13.2Proceduri de asigurare a continuităţii operaţionale pentru participanţii direcţi la sistemul SENT
În cazul în care este întreruptă conexiunea staţiei de lucru a unui participant direct la reţeaua TFDNet, acesta trebuie să stabilească o nouă conexiune prin echipamentele de rezervă.
În situaţia în care participantul direct nu poate transmite mesaje către sistemul SENT şi/sau recepţiona mesaje sau rapoarte de la sistemul SENT nici prin utilizarea echipamentelor/conexiunii de rezervă, participantul direct are la dispoziţie soluţiile prevăzute în Anexa nr. 13 - „Procedura de asigurare a continuităţii operaţionale pentru participanţii direcţi la sistemul SENT”:
-
să solicite STFD - TRANSFOND S.A:
-
Introducerea fişierelor cu instrucţiuni de plată şi imagini ale ID în sistemul SENT. Aceste fişiere trebuie remise STFD-TRANSFOND S.A de către participantul direct, pe medii de stocare adecvate, în formatul XML (în cazul fişierelor cu instrucţiuni) şi TIFF (în cazul fişierelor cu imagini ale ID) aprobat şi semnate electronic de un utilizator SENT al participantului direct; imaginile ID trebuie să poarte o semnătură electronică aplicată de participantul direct cu un certificat calificat sau cu un certificat simplu, valid în cadrul SEP, atunci când sunt remise la STFD-TRANSFOND S.A.
-
Aprobarea fişierelor cu instrucţiuni de plată deja transmise la sistemul SENT, dar care nu pot fi aprobate de utilizatorii participantului direct;
-
Descărcarea de date ale participantului direct, fişiere şi/sau rapoarte, rezultate din procesare, şi remiterea acestora prin mijlocul de comunicare şi suportul de date precizat de solicitant, conform procedurii;
-
Extragerea din baza de date şi remiterea de copii ale fişierelor cu instrucţiuni de plată pe care aplicaţia SENT le-a transmis anterior participantului direct.
Solicitarea participantului direct trebuie transmisă la STFD-TRANSFOND S.A. conform “Procedurii de asigurare a continuităţii operaţionale pentru participanţii la sistemul SENT”, Anexa nr. 13 la prezentele Reguli.
În executarea acestei proceduri, operatorii STFD - TRANSFOND S.A., înregistraţi ca utilizatori speciali ai participantului direct vor transmite şi/sau aproba fişierele astfel remise în cadrul programului de operare SENT precizat în Anexa nr. 9 la prezentele Reguli.
-
să utilizeze o staţie de lucru pusă la dispoziţie de un alt participant direct la SENT, conform acordurilor bilaterale încheiate în acest sens.
Fiecare participant direct trebuie să comunice STFD - TRANSFOND S.A. prin Contractul de participare la sistemul SENT, soluţiile de urgenţă la care participantul direct respectiv va recurge. Participantul direct va transmite la STFD - TRANSFOND S.A. o copie după fiecare contract încheiat cu alt participant pentru situaţii de urgenţă cel mai târziu în ziua următoare datei încheierii unui asemenea contract.
Operatorii SENT de la STFD - TRANSFOND S.A. au dreptul să înscrie în sistemul SENT:
-
valori referitoare la garanţiile unui PDD, numai dacă acestea sunt primite de la entitatea în favoarea căreia s-au constituit garanţiile acestuia;
-
valori referitoare la garanţiile unui PDN, numai dacă acestea sunt transmise de către PDD care îl reprezintă la decontare;
-
valori referitoare la limitele de expunere ale participanților SENT.
În cazul în care PDD, din cauza unor defecţiuni ale echipamentelor sau a altor evenimente neprevăzute, nu poate să constituie garanţii în sistemul ReGIS şi/sau SaFIR sau să seteze limita de garantare a PDN/PI pe care îl reprezintă la decontare în sistemul SENT, conform procedurilor, atunci se vor aplica planurile pentru situaţii de urgenţă specifice sistemelor ReGIS şi SaFIR sau SENT.
În cazul în care se utilizează facilităţile de la punctul a) de mai sus, STFD - TRANSFOND S.A. este responsabil şi va acţiona în limita instrucţiunilor participantului direct, conform „Procedurii de asigurare a continuităţii operaţionale pentru participanţii direcţi SENT”.
.
STFD - TRANSFOND S.A. va informa participanţii direcţi în cazul producerii unor defecţiuni ale sistemului SENT care pot întârzia compensarea şi/sau decontarea plăţilor pe o perioadă mai lungă de 30 de minute pe durata zilei de operare şi mai mult de 15 minute după momentul începerii ultimei perioade de compensare. În cazul apariției unor astfel de defecțiuni, STFD - TRANSFOND S.A. va transmite Băncii Naționale a României, Direcția Stabilitate Financiară, un raport care va conține cauzele apariției incidentului și măsurile și timpul de remediere pentru restabilirea funcționării normale a sistemului..
Numai STFD - TRANSFOND S.A. poate evalua, stabili şi anunţa participanţii direcţi dacă se produce un astfel de eveniment în sistemul SENT.
Apariţia unei situaţii de urgenţă poate determina rularea aplicaţiei SENT în mod independent, fără interfaţare automată cu alte sisteme sau transferul operaţiunilor la sediul secundar.
În cazul în care reţeaua TFDNet este indisponibilă, STFD - TRANSFOND S.A. poate suspenda activitatea până la remedierea situaţiei, cu notificarea participanţilor direcţi.
În cazul în care un astfel de eveniment survine în timpul sesiunii de compensare, poziţiile nete/net-nete în lei înregistrate în acel moment vor fi decontate în sistemul ReGIS, iar pozițiile nete în euro înregistrate în acel moment vor fi transmise spre decontare în sistemul TARGET2, imediat ce este posibil, dar cel mai târziu la sfârşitul aceleiaşi zile de operare. STFD - TRANSFOND S.A. va asigura transmiterea pachetelor către participanţii direcţi destinatari, conform Anexei nr. 13 - „Procedura de asigurare a continuităţii operaţionale pentru participanţii direcţi la sistemul SENT”.
În astfel de cazuri, la comunicarea STFD - TRANSFOND S.A., pentru sesiunile următoare, participanţii direcţi vor transmite STFD – TRANSFOND S.A. fişierele cu instrucţiuni de plată, conform prevederilor de la pct. 13.2 din prezentele Reguli.
Dostları ilə paylaş: |