Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

4.4. INSTRUMENTE DE DIAGNOSTIC 
Acest termen desemnează tehnicile variate utilizate de 
diagnostician, psihiatru sau psiholog, pentru a determina cauzele şi 
categoria anormalităţilor vizate. 
Interviul clinic 
Acesta nu reprezintă doar o „conversaţie plăcută", ci presupune 
stabilirea unui raport cu pacientul, pentru a releva ariile problematice. 
Clinicienii de orientare umanistă sau psihodinamică pornesc de la. 
premisa că pacientul nu cunoaşte problemele care îl deranjează, 
urmând să le identifice împreună. In cursul interviului, sunt înregistrate 
nu numai răspunsurile pacientului, ci şi reacţiile lui emoţionale 
adiacente. De altfel, reacţiile şi stările emoţionale nu pot fi reflectate 
cu acurateţe de cuvinte şi, de aceea, înregistrările clinicienilor pot 
varia calitativ. 
Empatia este foarte importantă în clinică; factorii situaţionali, 
vârsta, sexul sau prezenţa generală a examinatorului pot influenţa 

---

158 Diferenţe interindividuale 
puternic răspunsurile pacientului, mai ales cele date la întrebările 
personale. 
Interviul structurat furnizează informaţii standardizate, necesare 
clinicianului. Un exemplu de interviu structurat este Inventarul pentru 
tulburări afective şi schizofrenie {Schedule for Affective Disorders 
and Schizophrenia, SADS). Conform lui Edincott şi Spitzer (1978), 
fidelitatea diagnosticelor stabilite prin SADS este impresionantă. 
Testele psihologice 
Acestea se împart în trei categorii majore: teste proiective, 
inventare de personalitate şi teste de inteligenţă (descrise în capitolele 
1,2 şi 3). 
Testele fiziologice 
O radigorafie poate releva fracturi, dar razele X trec prin 
ţesuturile moi ale creierului şi nu pot indica problemele de la acest 
nivel. Dar introducerea unei substanţe colorate, fără efecte secundare, 
în circulaţia sangvină cerebrală, oferă un suport razelor X, care pot 
arăta, astfel, poziţionarea'unor blocaje sau hemoragii cerebrale. 
O altă tehnică cunoscută astăzi este scanarea. Există mai multe 
variante de scanare: tomografia prin emisie de positroni (Positron 
Emission Tomography, PET), tomografia axială computerizată 
(Computerised Axial Tomography, CAT) şi vizualizarea răspunsurilor 
magnetice (Magnetic Response Imaging, MRI), care oferă, toate, 
imagini computerizate ale creierului. Ariile nefuncţionale, probabil 
lezate, pot fi astfel identificate şi explorate ca elemente determinante 
ale anormalităţii (vezi figura 4.2, pentru descrierea acestor tehnici), 
însă, multe tulburări psihice nu se asociază unor anormalităţi 
fiziologice demonstrabile şi, ca urmare, fiind foarte costisitoare, 
aceste tehnici se utilizează doar în cazuri bine motivate. 

---

Psihopatologie: un continuum normalitatelanormalitate 159 
1. Scanarea CAT. în tomografia axială computerizată, deasupra 
creierului pacientului este trecut un fascicul de raze X, în secţiune transversal-
orizontală. Detectorul de raze X, măsurând nivelul radioactivităţii, identifică 
diferenţele de densitate de la nivelul ţesuturilor. Pe baza acestor informaţii, 
computerul construieşte o imagine bidimensională alb-negru a secţiunii. Pot fi 
reproduse imagini în secţiune ale tuturor ariilor cerebrale. Aceasta nu este o 
tehnică invazivă, deoarece nu presupune intervenţia chirurgicală sau 
introducerea unor substanţe străine în organismul pacientului. 
2.