Program pentru implementarea Planului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii ngn

4.5. Prioritizarea investiţiilor

Investiţiile, mai exact intervenţia publică (de exemplu: stimulentele pentru investiţii, grant-urile, ajutoarele de stat, etc.) se vor concentra pe dezvoltarea unei infrastructuri de nouă generaţie în zonele afectate de eşecul pieţei- zone cu potenţial limitat/fără potenţial pentru investiţii private, aşa numitele „zone albe”.

Astfel de zone trebuie definite în concordanţă cu fiecare ciclu de dezvoltare - în conformitate cu calendarul propus mai sus - urmărind analiza pieţei, luând în considerare obiectivele de dezvoltare a regiunilor, precum şi caracteristici relevante precum: caracteristici ale teritoriului, densitatea populaţiei, elemente care afectează cererea (nivelul de venit, educaţia, pregatirea în TIC), stadiul de ocupare a forţei de muncă, structura de vârst, etc.
Măsurile de intervenţie publică, necesare în cadrul „zonelor albe”, vor fi stabilite în conformitate cu un set de criterii şi reguli, descrise mai jos:

1. 
   Inventarierea reţelelor şi o analiză detaliată a gradului de acoperire: ANCOM va realiza un inventar al reţelelor publice de comunicaţii electronice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 154/2012.
   

2. 
   Consultări publice: toate măsurile vor fi comunicate public, iar consultarea publică va permite părţilor interesate şi opiniei publice să se exprime la nivel naţional.
   

3. 
   O procedură competitivă de ofertare: oricând autorităţile care îşi oferă sprijinul selectează un operator pentru a construi şi/sau a administra infrastructura subvenţionată, este necesar să se organizeze o licitaţie.
   

4. 
   Cea mai eficientă licitaţie din punct de vedere economic: în contextul unei proceduri de licitaţie, ceea ce antrenează de la sine competiţia, autoritatea care acordă ajutorul stabileşte criterii de atribuire calitative pe baza cărora sunt evaluate ofertele depuse. (ex: se acorda prioritate acoperirii, co-finanţării, etc.).
   

5. 
   Neutralitatea tehnologică: în principiu, serviciile broadband pot fi furnizate prin intermediul unei platforme de infrastructură de reţea bazată pe fir, fără fir, prin satelit şi tehnologii mobile sau pe o combinaţie a acestora. Astfel, licitaţiile nu vor favoriza sau exclude o anumită tehnologie sau platformă de reţea.
   

6. 
   Utilizarea infrastructurii existente: Având în vedere posibilitatea de a reutiliza infrastructura existentă - unul dintre principalii factori care determină nivelul costurilor legate de introducerea comunicaţiilor broadband, Guvernul trebuie să încurajeze ofertanţii să utilizeze infrastructura existentă disponibilă, pentru a evita orice suprapunere inutilă şi ineficientă a resurselor şi pentru a reduce sumele alocate pentru finanţarea publică.
   

7. 
   Accesul en-gross efectiv al terţilor la o infrastructură de bandă largă subvenţionată este o componentă obligatorie a oricărei măsuri de stat pentru a sprijini dezvoltarea serviciilor broadband. În mod special, accesul en-gross permite operatorilor terţi să concureze cu ofertantul selectat (când un astfel de ofertant este prezent, de asemenea, la nivelul pieţei cu amănuntul), consolidând astfel oferta şi concurenţa în domeniile vizate de măsură, evitând în acelaşi timp crearea de monopoluri regionale de servicii.
   

În mediul rural, cu o densitate scăzută a populaţiei, în cazul în care există servicii broadband limitate, impunerea tuturor tipurilor de produse de acces ar putea creşte în mod disproporţionat costurile investiţiei, fără a obţine beneficii semnificative în ceea ce priveşte stimularea competiţiei în cauză. Într-o astfel de situaţie, trebuie avută în vedere posibilitatea ca acele produse de acces care presupun intervenţii costisitoare şi neprevăzute la infrastructura subvenţionată, (de exemplu, co-locare în punctele de distribuţie intermediare) să fie oferite numai dacă există o solicitare rezonabilă de la un terţ operator.

8. 
   Politica de preţ în cazul accesului en-gross: preţurile de acces en-gross trebuie să se bazeze pe anumite principii definite de către ANCOM şi pe anumite criterii de referinţă, şi totodată, trebuie sa ia în considerare ajutorul primit de către operatorul reţelei.
   

9. 
   Monitorizarea şi mecanismul claw-back: autorităţile care acordă ajutor trebuie să monitorizeze îndeaproape pe întreaga durată a proiectului modul în care decurge implementarea proiectului broadband. Includerea unui mecanism de rambursare poate contribui la minimizarea ex-post şi retroactivă a valorii ajutorului estimat iniţial a fi necesar.
   

10. 
    Transparenţă: beneficiarul ajutorului are obligaţia de a furniza terţilor îndreptăţiţi acces total şi nediscriminatoriu la informaţiile cu privire la infrastructura proprie (inclusiv, printre altele, conducte, cabinete stradale şi fibră optică) care a fost dezvoltată în cadrul unui acord de ajutor de stat. Beneficiarul ajutorului trebuie să furnizeze toate informaţiile relevante cu privire la reţeaua broadband unui registru central al infrastructurilor broadband, dezvoltat de către ANCOM şi/sau la nivelul administraţiei locale.
    

11. 
    Raportarea: la fiecare doi ani, autoritatea care acorda ajutorul de stat trebuie să comunice Comisiei Europene informaţiile esenţiale cu privire la proiectul de ajutor de stat, începând de la data aplicării măsurii.
    

Prin urmare, pentru ciclul iniţial de investiţii publice (2014 - 2015), o consultare a operatorilor a fost realizată în 2012 şi un număr de 3648 de localităţi au fost identificate ca "zone albe". Implementarea proiectului RoNET va permite dezvoltarea reţele de backhaul de generaţie viitoare în 783 de localităţi, lăsând un număr de 2865 de localităţi încă neacoperite cu infrastructură de comunicaţii broadband. Aceste localităţi vor fi prioritare pentru intervenţia publică în următoarele cicluri de investiţii, împreună cu alte evoluţii NGN planificate.