Raportul auditului de performanță „Întrunesc criterii motivaționale și de performanță sistemele de remunerare în sectorul public?”



Yüklə 1,53 Mb.
səhifə16/16
tarix17.01.2019
ölçüsü1,53 Mb.
#99473
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   16
sau normei didactice stabilite.

145 Pentru activitatea desfășurată, personalul din unitățile bugetare, inclusiv personalul care efectuează deservirea tehnică și asigură funcționarea instanțelor judecătorești, a procuraturii și a autorităților administrației publice centrale și locale, beneficiază, la începutul anului gestionar sau la sfîrșitul anului școlar, după caz, de un premiu anual, pentru rezultatele anului precedent/anului școlar încheiat, în cuantum de cel puțin un salariu lunar de bază (tarifar sau de funcție). Premiul anual poate fi redus sau anulat salariaților care, în cursul anului, au desfășurat o activitate profesională ineficientă sau necorespunzătoare ori au avut încălcări pentru care au fost sancționați disciplinar.

146 137,2 mii lei (148,7 mii lei ținînd cont de indemnizația pentru concediul aferent).

147 Respectiv de 22,7 mii lei, 13,8 mii lei, 0,6 mii lei, 0,3 mii lei.

148 Convenția Colectivă (nivel ramural) pe anii 2011-2015 al Ministerului Educației și Consiliului General al Sindicatului Educației și Științei din 14.12.2010.

149 HG nr.47 din 12.01.2007 „Cu privire la salarizarea angajaților organizațiilor de drept public din sfera științei și inovării finanțate de la bugetul de stat”.

150 Pct.13 din Condițiile unice de salarizare, aprobate prin HG nr.381 din 13.04.2006.

151 HG nr.195 din 13.03.2013 „Privind condițiile de salarizare a personalului din instituțiile de învățămînt superior de stat cu autonomie financiară”.

152 Corpul didactico-științific – 65-75%; studenți, doctoranzi – 20-25% și personal auxiliar – 5-10%.

153 Regulamentul cu privire la ocuparea posturilor de conducere și alegerea organelor de conducere în instituțiile de învățămînt superior din RM, aprobat prin Ordinul ME nr.697 din 04.11.2011.

154 http://www.ase.md/regulamente/carta-asem.html.

155 Coordonează elaborarea Planului de dezvoltare strategică instituțională, care cuprinde viziunea, misiunea, strategia de dezvoltare a instituției de învățămînt și acțiunile principale, și îl prezintă Senatului pentru aprobare; monitorizează, evaluează eficiența utilizării resurselor financiare și prezintă Senatului pentru aprobare proiectul bugetului instituției de învățămînt; aprobă contractul-tip de studii și cuantumul taxelor de studii; asigură managementul instituțional privind drepturile de proprietate intelectuală și de transfer tehnologic.

156 USM, UTM, UPS „Ion Creangă”, US „Tiraspol”, US „Alecu Russo”, USEFS, US „Grigore Țamblac”, US „Bogdan Petriceicu Hașdeu”.

157 Regulamentul cu privire la evidența de stat a organelor centrale de specialitate ale administrației publice și autorităților administrației publice locale aprobat prin HG nr.1004 din 29.08.2006; Legea nr.467-XV din 21.11.2003 „Cu privire la informatizare și resursele informaționale de stat”; HG nr.272 din 06.03.2002 „Despre măsurile privind crearea sistemului informațional automatizat”.

158 HCC nr.37 din 31.07.2012: Întreprinderea măsurilor întru optimizarea și economisirea mijloacelor bugetare folosite la întreținerea edificiilor instituțiilor de învățămînt; determinarea promptă a necesităților pentru realizarea programelor educaționale; HCC nr. 2 din 25.01.2013: Stabilirea categoriilor de cheltuieli care servesc drept bază pentru determinarea ponderii normativelor valorice pentru un elev și pentru o instituție, precum și fundamentarea prin calcule relevante a ponderii acestor normative.

159 Consumurile și cheltuielile incluse în costul serviciilor și lucrărilor, consumurile directe privind retribuirea muncii și consumurile indirecte de producție (uzura utilajului și clădirilor, alte consumuri de materiale, consumuri indirecte de retribuire a muncii etc.); consumurile indirecte ale întreprinderii care nu pot fi repartizate direct pe obiecte și modul lor de repartizare; modul de repartizate a consumurilor directe și indirecte între diferite tipuri de produse sau servicii; tipul cheltuielilor ce trebuie recuperate din rentabilitate; documentele primare care determină recunoașterea veniturilor din comercializarea produselor; nestabilirea valorii obiectelor de mică valoare și scurtă durată care se decontează la momentul dării în exploatare etc.

160 Cu privire la Raportul auditelor bugetelor și gestionării patrimoniului public în 2012 în cadrul unităților administrativ-teritoriale din mun. Chișinău.

161 Cu privire la Raportul auditului conformității administrării fondurilor publice în cadrul întreprinderilor municipale pe anul 2013.

162 Raportul auditului asupra Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2014, aprobat prin HCC nr. 20 din 25.06.2015: „analiza informațiilor prezentate de MF referitor la cheltuielile privind plățile salariale ale angajaților proiectelor investiționale (27 de proiecte) relevă că acestea variază de la un proiect la altul, managerii proiectelor primind salarii de la 300 (euro/dolari SUA) (proiectul „Securitatea transfuzională în RM”), pînă la 3925,7 (euro/dolari SUA) (proiectul ,,Programul Cadru 7”, administrat de Academia de Științe a Moldovei).

163 Revizuirea sistemului de salarizare în instituțiile de învățămînt.

164 HG nr.645 din 07.08.2014 „Privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, structurii și efectivului-limită ale Autorităților Aeronautice Civile”.

165 HCC nr.22 din 06.07.2015 „Privind Raportul auditului conformității executării devizului de cheltuieli la Banca Națională a Moldovei pe anii 2013-2014”.

166 HG nr.47 din 12.01.2007 „Cu privire la salarizarea angajaților organizațiilor de drept public din sfera științei și inovării finanțate de bugetul de stat”.

167 Legea nr.259-XV din 15.07.2004 „Codul cu privire la știință și inovare al RM”.

168 HCC nr.17 din 19.06.2015 ”Cu privire la Raportul de audit privind urmărirea ulterioară a acțiunilor întreprinse de entitățile auditate în vederea executării cerințelor și implementarea recomandărilor din Raportul auditului performanței efectuat de Curtea de Conturi în anul 2012 „Activitatea desfășurată de reprezentanții statului, membrii consiliilor societăților comerciale și administratorii acestora este comensurabilă cu remunerarea lor?”.

169 HG nr.1593 din 29.12.2003 „Despre aprobarea Regulamentului privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală”.

170 Legea nr.328 din 23.12.2013 „Privind salarizarea judecătorilor”.

171 Legea nr.548-XIII din 21.07.1995 „Cu privire la BNM”.

172 Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Națională a Pieței Financiare”.

173 Legea comunicațiilor electronice nr.241-XVI din 15.11.2007.

174 HG nr.905 din 28.07.2008 „Cu privire la aprobarea Regulamentului Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electrice și Tehnologia Informației”.

175 Legea nr.1525-XIII din 19.02.1998 „Cu privire la energetică”.

176 HP nr.238 din 26.10.2012 „Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Reglementare în Energetica”.

177 HCC nr.16 din 03.05.2012 „Privind rezultatele auditului regularității gestionării patrimoniului public de către autoritățile și entitățile din domeniul aviației civile pe perioada anilor 2010-2011”.

178 Hotărîrea CNPF nr.48/5 din 27.09.2007 “Cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale a Pieței Financiare”.

179 Legea aviației civile nr.1237-XIII din 09.07.1997.

180 Legea nr.146-XIII din 16.06.1994 „Cu privire la întreprinderea de stat”.

181 HG nr.1053 din 11.11.2010 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la reprezentarea statului în societățile comerciale”.

182 Legea nr.294-XVI din 25.12.2008 „Cu privire la Procuratură”.

183 Legea nr.544-XIII din 20.07.1995 „Cu privire la statutul judecătorului”.

184 Regulamentul Direcției analiză, monitorizarea cheltuielilor de personal și a angajaților în sectorul bugetar, aprobat de ministrul Finanțelor la 28.08.2012.

185 Aprobat prin HG nr.868 din 22.11.2011; HG nr.951 din 20.12.2012; HG nr.1000 din 13.12.2013; HG nr.974 din 04.12.2014.

186 Se determină anual din informațiile prezentate de agenții economici cu 4 și mai mulți salariați și selectiv cu 1-3 salariați.

187 Se determină lunar din informațiile prezentate de agenții economici cu 20 și mai mulți salariați și selectiv cu 4-20 salariați.


Yüklə 1,53 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   16




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin