Drept international privat (dip) cursul 1 Raporturile juridice de drept intl privat



Yüklə 344.11 Kb.
səhifə1/6
tarix21.08.2018
ölçüsü344.11 Kb.
  1   2   3   4   5   6

DREPT INTERNATIONAL PRIVAT (DIP)

CURSUL 1
Raporturile juridice de drept intl. privat
Particularităţile raporturilor juridice de DIP faţă de dr.civil (genul proxim, dr.comun).
Dreptul international privat (DIP), ca disciplina de studiu, prezinta o particularitate  studiaza raporturile juridice de drept privat cu element de extraneitate. DIP = dr.civil lato sensu + elementul de extraneitate.


  1. Existenţa ELEMENTULUI DE EXTRANEITATE = acea parte componentă a raporturilor juridice aflata in strainatate/sub incidenta unei legi străine.

Elementul de extraneitate nu constituie un element de structură, distinct al raporturilor juridice (părţi, continut, obiect).

El se poate regasi in oricare din aceste 3 elemente.


  • dpdv al subiectelor (cetăţenie, domiciliu, reşedinţă, chiar religia pers.fizice; pt. pers.jur. avem sediu, nationalitatea străină sau fondul de comert).

  • obiectul derivat al raportului juridic (un bun care se afla in strainatate/sub incidenţa legii străine).

  • continutul raportului juridic (dr. + obl. părţilor) se materializeaza prin:

- locul incheierii actului juridic/ locul executarii contractului;

- moneda în care este executat preţul;

- voinţa părţilor poate constitui element de extraneitate (clauza prin care se prevede că acel contract este supus legii străine);

În cazul faptelor juridice: locul savarsirii delictului/locul producerii prejudiciului

Elemente străine în dreptul procesual: competenţa aparţine unei instanţe străine, recunoaşterea unei sentinţe pronunţate în străinătate.


  1. CONFLICTUL DE LEGI = acea situaţie care apare atunci când, într-un raport juridic cu element de extraneitate, se pune problema ca acel raport juridic să devină susceptibil de a i se aplica 2/mai multe sisteme de drept aparţinând unor state diferite (definiţie ştiinţifică).

Definiţia metaforica: CDL e acea problema care se pune in mintea celui care urmeaza sa solutioneze un litigiu constand in intrebarea : CARE SISTEM DE DREPT URMEAZA A SE APLICA? Ex. intr-un contract de vanz. – cump. intre o parte romana - vanzator si o parte germana - cumparator. Contractul se incheie la Bucuresti, marfa urmand a se livra in Germania. Intre parti apare un conflict/litigiu legat de neexecutarea obligatiei de catre partea germana. --> instanta romana e sesizata. Ce lege se aplică?


ELEMENTELE DEFINITORII ALE CONFLICTULUI DE LEGI:
a) Să fie un raport juridic cu element de extraneitate;
b) Conflictul de Legi NU trebuie sa ne duca cu gandul la un conflict de suveranitate intre state - nu are nici o legatura cu Dreptul International Public.

Conflicul urmeaza a fi solutionat prin prisma sistemului de drept al instantei sesizate, astfel incat se considera ca sintagma „CDL”(termen generic) trebuie inteleasa drept un „concurs de legi” (in sensul ca se pot aplica ambele sisteme de drept). Legile (aflate in concurs) pot contine aceeasi reglementare.


c) Când apare un element străin într-un raport juridic, acesta este susceptibil de aplicarea unei legi străine. Norma conflictuală reprezintă norma de trimitere (va trimite la unul dintre sistemele de drept ce s-ar putea aplica).
d) Conflictul se numeste de legi, dar acest concurs exista intre sistemele de drept ale statelor respective.
Cauza conflictului de legi – sistemele naţionale nu dau mereu aceeaşi soluţie pt. aceeaşi situaţie de fapt (au reglementări diferite).


  1. Care sunt raporturile juridice de DIP

Conflictul de legi poate sa apara numai in legatura cu un raport juridic de drept intl. privat. Numai in raporturile juridice de drept intl. privat judecatorul national poate aplica o lege straina.

Doar în raporturile juridice de dr.intl.privat, competenţa jurisdicţională poate să nu corespundă cu competenţa legislativă, iar părţile sunt pe poziţie de egalitate juridică.

În raporturile juridice de drept public, unde există subordonare juridică nu poate apărea un conflict de legi pt. că statul acţionează de iure imperii (pot totuşi apărea elemente de extraneitate – ex: în dr.penal avem principiile teritorialităţii, personalităţii, universalităţii şi realităţii).

În raporturile juridice de dr. privat statul acţionează de iure gestionis.
Ramurile in care pot apărea conflicte de Legi:

Dr. comertului international

Dr. transporturilor

Dr. civil

Dr. familiei

Dr. comercial

Dr. muncii

Dr. procesual civil

Aceste domenii de reglementare sunt enumerate in art. 1 din Legea 105/1992 cu privire la rap de Dr.Intl. Privat.

Raporturile de dr. public ex: cele de drept penal, procedura penala, financiar, administrativ, NU dau nastere la conflicte de legi dar si in aceste raporturi juridice pot exista raporturi de extraneitate.


Solutionarea conflictului de legi se face cu ajutorul unei norme specifice de DIP numita NORMA CONFLICTUALA = norma juridica specifica DIP care are o structură proprie şi solutioneaza conflictele de legi in sensul ca ea indica care din sistemele de drept e aplicabil cu privire la acel raport juridic.
Normele juridice apartinand celorlalte ramuri de drept sunt norme materiale care pot fi:

  • norme de dr. material

  • norme de dr. procesual

Normele conflictuale, spre deosebire de normele materiale, nu carmuiesc raporturile juridice pe fondul lor, ci numai arata sistemul de dr. aplicabil (e deci o norma de fixare sau de trimitere, spre deosebire de normele materiale care dau solutia pe fondul litigiului).

Alta deosebire: normele conflictuale au o aplicare prealabila normelor materiale, influentand normele materiale aplicabile. Avem o succesiune logica:

 mai întâi se aplica normele conflictuale care indica sistemul de dr. aplicabil, iar apoi instanta sesizata va indica in sistemul cautat, acea norma materiala care va solutiona litigiul pe fond.

Normele conflictuale influenteaza normele materiale deoarece dupa cum urmeaza a se aplica un sistem de drept sau altul solutia pe fondul litigiului poate fi diferita.


Izvoarele normelor conflictuale:

  • Convenţiile internaţionale de DIP (unifică normele conflictuale);

  • în dreptul intern (Legea 105/1992).


STRUCTURA NORMEI CONFLICTUALE
Norma conflictuala este o norma juridica aparţinând sistemului de dr.român (nu poate avea alte elemente de structură faţă de alte norme juridice) - contine:

- ipoteza (situaţia de fapt);

- dispozitie

- sanctiune

Norma conflictuala are urmatoarele particularităţi:

- conţinutul normei conflictuale (ipoteza) – categoria de raporturi juridice la care norma se referă;

- legatura normei conflictuale (dispoziţia) - indică sistemul de drept aplicabil pt. acel conţinut al normei.

Legatura normei conflictuale se materializeaza printr-un element concret care se numeste PUNCT DE LEGATURA (element concret plaseaza continutul normei în sfera unui anumit sistem de drept).


Exemple de norme conflictuale (in Legea 105/1992):

art. 11: „starea, capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice sunt carmuite de legea sa nationala, afara numai daca prin dispozitiile speciale nu se prevede altfel. Legea nationala este legea statului a cărei cetăţenie o are persoana în cauză”.

Continutul acestei norme conflictuale: starea, capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice.

Legatura acestei norme conflictuale: „cârmuite de legea sa naţională”.

Punctul/Elementul de legatura (este dat de art. 12): Legea nationala este legea statului a carei cetatenie o are persoana in cauza => cetatenia e punctul de legatura pt. norma conflictuala.

art. 41: „statutul organic al pers.jur. este carmuit de legea sa nationala”. Art. 40: „pers.jur. are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social”.

Continutul: statutul organic al pers. jur.

Legatura: legea naţională a pers. jur.

Punctul de legatura: naţionalitatea statului, dată de sediul social.

art 49: „posesia, dr. de proprietate si celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garantii reale, sunt carmuite de legea locului unde acestea se afla ori sunt situate, afara numai daca prin dispozitii speciale se prevede altfel”.

Continutul: posesia, dr. de proprietate şi celelalte dr. reale.

Legatura: legea locului situării bunurilor.

Punctul de legatura: locul situării bunului.

art. 71-73: „contractul este supus legii alese prin consens, de părţi”. Art. 77: „in lipsa unei legi convenite de parti, contractul este supus legii statului cu care prezintă legăturile cele mai strânse”.

Continutul: regimul contractual.

Legatura: voinţa părţilor (dacă s-a exprimat) / legea statului cu care contractul are legăturile cele mai strânse.



Cărui sistem de drept îi aparţin normele conflictuale?
Normele conflictuale,de regulă, fac parte din sistemul de drept al instantei sesizate (lex fori). Sistemul de drept al instantei sesizate poarta denumirea de LEGEA FORULUI (lex fori).

Argumente pt. aplicarea lex fori în privinţa normelor conflictuale:

1. forta juridica a normei conflictuale (este imperativă) - judecatorul trebuie sa le aplice ca atare.

2. atunci când se pune problema determinării normei conflictuale, doar sistemul de drept al instanţei sesizate este cunoscut. Succesiunea logică a raţionamentului făcut de judecător:

- stabilirea competenţei;

- sesizarea existenţei unui conflict de legi (nu se poate aplica decât norma conflictuală din propriul sistem de drept);

- norma conflictuală va trimite la un anumit sistem de drept.

3. deducţia de voinţă tacită a părţilor (prezumţie relativă) - argumentul/principiul „cine alege instanta alege şi dreptul”. (qui eligit judici eligit jus)
În structura normei conflictuale nu intră legea la care norma face referire (lex causae – raţiunea de a exista a legii conflictuale). Ex: lex causae privind starea civilă este legea naţionalităţii – lex patriae.
Excepţii de la regula că norma conflictuală aparţine legii forului:


  1. retrimiterea de gradul I (norma conflictuală română trimite la un sistem de drept străin, în întregul său, inclusiv în privinţa normei conflictuale, ori acea normă conflictuală nu acceptă trimiterea).

  2. în cazul arbitrajului international ad hoc (Regulile UNCITRAL)  NU exista o lex fori - arbitrii vor aplica legea desemnata de normele conflictuale pe care ei le vor considera potrivite in speta.

În conţinutul DIP nu intră doar normele conflictuale, ci şi norme materiale ce dau soluţia pe fond.

NORMELE DE APLICATIE IMEDIATA (NAI)
Acestea apar atunci când un sistem de drept consideră că o anumită reglementare juridică trebuie să se aplice imediat unui raport juridic cu element străin, fără a se mai face raţionamentul conflictual (când raportul juridic cu elem. străin conţine o problemă de ordine publică).

DEF: sunt acele norme materiale care apartin sistemului de drept intern al statului forului care, dat fiind gradul lor inalt de imperativitate, se aplica imediat unui raport juridic cu elem. de extraneitate atunci cand acel raport juridic are un anumit punct de legatura cu tara forului excluzand in acest fel conflictul de legi si, implicit, aplicarea in cauza a vreunei norme conflictuale.



DREPT INTERNATIONAL PRIVAT (DIP)
CURSUL 2
Ex de NAI: art. 19 alin.1 - forma incheierii casatoriei e supusa legii statului pe teritoriul caruia se celebreaza (normă conflictuală). art. 19 alin. 2 – „casatoria unui cetatean roman aflat in strainatate poate fi incheiata in fata autoritatilor locale de stat competente ori in fata agentului diplomat sau a functionarului consular, fie al Romaniei, fie al statului viitorului sot”. Este o norma materiala pt. ca se ofera o solutie - se stabileste autoritatea competenta.
Comparaţie între normele cu aplicaţie imediată şi normele conflictuale:

  • ambele privesc raporturi juridice cu element de extraneitate, având puncte de legătură cu ţara forului;

  • ambele aparţin sistemului de drept român sau generalizând ambele aparţin lui lex fori;

  • norma conflictuală este o normă de trimitere, pe când norma de aplicaţie imediată este o normă materială soluţionând fondul raportului juridic;

  • spre deosebire de alte norme materiale, norma de aplicaţie imediată se aplică anterior normelor conflictuale, înlăturându-le pe acestea de la aplicare.

Tipuri de conflicte în legătură cu raporturile juridice de DIP
DIP e un drept conflictual deoarece este chemat sa solutioneze mai multe tipuri de conflicte ce pot sa apara in cazul in care intr-un anumit raport juridic apare un element de extraneitate, astfel:
1) conflictul de jurisdicţie. Obiectul acestui conflict il constituie competenta instantelor sesizate. Soluţionarea lui duce la determinarea instanţei competente.

2) conflictul de legi aplicabil procedurii - se solutioneaza dupa legea instantei sesizate

3) conflictul de calificari – soluţionarea lui ne va ajuta să determinăm norma conflictuală

4) conflictul în spaţiu al normelor conflictuale, care va ridica problema retrimiterii în DIPrivat

5) conflictul de legi materiale – se determină lex causae

6) conflictul de legi în timp şi spaţiu – presupune identificarea efectelor în România ale drepturilor dobândite în străinătate

7) conflictul mobil de lege – apare în situaţia în care se deplasează sau se modifică punctul de legătură al normei conflictuale
Conflictul de jurisdicţie şi conflictul de legi aplicabile aduc în discuţie chestiuni procedurale.
Calificarea şi conflictul de calificări

Normele conflictuale au in structura lor 2 elemente, continutul şi legatura, exprimate în noţiuni juridice


De ex.: conţinutul normelor conflictuale poate fi exprimat prin notiuni juridice ca : starea, capacitatea, relatiile de familie, statutul organic al persoanei juridice, regimul bunurilor, condiţii de fond şi de formă ale actului juridic, ale casatoriei, prescripţia extinctivă

legătura normelor conflictuale poate fi exprimată prin noţiuni juridice ca: cetatenia, domiciliul, sediul social al persoanei juridice, locul situarii bunului, locul încheierii contractului etc.

Aceste notiuni care intra in structura normelor conflictuale nu au aceleasi acceptiuni in diferitele sisteme de drept. De ex: in dreptul anglo-saxon prescriptia e considerata o problema de procedura, nu de fond ca in dreptul romanesc, astfel incat devine necesară calificarea instituţiei juridice.

Aceasta calificare poate fi definita in 2 moduri:

a) pornindu-se de la normele conflictuale catre situaţia de fapt

b) pornindu-se dinspre raportul juridic inspre norma conflictuala (în sens invers)


Astfel, avem 2 tipuri de definiţii ale calificării instituţiei juridice:

a) calificarea = operatiunea logico-juridica de determinare a sensului exact si complet al notiunii juridice care formează continutul si legatura normelor conflictuale, pentru a stabili daca un raport juridic, adica o situatie de fapt concreta, se încadrează într-o normă conflictuală sau alta.

b) calificarea = interpretarea unui raport juridic pt a vedea in continutul şi in legatura carei norme conflictuale intra.
Conflictul de calificări = situaţia care apare cand notiuni din continutul sau din legatura normei conflictuale au intelesuri diferite in sistemele de drept susceptibile de a se aplica raportului juridic respectiv.

Crearea instituţiei calificării a pornit de la speta lider in domeniu (data de instantele franceze la sfarsitul secolului 19) TESTAMENTUL OLANDEZULUI.

Un cetatean olandez a facut in Franta un testament olograf. CCiv Olandez din acel moment interzicea cetatenilor olandezi sa faca testamente olografe si prevedea aceasta interdictie si pentru testamentele intocmite in strainatate. Dupa decesul persoanei respective a aparut un litigiu intre succesorii acestuia. S-a pus astfel problema calificării testamentului olograf, căci cele două sisteme de drept calificau diferit această noţiune. Astfel, in dreptul francez, testamentul olograf era calificat ca o problema de forma, de exteriorizare a vointei, si fiind o problema de forma era supus legii locului unde s-a inocmit testamentul. In schimb, dreptul olandez califica aceasta notiune ca o problema de capacitate a pers fizice, de capacitate a testatorului. Fiind o problema de capacitate, ea urma sa fie supusa legii nationale a testatorului, in cazul nostru legii cetateanului olandez, astfel incat ar fi urmat sa se aplice legea olandeza (testamentul ar fi fost declarat nul urmand a se aplica dispozitiile mostenirii legale).

Exemple de conflicte de calificări:

- art 40 din legea 105/92 - statutul organic al pers juridice e supus legii sediului acesteia, insa termenul de sediu e interpretat diferit in sistemele de drept. In sistemul romanesc: sediul e cel prevazut in statut (sediul statutar).

In alte sisteme de drept: sediul este acela unde persoana juridică isi are sediul de control;

- referitor la prescripţia extinctivă (în dreptul românesc este o problemă de fond, pe când în cel anglo-saxon este oproblemă de procedură şi va fi supusă deci lui lex fori);

- referitor la dreptul statului de a culege o succesiune vacantă pe teritoriul său (în unele state dreptul este supus legii succesiunii dreptului de moştenire, iar în altele reprezintă un drept survenit în urma suveranităţii statale);

- referitor la calificarea căsătoriei religioase (în unele sisteme de drept este o problemă de capacitate – atunci căsătoria este supusă legii cetăţeniei soţilor, iar în alte sisteme de drept apare ca o problemă de formă – atunci se aplică locus regit actium);

- referitor la legătura normelor conflictuale (de ex. norme conflictuale privind statutul organic al persoanelor juridice. Legătura = sediul social, ca loc în care au fost înfiinţate sau ca loc în care materia este plasată);

- referitor la domiciliul persoanei fizice (starea civilă, capacitatea unei persoane fizice sunt supuse legii cetăţeniei sau legii domiciliului – acesta din urmă poate fi locul unde persoana s-a stabilit (stare de fapt) sau locul unde aceasta intenţionează să se stabilească (stare de drept))


Importanţa soluţionării conflictului de calificări este dată de efectele pe care le produce. Astfel, calificarea produce efecte diferite dupa cum e vorba de continutul sau de legatura normei conflictuale.

Atunci cand obiectul calificarii il constituie continutul normei conflictuale, modul de solutionare a conflictului de calificare determina insasi norma conflictuala aplicabila, asadar determina sistemul de drept aplicabil si implicit situatia pe fond.

Atunci cand obiectul calificării priveste legatura normei conflictuale, modul de solutionare a conflictului NU influenteaza norma conflictuală, dar influenteaza sistemul de drept aplicabil si solutia pe fond.
Legea după care se soluţionează conflictul de calificare - exista o regulă şi exceptii
Regula: calificarea se face dupa legea instantei sesizate (lex fori).

Art. 3 din legea 105/1992 prevede această soluţie în mod explicit: „când determinarea legii aplicabile depinde calificarea ce urmează a fi dată unei instituţii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea română”

În sprijinul acestei reguli sunt următoarele argumente:

- calificarea este în esenţă o problemă de interpretare a conţinutului şi întinderii noţiunii existente într-o normă conflictuală. Celui care a emis norma îi revine şi interpretarea ei (ejus est interpretari cujus est condenere);

- este un argument de reducere la absurd a calificării după lex causae (legea aplicabilă litigiului). În situaţia noastră, cele două legi posibile de aplicare sunt lax causae şi lex fori. Nu se poate face calificarea după lex causae, deoarece în momentul calificării lex causae nu este încă cunoscută, ea urmând a fi determinată după ce se face operaţiunea de calificare (se indică norma conflictuală aplicabilă care stabileşte lex causae).

Per a contraria, singura lege după care se poate face calificarea este legea instanţei sesizate (lex fori), pentru că este singura cunoscută în acel moment.


Excepţii:

  1. calificarea pin voinţa părţilor (calificarea conventionala) – atunci când într-un contract părţile califică noţiunea juridică utilizată în conţinutul contractului şi definesc raportul juridic respectiv într-un anume mod, arbitrul va ţine seama de calificarea făcută astfel de părţi;

  2. calificarea legală – când raportul juridic este supus unui act normativ (de ex.: o convenţie internaţională în care noţiunea este calificată sau art. 51 din legea 105/1992: „ platformele şi alteinstalaţii durabile de exploatare a produselor submarine sunt calificate bunuri mobile”, deci se va aplica legea locului);

  3. calificarea secundară – în accepţiunea acestui concept reprezintă o calificare subsecventă determinării legii aplicabile (de ex.: calificarea imobilelor în art. 50 din legea 105/1992: „natura mobiliară sau imobiliară, cât şi conţinutul drepturilor reale asupra bunurilor se determină în conformitate cu legea locului unde acestea sunt situate” sau determinarea cetăţeniei se face în conformitate cu legea statului a cărui cetăţenie se invocă);

  4. calificarea instituţiilor juridice necunoscute legii forului – se face după legea care cunoaşte această instituţie (de ex. instituţia trust-ului). Se poate vedea dacă ea este sau nu contrară ordinii publice;

  5. calificarea noţiunilor din norme conflictuale străine în caz de retrimitere – se face o trimitere logică de la sistemul de drept românesc la un sistem străin, deci interpretarea noţiunii din norma conflictuală străină se face după sistemul de drept străin;

  6. calificarea făcută de arbitri în arbitrajul internaţional ad-hoc, unde nu avem lex fori – se va face după sistemul de drept pe care arbitrul îl consideră cel mai potrivit în speţă.


Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale şi instituţia retrimiterii
Există un conflict în spaţiu atunci cand sistemele de drept in prezenţă conţin norme conflictuale care au puncte de legatura diferite.

Se numeste conflict in spatiu deoarece normele conflictuale din cele două sisteme de drept coexistă in spatiu.

Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale este de două feluri:


  1. pozitiv, atunci cand fiecare norma conflictuala trimite la propriul sau sistem de drept.

De ex.: se pune o problema de stare civila ( varsta pt casatorie) a unui cetatean roman cu domiciliul in Marea Britanie. Daca e sesizata instanta engleza aceasta va aplica norma conflictuală din propriul sau sistem de drept. In MB starea civila si capacitatea persoanei fizice sunt guvernate de legea domiciliului.

Daca insa e sesizata o autoritate romana aceasta va aplica norma conflictuală română, care va trimite la legea cetateniei (norma materiala romana). In acest caz fiecare norma trimite la propriul sau sistem de drept. Conflictul pozitiv nu duce la retrimitere. Acesta se solutioneaza in principiu de catre fiecare autoritate prin aplicarea propriului sistem de drept.



  1. negativ, in cazul in care nici una din normele conflictuale in prezenţă nu trimite la propriul sau sistem de drept, ci fiecare trimite la dreptul celuilalt stat sau la sistemul de drept al unui stat terţ.



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə