Razboi si pace Jeff Mcmahan Etica si utilizarea violentei in razboi

Razboi si pace

Jeff Mcmahan

Etica si utilizarea violentei in razboi

Autorul considera ca atunci cand liderii se confrunta ,in procesul de luare a deciziilor cu chestiuni legate de razboi, acestia analizeaza pragmatic viitorele actiuni, din perspectiva rezultatului scontat, aceste decizii neavand o dimesiune morala, etica este folosita doar pentru a influenta indivizii.

Textul este structurat in doua parti, pentru inceput autorul prezinta teoriile utilizate cu preponderenta in elaborarea politicilor de securitate nationala, sunt analizate , prin prisma eticii, diferite situatii in care s-a recurs la violenta pentru a stabili in ce masura acestea au o dimensiune morala, cand pot fi justificate si care sunt limitele acestor actiuni. In cea de-a doua parte sunt prezentate consideratii etice cu privire la practica descurajarii nucleare.

Realismul este teoria care a influentat cel mai frecvent formarea politicilor de securitate nationala. Potrivit acesteia, atunci cand sunt luate decizii referitoare la politica externa , ar trebui omise considerentele morale, importante fiind doar mijloacele care servesc interesului tarii.

Autorul contesta aceasta teorie sustinand ca in masura in care exista anumite bariere legale pentru indivizi, tot astfel, statului, ca intreg, ar trebui sa-i fie limitate actiunile, aceasta entitate, neputand fi mai presus de membrii care o formeaza. Teoria realista prezinta trei argumente impotriva acestei conceptii- potrivit nihilismului moral, nici statul, nici indivizii nu actioneaza conform unor principii morale, de asemenea , realismul prezinta sfera relatiilor internationale ca fiind o arena lipsita de reguli, iar un al treilea argument sustine superioritatea entitatii statale care nu se supune acelorasi norme, principii care guverneaza actiunile indivizilor.

Pacifismul contravine principiilor enuntate de realism, potrivit caruia statele sunt indreptatite sa recurga la razboi daca acest act serveste binelui natiunii. Aceasta teorie pacifista nu gaseste nicio justificare pt razboi, nu conteaza nici scopul actelor, nici faptul ca uneori se tine cont si de intereselor altor state, pacifistii considerand ca intotdeauna vor prima interesele propriei natiuni. Acestia sustin, insa, recurgerea la violenta in situatia autoapararii in fata unor atacuri injuste.

J.Mcmahan considera ca pacifismul contine elemente contradictorii, respingand razboiul, pacifistii contesta implicit toate actele de violenta, astfel nu poate fi sustinuta utilizarea acesteia in scopul autoapararii.

Teoria razboiului drept este cea care justifica recurgerea la violenta atat de catre indivizi cat si de catre state atat timp cat scopul este unul drept, accordand astfel importanta scopurilor, dar si mijloacelor. Prima componenta poarta denumirea de jus ad bellum si prezinta situatiile in care razboiul poate fi declansat (ex. cand vorbim de o cauza dreapta cum este apararea statului). Cea de-a doua componenta teoretica, jus in bello, stabileste limitele comportamentului acceptat in razboi, in acest sens ea impune trei limite- cerinta fortei minime (utilizarea minima a violentei), cerinta proportionalitatii (balanta razboiului sa incline spre pozitiv), cerinta discriminarii (justifica utilizarea fortei doar impotriva dusmanilor legitimi).

In contiuare, autorul interpreteaza cerinta discriminarii. Un prim pas este identificarea vinovatilor si a victimelor prin intermediul teoriei justificarii violentei (ex.motivul justificarii poate fi autoapararea), apoi analiza diferentelor dintre acestia care determina, astfel, limite in utilizarea violentei (ex. doar soldatilor care lupta pentru un scop nobil le este justificata recurgerea la violenta, insa chiar si aceasta cauza dreapta are limite). Potrivit acestei teorii, doar un scop moral poate justifica violenta, insa trebuie sa existe anumite limite ale actiunilor pe care morala le permite.

O analiza mai radicala a consecintialistilor analizeaza razboiul din perspectiva consecintelor fara a judeca cine sunt cei vinovati sau victimele, mai mult, acestia prezinta situatii care indreptatesc violenta chiar impotriva celor nevinovati (ex. atunci cand se evita astfel uciderea unui numar si mai mare de nevinovati).

Pentru o intelegere eficienta a eticii actului uciderii, autorul considera ca este importanat sa se inteleaga ca a ucide este inacceptabil din cauza efectelor acestei actiuni asupra victimei, nu potrivit felului in care agentul este legat prin actiunea sa de moartea victimei (ex. distinctia dintre terorism, care este considerat inacceptabil si acte legitime de razboi, este data de scopul intentionat al terorismului de a rani victimele, o diferenta de intentii, nu de consecinte).

Etica si armele nucleare
In cea de-a doua parte a textului, autorul analizeaza dimensiunea morala a folosirii armelor nucleare in razboi, precum si detinerea de arme nucleare in scopul descurajarii inamicilor.

Avand in considerare faptul ca descurajarea implica folosirea armelor nucleare, urmarind distrugerea inamicilor se poate observa incalcarea cerintelor discriminarii, precum si a celei a proportionalitatii. Pentru a explica relatia dintre morala si descurajare, autorul recurge la argumentul intentiilor imorale. Potrivit acestuia descurajarea nucleara este imorala deoarece exista intentia de a folosi arme nucleare daca inamicii nu sunt intimidati, iar acest fapt este imoral (caracterul moral al unui act este determinat de intentiile acelui act).

Unii critici cred ca tehnica descurajarii poate dobandi caracter moral in masura in care amenintarile urmaresc doar inlaturarea obiectivelor militare nu si a civililor nevinovati. Altii considera ca descurajarea poate reprezenta o simpla incercare de intimidare a adversarilor, fara a exista o intentie reala de a recurge la violenta. De asemenea, argumentul descurajarii este sustinut in cazul in care consecintele renuntarii la aceasta strategie ar produce daune mai mari decat practicarea in contiunare a acesteia.

J.Mcmahan contesta descurajarea, considerand ca exista modalitati mai eficiente de a evita un razboi (ex. eliminarea cauzelor care pot genera un anumit conflict sau apararea conventionala), mai mult, autorul sustine ca in anumite situatii aceasta tehnica amplifica riscul de atac (ex. practica descurajarii utilizata de Europa de Vest, cu sprijinul SUA impotriva Uniunii Sovietice, poate declansa un razboi nuclear pe scara larga).

Pelaghie Ana-Maria