilor.

Delincvenţa juvenilă reprezentînd: totalitatea încălcărilor legale, precum şi morale comise la un moment dat, într-un anumit mediu de către minori, adică persoane care nu au atins vîrsta de 18 ani şi nu au dobîndit încă capacitatea deplină de execiţiu.
Referinţe:

1. Dana Damir, Elena Toader. Discernopatia şi delincvenţa infantilo-juvenilă. – Romanian Society of Legal Medicine, 2006, p.51.

2. Mirişan Valentin. Criminologie. – Oradea: Editura Împrimeriei de Vest, 2000, p.33.

3. Florentina Grecu, Sorin M. Rădulescu. Delincvenţa juvenilă în societatea contemporană între Statele Unite şi România. – Bucureşti: Lumina Lex, 2003, p.25.

4. Dicţionarul explicativ al limbii române. Ediţia a II-a - Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1996, p.240.

5. Ibidem, p.274.

6. Ibidem, p.275.

7. Ibidem, p.1093.

8. Ibidem, p.552.

9. Ibidem, p.1093.

10. Dicţionar de sociologie/Coordonatori: Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu.-Bucureşti: Babce, 1993, p.19.

11. Popescu Maria. Delincvenţa juvenilă şi criteriile psihiatrice de recuperare: autoreferatul tezei de doctor.- Institutul de Medicină şi Familie din Bucureşti; 1983.

12. Dicţionar de psihologie/Coordonatori: Ursula Şchiopu. – Bucureşti: Babce, 1997, p.214.

13. Florentina Grecu, Sorin M. Rădulescu. Op. cit, p.26.

14. Rotaru O. Delincvenţa juvenilă şi regimul penal al minorilor. Sorgintea noţiunilor//Avocatul poporului,

(Chişinău), 2005, nr.4-6, p.26-28.

15. Aramă E. Istoria dreptului.- Chişinău, 1997, p.23-24.

16. Pitulescu I. Delincvenţa juvenilă.- Bucureşti, 2002, p.17.

17. Michel Born. Psychologie de la delinquance. – Bruxelles: de Boeck Université, 2003, p.20.

18. Ibidem, p.20.

19. Regula 11 (a) din Regulile ONU cu privire la protecţia minorilor privaţi de libertate.

20. Nistorianu Gh., Păun C. Criminologie.-Bucureşti, 1995, p.23-26.

21.Rotaru Oxana. Criminalitatea minorilor: aspect penal, psihologic şi criminologic: Teză de doctor în drept-Chişinău, 2007.

22. Svetlana Rusnac. Factori sociali în comportamentul delicvent al minorilor // Universitatea Liberă Internaţională din Moldova: Analele ştiinţifice: Drept, 1999, Vol. 3, p.60.

23. Svelana Crivenchi. Aspecte psihologice ale delincvenţei// Delincevenţa juvenilă. Prevenire şi recuperare. Universitatea de Criminologie. Conferinţă ştiinţifică a profesorilor Catedrei Asistenţă Socială şi Sociologie din 15-16 ianuarie 2002 /Coleg. red.: M. Laşcu, Valeriu Bujor, A. Moraru, V. Troenco.- Chişinău: Centrul Editorial al Universităţii de Criminologie, 2002, p.30.

24. Anastasiu Crişu. Tratamentul delincventului minor în dreptul penal şi dreptul procesual penal român. Aspecte de drept comparat. - Bucureşti: Tipo – AXTIS S.A., 2000, p.21.

1.2. Particularităţile delincvenţei juvenile

Din definiţiile date delincvenţei juvenile rezultă că acestui fenomen îi sînt specifice o serie de trăsături sau caractere generale, definitorii, care îi dezvăluie etiologia complexă şi îi conferă un loc aparte în cadrul manifestărilor sociale negative.

1) O primă trăsătură a delincvenţei juvenile este că ea are un caracter social de masă, în sensul că are o anumită frecvenţă şi se dezvoltă în societate, care poate fi înfăţişată în cifre, ceea ce justifică utilizarea unor metode statistico–matimatice pentru elaborarea concluziilor referitoare la dinamica şi structura delincvneţei juvenile, la prognoze şi măsurări pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile la scara întregii societăţi.

2) Caracterul instorico–evolutiv, care exprimă ideea persistenţei fenomenului delincvenţa juvenilă, dar în structură şi dinmaică diferită, de la o epoca la alta, de la o ţară la alta sau de la o zonă geografică la alta.

Delincvenţa juvenilă a însoţit întreaga istorie a societăţii omeneşti şi nu există premise pentru a considera că acest fenomen va dispărea, indiferent de orînduirile sociale care vor succeda.

Caracterul istorico – evolutiv nu înseamnă doar o repetiţie mecanică constantă, ascendentă sau descendentă, a fenomenului delincvenţei juvenile, ci producrea unor schimbări în structura şi dinamica fenomenului, în formele de exprimare, în raport de care trebuie căutate cauzele şi remediile.

3) Caracterul prejudiciabil, exprimat în periculozitatea socială pe care o are în sine fenomenul delincvenţei juvenile pentru valorile sociale şi individuale ocrotite de normele dreptului şi ale moralei, pentru întregul sistem de valori consacrate de cultura şi civilizaţia umană.

4) Caracterul complex al delincvenţei juvenile, cu valenţe predominant bio – psiho – sociale. Această trăsătură exprimă faptul că delincvenţa juvenilă nu există în afara societăţii, comportamentului şi activităţii acestuia. Fenomenul reflectă deci şi individualitatea bio-psiho-socială a participanţilor la comiterea diferitelor încălcări ale normelor morale şi de drept, care exprimă atît caracterul complex al etiologiei comportamentului antisocial al minorilor, cît şi diversitatea tipurilor existente.

5) Caracterul variabil al delincvenţei juvenile, care derivă din varietatea încălcărilor de lege şi de morală comise de minori, cît şi din varietatea de exprimare concretă a minorilor prin acţiunile ilicite comise. Aşa cum nu există doi oameni identici, tot aşa nu există nici încăplcări de acţiuni ilicite identice.

6) Caracterul condiţional al delincvenţei juvenile, constînd în aceea că, fiind un fenomen cu manifestări fizico–sociale, delincevneţa juvenilă nu poate exista în afara unui proces cauzal, nu poate fi de natură necondiţionată, acauzală. Toate încălcările de lege şi morală comise de minori sînt favorizate de anumiţi factori; totodată, este posibil de a acţiona pentru descoperirea acestor factori şi pentru combaterea lor prin măsuri preventive şi de represiune penală.

1.3. Obiectul de studiu al delincvenţei juvenile
Criteriul principal de delimitare a unei discipline de alta reprezintă obiectul ei de studiu. În dependenţă de ceea ce constituie obiectul de studiu al cursului respectiv, în diferite state se preia fie o denumire sau alta a acestuia, cum ar fi: Drept penal al minorilor, Criminalitatea minorilor şi, respectiv, Delincvenţa juvenilă. Deoarece cursul dat îşi propune un studiu mai amplu decît normele juridice penale în materie, obiectul de studiu va fi complex. Am putea grupa conceptele privind obiectul de cercetare al delincvenţei juvenile după cum urmează:

I. Delincvenţa juvenilă ar avea un dublu obiect de studiu: mecanismul trecerii la act şi actul delincvenţial propriu-zis cimis de către minor. Mecanismul trecerii la act ar cuprinde studiul condiţiilor vieţii, al cauzelor şi factorilor predispozanţi de la origini pînă în imediata apropiere temporală a faptei comise, iar actul delincvenţial ar fi fapta, nu doar infracţiune, comisă de către delincventul minor.

II. Delincvenţa juvenilă ar avea un triplu obiect de cercetare: delincvenţa juvenilă, delictul şi delincventul minor. Delincvenţa ar cuprinde totalitatea faptelor sau abaterilor de la lege comise de către minor într-o anumită dimensiune temporală şi spaţială, caracterizînd fenomenul de delincvenţă juvenilă la general, în amploarea şi starea sa. Delictul reprezintă orice faptă sau deviere de la lege indiferent de natura acesteia; or, noţiunea de delict trebuie înţeleasă lato sensu (fără a se face confuzia cu delictul civil). Delincventul minor urmează a fi studiat prin prisma personalităţii sale, dar făcîndu-se o cercetare în particular, or nu există un delincvent universal, cu particularităţi specifice tuturor. Evident, în studiul personalităţii necesită a fi abordate şi particularităţile bio-psiho-sociale ale minorilor, pornind astfel cercetarea de la schemele comportamentale sau crizele de vîrstă specifice etapelor de dezvoltare a minorului în copilărie sau adolescenţă.

III.Obiectul quatriplu al delincvenţei juvenile include studiul personalităţii delincventului minor, al reacţiei sociale, al formelor de delincvenţă şi prevenirea delincvenţei juvenile.