II. Dezbaterea teologică
De-a lungul întregului secol IV, atât în Răsărit cât şi în Apus, Părinţii Bisericii şi scriitorii bisericeşti au consacrat lucrări speciale împotriva păgânilor, a doctrinei şi cultului lor. Sinoadele interziceau până şi relaţiile creştinilor cu păgânii843.
A demonstra că, în realitate, cultul unui zeu păgân este cultul unui om mort zeificat, că templele nu sunt decât morminte, aceasta a constituit unul din motivele curente ale criticii aduse zeilor de către scriitorii păgâni. Arnobius de Sica, Lactanţiu844, Eusebiu al Cezareii845, Atanasie al Alexandriei846, Firmicius Maternus847, care cer intoleranţă religioasă, au scris lucrări împotriva păgânilor.
În a doua parte a secolului IV, lupta se amplifică. Pacian, episcop de Barcelona, mort la o vârstă înaintată în timpul domniei lui Teodosie, desigur cu câţiva ani înainte de 392, dată la care Ieronim si-a redactat De viris illustribus, ne-a lăsat o scriere, Cervus. În această lucrare pierdută, el încearcă să-i îndepărteze pe creştini de la participarea la sărbătorile păgâne anuale. Aşa cum arată Pacian însuşi, la începutul Paraenesis, el a reuşit să dea o descriere atât de vie acestor festivităţi încât mai mult i-a determinat pe cititori să se ducă decât să le evite848.
Sfântul Ambrozie îşi exprimă atitudinea sa antipăgână îndeosebi în Epistolele 17 şi 18, adresate lui Valentinian II în legătură cu altarul Victoriei, care constituie documente istorice remarcabile. În a doua sa scrisoare către Valentinian II, el respinge punct cu punct ideile expuse într-o Relatio a prefectului Romei, Symacos, care cerea reinstalarea altarului Victoriei, ideile acestuia fiind următoarele: Roma cere ceea ce el numeşte vechile sale culte; trebuie acordat o subvenţie preoţilor şi fecioarelor Vestei; refuzul de a o acorda a determinat o foamete generală.
Sfântul Ambrozie cere tânărului principe să cerceteze „îndeaproape învăţătura păgânilor: cuvintele lor sunt nobile şi elocvente, dar apără principii fără nici o putere de adevăr. Ei vorbesc despre Dumnezeu, dar nu adoră decât un idol”849. Este falsă ideea precum că păgânismul ar fi asigurat salvarea statului. Galii au cucerit Roma: unde era Jupiter? Este greşit să crezi că poţi ajunge la adevărul dumnezeiesc pe mai multe căi: creştinii sunt singurii care au primit adevărul din gura lui Dumnezeu: „Ritualul jertfelor voastre constă în a vă stropi cu sângele animalelor. De ce căutaţi glasul lui Dumnezeu în animalele moarte?... Ceea ce voi nu ştiţi noi am aflat din gura lui Dumnezeu. Ceea ce voi căutaţi prin presupuneri, noi ştim cu certitudinea primită de la înţelepciunea şi adevărul lui Dumnezeu. Metodele noastre sunt deci în total dezacord. Voi cereţi împăraţilor pace pentru zeii voştri; noi cerem lui Hristos pace pentru împăraţii înşişi. Voi adoraţi lucrarea mâinilor voastre; noi considerăm neîndreptăţit să considerăm dumnezeu ceva care se poate fabrica. Dumnezeu nu voieşte să fie adorat în pietre. De altfel, chiar filosofii voştri şi-au bătut joc de superstiţiile voastre”850.
Cultelor păgâne care primeau subvenţii de la stat, le opune cultul creştin, care subzistă fără nici un ajutor. Ambrozie precizează: „Dacă riturile sale antice îi plăceau de ce a adoptat Roma rituri străine?... Dar, pentru a răspunde plângerilor lor actuale, de ce au primit romanii idolii oraşelor cucerite, zeii învinşi şi rituri exotice, întrecându-se ca râvnă cu duşmanii lor în ceremoniile unei superstiţii care le era străină?... De asemenea, ei au crezut că victoria este o zeiţă, când ea nu este decât o sarcină îndeplinită şi nu o putere. Ea nu stăpâneşte, este dată de slujirea legiunilor şi nu de puterea religiilor. Este oare o mare zeiţă această victorie pe care o cucereşte mulţimea soldaţilor sau pe care o dăruieşte izbânda în luptă?”851.
Dacă statul ar vrea să acorde câte o alocaţie tuturor fecioarelor, nu ar putea face faţă, atât de numeroase sunt fecioarele creştine. Este fals că recoltele proaste din 383 ar fi o dovadă a mâniei divine, căci ele nu au fost generale.
Aureliu Prudenţiu Clement, un scriitor, îi răspunde lui Symacos prin cele două cărţi ale sale: Împotriva lui Symacos. În lucrarea sa, poetul spaniol se serveşte de două scrisori trimise în 384 de către episcopul de Milan, Sfântul Ambrozie împăratului Valentinian pentru a contracara Relatio a acestuia. În cursul şederii sale la Roma, în faţa spectacolului oraşului creştin, Aureliu Prudenţiu Clement s-a convins de anacronismul oricărei încercări de a face să reînvie păgânismul.
La fel cum l-a muşcat vipera pe Sfântul Pavel, atunci când, după furtuna de pe mare, el se afla, în sfârşit, în siguranţă, tot aşa şi reacţia păgână atacă Biserica. Polemica antipăgână a lui Prudenţiu nu are caracter antiroman. Vechii zei puteau să înveţe despre justiţie, căci ei înşişi nu erau decât nişte criminali pradă tuturor viciilor, de la Saturn la Jupiter, trecând prin Mercur, Priap, Hercule, Bacchus, Marte, Venus, Iunona şi Cybele. Aceste superstiţii ale vechilor romani, adăpate o dată cu laptele matern, s-au transmis din generaţie în generaţie852.
Măreţia Romei nu depinde de cultul adus zeilor, ci totul a fost hotărât de Hristos, care „voieşte ca împărăţiile să se succeadă potrivit unei ordine stabile şi să se înmulţească victoriile romane”853. Apoi a venit respingerea cultelor aduse soarelui, lunii şi zeilor infernului.
O altă afirmaţie, pe care o demontează creştinismul, este cea potrivit căreia divinitatea ar fi dat fiecărei cetăţi un paznic anume, iar indivizilor genii fatales. Ceea ce a făcut Roma să prospere, nu a fost nici destinul, nici un geniu oarecare, nici zeii antici, ci voia divină de a aduna popoarele lumii sub aceleaşi legi şi sub acelaşi principe pentru a pregăti venirea lui Hristos. În acel moment, Roma intră ea însăşi în scenă pentru a sublinia renaşterea morală şi politică survenită odată cu convertirea sa la creştinism.
Istoria lui Rufin din Aquileea, chiar dacă a fost redactată în secolul V, reflectă poziţia autorului său la sfârşitul secolului IV. În perspectiva sa, de-a lungul întregii secvenţe care se referă la cultele păgâne din Alexandria şi din Canope, Rufin denunţă practicile şi moravurile păgânilor. El îi acuză că practică magia, că aduc jertfe abominabile şi că folosesc tehnici de divinaţie monstruoase pentru a se deda desfrâului la adăpostul aşa zisului cult. În toată religia antică, Rufin nu vede decât „superstiţie deşartă şi veche eroare”. Prezentarea sa caută să arate deşertăciunea zeilor păgâni şi a credinţei adepţilor acestora, folosindu-se de obişnuitele procedee în acest gen de polemică. Rufin vede în lupta creştinilor vremii sale împotriva cultelor păgâne, forma contemporană a luptei lui Dumnezeu cu Satana, în lumea şi în timpul oamenilor, etapă a iconomiei mântuirii în curs de realizare în istorie854. Falşii zei sunt totodată şi demoni legaţi de statuile de cult şi locuind în temple. Rufin califică tot drept demoni zeităţile, cărora le-au adus jertfe păgânii înainte de bătălia de la Râul Rece, în septembrie 394, şi care trebuiau în special să apere trecătorile Alpilor. Regăsim la Rufin obişnuita teză creştină, potrivit căreia pe de o parte idolii nu sunt decât obiecte materiale lipsite de viată, produse de mâna omului, iar pe de altă parte, acestora le sunt asociaţi demoni, duhuri necurate, cărora de fapt li se aduce cultul855. Astfel, idolatria nu este niciodată pur şi simplu cultul aberant al unui obiect neînsufleţit pe care-l poţi sfărâma fără teamă, ci într-un mod mult mai grav, este un cult demonic. A refuza comuniunea cu demonii implică în mod necesar distrugerea idolilor, care sunt un fel de trup al demonilor.
Alegând să prezinte în lucrarea sa distrugerea templelor din Alexandria şi apoi, spune el, din întregul Egipt, la Canope, el prezenta de fapt contemporanilor săi dovada că profeţiile cunoscute de toţi se împliniseră, după cuvintele lui Isaia: „Zeii Egiptului, făcuţi de mâna omului, vor fi aruncaţi departe de faţa sa” (Is. 19, 1).
Şi în Răsărit, Părinţii au ales să-i lovească pe păgâni prin scrierile lor: Grigorie de Nyssa856, Diodor din Tars857, Ioan Hrisostom858.
Dostları ilə paylaş: |