Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

Unul mi ii

liili> ii învins, abia se stăpîni să nu ia scara şi să se ■In nou la ea. Pînă la urmă, însă, raţiunea birui. Ha imn din grădină în casă nu era deloc uşor. Izbuti să rlii'i i ■ ii torţa uşa unei pivniţe ; ajuns înăuntru, fu ne-

412

STENDHAL|

voit să-şi forţeze, făcînd cît mai puţin zgomot cu putinţă,! uşa propriei sale odăi. în zăpăceala lui uitase, din grabă,] în camera Mathildei, pînă şi cheia, aflată în buzunarul] hainei. „Numai de i-ar da ei prin minte să ascundă! rămăşiţele astea pămînteştil" gîndi el.

în sfîrşit, oboseala îi birui fericirea şi, pe cînd se înălţa] soarele, Julien căzu într-un somn adînc.

Clopotul de prînz abia izbuti sâ-1 trezească. Julien j intră în sufragerie. Curînd veni şi Mathilde acolo. Orgo- j liul lui Julien tresări de fericire cînd văzu dragostea cel strălucea în ochii fiinţei acesteia, atît de frumoasă şa înconjurată de atîta respect; dar, curînd, prudenţa lui avUjl prilej sâ se îngrozească.

Sub cuvînt că nu avusese destul timp ca să-şi aşezej pârul, Mathilde se pieptănase în aşa fel, încît Julien să] poată zări, de la prima ochire, cît de mare era jertfa făcuta pentru el, tăindu-şi cosiţele, noaptea trecută. Dacă un j chip atît de frumos putea fi sluţit într-un fel oarecare,! Mathilde izbutise s-o facă; jumătate din frumosul ei pâr bîond-cenuşiu era retezat la un deget de pielea capului.

în timpul mesei, purtarea Mathildei se potrivi pe de-a-ntregul acestei prime imprudenţe. S-ar fi zis că ţinea cu tot dinadinsul să le arate tuturor patima ei nebună pentru Julien. Din fericire, în ziua aceea, domnul de La Mole şi marchiza erau foarte preocupaţi de o nouă promoţie da decoraţi cu Cordonul Albastru, ce urma să fie făcută, şi în care domnul de Chaulnes nu figura. Spre sfîrşiful meseS vorbind cu Julien, Mathilde se pomeni spunîndu-i stăpîne, El roşi pînă în albul ochilor.

Fie din întîmplare, fie pentru câ aşa voise doamn;i d< La Mole, toată ziua Mathilde nu rămase singură nici Cm clipă. Seara, trecînd din sufragerie în salon, găsi, tot uşii prilejul să-i spună lui Julien :

lin I

< i./i cumva că e vreun pretext din partea mea ? • ii hotărît ca una din cameristele ei să doarmă noap-.i|uii;imentulmeu.

mi aceea trecu ca un fulger. Julien era în culmea fe-A doua zi, de la şapte dimineaţa, se şi instalase în ■Ol : nădăjduia că domnişoara de La Mole se va I k/1 vină acolo; îi scrisese o scrisoare nesfîrşită. ii n o văzu decît mult mai tîrziu, la masă. Era na IA cu cea mai mare grijă; cu o îndemînare de Kiii, îşi acoperise locul de unde îşi retezase părul. \âc II privi pe Julien o dată sau de două ori, dar cu

mi