Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

KOŞU ŞI NEGRU

207

Vizita aceasta ar fi făcut o adîncă impresie asupra * ioului nostru dacă, chiar a doua zi, o vorbă rostită de se­in inaristul cel mic din Verrieres, care i se părea atît de I > »pil, nu i-ar fi prilejuit o însemnată descoperire. De cînd nc afla în seminar, purtarea lui nu fusese decît un şir

I Direg de greşeli. Şi Julien rîse cu amărăciune de sine însuşi.

fntr-adevăr, -faptele mai importante ale vieţii şi le "inducea cu aleasă pricepere; dar nu se îngrijea de ii m anunţe, iar iscusiţii seminarului nu se uită decît la amănunte. De aceea şi începuse să fie privit de către cole­gi) lui ca un spirit independent. îl trădaseră o sumedenie de i.ipic mărunte. .

în ochii lor, el era pe de-a-ntregul stăpînit de-un păcat fflr.1 margini: gtndeşte, judecă prin el însuşi, în loc să urmeze orbeşte autoritatea şi pilda. Părintele Pirard nu-i fusese de nici un ajutor; nu-i adresase niciodată nici un cuvînt, în Ml ara timpului petrecut la spovedanie, şi atunci mai mult

II asculta decît îi vorbea. Dacă l-ar fi ales pe părintele ( astanede, ar fi fost cu totul altceva.

Din clipa cînd Julien îşi dădu seama de nebunia lui, nu nc mai plictisi deloc. Voia să cunoască toată adîncimea lAului şi, în acest scop, ieşi puţin din tăcerea trufaşă şi încăpăţînată cu care îşi respinsese colegii. Atunci însă ei »r răzbunară. încercările lui de apropiere fură întîmpinate cu un dispreţ care ajungea pînă la batjocură. Recunoscu i i de cînd intrase în seminar, nu se scursese măcar o oră, mai ales în timpul recreaţiilor, care să nu aibă urmări pentru sau împotriva lui, să nu-i fi sporit numărul duşma­nilor sau să-i fi adus bunăvoinţa seminariştilor sincer vir-luoşi sau mai puţin grosolani decît ceilalţi. Răul de îndreptat era imens şi treaba foarte anevoioasă. De acum înainte Julien avea să fie mereu cu ochii în patru; era vorba II di >vedească o cu totul altă fire.

208

STENDIIAI

Mişcările ochilor, de pildă, îi dădură multă bătau di cap. Nu fără pricină, în asemenea locuri ochii se ţin pli câţi. „Ce îngîmfat eram la Verrieres! îşi spunea Julien îmi închipuiam că trăiesc şi abia mă pregăteam penim viaţă. Iată-mă, în sfîrşit, în lume, aşa cum o voi găsi pîna ce-mi voi sfîrşi de jucat rolul, înconjurat de adevăraţi duşmani. Cît e de grea făţărnicia asta de fiecare clipă! adăugă el. Pe lîngă ea, muncile lui Hercule par o nimi< > toată. Hercule al vremurilor moderne este papa Sixtus al V-lca, înşelînd cincisprezece ani la rînd, prin modestie, patruzeci de cardinali care toată tinereţea lui îl văzuseră plin de viaţă şi înfumurat.

Aşadar, ştiinţa nu face doi bani aici! îşi zicea el cu ciudă; învăţătura dogmelor, a istoriei sfinte etc. nu are însemnătate decît în aparenţă. Tot ce se spune în legătură cu ele n-are alt rost decît să împingă în capcană nebunii de teapa mea. Vai! singurul meu merit era faptul câ învăţam repede, că pricepeam cu uşurinţă balivernele as­tea, în fond, le preţuiesc ei oare la adevărata valoare ? Le judecă ei ca mine ? Şi făceam tîmpenia să mă mîndresc cu ele! Notele mari pe care le-am dobîndit întruna nu mi-au folosit decît să-mi aducă duşmani înverşunaţi. Cha/d deşi ştie mai multă carte decît mine, îşi vîră totdeauna în compoziţii vreo nerozie care îl aruncă înapoi, pe locul M cincizecilea; e primul doar cînd nu-i destul de atent. Ah ! o vorbă, o singură vorbă de-a părintelui Pirard cît mi-ar li fost de folositoare!"

Din clipa cînd Julien începu să vadă limpede, lungile exerciţii de pietate ascetică, ca de pildă baterea mătănii Io i de cinci ori pe săptămînă, cîntările la Sacre-Coeur etc, etc, care i se păruseră înfiorător de plicticoase, îi devenirâ momentele de acţiune cele mai interesante. Cugetînd cu severitate la sine însuşi şi mai ales căutînd să nu-şi exa gereze mijloacele folosite, Julien nu tindea, dintr-o Iov tură, ca seminariştii care slujeau celorlalţi drept pildă,