Prof Dr Luminita Smaranda Iancu



Yüklə 162,78 Kb.
səhifə2/6
tarix18.08.2018
ölçüsü162,78 Kb.
#72888
1   2   3   4   5   6

Patogenie: tegumentul şi mucoasele reprezintă porţi de intrare unde virusul se multiplică, determinând lezarea celulelor şi apariţia de vezicule. La nivelul membranelor, acestea se rup curând pentru a forma ulceraţii superficiale, dar la nivelul pielii rămân intacte pentru mai multe zile, înaintea apariţiei crustelor şi a vindecării. Lichidul clar din vezicule conţine un număr mare de virioni. In produsul obţinut prin grataj sau pe secţiunea veziculelor există celule care conţin incluzii intranucleare caracteristice, înconjurate de un halou clar; ele reprezintă sediul replicării virale.

Replicarea locală este urmată de răspândirea la nivelul ganglionilor regionali limfatici, după care urmează viremia care, deşi este cu mică semnificaţie, poate fi urmată de răspândirea virusului la nivelul SNC şi evoluţia spre meningite sau chiar encefalite. Astfel de evenimente sunt totuşi rare; sistemul nervos este implicat printr-un mecanism mult mai subtil care este foarte important în patogenia infecţiei cu VHS.

Curând după replicarea de la nivelul tegumentului sau mucoaselor, virionul urmează calea ganglionilor via nervi senzitivi care inervează zona respectivă. Infecţiile primare de la nivelul ariilor orofaciale şi genitale afectează trigemenul şi calea nervilor lombosacraţi dorsali. Astfel, virusul devine latent la nivelul ganglionilor într-o manieră incomplet elucidată.

Explicaţii posibile: genomul virusului devine integrat la nivelul neuronilor deşi este dificil de explicat acest proces pentru o celulă care nu se replică; afectarea şi a altor celule sau persistenţa de virioni integri timp îndelungat, fără replicarea acestora.

Odată stabilit la nivelul ganglionului, reactivările pot surveni după aceea la intervale de săptămâni sau luni. Termenul popular “cold sores” sau “fever blister” ilustrează asocierea sa cu o răceală sau altă stare febrilă. Reactivările pot surveni ca urmare a acţiunii deferiţilor factori: expunere la soare, menstruaţia, iradieri terapeutice şi alţi factori cum sunt intervenţiile chirurgicale în zona nervului trigemen. Din nou, mecanismul este neclar, dar se pare că celula gazdă este stimulată să producă virioni infecţioşi care trec de-a lungul axonilor nervilor senzitivi, pentru a se replica încă odată în celulele dermice, cu producerea de vezicule la, sau foarte aproape de sediul originar al infecţiei. Probabil, acei nervi ai căror celule multiplică virus se lizează în timpul acestui proces; dacă este aşa, este posibil ca eventualele distrucţii ale peretelui celulelor infectate latent să contribuie la apariţia recurenţei.

In paralel cu infecţia litică, productivă, VHS1 (ca şi celelalte herpesvirusuri) poate induce şi infecţii de tip latent. In timpul infecţiei primare a mucoasei sau tegumentului, virusul pătrunde la nivelul nervilor senzitivi fiind transportat retrograd, de-a lungul axonilor, spre corpul neuronului, la nivelul rădăcinilor dorsale ganglionare care inervează sediul corespunzător leziunii primare. In studiile pe animal, s-a constatat că urmează o perioadă de replicare limitată a VHS la nivel ganglionar, în timpul căreia se pot detecta un număr redus de particule virale la nivelul neuronilor. In aproximativ 10 zile nu se mai detectează virus infecţios la nivelul ganglionilor sau la sediul porţii de intrare, însă virusul latent se poate detecta toată viaţa.



Manifestări ale infecţiei cu VHS1 şi VHS2

Infecţiile oro-faringiene


Infecţia primară cu VHS este cel mai frecvent achiziţionată de către sugari sau precoce, în copilărie, prin contact strâns cu adulţii, mai ales prin sărut, fiind clinic manifestă mai ales la copii sub 5 ani. Ulterior, multe infecţii sunt asimptomatice.


Fig. 31: Leziuni herpetice orale
După o incubaţie de 2-12 zile (medie 3-5 zile), boala se manifestă prin: febră, gingivo-stomatită, faringită veziculară şi adenită cervicală. Se vindecă spontan în 2-3 săptămâni. Mai târziu, recurenţele se manifestă prin apariţia de leziuni la nivelul gurii, mai frecvent localizate la marginea buzelor. Cu trecerea timpului, recurenţele tind să fie mai puţin frecvente şi de multe ori încetează complet.

Infecţii cutanate: infecţia primară a pielii, panariţiul herpetic, este o leziune a degetelor, foarte dureroasă dar care se vindecă spontan. Nu se incizează, deoarece există riscul diseminării infecţiei. Persoanele cu eczeme sunt mai predispuse la infecţiile cutanate cu VHS, în urma suprainfectării acestora apărând eczema herpeticum, o boală gravă şi rară cu sfârşit posibil letal.

Infecţiile genitale

La bărbaţi, se prezintă ca un “buchet” de vezicule la nivelul penisului; leziunile pot să apară şi la nivelul meatului urinar, determinând disurie. Proctita herpetică este uneori întâlnită la homosexuali. La femei, leziunile sunt la nivelul labiilor, vulvei, şi perineului, uneori extinzându-se la nivelul suprafeţei interne a coapsei. Au mai fost semnalate şi cervicite cu leziuni veziculare. Limfadenopatia inghinală este pronunţată atât la bărbaţi cât şi la femei, fiind frecvent însoţită de febră şi indispoziţie. Rar, mai ales la homosexuali, au fost semnalate cazuri de meningită.

La copii, vulvovaginitele herpetice pot indica un abuz sexual sau pot fi consecinţa autoinoculării. Relaţia între infecţiile herpetice şi cancerul cervical este posibilă. Certă este corelaţia între incidenţa celor două afecţiuni, iar argumentul implicării VHS în carcinogeneză este reprezentat de evidenţierea secvenţelor ADN/VHS în celulele canceroase. Mulţi alţi factori pot fi implicaţi: fumatul şi infecţiile cu alte microorganisme, în special cu papilomavirusuri.

Infecţiile oftalmice sunt aproape întotdeauna cauzate de VHS1. Keratoconjunctivta herpetică este relativ frecventă. Complicaţii: keratită disciformă şi iridociclitele. Atacuri recurente pot surveni şi în cazul keratitelor şi keratoconjunctivitelor, care, netratate, pot cauza leziuni importante ale ochilor cu afectarea corneii şi pierderea vederii.


Yüklə 162,78 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin