Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i



Yüklə 1,95 Mb.
səhifə217/274
tarix05.01.2022
ölçüsü1,95 Mb.
#76081
1   ...   213   214   215   216   217   218   219   220   ...   274
KOŞU ŞI NEGRU

391

unei voinţe atît de puternice, de sentimentele pe care o femeie şi le datorează sie însăşi, Mathilde sfîrşi prin a fi pentru el o amantă plăcută.

E drept că avînturile ei amoroase păreau cam voite. l >iaj>ostea pătimaşă era încă mai mult un model imitat Uecît o realitate.

Domnişoara de La Mole credea că îndeplineşte o îndatorire faţă de ea însăşi şi faţă de iubitul ei. „Bietul băiat, îşi spunea ea, a avut un curaj desăvîrşit, şi acum tre­buie să fie fericit, altfel aş dovedi eu lipsă de caracter." Dar şi-ar fi răscumpărat din toată inima, cu preţul unei

nicii de nefericire, starea cumplită în care se afla.

Cu toată lupta pe care trebuia s-o ducă cu ea însăşi, Mathilde ştiu să fie pe deplin stăpînă asupra cuvintelor ei.

Nici un regret, nici o dojana nu tulburară noaptea «ceea, care lui Julien i se păru mai curînd ciudată decît i' i leită. „Doamne, cîtă deosebire faţă de ultimul lui popas dl douăzeci şi patru de ore la Verrieres ! Purtările astea ii. ie ale Parisului sînt în stare să strice totul, pînă şi dragostea", îşi spunea el, arătîndu-se cît se poate de

Cugeta la lucrurile acestea, stînd în picioare, înăuntrul ii ii iu imens dulap de mahon, unde fusese vîrît la primele

......>ic auzite în încăperile vecine, care erau ale doam-

|)i i de La Mole. Mathilde îşi însoţi mama la liturghie, ui inc listele părăsiră curînd apartamentul, şi Julien se RlMrură lesne de-acolo, mai înainte ca ele să se întoarcă pnitru a-şi termina treburile.



Porni apoi călare şi căută ungherele cele mai pustii ale ftAilui ilor din preajma Parisului. Se simţea mai mult uimit ih t li fericit. îneîntarea care, din cînd în cînd, îi umplea inima • i ■ in.ina cu bucuria încercată de un tînăr sublocotenent |Ml<. im urma vreunei isprăvi nemaipomenite, a fost înălţat ilim o dată la gradul de colonel, de către comandantul

392


STENDHAL

suprem; se simţea plutind la o înălţime uriaşă. Tot ce în ajun se aflase deasupra lui acum îi stătea alături, sau chiar mult dedesubt. încetul cu încetul încîntarea lui Julien spori, pe măsură ce mergea mai departe.

Dacă n-avea pic de duioşie în inimă, pricina, oricît de ciudată ar părea, era faptul că Mathilde, prin toată purta­rea ei, îşi îndeplinise o îndatorire. în tot ceea ce se petre­cuse în noaptea aceea, ea nu găsise nimic neprevăzut, în afară de nefericirea şi de ruşinea aflate în locul deplinei fericiri despre care vorbesc romanele.

„Să mă fi înşelat poate. Să nu-1 iubesc oare ?" se întrebă ea.

CAPITOLUL XVII O veche spadă

/ now mean to be serious; — it



istime. Since laughter now-a-days is

deem 'd too serious A jest at vice by virtue 's called a crime1 DON JUAN, c. XIII

Mathilde nu veni la cină. Seara, coborî o clipă în salon, dar nici nu se uită la Julien. Lui, purtarea asta i se păru ciudată. „Dar, se gîndi, pesemne că nu le cunosc eu obi­ceiurile; o să-mi explice ea cum stau lucrurile." Totuşi, împins de o vie curiozitate, Julien cercetă atent faţa Ma-thildei; şi trebui să-şi spună că părea rece şi răutăcioasă. Nici vorbă, nu mai era aceeaşi femeie care, noaptea tre

i Să fiu, deci, serios ; este şi timpul.

De vreme ce, azi, rîsul e socotit prea gravă

Ocară pentru viciu, iar virtutea, crimă (engl.) (n. t.)

i ii ia, simţea sau se prefăcea că simte extazul fericirii, prea pul crnic ca să fie adevărat.

A doua şi a treia zi, aceeaşi răceală din partea ei; nici nu-1 privea, nici nu-i observa măcar existenţa. Julien, ros de cea mai vie nelinişte, se afla la o mie de leghe distanţă 'i« simţămîntul triumfului, singurul care îl însufleţise în puma zi. „Nu cumva o fi avînd de gînd să se întoarcă la virtute ?" Dar cuvîntul acesta era prea burghez pentru mindra Mathilde.

„în viaţa obişnuită, de zi cu zi, nu e deloc religioasă,

)■ unica Julien; religia îi place doar fiindcă e foarte folosi-

loarc pentru casta din care face parte. Dar simpla gingăşie

iillctcască n-ar fi în stare s-o facă să se căiască amarnic de

pi» aiul săvîrşit ?" Julien socotea că e primul ei amant.

„Trebuie, totuşi, să mărturisesc, îşi spunea el alteori, cA nu are nimic naiv, simplu sau gingaş în felul ei de a fi; Bldodată n-am văzut-o mai mîndră decît acum. Mă dis­preţuieşte oare ? Ar fi demn de ea să se căiască pentru ce n făcut, numai din pricina obîrşiei mele de rînd."

Pe cînd Julien, plin de prejudecăţile luate de prin cărţi şl din amintirile de la Verrieres, urmărea năluca unei ini.iiiie drăgăstoase şi care nu se mai gîndeşte la propria

iată din clipa cînd şi-a făcut fericit iubitul, vanitatea M.11 liildei era pornită împotriva lui.

Pentru că de două luni încoace nu se mai plictisea, Malhildei nu-i mai era teamă de plictiseală; astfel, fără să n M habar, Julien îşi pierduse cea mai de seamă calitate.

„Mi-am luat stăpîn! îşi spunea domnişoara de La

i M'>lc, lăsîndu-se pradă celei mai amare mîhniri. E om de

mioare, ştiu; dar, dacă îi întărît vanitatea, se va răzbuna,

illml ui vileag natura legăturilor noastre." Mathilde nu

I Miiii avusese nici un amant, şi în clipa aceasta a vieţii, care

i' cîteva iluzii duioase pînă şi în inimile cele mai

■Ivi pe, pe ea o chinuiau gîndurile cele mai negre.

\ic o putere neţărmurită asupra mea, fiindcă mă



ii ies ic prin teroare şi mă poate pedepsi năprasnic,

394

dacă îl îndîrjesc." Numai gîndul acesta, şi ar fi fost de ajuns s-o facă pe domnişoara de La Mole să-1 defăimeze. Curajul era cea mai de seamă însuşire a caracterului ei. Nimic n-ar fi putut s-o mişte mai mult sau să-i lecuiască plictiseala din suflet, mereu renăscută, în afara gîndului că-şi joacă la noroc întreaga existenţă.

A treia zi, cum domnişoara de La Mole se încăpăţîna să nu-1 privească, Julien o urmă, după cină, vădit împotriva voinţei ei, în sala de biliard.

— Dumneata, domnule, îţi închipui pesemne că ai dobîndit nişte drepturi atotputernice asupra mea, de vreme ce, încălcîndu-mi voinţa foarte lămurit arătată, pre­tinzi să-mi vorbeşti! îi spuse ea cu o mînie abia stăpînită. Ştii că nimeni pe lume n-a îndrăznit pînă acum asemenea lucruri faţă de mine ? *\

Nimic mai nostim decît discuţia dintre aceşti doi amanţi; fără să-şi dea seama, erau însufleţiţi unul împo­triva altuia de ura cea mai aprinsă. Dar cum nici unul, nici altul n-aveau o fire prea răbdătoare, deşi, altminteri, vor­beau foarte cuviincios, ajunseră curînd să-şi declare că sînt certaţi pentru totdeauna.

— îţi jur că voi păstra pe vecie taina, spuse Julien. Aş adăuga chiar că niciodată nu ţi-aş mai adresa un cuvînt, dacă bunul dumitale renume n-ar avea de suferit de pe urma unei asemenea schimbări prea vădite. Si, salutînd-o respectuos, plecă.

îşi îndeplini fără prea multă bătaie de cap ceea ce so- •] cotea drept o îndatorire; era departe de a se crede îndrăgostit de domnişoara de La Mole. Fără îndoială că, în urmă cu trei zile, cînd fusese ascuns în dulapul cel marc de mahon, n-o iubea. Dar, din clipa cînd se văzu certat pentru totdeauna cu ea, în sufletul lui se petrecu o schim­bare fulgerătoare.

Memoria lui necruţătoare începu să-i amintească pînă şi cele mai mici amănunte ale nopţii aceleia care, în reali tate, îl lăsase atît de rece.

Chiar în noaptea în care îşi declaraseră că nu-şi vor mai vorbi niciodată, Julien simţi că-şi pierde minţile cînd


Yüklə 1,95 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   213   214   215   216   217   218   219   220   ...   274




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin