Durata proiectului este de maximum 36 de luni fără a depăși data de 30 decembrie 2023.
Perioada de implementare a proiectului se poate majora peste durata de 36 luni, în baza unei justificări temeinice a beneficiarului, rezultată din procesul de implementare.
CAPITOLUL 2. Reguli pentru acordarea finanțării
10.2.1 Eligibilitatea solicitantului
Poate solicita finanțare Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare. În fiecare țară membră există câte o infrastructură similară RoEduNet care are statut de rețea pentru cercetare și educație, iar termenul utilizat pentru a denumi o astfel de entitate este NREN – National Research and Education Network. Obiectivele fiecărui NREN au fost definite în cadrul programelor GEANT și GEANT2, programe finanțate de Comisia Europeană și asumate de aceasta, și se pot rezuma astfel: funcționarea ca infrastructură de comunicații informațională bazată pe tehnologii de ultimă generație pentru a asigura servicii pentru cercetare și educație și realizarea de activități de cercetare științifică în nume propriu în vederea implementării de noi servicii și tehnologii de comunicații. Prin definiție (atribuții), precum și din practica țărilor membre ale Uniunii Europene, există câte un singur NREN în fiecare țară, iar această rețea nu poate oferi servicii comerciale de acces Internet. De altfel aceasta este una dintre condițiile de participare în carul proiectelor GEANT de construire și exploatare a rețelei pan-europene pentru cercetare și educație. În acest fel a fost delimitată clar diferența dintre o instituție/companie care oferă servicii de acces Internet (ISP – Internet Service Provider) și instituția care acționează ca NREN. RoEduNet este membru în calitate de NREN al rețelei pan-europene GEANT din anul 2000, membru cu drept de vot din 2002 în Comisia de Politici (NREN PC – National Research and Education Network Policy Committee) privind operarea rețelei GEANT și a politicilor privind rețelele naționale ale țărilor membre ale consorțiului în vederea armonizării legislației care guvernează operarea acestora. RoEduNet este administrată de către Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare RoEduNet, instituție publică de cercetare care funcționează în coordonarea Ministerului Educației Naționale.
Conform POC 2014-2020, Agenția de Administrare a RoEduNet este o instituție solicitantă unică pe plan național, „dedicată scopului proiectului”.
Criterii de eligibilitate
Solicitantul îşi desfăşoară activitatea în România.
Se verifică prin actul de înființare
b) Solicitantul se încadrează în categoria organizaţiilor de cercetare, care se justifică prin:
declarația privind încadrarea în definiţia organizaţiei de cercetare (vezi Anexa 2.8 a prezentului ghid).
actul de înființare/ ROF
c) Solicitantul are experiență în domeniul proiectului:
Se verifică prin documente adecvate înregistrate de solicitant în MySMIS împreună cu cererea de finanțare.
d) Solicitantul nu înregistrează la data depunerii cererii de finanțare şi la data semnării contractului de finanțare obligații bugetare nete (diferența dintre obligațiile de plată restante la buget şi sumele de recuperat de la buget):
mai mari de 1/12 din obligațiile datorate în ultimele 12 luni - în cazul certificatului de atestare fiscală emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală;
mai mari de 1/6 din totalul obligațiilor datorate în ultimul semestru - în cazul certificatului de atestare fiscală emis de către autoritățile publice locale.
Se va verifica prin:
Certificatul de atestare fiscală emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
Certificatul de atestare fiscală emis de către autorităţile publice locale
e) Reprezentantul legal al solicitantului nu a fost condamnat în ultimii 3 ani, prin hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională;
f) Reprezentantul legal al solicitantului nu a fost condamnat, prin hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale sau pentru săvârşirea altor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Criteriile e) și f) se verifică prin Declarația pe propria răspundere privind eligibilitatea solicitantului (anexa 7)
g) Solicitantul deține dreptul de utilizare (proprietatea, concesiunea, comodat sau închirierea) a imobilului unde se face investiţia destinată implementării proiectului, în scopul desfășurării activității pentru care sunt achiziționate bunurile. Prin noțiunea de imobil se are în vedere inclusiv spațiul juridic delimitat deținut într-una din formele menționate de solicitantul de finanțare (de ex. etaj, parte dintr-un imobil, etc). Contractele de concesiune, comodat sau închiriere trebuie să aibă o durată de minim 8 ani de la data depunerii cererii de finanțare şi să prevadă dreptul de a face investiţii asupra imobilului respectiv.
Se probează prin
documentele care atestă dreptul de proprietate/concesiune/chirie/comodat, în copie legalizată
Declaraţie pe proprie răspundere că terenul/ imobilul nu face obiectul unui litigiu (Anexa 2.5 a acestui Ghid).
In cazul în care deține titlul de proprietate, Solicitantul trebuie să prezinte la contractare extrasul de carte funciară în copie conformă cu originalul, eliberată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care să probeze faptul că imobilul unde se va realiza investiţia, trebuie să fie liber de orice sarcini şi să nu facă obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti şi nici al unor revendicări potrivit unor legi speciale în materie sau a dreptului comun.