EEA
MoE
6
|
Achiziţii efectuate de organismele publice
|
APC achiziţionează numai produse, servicii şi clădiri cu performanţă energetică sporită, atât timp cât acest proces este compatibil cu cost-eficacitatea, fezabilitatea economică, durabilitatea mai amplă, oportunitatea tehnică, precum şi concurenţă suficientă.
|
15.10.2017
|
Obligaţia ar trebui să fie aplicabilă contractelor de achiziţie a produselor, serviciilor şi construcţiilor de către organismele publice în măsura în care astfel de contracte au valoarea egală sau mai mare decât pragurile stabilite în legislaţia din Republica Moldova.
Stabilirea pragului prin lege şi prezentarea acestuia Secretariatului Comunităţii Energetice.
Îndeplinirea cerinţei privind rolul de exemplu al organismelor publice pentru a le încuraja să achiziţioneze doar servicii şi produse cu randament sporit.
|
Legea cu privire la achiziţiile publice nr. 131/ 03.07.2015 nu întruneşte cerinţele.
Măsura specifică H2. “Actualizarea şi adoptarea cadrului juridic în vederea asigurării punerii în aplicare a Directivei privind eficienţa energetică şi a Legii cu privire la eficienţa energetică” este inclusă în PNAEE 2016-2018 în vederea eliminării acestei lacune.
|
MoF
EEA
MF
|
7
|
Sistemul de obligaţii de EE
|
Desemnarea părţilor obligate şi instituirea unui sistem de obligaţii de EE pentru acestea în vederea îndeplinirii obiectivului stabilit de economisire a energiei calculat în conformitate cu dispoziţiile art.7.
În mod alternativ, asigurarea unor măsuri de politici aplicabile pentru a atinge economii echivalente.
|
Notificarea Secretariatului Comunităţii Energetice până la 15.10.2017 despre modul de calcul al obiectivului.
Notificarea Secretariatului Comunităţii Energetice până la 15.03.2017 măsurilor de politici alternative sistemului de obligaţii.
Îndeplinirea obiectivului în fiecare an, începând din 1.01.2017 până la 31.12.2020 conform. Directiva.
|
Stabilit de PNAEE, actualizarea legislaţiei primare, elaborarea legislaţiei secundare pentru implementare şi notificare Secretariatului Comunităţii Energetice.
|
Măsurile pentru a obţine economii echivalente celor stabilite pe baza implementării sistemul de obligaţii sunt incluse în PNAEE 2016-2018.
Studierea oportunităţii de a implementa sistemul de obligaţii şi recomandarea privind cele mai potrivite scheme, în cazul în care există astfel de scheme, este prevăzută ca măsura H5 ”Studiu cu privire la instrumentele de promovare a eficienţei energetice/sistemele de obligaţii şi evaluarea aplicării acestora în Republica Moldova” în PNAEE 2016-2018.
|
ME,
MDRC,
MF,
MM
AEE
|
8
|
Audituri energetice şi SME
|
Promovarea disponibilităţii pentru toţi clienţii finali a auditului energetic de calitate care este cost-eficient şi realizat în mod independent de experţi calificaţi şi/sau acreditaţi în conformitate cu criteriile de calificare; sau implementate şi supervizate de autorităţi independente în conformitate cu legislaţia naţională.
Întreprinderile care nu sunt IMM sunt supuse auditului energetic efectuat într-o manieră independentă şi cost-eficace de experţi calificaţi şi/sau acreditaţi sau implementate şi supervizate de autorităţi independente în conformitate cu legislaţia naţională până la 5 noiembrie 2018 şi, cel puţin, la fiecare 4 ani de la data efectuării auditului energetic precedent.
|
|