5. Concluzii şi măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii şi a indicatorilor de performanţă
Din cele prezentate anterior se poate concluziona că activitatea desfăşurată de către personalul facultăţii, de către Consiliul Facultăţii şi conducerea facultăţii, a departamentelor şi Secretariatului în anul 2013 a condus la îndeplinirea obiectivelor stabilite prin planul strategic şi planul operaţional anual, cu rezultate pozitive în domeniul didactic şi al cercetării ştiinţifice.
CEAC-FIESC propune:
-
Dezvoltarea resursei umane pentru cercetare atât prin creşterea numărului de cercetători, cât şi prin perfecţionarea resursei umane existente. Acest obiectiv se urmăreşte a se realiza prin implementarea proiectului POSDRU pentru finanţarea programelor doctorale şi post-doctorale în Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii şi Calculatoare şi tehnologia informaţiei pentru perioada 2010-2013;
-
Dezvoltarea infrastructurii de cercetare prin intermediul unor propuneri de proiect, prin care să se asigure dotarea laboratoarelor de cercetare;
-
Asigurarea în continuare a accesului la publicaţii internaţionale cu factor de impact ridicat, prin participarea în cadrul proiectelor ce asigură accesul la baze de date internaţionale de prestigiu;
-
Atragerea de noi surse de finanţare prin dezvoltarea parteneriatelor publice-private, pentru a dezvolta activitatea de cercetare ştiinţifică a facultăţii şi pentru a extinde baza materială existentă;
-
Continuarea activităţilor de promovare a imaginii FIESC pentru diseminarea rezultatelor şi preocupărilor de cercetare ale FIESC în scopul atragerii unui număr mai mare de studenţi şi creşterii numărului de colaboratori ai FIESC din diferite medii sociale şi de afaceri.
-
Continuarea organizării concursurilor şi workshop-urilor studenţeşti şi pe parcursul anilor următori, urmărindu-se atragerea studenţilor de la alte facultăţi, precum şi din alte centre universitare, dar şi a elevilor. De asemenea, deoarece concursurile studenţeşti au rolul de-a completa în mod creativ procesul de învăţământ desfăşurat în cadrul FIESC, CEAC-FIESC propune creşterea în anul 2014 a numărului studenţilor angrenaţi în concursuri, prin adoptarea unor metode de stimulare a acestor studenţi;
-
În ceea ce priveşte dezvoltarea bazei materiale, Comisia propune identificarea unor soluţii cu privire la înnoirea echipamentelor din unele laboratoare.
-
Referitor la transparenţa informaţiilor, Comisia propune centralizarea pe un server a tuturor documentelor referitoare la FIESC, accesul realizându-se, unde este cazul, pe bază de parolă.
-
Analiza planurilor de învăţământ şi a programelor analitice ale disciplinelor din perspectiva compatibilizării la nivel naţional şi internaţional a programelor de studii.
-
Finalizarea în 2014 a dosarelor de autoevaluare a programelor de studiu de licenţă, Calculatoare, Electronică aplicată şi Energetică industrială;
2.4. RAPORT DE EVALUARE INTERNĂ A CALITĂŢII ÎN FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ, MECATRONICĂ ŞI MANAGEMENT
1. ORGANIZAREA FACULTĂŢII, STRUCTURA PE DOMENII ŞI PROGRAME DE STUDII
În cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management funcţionează un singur departament - Departamentul de Mecanică şi Tehnologii, iar procesul de învăţământ este structurat pe trei componente principale:
-
studii de licenţă (5 domenii, 6 specializări), tabelul 1.1;
-
studii de master (5 domenii, 5 specializări), tabelul 1.2;
-
studii doctorale (2 domenii), tabelul 1.2 continuare;
Programele de studii de licenţă se derulează pe o perioadă de patru ani iar cele de masterat pe o perioadă de 1,5 ani.
Tabelul 1.1 Domenii şi programe de studii universitare de licenţă – durata 4 ani
Nr.
crt.
|
Specializarea
|
Forma de înv.
durata studiilor
|
Document înfiinţare /
Autorizare provizorie
|
Acreditare
|
Număr locuri admitere ARACIS
|
Situaţia
actuală
|
Acreditatare
|
Autorizată provizoriu
| -
|
Domeniul: Inginerie Industrială
Specializarea: Tehnologia construcţiilor de maşini
|
Zi,
4 ani
|
Decret 288/
06.07.1976
|
H.G. 568/
28.07.1995
|
120
ARACIS nr. 2225/17.03.2009
|
H.G. 966/
29.09.2011
|
| -
|
Domeniul: Inginerie Mecanică
Specializarea: Echipamente pentru procese industriale
|
Zi,
4 ani
|
1985/
I.P.IAŞI
|
H.G. 568/
28.07.1995
|
26
ARACIS nr. 5775/26.05.2010
|
H.G. 966/
29.09.2011
|
| -
|
Domeniul: Mecatronică şi robotică
Specializarea: Mecatronică
|
Zi,
4 ani
|
H.G. 568/
28.07.1995
|
H.G.696/
17.08.2000
|
30
ARACIS nr. 290/15.01.2010
|
H.G. 966/
29.09.2011
|
| -
|
Domeniul: Inginerie şi Management
Specializarea: Inginerie economică în domeniul mecanic
|
Zi,
4 ani
|
H.G. 568/
28.07.1995
|
H.G.1609/
30.09.2004
|
38
ARACIS nr. 7648/5.08.2009
|
H.G. 966/
29.09.2011
|
| -
|
Domeniul: Inginerie Industrială
Specializarea: Ingineria şi managementul calităţii
|
Zi,
4 ani
|
H.G. 535/
01.07.1999 H.G. 676/
28.06.2007
|
H.G. 749/ 24.06.2009
|
120
ARACIS nr. 2216/17.03.2009
|
H.G. 966/
29.09.2011
|
| -
|
Domeniul: Ingineria Mediului
Specializarea: Ingineria şi protecţia mediului în industrie
|
Zi,
4 ani
|
H.G. 676/
28.06.2007
|
-
|
30
ARACIS nr. 2093/26.04.2007
|
|
H.G. 966/
29.09.2011
|
În acest an universitar, în luna octombrie-noiembrie 2013, Universitatea Ştefan cel Mare a primit vizita de evaluare instituţională periodică din partea ARACIS. În cadrul acestei activităţi, FIM a participat cu două programe de studii, reprezentând 20% din numărul total de programe de studii evaluate. Calificativul ARACIS obţinut la nivel instituţional, ”Grad de încredere ridicat”, confirmă soliditatea şi viabilitatea programelor de studii FIM evaluate. Prin această acţiune, FIM a realizat cu succes reacreditarea specializărilor cu care a participat la evaluarea periodică.
Tot în acest an universitar, a fost acreditat programul de studii de Master intitulat „Ingineria si managementul calităţii, sănătăţii şi securităţii în muncă” care va înlocui programul „Ingineria Calităţii şi Securitatea Muncii”. În noua formă, programul are un număr de credite sporit (120 credite) faţă de varianta precedentă şi o capacitate de şcolarizare de 50 studenţi în primul an de studiu. Prin creşterea numărului de credite oferite, prin îmbunătăţirea programei de studiu se aşteaptă ca interesul pentru acest program să crească la absolvenţii învăţământului ingineresc.
Tabelul 1.1 (continuare)
Nr.
crt.
|
Domeniul
|
Specializarea
|
Clasificarea programelor de studiu
|
1
|
Inginerie Industrială
|
Tehnologie Construcţiilor de Maşini
|
C
|
Ingineria şi Managementul Calităţii
|
C
|
2
|
Inginerie Mecanică
|
Echipamente pentru Procese Industriale
|
C
|
3
|
Mecatronică şi Robotică
|
Mecatronică
|
C
|
4
|
Inginerie şi Management
|
Inginerie Economică în Domeniul Mecanic
|
B
|
5
|
Ingineria Mediului
|
Ingineria şi Protecţia Mediului în Industrie
|
E
|
Tabelul 1.2. Studii de masterat – durata 1,5 ani (zi)
Nr.
crt.
|
Domeniul
|
Programul de studii universitare de masterat
|
Forma de învăţământ
|
Acreditată (A)
Acreditare provizorie (AP)
Nr. locuri/ HG acreditare
|
1
|
Inginerie şi Management
|
Expertiză Tehnică, Evaluare Economică şi Management
|
zi
|
A
|
40
ARACIS nr. 4783/5.05.2011
|
2
|
Inginerie Mecanică
|
Inginerie Mecanică Asistată de Calculator
|
zi
|
A
|
25
ARACIS nr. 1659/11.03.2011
|
3
|
Mecatronică şi Robotică
|
Mecatronică Aplicată
|
zi
|
A
|
30
ARACIS nr. 2033/25.03.2011
|
4
|
Inginerie Industrială
|
Tehnologii şi Echipamente Moderne de Prelucrare
|
zi
|
A
|
25
ARACIS nr. 5458/28.07.2008
MECTS nr. 4630/11.08.2010
|
5
|
Inginerie Industrială
|
Ingineria Calităţii şi Securitatea Muncii
|
zi
|
A
|
50
ARACIS nr. 5458/28.07.2008
MECTS nr. 4630/11.08.2010
|
Tabelul 1.2 (continuare). Studii de doctorat
Nr.
crt.
|
Domeniul
|
Număr conducători de doctorat
|
Forma de învăţământ
|
Ordin de numire
|
1
|
Inginerie Mecanică
|
3
|
cu frecvenţă
|
4631/11.08.2010
|
2
|
Inginerie Industrială
|
1
|
cu frecvenţă
|
4631/11.08.2010
|
În anul universitar 2013-2014, din motive de creştere a eficienţei financiare a facultăţii nu au fost activate programul de licenţă Echipamente pentru Procese Industriale si programele de masterat Mecatronică aplicată şi Inginerie Mecanică Asistată de Calculator, Consiliul Facultăţii luând decizia activării a doar trei programe de studiu nivel licenţă şi doua programe de studiu nivel masterat.
În ceea ce priveşte organizarea studiilor de doctorat , conducătorii de doctorat au fost numiţi prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 4631/11.08.2010:
- în domeniul Inginerie Mecanică:
Prof. dr. ing. Gheorghe FRUNZĂ
Prof. dr. ing. Ioan MIHAI
Prof. dr. ing. Ilie MUSCĂ
- în domeniul Inginerie Industrială:
Prof. dr. ing. Dumitru AMARANDEI
2. STRATEGIA DE DEZVOLTARE ORGANIZAŢIONALĂ
În contextul încetinirii creşterii economice în domeniul industrial a regiunii, cifra de şcolarizare FIM a suferit modificări importante. Se poate observa o creştere a numărului de elevi care au optat pentru domeniul Inginerie industrială şi o diminuare a celor care au optat pentru domeniile Inginerie Mecanică (dar şi Mecatronică). Numărul studenţilor pe specializări, formaţii de studiu (nr. grupe/nr. semigrupe) în anul universitar 2013/2014 este prezentat în tabelul 2.1 pentru studii de licenţă şi respectiv în tabelul 2.2 pentru studii de master.
Tabelul 2.1. Numărul studenţilor la licenţă în anul universitar 2013/2014
Tipul de
învăţământ
|
Domeniul/Specializarea
|
I
|
II
|
III
|
IV
|
TOTAL
|
Total FIM
|
|
INGINERIE ŞI MANAGEMENT
INGINERIE ECONOMICĂ
|
27 + 4 M
(1//2)
|
15 + 1 (t) + 1 M
(1/1)
|
16
(1/1)
|
15 + 7 (t)
(1/1)
|
73 + 8 (t) + 5 M
|
|
|
MECATRONICĂ ŞI ROBOTICĂ
MECATRONICĂ
|
25 + 1 (t) + 2 M
( 1/2)
|
23 + 1 M
(1/2)
|
11 + 2 (t)
(1/1)
|
13 + 1 M
(1/1)
|
72 + 3 (t) + 4 M
|
367
|
Licenţă
|
INGINERIE INDUSTRIALĂ/ T.C.M.
|
49
(2/3)
|
23 + 2 (t)
(1/2)
|
33 + 2 (t)
(1/2)
|
25 + 4 (t)
(1/2)
|
130 + 8 (t)
|
357 + 10 M
|
|
INGINERIE MECANICĂ
E.P.I.
|
-
|
14 + 1 (t) + 1 M
(1/1)
|
9 + 1 (t)
(1/1)
|
5 + 3 (t)
(1/1)
|
28 + 5 (t) + 1 M
|
|
|
INGINERIA ŞI PROTECȚIA MEDIULUI ÎN INDUSTRIE
|
-
|
-
|
14 + 1 (t)
(1/1)
|
14 + 1 (t)
(1/1)
|
28 + 2 (t)
|
(331 buget +
26 taxă +
10 M)
|
TOTAL
|
anii I – IV
|
101 + 1 (t) + 6 M
|
75 + 4 (t) ) + 3M
|
83 + 6 (t)
|
72 + 15 (t) + 1 M
|
331 + 26 (t) + 10 M
|
|
Tabelul 2.2. Numărul studenţilor la master în anul universitar 2013/2014
Masterat
1,5 ani
Legea 288/2004
|
EXPERTIZĂ TEHNICĂ , EVALUARE ECONOMICĂ ŞI MANAGEMENT
|
23 + 2 (t)
(1/1)
|
28 + 1 (t)
(1/1)
|
51 + 3 (t)
|
98
|
INGINERIA CALITĂȚII ŞI SECURITATEA MUNCII
|
23 + 1 M
(1/1)
|
20
|
43 + 1 M
|
(94 buget +
3 taxă +
1 M)
|
TOTAL
|
MASTERAT
|
46 + 2 (t) + 1 M
|
48 + 1 (t)
|
94 + 3 (t) + 1 M
|
Dostları ilə paylaş: |