Ministerul Educaţiei din Republica Moldova Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport liceul academiei de ştiinţe a moldovei



Yüklə 282.14 Kb.
səhifə1/4
tarix31.10.2017
ölçüsü282.14 Kb.
  1   2   3   4

Ministerul Educaţiei din Republica Moldova

Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport

LICEUL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

Răspunderea penală a minorilor conform legislaţiei R. Moldova



Elaborare: Guceac Ion, cl. XII ,,A”, LAŞM

Coordonator: Cerbuşca Pavel, doctor în pedagogie
      1. Chişinău 2010


CUPRINS:

INTRODUCERE………………………………………………………………….3

CAPITOLUL I. Legislaţia penală a Republicii Moldova

1.1 Caracteristica generală a legislaţiei penale………………………………….5

CAPITOLUL II. Infracţiunea şi răspunderea penală a minorilor

2.1 Infracţiunea ca faptă social periculoasă, studiu de caz……………………..9

2.2 Particularităţile răspunderii penale a minorilor…………………………12

CAPITOLUL III. Necesitatea educaţiei juridice

3.1 Educaţia juridica a minorilor - prevenirea infracţiunilor……………….. 14

3.2 Prevenirea infracţiunilor prin activizarea potențialului minorilor ............16

ÎNCHEIERE…………………………………………………………………..... 19

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………...20

ANEXE…………………………………………………………………………...21

Motto: “Niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat, unde nu există frică de pedeapsă

(Sofocle)

INTRODUCERE

O societate democratică promovează valori precum: libertatea, dreptatea, egalitatea în drepturi a cetăţenilor, valori care nu pot exista de la sine, dacă nu sunt înţelese corect şi respectate ca etalon. Pentru ca democraţia să funcţioneze din plin, membrii societăţii ar trebui să fie activi şi responsabili, să posede o cultură civică şi juridică, să cunoască legile şi să le respecte. Altfel nu poate fi construită o societatea democratică, bazată pe valori, unde să se dezvolte o personalitate liberă şi deschisă, capabilă să acţioneze în condiţii de schimbare şi să judece în funcţie de calităţile pe care le consideră necesare şi importante: corectitudinea, onestitatea, toleranţa. Aceste şi alte calităţi sunt cultivate prin educaţie juridică, participând în studii, dezbateri, pentru a înţelege de ce ar trebui fiecare cetăţean să respecte legile şi să fie responsabil în primul rând în faţa propriei conştiinţe. Dar acest tip de educaţie trebuie să fie implantat încă din timpul vârstei juvenile a cetăţeanului. Eşecul constituirii unei societăţi criminale este că nu se acordă o atenţie educativă minorilor atât în familie, cât și în instituțiile de învățământ.

Criminalitatea minorilor reprezintă un factor inerent oricărei societăţi, care, în opinia cercetătorilor A. Kozmovici, M. Kaloşski, P. Tap și alții este alimentat atât de factorii interni, din categoria cărora fac parte stresul, particularităţile psiho-comunicative, cât şi de factorii externi, printre care: factorii socioculturali, economici, educaţionali etc.

În Republica Moldova fenomenul minorului aflat în conflict cu legea a devenit un domeniu de interes pentru jurişti, asistenţi sociali, psihologi, pedagogi, deoarece investigaţiile scot în prim-plan o realitate crudă: cel mai frecvent la răspunderea penală şi contravenţională pentru comiterea unor fapte social-periculoase sau încălcarea ordinii publice sunt atraşi adolescenţii în vârstă de 16-18 ani. Tema investigată este actuală devreme ce numărul infracţiunilor în rândurile minorilor cresc. În Tiraspol pe parcursul anului 2005, au fost anchetate 752 de infracţiuni comise de persoane în vârstă de până la 18 ani. Numărul infracţiunilor săvârşite de minori în această zonă, în comparaţie cu anul 2004, au crescut cu 10, 5%. În 2007 numărul de infracţiuni în rândurile minorilor a crescu cu 19% în Donduşeni, Leova – cu 18,3% şi sectorul Ciocana din municipiul Chişinău – cu 25 la sută. În Municipiul Bălţi statistica arată că mai mult de 50% din minorii infractori, la momentul săvârşirii infracţiunilor, se aflau în stare de ebrietate alcoolică. În ultimul timp, poliţia din Bălţi se confruntă cu un aspect nou al problemei: delicvenţa juvenilă feminină. Furturile de buzunar, furturile şi chiar jafurile, uneori, furturile din apartamente, încep a fi monopolul fetiţelor de 10-14 ani.

Aportul pe care îl aduc societăţii în diminuarea criminalităţii în rândurile minorilor este această lucrare de cercetare. Dacă cetăţenii şi în special minorii vor cunoaşte legea (inclusiv legea penală) şi vor fi educaţi corect, vor fi mai puţine infracţiuni în societate şi va fi în mai mare siguranţă viaţa oamenilor. Lucrarea este un mijloc de prevenire a acţiunilor inumane ale tinerilor în devenire, deoarece este o tentativă de atenţionare a minorilor asupra pedepselor penale pe care le pot primi dacă nu vor respecta legea. Aş dori să menţionez că punctul meu de vedere coincide cu al lui Sofocle în ceea ce priveşte legea: ,, Niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat, unde nu există frică de pedeapsă”. De aceea am încercat să pun în evidenţă gravitatea pedepselor penale la care pot fi atraşi minorii - un mijloc eficient, cred eu, de stopare a acţiunilor cu caracter penal în rândurile minorilor, acesta fiind şi scopul lucrării de față.

Scopul lucrării este de a demonstra necesitatea cunoaşterii legii penale de către minori şi de a fi implicaţi în diverse activităţi educaţionale, fiind astfel reduse numărul de infracţiuni în comunitate.

Obiectivele de bază:


  • cercetarea minuţioasă şi critică a surselor în domeniul dreptului penal;

  • analiza unor studii de caz din comunitate cu referire la infracţiunile săvârşite de minori;

  • propunerea unor sugestii de limitare a numărului de infracţiuni săvârşite de minori.

Ipoteza cercetării constă în faptul că minorii vor fi implicaţi mai puţin în acte penale, dacă:

  • vor cunoaşte mai bine semnificaţia legii penale;

  • vor fi implicaţi în mai multe activităţi pe interese bazate pe voluntariat pentru a nu avea timp să fie implicaţi în infracţiuni;

  • statul va acorda o atenţie sporită familiei, educaţiei şi drepturilor şi responsabilităţilor copiilor.

Ca metode de cercetare au fost utilizate: cercetarea individuală; observarea aspectelor în domeniul dreptului penal, tehnici de implicare a tinerilor, sondajul, chestionarul, interviul, studiul de caz etc.

minor 1

Tineri care au o pătat viitorul lor și al țării Tineri activi, care pun bazele viitorului lor și al țării

CAPITOLUL I. Legislaţia penală a Republicii Moldova

1.1 Caracteristica generală a legislaţiei penale

Protecția valorilor sociale împotriva faptelor periculoase a constituit întotdeauna şi constituie peste tot în lume o condiţie de existenţă a societăţii. Protejarea socială împotriva faptelor periculoase, după apariţia statului a devenit o funcţie importantă a acestuia pe care o realizează cu ajutorul dreptului penal. Prin identificarea faptelor periculoase pentru valorile sociale şi a sancţiunilor aplicabile celor care săvârşesc astfel de fapte, dreptul penal contribuie la apărarea acestor valori. În sensul de mai sus, termenul drept penal este folosit pentru a denumi ramura de drept, ca sistem al normelor juridice penale care reglementează relaţiile de apărare socială; dar acelaşi termen drept penal se foloseşte şi pentru a denumi ştiinţa dreptului penal ca ansamblu de idei, teorii, concepţii, cu privire la dreptul penal. În literatura juridică de specialitate străină, dreptul penal mai este denumit şi drept criminal, denumire ce derivă de la cuvântul latin crimen - crimă, adică fapta infracţională interzisă. În aceeaşi ordine de idei, denumirea „drept penal", derivă de la cuvântul latin poena = pedeapsă, deci de la sancţiunea aplicabilă pentru fapta interzisă. Şi într-un sens şi în celălalt, denumirea s-ar referi doar la una din instituţiile fundamentale ale ramurii de drept, respectiv la pedeapsă ori la faptă infracţională.

În definirea dreptului penal trebuie reţinute trăsăturile specifice ale acestei ramuri de drept cu privire la obiect, metoda specifică de reglementare, scopul acesteia ca şi modul specific de realizare a acestui scop. Având în vedere clementele de mai sus, aşa cum s-a susţinut în literatura juridică, apreciem că dreptul penal se poate defini ca: „sistemul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni, sub sancţiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care le săvârşesc". Ca ramură de drept, dreptul penal nu reprezintă doar o sumă de norme juridice, ci un ansamblu de norme juridice structurat în sistem, după criterii ştiinţifice în jurul unor norme cu caracter de principiu şi pe instituţiile fundamentale ale dreptului penal - infracţiunea, sancţiunile de drept penal şi răspunderea penală. Fiind o ramură distinctă a dreptului, dreptul penal are un obiect propriu de reglementare şi anume o categorie aparte de relaţii sociale, relaţii create în jurul şi datorită valorilor sociale de a căror apărare depinde existenţa şi dezvoltarea societăţii.

Obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile de protecție socială, relaţii ce se nasc între membrii societăţii pentru respectarea de către aceştia a unor valori cum sunt persoana cu drepturile şi libertăţile sale, liniştea şi ordinea publică, însăşi societatea în întregul ei.

Necesitatea dreptului penal nu poate fi pusă la îndoială. În adevăr nu este posibilă existenţa societăţii fără protejarea (apărarea) sistemului de valori pe care societatea se întemeiază şi anume: persoana umană cu drepturile şi libertăţile ei; statul, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea lui; proprietatea; indiferent de forma pe care o are dreptul de proprietate, ordinea şi liniştea publică, ordinea de drept.

Apărarea valorilor sociale împotriva faptelor periculoase a devenit o funcţie importantă a statului. Exercitarea acestei funcţii se realizează prin dreptul penal. Faptele prin care indivizi izolaţi periclitau valorile sociale au devenit infracţiuni, iar reacţia împotriva făptuitorilor a fost etatizată - devenind monopol al statului. Dezvoltarea dreptului penal de-a lungul timpului a reflectat evoluţia sistemelor de politică penală şi gândirii juridice din perioadele istorice care sau

succedat.

Caracterele dreptului penal sau trăsăturile caracteristice ale acestei ramuri de drept se desprind din specificul relaţiilor de apărare socială care îi revin spre reglementare. Drept, deoarece faptele grave, încălcările grave din aceste domenii nu sunt prevăzute în normele de drept civil, de dreptul muncii, de dreptul familiei etc., ci tot în dreptul penal care prin prevederea acestora în normele sale contribuie la prevenirea lor, iar în caz de încălcare, la restabilirea ordinii încălcate prin aplicarea de sancţiuni specifice.

Dreptul penal are ca scop protejarea cetățenilor împotriva infracţiunilor, a valorilor sociale esenţiale ale societăţii, se apără împotriva infracţiunilor Republica Moldova, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept.

Ca instrument, dreptul penal în realizarea scopului său are de îndeplinit unele sarcini sau funcţii care pot fi sintetizate în:




  • asigurarea prevenirii infracţiunilor;




  • asigurarea cadrului legal de realizare a funcţiei de apărare socială;




  • asigurarea dezvoltării noilor valori şi relaţii sociale.

Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV a intrat în vigoare din 18.04.2002. Acesta prezintă în structura sa Partea Generală alcătuită din 13 capitole şi Partea Special alcătuită din 18 capitole. Codul penal este unica lege penala (prin legea penală se înţelege un anumit act normativ care cuprinde în conţinutul său norme, dispoziţii penale) a R. Moldova.

Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal, determină faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se aplică infractorilor. Codul penal al R. Moldova se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale.

La baza codului penal stau anumite principii care sunt primordiale ca importanţă, ca:



Principiul legalităţii exprimă regula că întreaga activitate în domeniul dreptului penal se desfăşoară pe baza legii şi în conformitate cu aceasta. Principiul legalităţii în dreptul penal examinat în funcţie de cele trei mari instituţii ale acestuia - infracţiunea, pedeapsa şi răspunderea penală se poate exprima în regulile adagiile: „nullum crimen sine lege", „nulla poena sine lege", „nullum judidum sine lege". Potrivit acestor reguli, o fapta chiar dacă este periculoasă nu poate fi considerată infracţiune atâta timp cât prin lege nu este calificată ca atare. Ori o constrângere aplicată unei persoane nu constituie o pedeapsă decât dacă a fost calificată prin lege, iar stabilirea răspunderii penale (judecata) trebuie să se facă potrivit legii. Principiul legalităţii în dreptul penal a fost formulat şi înscris în Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului de către ideologii revoluţiei franceze din 1789 în art. VIII astfel: „nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei legi promulgate anterior infracţiunii şi legal aplicate". Principiul legalităţii a fost apoi consacrat în legislaţiile penale ulterioare şi în unele Constituţii ale statelor din Europa şi din lume. Principiul legalităţii a fost afirmat în „Declaraţia universală a drepturilor omului" adoptată de adunarea generală ONU la 10 decembrie 1948 în art. 11 al. 2: ,,Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul în care ele au fost comise, un act cu caracter penal potrivit dreptului internaţional sau naţional”. Consacrarea principiului legalităţii în codul penal are o importanţă deosebită, reprezentând o garanţie a drepturilor şi libertăţilor omului.

Principiul umanismului. Principiul presupune că întreaga reglementare penală trebuie să pornească de la interesele fundamentale ale omului. În centrul activităţii de apărare se află omul cu drepturile şi libertăţile sale. În normele penale sunt prevăzute exigenţe cărora conduita omului li se poate conforma. Sancţiunile penale pe lângă funcţia coercitivă îndeplinesc şi funcţia de reeducare.

Principiul egalităţii în faţa legii penale - principiu care exprimă regula că toţi indivizii din societate sunt egali în faţa legii. Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege. Egalitatea în faţa legii penale funcţionează pentru toţi indivizii, fie în calitatea acestora de beneficiari ai ocrotirii penale, fie de destinatari ai exigenţelor acesteia.

Principiul prevenirii săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Acest principiu presupune că întreaga reglementare juridico-penală trebuie să asigure prevenirea săvârşirii faptelor periculoase atât prin conformare, cât şi prin constrângere faţă de cei care săvârşesc astfel de fapte. Prevenirea faptelor periculoase (a infracţiunilor) este scopul dreptului penal şi care urmează să se realizeze în principiu prin conformare (cooperare) ca rezultat al cunoaşterii legii şi al creşterii conştiinţei individuale.

Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale. Principiul funcţionează ca o garanţie a libertăţii persoanei, întrucât fără săvârşirea unei infracţiuni nu se poate antrena răspunderea penală a unei persoane. Acest aspect justifică ridicarea la rangul de principiu fundamental a acestei reguli, care constituie şi un principiu al răspunderii penale.

Principiul personalităţii răspunderii penale. Acest principiu conţine regula potrivit căreia caracterul personal al răspunderii penale implică aplicarea pedepsei numai celui ce a săvârşit o infracţiune, iar celelalte sancţiuni de drept penal, măsurile de siguranţă în special se pot lua numai faţă de cel ce prin fapta sa a dat în vileag starea de pericol social ce trebuie înlăturată. Principiul apare ca o garanţie a libertăţii persoanei şi de aceea este considerat principiu fundamental, el constituind totodată şi un principiu al răspunderii penale.

Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal. Acest principiu presupune stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal - pedepse, măsuri de siguranţă şi măsuri educative în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, de periculozitatea infractorului, de necesităţile de îndreptare ale acestuia Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal este şi un principiu al răspunderii penale.

Concluzie:

Cu multe secole în urmă fenomenul minorului aflat în conflict cu legea a devenit un domeniu de interes pentru mai mulți specialiști, dar și oameni de rând. Codul penal şi principiile exemplificate mai sus au menirea să pună în prim plan omul ca valoarea supremă a comunităţii care trebuie apărat de toate infracţiunile antiumane.

În ultimii ani, datorită reformei sistemului justiției e în curs de desfăşurare procesul de modernizare a justiţiei juvenile. Exista, așadar, un cadru juridic în țară care ar trebui să prevină și să limiteze numărul de infracțiuni.

Capitolul II. Infracţiunea şi răspunderea penală a minorilor

2.1 Infracţiunea ca faptă social periculoasă, studiu de caz

Convenţional, toate faptele umane pot fi împărţite în două grupe:



  • fapte social-utile (ex: voluntariatul)

  • fapte periculoase pentru societate (ex.: infracţiunea)

Conceptul de infracţiune este examinat ca instituţie fundamentală a dreptului penal care alături de alte două instituţii tot fundamentale - răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal - formează structura dreptului penal, „pilonii" dreptului penal. Instituţia infracţiunii, în această accepţiune a fost considerată în doctrina penală, pe bună dreptate, ca „piatră de temelie" a oricărui sistem de drept penal. Între accepţiunile conceptului de infracţiune nu se poate pune semnul egalităţii. Având în vedere importanţa deosebită a instituţiei infracţiunii în cadrul dreptului penal, legiuitorul a definit pentru prima dată noţiunea de infracţiune prin trăsăturile ei esenţiale.

Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Prin definirea noţiunii generale de infracţiune, se pune în evidenţă aspectele: material, uman, social, moral-politic şi juridic ale acesteia, conferă cu alte cuvinte conceptului general de infracţiune un caracter realist. Într-adevăr, infracţiunea ca fenomen ce se petrece în realitatea socială, îmbracă aspectele de a fi: material în sensul că reprezintă o manifestare exterioară a individului; uman pentru că reprezintă o activitate omenească; social căci priveşte, se îndreaptă împotriva relaţiilor sociale; moral-politic, căci reprezintă atitudinea morală şi politică a făptuitorului faţă de valorile sociale; juridic căci reprezintă o încălcare a unei norme juridice penale. Prin definirea infracţiunii se stabileşte regula de drept potrivit căreia orice faptă care va fi incriminată trebuie să întrunească trăsăturile caracteristice care o deosebesc de alte fapte (contravenţii, abateri care pot fi combătute prin atâta mijloace nepenale).

Noţiunea generală de infracţiune prezintă importanţă sub un întreit aspect:

a) reprezintă o regulă de drept de care însuşi legiuitorul se foloseşte în stabilirea faptelor care urmează să fie trecute în legea penală (după vinovăţie, grad de pericol social) ca infracţiuni, ca şi pentru scoaterea din sfera ilicitului penal a acelor fapte care nu mai sunt periculoase ori nu se mai săvârşesc.

b) serveşte la delimitarea infracţiunilor de alte fapte extra penale;

c) pentru practician reprezintă un ghid de care se foloseşte în cadrul activităţii de aplicare a legii penale observând îndeplinirea (regăsirea), în fapta săvârşită a trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, ori lipsa acestora cu consecinţa neconsiderării faptei respective ca infracţiune.

Pericolul social al faptei infracţionale rezidă în aceea că ea este dăunătoare pentru societate, adică pricinuieşte sau creează anumite daune relaţiilor sociale. Pericolul social este determinat de anumite semne obiective şi subiective ale faptei, cum sunt: locul, timpul, volumul daunei pricinuite, vinovăţia, motivul, scopul şi personalitatea infractorului.



Infracţiunea prezintă un fenomen de regres social, capabilă să lezeze şi chiar să distrugă existenţa valorilor general-umane în societate. Fapta socialmente periculoasă şi ilegală este calificată ca infracţiune numai atunci când ea este săvârşită cu vinovăţie, adică intenţionat sau din imprudenţă. Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a persoanei faţă de acţiunile socialmente periculoase, precum şi urmările lor. De menţionat că nici o acţiune, oricât de periculoasă ar fi şi oricât de grave urmări ar provoca, ea nu poate fi recunoscută ca infracţiune, dacă a fost săvârşită fără vinovăţie. De asemenea, nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.

Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul vătămător al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări. Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de prezentul cod penal sânt clasificate în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave.


    (2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv.
    (3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv.
    (4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv.
    (5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani (ex.: trădarea de patrie, spionajul, banditismul, omorul intenţionat, tâlhăria, darea şi luarea de mită, atentarea la viaţa lucrătorului de poliţie)
    (6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.

În dreptul penal vârsta persoanei responsabile care poartă răspunderea penală pentru săvârşirea faptei este de 16 ani. Minorii care au depăşit vârsta de 14 ani, dar nu au împlinit vârsta de 16 ani sunt pasibil de răspunderea penală numai pentru săvârşirea prevăzute la alin 2 art. 21. Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund penal pentru faptele prevăzute de legea penală pe care le-ar fi săvârşit. Persoanelor liberate de răspundere penală, li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ. Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ.

Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de până la atingerea majoratului. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii după atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură generală sau de meserii.

Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei:


    a) legitima apărare;
    b) reţinerea infractorului;
    c) starea de extremă necesitate;
    d) constrângerea fizică sau psihică;
    e) riscul întemeiat;
    f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.


Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə